Tehnoredactare: Marius Vîlcu

Lilia Seven

MIRIAM
Tehnoredactare: Marius Vîlcu

Coperta: CreativeMouse & Marius Vîlcu

ISBN 978-973-0-18125-8

Cu ochii-nlăcrimați și cu vălul căzut

"O Doamne,Tu ești Doamne"-a spus de la-nceput.

A-ngenunchiat în tremur și calea I-a urmat

Și nume nou latin popoarele-au aflat.     

     

Lumina albă blândă inundă ființa ei

Și-și pune tot in slujbă, e primul dintre ei,

Iar Domnul Sfânt atinge cu taină fața sa

Și de atunci miresme de crini rămân cu ea... 

             

Deborah Costache

Am scris Miriam din dorința de a prezenta lumii adevărul religios, ignorat două mii de ani, ascuns sau neștiut, căci lumii nu-i poți da ceea ce ea nu vrea să primească, îi poți însă arăta, iar această libertate nu ți-o poate lua nimeni. Dacă-i arăți lumii adevărul ea s-ar putea să nu vrea să-l vadă, dar o poți forța să-l privească, iar dacă-i vorbești de libertatea ta, o să vrea să ți-o îngrădească.

Lumea e mare și mică în același timp, poți să încapi în ea, sau să te strângă, să te apese, să te doară, și în final să te piardă, iar abia atunci vei observa că nu faci parte din ea.
În această lume s-a zbătut Miriam și a încercat să o facă să nu doarmă, dar când s-a trezit, s-a făcut mică, atât de mică, încât a aruncat din ea tot ce nu trebuia aruncat, păstrând doar forma, umbra, golul și nimic.
Lumea noastră, lumea lor, lumea nimănui, iar ea a ales Lumea LUI!
CAPITOLUL I

Ani de-a rândul, pot afirma cu responsabilitate, am trăit în două lumi în acelaşi timp.

Felul ciudat prin care brusc deveneam spectatoarea unor scene petrecute cu aproximativ două mii de ani în urmă, m-a determinat să-l numesc ''regresie în timp'', dar nu a fost o definiție corectă, deoarece pentru acest tip de..., să spunem exercițiu sunt necesare niște tehnici pe care cel în cauză (eu), ar trebui să le dețină și apoi să le aplice. Ori eu nu numai că nu dețineam acele tehnici, nici nu-mi doream să fac așa ceva și nu mișcam un deget în acea perioadă pentru a fi martora evenimentelor care au stat la baza curentului religios ce avea să marcheze ultimul Ciclu Planetar al Marelui Ciclu Cosmic.

Urmare a tot ceea ce am trăit a văzut lumina tiparului Alternanţa. Deși hotărârea de a așterne pe hârtie aceste informații le-a aparținut LOR, m-am străduit cât am putut să păstrez acuratețea în ceea ce privește conținutul. Având în vedere că ceea ce am scris, precum și ceea ce voi scrie, au trecut și vor trece prin niște filtre care nu permit nici cea mai mică abatere de la conținut, de foarte multe ori a fost nevoie să accesez Sursa pentru a mă asigura că nu am recepționat greșit conversațiile și scenele petrecute sub ochii mei de Acum, în timpul de Atunci.

Din acest motiv, această carte pe care am numit-o la sugestia LOR ''Miriam'', a fost scrisă într-un ritm mai greoi, fiindu-mi necesare anumite stări sufletești, pentru a putea descrie ceea ce am vizualizat și am recepționat în momentele în care mă aflam Acolo, într-o altă Lume, alături de oamenii aceia.

După lansarea Alternanței la următoarea întâlnire cu Mesagerii am întrebat dacă voi scrie și continuarea. Mi s-a răspuns că pentru moment ''nu''.

Atunci am îndrăznit și am întrebat ''când''? De această dată răspunsul a fost laconic: ''cândva''.

Am înțeles atunci că nu trebuie să mai deschid eu acest subiect, pentru că sigur Ei îl vor aduce în discuție atunci când va fi cazul. Și așa a și fost.

