Tema 4 impactul tratamentelor contabile prevăzute de ias 23 “costurile îndatorării” asupra performanţelor întreprinderii

TEMA 4

IMPACTUL TRATAMENTELOR CONTABILE PREVĂZUTE DE IAS 23 “COSTURILE ÎNDATORĂRII” ASUPRA PERFORMANŢELOR ÎNTREPRINDERII

Pentru stabilirea performantelor întreprinderii se au în vedere veniturile şi cheltuielile care contribuie la formarea rezultatului.

Unul din Standardele Internaţionale de Contabilitate cu implicaţii în determinarea performanţelor este IAS 23 “Costurile îndatorării”.

Principalele concepte pe care le impune IAS 23 sunt:

• 
  Costurile îndatorării cuprind dobânzile şi alte cheltuieli suportate de întreprindere în legătură cu împrumutul de fonduri pentru procurarea de active pe termen lung
  
• 
  Un activ pe termen lung este un activ care solicită in mod necesar o perioadă substanţială de timp pentru a fi gata în vederea utilizării sau pentru vânzare. Spre exemplu: stocurile care necesită o perioadă substanţială de timp pentru a le aduce în stadiul în care pot fi vândute, construcţiile care necesită o perioadă substanţială de timp pentru a le aduce în stadiul în care pot fi vândute
  

Norma îşi propune drept obiectiv de a prescrie o prelucrare contabilă aplicabilă cheltuielilor privind împrumuturile (costurilor îndatorării), ştiut fiind faptul că imobilizările corporale constituie adesea partea principală a activului total al unei întreprinderi şi, ca atare, analizarea unei plăţi, pentru a şti dacă ea este un activ sau o cheltuială, are un efect important asupra prezentării rezultatelor activităţii sale.

Potrivit prevederilor acestui standard, costurile îndatorarii pot să includă:

• 
  dobânzile privind creditele curente şi împrumuturile pe termen scurt şi pe termen lung;
  
• 
  amortizarea primelor de emisiune şi de rambursare relative la împrumuturi;
  
• 
  amortizarea costurilor accesorii antrenate de emisiunea împrumuturilor;
  
• 
  cheltuielile financiare aferente leasing-ului, asimilabile dobânzilor, recunoscute şi contabilizate în conformitate cu norma IAS 17 “Contractele de locaţie”;
  
• 
  diferenţele de curs ce rezultă din împrumuturile în devize, în măsura în care ele pot să fie considerate ca un complement de dobânzi şi privite ca o ajustare a cheltuielilor cu dobanda.
  

IAS 23 se pronunţă cu claritate asupra necapitalizării costurilor împrumuturilor, considerându-se că astfel de costuri trebuie să fie contabilizate în cheltuielile exerciţiului în cursul căruia ele au fost angajate. Această soluţie constituie tratamentul contabil de bază şi vizează în special activele care solicită o perioadă lungă de pregătire înainte de a putea fi utilizate sau vândute.

Exemplu

O întreprindere a achiziţionat un echipament tehnologic în valoare de 200.000 $. Plata furnizorului extern s-a realizat dintr-un împrumut bancar, contractat în acest scop de la o bancă din România.

- cursul leu/$ la data achiziţiei echipamentului: 3,00 lei/$

- cursul leu/$ la data obţinerii împrumutului: 3,10 lei/$

a. achiziţia echipamentului

2131 = 404 600.000 lei (200.000$ x 3,00 lei/$)

b. obţinerea împrumutului

5121 = 162 620.000 lei (200.000$ x 3,10 lei/$)

c. plata furnizorului

% = 5124 620.000 lei (200.000$ x 3,10 lei/$)

404. 
     600.000 lei (200.000$ x 3,00 lei/$)
     

665 20.000 lei
d. se înregistrează cheltuieli cu dobânda de 10.000 $ la cursul de 3,20 lei/$

666 = 1682 332.000 lei (10.000$ x 3,20 lei/$)

e. se achită dobânda la cursul de 33.200 lei/$

% = 5124 33.200 lei (10.000$ x 3,32 lei/$)

