Tema 1 final


ALIMENTARE CU GAZ COMBUSTIBIL. TERMOFICARE



Yüklə 1,07 Mb.
səhifə17/18
tarix30.07.2018
ölçüsü1,07 Mb.
#63580
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   18

12. ALIMENTARE CU GAZ COMBUSTIBIL. TERMOFICARE



Generalităţi

Infrastructura gazului metan

Utilizarea şi piaţa gazelor naturale în România

Biogazul – o alternativă la gazele naturale

Calitatea gazelor naturale

Generalităţi privind energia termică

Surse clasice şi surse neconvenţionale de energie termică

Calitatea SP de furnizare a aentului termic

Generalităţi

Principalele gaze combustibile: metan (CH4), etan (C2H6), propan (C3H8), butan (C4H10) etc. Gazul natural este un gaz inflamabil care se află sub formă de zăcământ în straturile din adâncime ale pământului; este asociat cu zăcăminte de petrol, procesele de formare a lor fiind asemănătoare (gazul se formează din organisme microscopice moarte: alge, plancton, fiind izolat de aerul atmosferic, în prezenţa unor temperaturi şi presiuni ridicate). Marile zăcăminte s-au format în urmă cu 15 până la 600 milioane de ani. Este un amestec de gaze, care poate fi foarte diferit după aşezarea zăcământului, cea mai mare parte fiind constituită din metan.


Gazele naturale mai conţin: vapori de gaze condensate (din care cauză mai sunt numite gaze umede), hidrogen sulfurat H2S şi până la 9 % dioxid de carbon CO2, care diminuează calitatea gazului. În general gazul natural are în compoziţie 85 % metan 4 % alţi alcani (etan, propan, butan, pentan) şi 11 % gaze inerte (care nu ard). Deosebit de valoroase sunt gazele naturale care conţin heliu. În procesul de ardere, raportul gaz natural / aer este de 1/10. Densitatea = 0,700 - 0,840 kg/m³, puterea calorică: 8,2 ... 11,1 kWh/m³N = 30 ... 40 MJ/m³N , iar temperatura de fierbere este de -161 °C. Gazul natural formează amestec exploziv (la o simplă scânteie) în combinaţie cu aer / oxigen, fiind foarte periculos. Acesta este motivul pentru care în gazul distribuit în reţele pentru consum casnic se adaugă o cantitate mică de odorant (mercaptan), cu miros de varză putredă, gaz fără culoare, care ajută la detectarea unei scurgeri, prevenind un incendiu sau o explozie.

Se face distincţie între gazul sărac (conţinutul în metan oscilează între 80 şi 87 % volumic, având în compoziţie cantităţi mai mari de dioxid de carbon şi azot) şi gazul bogat (are un procent mai ridicat de metan: 87 - 99 % volumic). În reţelele casnice se livrează gaz metan. Gazul metan a fost descoperit în anul 1778 de A. Volta în mâlul bălţilor, motiv pentru care a fost numit şi „gaz de baltă“. Se găseşte în depozite geologice, aproape pur, sau însoţind zăcăminte de cărbuni (unde formează, cu aerul, gazul grizu, amestec foarte explozibil) şi de petrol. Se poate produce prin fermentarea anaerobă a resturilor vegetale şi/sau animale pe fundul bazinelor acvatice, ori în spaţii amenajate în acest scop (staţii de reciclare deşeuri organice).

Dacă este ars incomplet (aer insuficient) produce negrul de fum, materie primă valoroasă în multe domenii. De asemenea, prin diverse reacţii, în general la temperaturi ridicate şi în prezenţa unor catalizatori, generează o gamă largă de materii de sinteză, care stau la baza producţiei de materiale sintetice (mase plastice, fibre sintetice, cauciuc sintetic, formaldehidă).

Rezervele globale de gaz estimate în anul 2004 sunt de 185 miliarde tone, care ar acoperi necesarul mondial pe o perioadă de 67 de ani. Distribuţia pe glob este inegală: 15 ţări exploatează 84% din producţia mondială de gaz.


Infrastructura gazului metan

Reţeaua specifică pentru gaz metan cuprinde: unităţi de extracţie, reţele de transport, depozite de gaze, unităţi şi reţele de distribuţie la utilizatori.