În anul 2013 la una din întâlniri când eu eram foarte interesată de economia mondială și alte prostioare am avut o surpriză. Mă aflam în fața Lor și-mi turuia gura fără oprire, deși aveam o oarecare nedumerire cu privire la un soi de arsură pe care o simțeam între omoplați.

Am încercat să mă mișc și, deloc surprinzător, nu am reușit. Arsura aceea se acutiza. Credeam la un anumit moment că mi se pare, însă ulterior n-am mai rezistat și

i-am întrebat:

-Există vreo sursă de căldură în spatele meu care mi-ar putea produce disconfort?

-Nu, ți-l produci singură.

-Cum adică?

-Unde-ți este cruciulița de la gât?

Atunci mi-am dat seama că seara când am fost la o nuntă, mi-am înlocuit acea micuță și nelipsită bijuterie de la gâtul meu, cu un colier din argint și pietre de jad. Am simțit că turbez de furie pe mine, pentru această neglijență și n-am mai fost în stare să scot un cuvânt. Îmi venea să plâng, dar mi-era teamă de reacția Lor. Însă imediat am auzit:

-Poți să verși câte lacrimi vrei, Noi nu te oprim, însă ai foarte mare grijă pentru că știi cine ți-a energizat acel obiect și este imperios necesar să-l porți tot timpul.

-Este pentru prima oară când eu am dat jos cruciulița, vă rog să mă credeți.

-Știm, dar nu te mai justifica pentru că este în detrimentul tău. Actul acesta de neglijență te-ar putea costa foarte mult, având în vedere ce fel de energii se degajă acum pe Pământ.

-Sunt conștientă și sunt foarte supărată, mi-e foarte greu să accept că pot fi atât de aiurită.

-Nu-i vorba de aiureală și mai ales nu te crede infailibilă, oricând ți se pot întâmpla și astfel de lucruri, numai că acel obiect are o altă încărcătură și alt rol în viața ta.

-Tocmai din acest motiv nu pot să-mi iert neglijența.

-Încetează totuși, acum ești cu noi.

-Da, dar și din acest motiv nu mă pot ierta.

-Ajunge, brusc de la economia mondială treci la aceste lamentări. S-a lămurit problema, ajunge.

-Am înțeles!

-Ai pus foarte multe întrebări la care evident noi ți-am răspuns, dar nu ar trebui în acest moment să fii interesată de aceste aspecte, drept pentru care ți se interzice să le transmiți ca și informații, pe nici un fel de canale.

-Înțeleg...

-Dacă ai înțeles, ascultă-ne cu atenție, este important să înregistrezi tot ce îți vom spune și nu te mai gândi la acest aspect.

-Nu pot, ajutați-mă voi!

-N-ai nevoie de niciun ajutor, uneori te cam răsfeți când te afli Aici.

-Nu mă răsfăț deloc, pentru că și dacă aș vrea, credeți că atitudinea voastră m-ar putea determina să o fac?

-Atitudinea noastră este una normală, să trecem la subiect.

Cu lacrimile în ochi le-am răspuns:

-Trec, dar nu uitați că eu sunt încă om!

-Tocmai din acest motiv trebuie să trecem la ce ne interesează.

-Vă ascult!

-Pregătește-te pentru continuarea Alternanței. ''Miriam'' va vedea lumina tiparului anul viitor. Până la sfârșitul lui 2014 trebuie să ajungă în mâinile oamenilor.

-Are legătură cu ce va urma?- am întrebat eu foarte surprinsă, dar în același timp și entuziasmată de mă miram și eu cum am putut trece atât de rapid de la o stare la alta. Vestea aceasta alungase instantaneu toate frământările mele cu privire la cruciuliță și la atitudinea lor aparent extrem de glacială. Deși eram atât de obișnuită cu ei, în momentele mele vulnerabile vedeam totul într-un mod deformat.