1682 32.000 lei (10.000$ x 3,20 lei/$)

665 1.200 lei

Norma prevede, totuşi, şi un tratament contabil alternativ, oferind posibilitatea includerii în costul activelor a cheltuielilor aferente împrumuturilor, considerate ca fiind cheltuieli direct atribuibile achiziţionării, construirii sau producţiei acestora. Astfel de cheltuieli privind împrumuturile vor fi capitalizate prin includerea lor în costul activelor, atunci când este probabil ca ele să genereze avantaje economice viitoare şi când costul împrumuturilor poate să fie evaluat în mod credibil. Prin urmare, costurile îndatorarii care sunt direct atribuibile achiziţiei, construcţiei sau producţiei unui activ pe termen lung trebuie capitalizate ca parte a costului acelui activ.
Problema care se ridică este însă aceea a determinării cheltuielilor capitalizabile. Pentru aceasta întreprinderea trebuie să procedeze la determinarea împrumuturilor ce antrenează astfel de cheltuieli şi la delimitarea perioadei de calcul.

Prin definiţie, cheltuielile capitalizabile referitoare la împrumuturi sunt cele care ar fi putut să fie evitate, dacă activul în cauză nu ar fi fost achiziţionat sau împrumutat (dacă ne referim la o locaţie financiară). Identificarea acestor cheltuieli este mai uşor sau mai greu de realizat, în funcţie de caracterul finanţării activului: printr-un împrumut special sau din capitalurile împrumutate la nivelul ansamblului întreprinderii.

1. În prima situaţie, când întreprinderea împrumută special fonduri în scopul obţinerii unui activ pe termen lung, pot fi capitalizate cheltuelile reale relative la perioada de punere în stare de utilizare sau de vânzare a activului, din care vor fi deduse eventualele venituri obţinute din plasamentul temporar al fondurilor împrumutate.

Pentru exemplificare, presupunem următoarea situaţie:

O întreprindere a împrumutat suma de 40 milioane de lei pentru finanţarea construcţiei unei clădiri. În cursul exerciţiului N cheltuielile relative la acest împrumut sunt de 4 milioane lei. Suma împrumutată depăşeşte necesităţile imediate ale întreprinderii şi, ca atare, o parte din aceasta a fost plasată, producând venituri financiare în valoare de 600 mii lei.

Mărimea cheltuielilor capitalizabile în numele exerciţiului N va fi de 3.400.000 lei (adică 4.000.000 lei – 600.000 lei).

2. În situaţia în care finanţarea activului nu face obiectul unui împrumut special, mărimea cheltuielilor capitalizabile se determină prin aplicarea la costul activului a unei rate relative la costul mediu al împrumuturilor întreprinderii, în cursul perioadei. Rata de capitalizare va fi media ponderată a costurilor îndatorarii aplicate împrumuturilor întreprinderii care nu sunt rambursate în timpul perioadei, altele decât împrumuturile făcute special pentru obţinerea acelui activ.

Pentru exemplificare presupunem următoarea situaţie:

O întreprindere a realizat construcţia unei clădiri fără a apela la o finanţare specială. În timpul exerciţiului N, împrumuturile şi lucrările în curs de execuţie (în mii lei) se prezintă după cum urmează:

1.01.N 31.12.N Media

Împrumuturi:

Împrumutul 1 (dobândă 20%) 25.000 20.000 22.500

Împrumutul 2 (dobândă 15%) 35.000 30.000 32.500

60.000 50.000 55.000

Costul lucrărilor realizate 63.000 75.000 67.000

La nivelul exerciţiului N, cheltuielile cu dobânzile sunt de 12 milioane lei. Rata medie a dobânzii împrumuturilor, în cursul exerciţiului N, va fi:
(20% x 22.500/55.000) + (15% x 32.500/55.000) = 8,18% + 8,86% = 17,04%
Valoarea dobânzilor capitalizabile (costul îndatorării) în numele exerciţiului N este de 11.416,8 mii lei (67.000 x 17,04%) şi se situează sub plafonul de 12.000 mii lei reprezentat de cheltuielile cu dobânzile aferente exerciţiului N. (Remarca trebuie făcută deoarece, conform prevederilor IAS 23, costurile îndatorării ce pot fi capitalizate într-o perioadă nu trebuie să depăşească valoarea costurilor îndatorării suportate în cursul acelei perioade).