În trecut, gazul natural era cel mai adesea ars pe câmpurile de exploatare, practică nepermisă acum nicăieri. Exploatarea gazului natural se face integral şi selectiv. La capătul puţului, detenta gazului provoacă condensarea hidrocarburilor C5…C8, componente foarte uşoare şi foarte valoroase, colectate şi transportate prin conducta de condensate. Restul (hidrocarburile C2….C4, CO2, H2S şi He) constituie componente gazoase la temperatura ambiantă şi sunt captate şi transportate în gazoduct separat. În aceaaşi etapă se realizează deshidratarea gazului şi separarea componentelor.

Uscarea gazului este procesul de înlăturare a vaporilor de apă, care face parte din metodele de pregătire a gazului înainte de utilizare. Îndepărtarea apei din gaz este importantă, deoarece prin uscarea gazului se înlătură posibilitatea formării cristalohidraţilor (impurităţi solide care blochează conductele şi dăunează armăturilor). Gradul de uscare a gazului se stabileşte astfel încât cristalohidraţii să se formeze doar sub -8°C. Hidrocarburile C2….C4 sunt vândute în stare lichefiată (liquified petroleum gas, amestec propan - butan) – LPG), iar gazul acid - H2S şi heliul sunt vândute industriei chimice.

Din locul de exploatare gazele se transportă fie pe conducte, fie cu cisterne, în stare comprimată (compressed natural gas - CNG), sau lichefiat. CNG este realizat prin comprimarea gazului natural, cu conţinut de circa 75 % metan şi este un substitut pentru combustibilii auto. LPG sau autogaz-ul este un amestec de hidrocarburi gazoase folosite drept combustibili pentru încălzit ori la motoare de vehicule; o utilizare în creştere o cunosc în calitate de înlocuitori ai CFC (clorofluorocarbonaţi) sau ca aerosoli care protejează ozonul. Diversele varietăţi de LPG conţin fie mai mult butan (amestec de vară), fie mai mult propan (amestec de iarnă); formula cea mai întâlnită are propan 60% şi butan 40%. O cantitate mică de etanethiol se adaugă pentru a odoriza amestecul, cu scopul detectării scurgerii de gaz.

Lichefierea şi transportul gazelor sunt operaţii costisitoare, situaţie care face ca unele zăcăminte să fie considerate necomerciale, atunci când au o compoziţie nu foarte valoroasă ori sunt departe de locurile de consum.

Partea săracă din gazul extras este reinjectată în zăcământ pentru menţinerea presiunii aflată în scădere şi recuperarea ulterioară a unei cantităţi mai mari de condensate şi de GPL.

În anul 2000 statul român a dispus reorganizarea companiei de stat Romgaz, rezultând mai multe companii: Exprogaz (extracţie de gaze naturale), Depogaz (depozitare de gaze), Transgaz (activitate de transport al gazelor naturale pe teritoriul naţional), Distrigaz Nord şi Distrigaz Sud (distribuirea de gaze naturale utilizatorilor casnici şi industriali). În anul 2001, companiile Exprogaz şi Depogaz au fuzionat în compania ROMGAZ, iar în anul 2005 statul român a vândut pachetul majoritar de 51% din acţiunile celor două companii de distribuţie unor investitori strategici, pentru suma de 300 mil euro fiecare.


Utilizarea şi piaţa gazelor naturale în România

Tradiţia românească a utilizării pe scară largă a gazelor naturale începe în primii ani ai secolului XX (1917 – Turda fost primul oraş european luminat cu gaz, 1958 – primul deposit de înmagazinare a gazelor naturale, 1959 – primul export de gaz românesc către Ungaria, 1979 – primele importuri ale României de gaz din URSS în contextul dezvoltării masive a industriei chimice româneşti).

În anul 2006 s-au consumat 17 mld mc, din care 30% din import, iar restul a fost de proveninţă internă (ROMGAZ -6,1 mld mc, PETROM şi alţii – 5,8 mld mc).

Piaţa gazelor naturale în România a ajuns, în anul 2006, la 4 mld euro, gazele asigurând două cincimi din consumul de energie al ţării.



  • Producţie (2006): 12 mld mc., din care: ROMGAZ -6,1 mld mc, PETROM şi alţii – 5,9 mld mc. Rezerva internă de gaze este estimată la 185 mld mc, cantităţile cele mai mari fiiind în Transilvania (în special jud. Mureş).