-Sigur că are, și din acest motiv va trebui să începi să scrii. Nefiind o carte oarecare, este bine să fii foarte atentă, iar atunci când ai anumite nelămuriri să accesezi Sursa.

-Am înțeles! Credeți că va schimba ceva în legătură cu percepția oamenilor vizavi de credință?

-Dacă credem? Suntem siguri, altfel ce rost ar avea să o mai scrii?!

Oamenii trebuie să cunoască Adevărul despre tot ceea ce s-a întâmplat cu două mii de ani în urmă. După ''Miriam'' vor mai urma și alte cărți despre rolul unor Spirite Înalte aici pe Pământ, pentru ca omenirea să înțeleagă partea nevăzută a tot ceea ce este ''atât de văzut''.

Lumea va trebui să accepte că Domnul Dumnezeu este TOT. Este Infinitul; -Lumina; - Adevărul;- Viața Veșnică;- Unitatea;- Voința;- Iubirea;- CREAȚIA.

El se manifestă prin cele Două Vibrații: -Fiul- Domnul Iisus Hristos și Duhul Sfânt.

La rândul Lui, Domnul Iisus Hristos își desăvârșește Lucrarea prin intermediul Arhanghelilor și Sfinților, care nu sunt altceva decât Spirite Înalte, existente în Cosmos, Univers, Galaxie sau cei din urmă întrupați pe planete, pentru a ajuta la marile schimbări ce vor urma.

Din acest motiv omenirea trebuie să cunoască adevărul cu privire la ce s-a întâmplat Atunci și să nu mai repete greșelile trecutului, respingând cu vehemență adevărata credință și acceptând iluziile cu vestimentație religioasă, vândute pe bani mulți de-a lungul istoriei religiilor de către Vatican și alte centre de putere de acest gen din lume.

Ne întrebi dacă va schimba ceva această carte, ea trebuie să schimbe mentalitatea lumii prin aflarea adevărului.

Ți-am spus că vei mai scrie și alte cărți de acest gen, dar nu numai tu, ci și mulți alții dintre cei pe care tu îi știi sau pe ''unii'' chiar nu-i știi. ''Ei'' au menirea de a prezenta Adevărul despre cei ce au făcut ceva pentru evoluția lumii către nemurire.

Poate te vei întreba de ce am folosit în exprimare cuvântul ''nemurire'', pentru că spiritul vostru asta înseamnă, atunci când atinge nivelul de Conștiință Pură, iar acum spre așa ceva tinde.

Ți s-a explicat de ce au fost trimiși atâția inițiați în această perioadă pe planete, dar mai ales cum ar fi condus Pământul din punct de vedere Spiritual și în cartea ta Dimensiunea IV-TYMM vei explica ce presupune această nouă ierarhie. Însă aceste baze noi nu se pot sedimenta pe minciună și prefăcătorie.

-Așa este!

-Ești lămurită?

-Bineînțeles că sunt!

-Atunci înseamnă că nu vor fi probleme, iar dacă cumva se ivesc, nu uita să accesezi Sursa!

-Am înțeles!

Imediat m-am trezit în mijlocul camerei fără să-mi fi trecut arsura dintre omoplați. M-am repezit la casetuța cu bijuterii să-mi pun cruciulița, însă aceasta nu era. Am simțit brusc o durere în plexul solar care nu-mi mai permitea nici măcar să mai respir. Pe măsură ce încercam să mă echilibrez, durerea se întețea, dar nu aceasta era problema, ci faptul că nu-mi aminteam unde este cruciulița.

În disperare am încercat să accesez Sursa pentru a vedea unde este. Cu mare greutate am reușit. Era pe etajera de la una din băi. Când m-am privit în oglindă pentru a-mi pune colierul, pe ea o desprinsesem de la gât și printr-un gest mecanic o lăsasem acolo. Cu o viteză de care nu m-am crezut în stare până în acel moment am pus-o din nou la gât și am promis că nu o voi mai da jos niciodată.