Înregistrarea în contabilitate va fi:

212 = 1682 11.416,18 mii lei

De reţinut este faptul că norma IAS 23 interzice capitalizarea costurilor îndatorării în cursul perioadelor prelungite în care nu se lucrează pentru obţinerea activului respectiv, cu excepţia perioadelor în care se desfaşoară importante lucrări tehnice şi administrative ori când o pauza este o parte a procesului de aducere a respectivului activ în starea de a fi utilizat sau vândut.

Începerea capitalizării costurilor îndatorării se realizează în momentul în care se realizează cheltuieli pentru acel activ (plăţi de numerar, transferuri de alte active, preluarea unor datorii purtătoare de dobândă), se geneareză costurile îndatorării şi sunt în curs activităţile necesare pentru pregătirea activului în vederea folosirii sau vânzării lui.

Încetarea capitalizării costurilor îndatorării are loc atunci cand se realizează cea mai mare parte a activităţilor necesare pentru pregătirea activului pe termen lung în scopul utilizării sau vânzarii sale.

Atunci când activul este compus din mai multe componente (unităţi) şi fiecare componentă poate fi utilizată din momentul finalizării ei, în timp ce se lucrează la construirea altora (un complex de afaceri, spre exemplu, ce include mai multe clădiri, fiecare dintre ele putând fi folosită separat), perioada de capitalizare a costurilor împrumuturilor se determină pe fiecare unitate în parte iar capitalizarea costurilor îndatorării trebuie să înceteze atunci când este terminată cea mai mare parte a activităţilor necesare pentru pregătirea acelei componente în vederea utilizării sau vânzării sale.

Capitalizarea costurilor împrumuturilor ridică o serie de probleme în special utilizatorilor situaţiilor finaciare.

În primul rând, după cum se poate constata, utilizarea acestei metode are ca efect diminuarea volumului cheltuielilor şi, prin urmare, majorarea rezultatului. Dacă întreprinderea recurge la investiţii masive în cursul exerciţiului, influenţa costurilor îndatorării asupra rezultatului poate să fie de mari proporţii. În această situaţie, analistul financiar poate interveni, scăzând din beneficiul net dobânzile capitalizate în cursul perioadei, obţinând astfel un rezultat conform cu regulile contabile. Cu toate aceste “ajustări”, numai includerea în costul imobilizărilor neamortizabile (terenuri, în principal) ar fi de natură să amâne permanent constatarea acestor cheltuieli, cu condiţia ca astfel de active să nu fie nici vândute, nici depreciate.

În al doilea rând, dobânzile incluse în costul unui activ urmează evoluţia acestuia. Drept urmare, ele vor ajunge întotdeauna în cheltuieli, fie pentru că respectivul activ a fost vândut, fie că a fost amortizat.

În al treilea rând, utilizatorii situaţiilor financiare ar putea fi derutaţi şi de întreruperea capitalizării costurilor îndatorării în perioadele de întrerupere a activităţii productive a respectivului activ. Tocmai de aceea, IASB pretinde întreprinderilor aflate într-o astfel de situaţie, ca în cadrul situaţiilor lor financiare să se menţioneze:

- metoda contabilă utilizată;

- mărimea cheltuielilor capitalizate în cursul exerciţiului;

- rata de capitalizare utilizată pentru determinarea mărimii cheltuielilor cu împrumuturile ce pot fi încorporate în costul activelor.