  • Import (2006): circa 5,5 mld mc, din care: Distrigaz Sud - 30,59%, Distrigaz Nord - 26,76%, Romgaz - 13,87%, Wiee Romania - 11,19%, Electrocentrale Bucureşti - 11,09%, Transgaz - 2,77%, Termoelectrica - 2,07%. Întregul import s-a realizat din Rusia, de la compania Gazprom. Importul gazelor naturale se realizează în prezent prin staţiile de măsurare gaze Isaccea (Judeţul Tulcea) şi Medieşu Aurit (Judeţul Satu Mare). Sursele de gaze naturale din import pentru România sunt următoarele:

  • pe termen scurt (2004-2007): Federaţia Rusă, Europa de Vest;

  • pe termen mediu şi lung (2008-2025): Federaţia Rusă, Europa de Vest, Iran, Egipt, Zona Mării Caspice;

  • Interconectarea sistemului de transport gaze din România cu cel din Ungaria prin construirea unei conducte între Arad şi Szeged (Ungaria) şi cu sistemul din Ucraina pe direcţia Cernăuţi (Ucraina) - Siret (România);

  • Realizarea conductei de transport a gazelor naturale din zonele Mării Caspice şi a Orientului Mijlociu spre Europa Centrală şi de Vest – proiectul Nabucco.

  • Depozitare (2006): 8 depozite, de aprox. 3 mld mc (în anul 2001: 1,34 mld mc).

  • Distribuţie de gaze (2006): 34 de operatori care deservesc în total aproximativ 2,5 milioane clienţi în 1.700 localităţi. În fruntea clasamentului se află Distrigaz Nord cu 47,53% şi Distrigaz Sud cu 46,68%, urmaţi la mare distanţă de Congaz, Petrom Distribuţie, Gaz Est Vaslui şi Vital Gaz, toate cu participări sub 1%.

  • Consumul (2006): 17,2 mld mc, din care 2,65 mld mc (15,4%) consum casnic.

  • Numărul de consumatori (martie 2007): 2,58 mil, din care 2,46 mil consumatori casnici.

  • Cantitatea totală, 2006 (producţie + import): 17,7 mld mc. În perioada 1987-2006, această cantitate a evoluat între 15,6 mld mc şi 25,8 mld mc.

Pe termen mediu şi lung, România va fi dependentă de gaze de import. Cantitatea de gaze necesar de a fi importată va fi în anul 2015 de 13,6 mld mc, iar în anul 2025 de 18,5 mld mc.

-Preţul gazelor: -USD/1000 mc-



Anul / Locul

Extragere, intern

Preţ mediu mondial

Import

La consumator

2001










43-86

2002










100

2003













2004

60




150

140

2005

110

180

218

180

2006

110




285

300

2007

170




310

315

Conform tarifelor din anul 2007, costul de transport este de aproximativ 7 Euro pe mia de metri cubi, iar costul de înmagazinare variază între 35 şi 40 de euro/1000 mc.


Biogazul – o alternativă la gazele naturale

Biogazul este amestecul de gaze (metan, hidrogen şi bioxid de carbon etc.) de origine biogenă care iau naştere prin procesele de fermentaţie a diferite substanţe organice. Aceste gaze servesc prin ardere ca sursă energetică (energie biogenă).

În anul 2006, în Europa s-au produs 62.200 GWh energie din biogaz, din care gazul rezultat din depozitarea deşeurilor organice a reprezentat 36.250 GWh, iar cel din staţiile de epurare a asigurat 11.050 GWh. Cele mai mari cantităţi le-a realizat Germania (22.370 GWh) şi Marea Britanie (19.370 GWh). România nu figurează în statistici.


Calitatea gazelor naturale

-gaz sărac – gaz bogat (v. mai sus, diferenţe ale puterii calorice)

-compoziţia gazului (conţinut de CO2, N2)

-gaze umede (obturează conductele şi depun cristalohidraţi pe armături)



SERVICII DE TERMOFICARE
Generalităţi privind energia termică

Energia termică este energia conţinută de un sistem fizic şi care poate fi transmisă sub formă de căldură altui sistem fizic pe baza diferenţei dintre temperatura sistemului care cedează energie şi temperatura sistemului care primeşte energie. Exemple: energia aburului, energia apei calde sau fierbinţi, energia gazelor calde etc.