Ulterior m-am hotărât ca tuturor apropiaților mei la un moment dat să le dăruiesc o cruciuliță energizată și încărcată cu o anumită vibrație, pentru a-i ajuta să-și mențină ecranul de protecție energetic intact, protejând astfel în vederea agresiunilor dirijate sau nedirijate, ca mai apoi alături de cristalul personalizat să păstreze integritatea câmpului energetic, care de cele mai multe ori este agresat chiar de către noi.

Pe măsură ce timpul va trece, mulți dintre oamenii care vin la terapiile de grup se vor găsi tot mai des în proximitatea mea, ''obligându-mă'' să dăruiesc (ceea ce m-ar face extrem de fericită) tot mai multe cruciulițe energizate. Doamne ajută!

În anul 2012 cele mai frecvente tablouri vizualizate de mine, cu privire la evenimentele ce au urmat Învierii, au avut-o ca protagonistă pe Maica Sfântă și pe Maria Magdalena.

De fiecare dată Maria reproducea un text din învățăturile Mântuitorului, plângând și frângându-și mâinile.

Maica Sfântă o mângâia pe capul acoperit cu un văl negru (pe care nu avea să și-l mai dea jos decât în ajunul morții) încurajând-o pentru marea misiune ce-i fusese încredințată după Cina Cea De Taină, de însuși Mântuitorul.

Își ștergea lacrimile și începea din nou să vorbească:

-Dacă veți crede în Mine și în cuvintele Mele, cereți orice veți dori și vi se va da. Dacă-L veți preaslăvi pe Tatăl Meu, veți fi ucenicii Mei. Cum mă iubește pe Mine Tatăl, așa vă voi iubi și Eu pe voi. Rămâneți în iubirea Mea. Dacă veți păzi învățăturile Mele, veți rămâne în iubirea Mea, așa cum și Eu am păzit învățăturile Tatălui Meu și sunt în iubirea Lui. Vă spun aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină. Acesta este Cuvântul Meu, să vă iubiți unii pe alții așa cum vă iubesc Eu. Nu este mai mare iubire decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei, dacă veți respecta Cuvântul Meu. Eu nu vă numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; vă numesc prieteni pentru că v-am împărtășit tot ce știu de la Tatăl Meu. Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu pe voi. V-am rânduit să dați roade și roadele voastre să rămână peste veacuri, atunci ce veți cere de la Tatăl Meu, vi se va da.

Vă spun iar și iar aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe alții. Dacă veți fi urâți de lume, să știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră.

Dacă ați face parte din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar pentru că nu faceți parte din ea, de aceea vă urăște. Și vă mai urăște pentru că Eu v-am ales din mijlocul ei. Să vă aduceți aminte de ce v-am spus:- Robul nu este mai mare decât stăpânul lui. Dacă mă prigonesc pe Mine și pe voi vă vor prigoni. Dacă vor respecta Cuvântul Meu și pe al vostru îl vor respecta. Dar vor face toate acestea pentru numele Meu, pentru că ei nu-L cunosc pe Cel ce M-a trimis. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, ei n-ar avea păcat, dar acum n-au nici un motiv pentru a se dezvinovăți de păcatul lor. Cine Mă urăște pe mine, Îl urăște și pe Tatăl Meu. Dacă n-aș fi făcut printre ei lucrări, pe care nimeni altul nu le-a mai făcut, n-ar fi vinovați, dar cum ei le-au și văzut și M-au urât, L-au urât și pe Tatăl Meu.

Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească legea lor. M-au urât fără temei. Când va veni Mângâietorul pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. Și voi asemenea veți mărturisi, pentru că ați fost cu Mine de la început.

''V-am spus aceste lucruri, pentru că atunci când va veni ceasul să nu fie pentru voi un prilej de cădere. Vă vor da afară din sinagogi, ba va veni vremea când oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.

Și se vor purta astfel cu voi pentru că ei nu-L cunosc nici pe Tatăl, nici pe Mine.