Pentru argumentare, presupunem următorul exemplu:

În cursul exerciţiului N o întreprindere a procedat la capitalizarea unor cheltuieli privind împrumuturile în valoare de 94.500 u.m., care vizează o linie de producţie şi diferite stocuri. Linia de producţie este obţinută din producţie proprie şi este finalizată la sfârşitul exerciţiului N. Amortizarea acesteia se face pe o perioadă de 5 ani. Stocurile sunt vândute în timpul exerciţiului N+1, la un preţ de 102.375 u.m. Mărimea cheltuielilor de producţie se prezintă după cum urmează:

- pentru linia de producţie: 236.250 u.m., din care 63.000 u.m. reprezintă cheltuieli financiare;

- pentru stocuri: 94.500 u.m., din care 31.500 u.m. reprezintă cheltuieli financiare.
Pentru simplificarea cerută de analiza distinctă a problematicii costurilor îndatorării, vom presupune că nu există alte venituei şi alte cheltuieli.

Rezultatele exerciţiilor perioadei (N) – (N+5), în mii u.m. se prezintă după cum urmează:

Informaţii N N+1 N+2 N+3 N+4 N+5 Total

Cheltuieli privind 0 0 0 0 0 0 0

împrumuturile

Cheltuieli privind

amortizarea liniei 0 - 47.250¹ -47.250 -47.250 -47.250 -47.250 -236.250

de producţie

Profitul degajat

vânzarea stocurilor 0 7.875² 0 0 0 0 7.875

Rezultatul Net 0 - 39.375 -47.250 -47.250 -47.250 -47.250 -228.375

În situaţia în care întreprinderea nu ar fi capitalizat cheltuielile privind împrumuturile, rezultatele (în u.m.) ar fi fost după cum urmează:
Informaţii N N+1 N+2 N+3 N+4 N+5 Total

Cheltuieli privind - 94.500 0 0 0 0 0 - 94.500

împrumuturile

Cheltuieli privind

amortizarea liniei 0 - 34.650³ -34.650 -34.650 -34.650 -34.650 -173.250

de producţie

Profitul degajat din

vânzarea stocurilor 0 39.375⁴ 0 0 0 0 39.375

Rezultatul net - 94.500 4.725 -34.650 -34.650 -34.650 -34.650 -228.375
După cum se poate constata, indiferent de metoda contabilă aleasă, rezultatul net la nivelul perioadei analizate rămâne neschimbat ( -228.375 u.m.). Însă acesta diferă la nivelul fiecărui exerciţiu din intervalul în cauză, ceea ce, evident, modifică datele analizei anuale a performanţelor întreprinderii. De asemenea, în situaţia în care întreprinderea analizată capitalizează cheltuielile privind dobânzile, aceasta va conduce la dispariţia din contul de profit şi pierdere a unei părţi importante a unor astfel de cheltuieli, ceea ce poate contribui la o subestimare a ponderii datoriilor în studiul performanţelor întreprinderii. Pentru a se evita o astfel de capcană, este suficient să se adauge la cheltuielile financiare, ce apar în contul de profit şi pierdere, mărimea dobânzilor capitalizate în timpul exerciţiului, cu condiţia ca o atare informaţie să fie furnizată.

Bibliografie:

1. Cicilia, Ionescu – Note de curs 2010;

2. Hennie van Greuning – Standarde internaţionale de raportare financiară, Ghid practic, Ediţie revizuită 2007, Editura Irecson, Bucureşti, 2007;

2. Cicilia, Ionescu - Impactul tratamentelor contabile privind costurile îndatorării asupra performanţelor întreprinderii /The impact of the Accounting Treatment on Indebtness Cost on CorporatePerformance, Analele Universităţii „Spiru Haret” – seria Economie,Anul 3, 2003, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005.

1 236.250 : 5 ani = 47.250 u.m., începând cu exerciţiul N+1

2 102.375 – 94.500 = 7.875 u.m.

3 (236.250 – 63.000) : 5 ani = 34.650 u.m. ^

4 102.375 – (94.500 – 31.500) = 39.375u.m.