British thermal unit, prescurtat BTU sau Btu (rom: unitate [de măsură] [pentru energie] termică, britanică) este o unitate de măsură pentru căldură, egală cu cantitatea de căldură necesară pentru a creşte temperatura unei cantităţi de un pound de apă cu un grad Fahrenheit.

1 BTU ≈ 1055 J


Pe baza BTU este definită unitatea de măsură pentru putere termică, BTU pe oră (BTU/h), utilizată pentru a specifica puterea termică de încălzire şi de răcire a instalaţiilor de climatizare în ţările în care se foloseşte sistemul de unităţi imperial. În acest context, puterile se exprimă adesea în mod eronat în BTU (valorile reprezintă de fapt BTU/h). O astfel de exprimare prezintă acelaşi tip de eroare ca şi exprimarea vitezelor în km în loc de km/h.

Energia termică este generată în centrale termoelectrice (termocentrale).

După destinaţie, termocentralele se clasifică:

-Centrale termoelectrice (CTE), care produc în special curent electric, căldura fiind un produs secundar. Aceste centrale se caracterizează prin faptul că sunt echipate în special cu turbine cu abur cu condensaţie sau cu turbine cu gaze. Mai nou, aceste centrale se construiesc având la bază un ciclu combinat abur-gaz.

-Centrale electrice de termoficare (CET), care produc în cogenerare atât curent electric, cât şi căldură (iarna predominând căldura). Aceste centrale se caracterizează prin faptul că sunt echipate în special cu turbine cu abur cu contrapresiune.

O centrală termică este o instalaţie pentru producerea căldurii, care apoi se distribuie printr-un agent termic fluid (apă, abur, aer cald). O centrală termică este prevăzută cu una sau mai multe instalaţii de cazan, în focarul cărora se arde un combustibil. După caractersticile sale, o centrală termică poate fi:

- Un ansamblu de clădiri care conţin instalaţii de cazan, destinate să alimenteze cu căldură o platformă industrială sau un oraş. Dacă simultan se produce şi curent electric, însă alimentarea cu căldură are o pondere mare, este vorba de o centrală electrică de termoficare.

- O clădire care conţine instalaţii de cazan, destinate să alimenteze cu căldură un obiectiv.

- O cameră amenajată care conţine instalaţii de cazan, destinate să alimenteze cu căldură o clădire sau o parte a ei (nivel sau scară).

- O instalaţie de cazan care alimentează cu căldură o clădire sau o parte a ei, caz în care de obicei este vorba de o centrală de pardoseală.

- O instalaţie de cazan care alimentează cu căldură o locuinţă individuală, caz în care de obicei este vorba de o (micro)centrală de perete.

Transmiterea căldurii are loc prin trei mecanisme de transfer:



  • Transmiterea prin conducţie termică, caracterizată prin lipsa mişcărilor macroscopice. Este modul curent de transmitere a căldurii în corpurile solide şi se bazează pe mişcările moleculare.

  • Transmiterea prin convecţie termică, caracterizată prin existenţa mişcărilor macroscopice de curgere. Este modul curent de transmitere a căldurii în corpurile lichide şi gazoase, inclusiv la limitele lor, la contactul cu alte faze. În funcţie de natura mişcărilor macroscopice convecţia poate fi: liberă (sub acţiunea forţelor arhimedice) sau forţată (sub acţiunea altor forţe).

  • Radiaţia termică, caracterizată prin transferul termic prin radiaţie electromagnetică din gama infraroşu (transmiterea se face în vid sau în medii optice transparente la radiaţia infraroşie -IR).

Un fier înroşit, de exemplu, este un exemplu complex de transmitere a căldurii: în metal prin conducţie, în aer prin convecţie, la distanţă prin radiaţie.

Căldura este adesea confundată cu energia termică. Când un sistem termodinamic primeşte căldură, temperatura şi energia sa termică sunt în creştere, iar când cedează căldură, temperatura şi energia sa termică sunt în scădere. Căldura şi energia termică par a fi sinonime. De fapt, în timp ce energia termică este o funcţie de potenţial, căldura este o formă de schimb de energie. Un corp poate conţine energie internă sub diferite forme, însă nu se poate defini noţiunea de căldură conţinută de un corp. De asemenea, în termodinamică, pentru studiul căldurii, în locul noţiunii de energie termică, greu de definit, se preferă noţiuni ca energie internă, lucru mecanic, entalpie, entropie, noţiuni care pot fi definite exact fără a recurge la noţiunea de mişcare moleculară.