Vă spun toate astea, pentru că atunci când se vor împlini, să vă aduceți aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început pentru că eram cu voi și aveam speranțe.

Peste puțină vreme nu Mă veți mai vedea, iar peste altă puțină vreme Mă veți vedea iarăși, pentru că apoi Mă voi duce la Tatăl.

Adevărat, adevărat vă spun, că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura; vă veți întrista, dar întristarea voastră se preface în bucurie. Tot așa și voi, acum sunteți plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăși, inima vi se va bucura și nimeni nu vă va răpi bucuria voastră''.

Reproducea acest text de zeci de ori, pe care eu

l-am găsit și în Evanghelia după Ioan, dar puțin diferit.

În fiecare vizualizare se petrecea același lucru, încât nu mai știam ce să mai cred. După primele dăți am început să citesc Evangheliile cu speranța că voi afla ceva care să-mi dezlege misterul acestor imagini ce se succed de nu știu câte ori în ce timp.

Și într-adevăr, în Evanghelia după Ioan, am găsit asemănarea, dar n-am reușit să dezleg vreun mister. Însă suferința din acele imagini m-a făcut să devin la fel de speriată ca atunci când au apărut Mesagerii în viața mea. Durerea de acolo era atât de puternică și de vie în sufletul meu, încât nu mai știam ce să mai fac. Dar indiferent ce aș fi făcut nu puteam opri vizualizarea lor. A durat foarte mult timp până tabloul s-a schimbat, iar eu am invocat toate Puterile Cerului să mă scape de această suferință. La un moment dat în timpul unei vizualizări s-a întâmplat ceva: Maica Sfântă, privind-o și îmbărbătând-o pe Maria, parcă mă privea pe mine. Atunci brusc mi-am revenit, înțelegând ce se întâmplase.

De altfel ultimele din multele rugăciuni erau adresate Fecioarei Maria, iar privirea aceea unică în Cosmos mi-a adus liniștea. Însă doar pentru moment.

În acest fel s-au terminat vizionările acelui tablou ce într-un mod aproape inexplicabil mi-au provocat atât de multă suferință.

Trăisem într-un fel toate acele momente care au precedat Răstignirea și ce s-a întâmplat după, am avut clipe extrem de grele, slăbisem foarte mult, eram într-o derută totală. Nu mai știam ce să fac. Acele imagini îmi apăreau oricând și oriunde, iar după ce s-au terminat am crezut că voi duce o viață normală. Însă nu a fost așa, totul a durat foarte puțin, după care au început din nou acele vizionări, cu și mai multă suferință, de parcă aș fi preluat totul din sufletul personajelor sau a unei părți dintre ele.

Nici acum nu știu să explic ce se întâmplase, eram în continuare martora unor întâmplări care nu întotdeauna aveau continuitate și nici aceiași protagoniști.

După tabloul acela plin de o durere sfâșietoare ce se vedea foarte bine și se simțea și mai profund decât poate aș fi simțit-o dacă eram direct implicată, am urmărit altele, dar pe perioade mult mai scurte.

În primul am văzut un grup format din aproximativ 30 de oameni, zic eu, deoarece erau așezați precum peștii într-o încăpere destul de mică, dacă este să mă raportez la spațiile măricele în care noi trăim sau ne desfășurăm activitatea.

Toți stăteau în picioare și o ascultau pe Maica Sfântă.

''Vă spun că în această seară El va veni și

vă va arăta urmele piroanelor și pe cea a lăncii. Nu ar fi bine să vă trebuiască să vedeți ca să credeți''.

După această frază lacrimile au început să-i curgă șiroaie și să-i inunde fața. Din acel moment toți au început să plângă. I-am recunoscut pe Seth, Iosif, Isac, Iuda Tadeu, Iacov, Maria Magdalena, Ioan, Ruth, Dimitrie, Salomeea, Samuel și Matei, Petru și alții pe care îi mai văzusem și cu alte ocazii. Ce este curios e că nu toți apostolii biblici se găseau acolo. Dintre toți, plânsul Mariei (Magdalena) însoțit de zgomote de tip jelanie, nu avea cum să nu te cutremure. Priveam înmărmurită și indignată că eu nu puteam să-mi manifest durerea într-un mod zgomotos, ce cu siguranță mi-ar fi adus o stare de eliberare. Nici acest fenomen nu sunt în stare să-l explic, deoarece nu înțeleg ce se întâmplase.

Simțeam durerea în dreptul inimii atât de intensă încât mă gândeam la posibilitatea unui infarct ca la o binecuvântare, dar altfel nu puteam să mă manifest. Doar niște lacrimi îmi curgeau pe obraji. Însă totul a luat sfârșit în momentul în care acea încăpere suprapopulată a fost „incendiată” de o lumină strălucitoare din care încet, încet se materializa trupul Mântuitorului.

Domnul Iisus, fiul Domnului Dumnezeu, Dumnezeul-Om, cu zâmbetul pe buze a spus:- ''Iată-mă''.

În clipa următoare nu-mi explic cum, din moment ce toți stăteam, precum stridiile, s-a așezat între Maica Sfântă și Maria Magdalena. Imediat, toți, probabil când

s-au trezit din uimire, au încercat să îngenuncheze, dar nu aveau loc, ceea ce a făcut să se creeze o oarecare rumoare. Lumina aceea strălucitoare cu irizații indigo parcă mă acoperea și pe mine, atât era de intensă, iar ei erau oarecum bulversați de ceea ce se petrecea, dar în același timp se comportau ca și cum s-ar fi hrănit cu ea.

Neputând aprecia în timp ceea ce vedeam, deoarece am impresia că în acele tablouri, el nu există, într-un moment am auzit:

„-Rămâneți așa, credeți că dacă îngenuncheați iubirea voastră de Dumnezeu se va întări?”

„-Mulți ați greșit în aceste zile, dar eu v-am iertat.”

„-Așa a fost scris și așa a trebuit să pătimesc, deși mai era o cale, voi oamenii n-ați ales-o.”

„-Atunci s-a împlinit tot ce era scris despre Mine în Legea lui Moise.”

„-Prorocii au spus că veți alege greșit, așa s-a scris și-n Psalmi.”

„-Ce v-am spus când eram cu voi, joi seara, avea să se împlinească.”

„-Ați ales și ce a fost scris și ce n-a fost scris. Scripturile au fost înțelese.”

„-Am pătimit și Am înviat a treia zi dintre cei morți. Să se propovăduiască tuturor neamurilor în numele Meu pocăința și iertarea păcatelor, începând de aici din Ierusalim.”

„-Cu sau fără voia voastră ați devenit martorii acestor lucruri. Când va fi timpul, voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu Cel Atotputernic, dar rămâneți în cetate până veți primi inițierea de Sus.”

După această frază s-a auzit un glas pe care eu îl mai auzisem de multe ori.

„-Toți vom primi puterea Cerească, Învățătorule?”

„-Toți cei de aici și alții, Petru.”

„-Și femeile?”

„-Am spus toți, Petru, ce nu înțelegi?”

„-Dar Legea lui Moise...”

„-Legea sunt Eu, Petru!”

„-Iartă-mă, Învățătorule!”

Un glas feminin spuse atunci răspicat:

„-Te afli în fața Fiului lui Dumnezeu, Petru!”

Glasul era al Mariei Magdalena. Atunci Petru a spus destul de încurcat:

„-Iartă-mă Doamne, de două ori, iartă-mă!”

Dintr-o dată spațiul acela neîncăpător a devenit destul de generos, în așa fel încât cei prezenți reușeau să se plimbe dintr-un loc într-altul, încercând să fie cât mai aproape de Mântuitor. Observând ce se întâmplă, Domnul Iisus le spune: -„Așezați-vă pe scaune!”

Și mare mi-a fost mirarea când am observat o grămadă de băncuțe (care cu siguranță nu se aflau acolo până în acel moment) ce semănau a scaune și ajungeau pentru toată suflarea.

El a rămas în picioare. După ce s-au așezat toți și s-a așternut liniștea le-a zis:

„-Mai crede cineva că sunt o vedenie?”

„-Ce zici Isac? Dar tu, Samuel?”

„-De când Mă aflu aici, gândurile voastre se răzvrătesc împotriva Mea.”

„-Iartă-ne Doamne!- s-au auzit vocile celor doi în același timp.”

„-Sunteți iertați, dar vai de credința voastră.”

„-Îndoiala aceasta este în sufletele voastre, nu numai la voi doi, ci la aproape toți. Ea vă poate pierde.”

„-Când am apărut ați fost cuprinși de frică și de spaimă. Ați crezut că vedeți cine știe ce duh. Acum unii încă sunteți tulburați și nu înțeleg de ce, deși știu. Eu sunt, pipăiți-mă, priviți-mă bine! Duhurile n-au carne și oase cum vedeți că am Eu.”

„-Uitați-vă la mâinile mele!”

„-Uitați-vă la picioarele mele!”

După aceste cuvinte le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Urmele piroanelor m-au cutremurat pe mine, dar mai ales pe ei. Maria s-a apleacat și I-a sărutat picioarele, iar mai apoi mâinile. Imediat gestul ei a fost urmat de al celorlalți, însă Mântuitorul i-a oprit:

„-Ajunge! Acest gest trebuia să-l faceți când sângele Dumnezeiesc se vărsa pe Golgota. M-ați părăsit toți. Le-ați lăsat pe femei și pe Ioan, care este doar un copil. Frica v-a întunecat mintea și v-a golit inima de credință.”

„-Eu v-am ales și vă iert.”

În timp ce ei stăteau toți cu capetele plecate, Domnul Iisus a trecut cu mâna dreaptă pe deasupra capetelor lor, ca un fel de mângâiere, după care le-a spus:

„-În acest loc este ceva de mâncare?”

„-Desigur, Doamne!”- a răspuns Maria Magdalena și cu mare viteză a ieșit și s-a întors după aceea (eu nu vedeam decât încăperea, dincolo de ea absolut nimic), nu știu de unde cu un platou cu pești (probabil fripți) și imediat Ioan a adus un fel de masă îngustă și cu picioarele foarte înalte. Platoul a fost pus pe acea măsuță, iar alături de el, Ruth a adus și un vas cu miere și pâine.

Domnul s-a așezat aproape de masă și a început să mănânce, iar după câteva înghițituri i-a privit intens pe toți și pe fiecare în parte și le-a zis:

„-Dacă ultima urmă de îndoială din inimile voastre nu va dispărea nici acum, înseamnă că sunteți pierduți. Eu vă voi ierta, dar Tatăl Meu, nu!”

„-Credeți voi că duhurile sau stafiile se hrănesc cu mâncarea voastră?”

„-Luați și mâncați și nu vă mai îndoiți!”

În acel moment toți s-au repezit către masă și au început să mănânce, iar lucrul acesta oferea privirii mele niște fețe nevăzute și foarte bucuroase.

După masă i-a luat pe Iacov și Iuda Tadeu și le-a spus ceva la ureche, însă „ceva-ul” acela le-a luminat fețele într-un fel pe care eu nu-l pot explica. Apoi s-au așezat toți pe scaune, El stând între Maica Sfântă și Maria Magdalena, a început să le vorbească.

„-În scurt timp va veni aici un grup de esenieni pe care Maria (Magdalena) și Iosif îi cunosc foarte bine. De acum încolo, ei vor fi frații voștri, frații voștri întru credință. Ei sunt găzduiți în Emaus de către Cleopa și Manase, dar au venit aici pentru Mine. Când vor ajunge, să luați aminte de cuvintele Mele!”

„-În zorii zilei de mâine cu toții vă veți afla în templu, iar eu voi fi acolo.”