Prin protecţie termică a clădirilor se înţelege în principal diminuarea pierderilor de căldură (datorită conducţiei) prin pereţii exteriori şi prin ferestre. În acest sens, conductivitatea termică a materialelor utilizate, respectiv a straturilor intermediare, joacă un rol esenţial. Cu cât coeficientul k, exprimat în W/(m2·K), este mai mic, cu atât izolaţia termică este mai bună. Acest coeficient este, de exemplu, de 1,39 W/(m2·K) pentru un perete exterior cu izolaţie termică minimă, iar pentru un perete exterior cu o izolaţie termică foarte bună, ajunge la valori de cca. 0,30 W/( m2·K). Valorile acestui indicator pentru diverse materiale sunt: aluminiu 200, beton uşor 0, 30-1,2, lemn de stejar 0,20, polistiren expandat 0,025-0,04.
Surse clasice şi surse neconvenţionale de energie termică

Temperatura unei locuinţe încălzite poate varia de la 16….24 °C, în funcţie de numeroşi factori.

Surse clasice:


  • sobe cu lemn, cărbuni, combustibil lichid etc.;

  • instalaţii de încălzire centrală. Căldura este adusă dintr-un cazan prin intermediul unui agent termic (apă, abur, aer) si este eliberată prin intermediul unui corp de încălzire (radiator, calorifer etc., aparente sau îngropate în pardoseală); instalaţiile performante ating randamente de până la 100%;

Surse neconvenţionale:

  • Panoul solar termic (captator solar, colector solar) : instalaţie ce captează energia din razele solare şi o transformă în energie termică, cu un randament foarte ridicat (până la 75% raportat la energia razelor incidente). Se fabrică în numeroase variante: plate (deschise sau cu schimbător de căldură), cu tuburi vidate, cu jgheaburi parabolice,

  • Pompele de căldură: sisteme care au randamente supraunitare, valorificând căldura mediului ambient; investiţiile sunt foarte costisitoare.

  • Sisteme bazate pe conceptul de arhitectură solară, avangardiste.


Sistemul de încălzire în Bucureşti

Societatea Comercială Electrocentrale Bucureşti - S.A. este o companie cu capital integral de stat, producătoare de energie electrică şi încălzire; a fost creată prrin reorganizarea societăţii Termoelectrica, în anul 2002. Puterea instalată (în 2007): 2008 MW, pe hidrocarburi (este principalul producător de energie electrică şi termică din sectorul de generare termo).

Producţia (2006): 6.981 GWh energie electrică (12,7% din producţia la nivel naţional) şi 7.369.000 Gcal, reprezentând 40% din producţia realizată la nivel naţional.

Compania deţine 5 centrale în Bucureşti şi câte una în judeţele MS şi CT (v. locaţii şi caracteristici în tab. nr. 1 ).


Tabel nr. 1. Centralele SC Electrocentrale SA Bucureşti (2006)



Centrală

Locaţie

Capacitate

Producţie

Producţie termică

Tip combustibil

An

CTE Bucureşti Sud

Bucureşti

550 MW

1.920 GWh

2.995.000 Gcal

păcură şi gaze

1965

CTE Bucureşti Vest

Bucureşti

250 MW

996 GWh

1.159.000 Gcal

păcură şi gaze

1975

CTE Progresu

Bucureşti

200 MW

623 GWh

1.266.000 Gcal

păcură şi gaze

1987

CTE Grozăveşti

Bucureşti

100 MW

214 GWh

630.460 Gcal

păcură şi gaze

1964

CTE Titan

Bucureşti

8 MW

26 GWh

195.633 Gcal

păcură şi gaze

1965

CTE Iernut

jud. Mureş

800 MW

2.826 GWh

-

gaze

1963

CTE Palas

Constanţa

100 MW

374 GWh

1.122.163 Gcal

păcură şi gaze

1970


Yüklə 1,07 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   18




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin