Tema lunii: Oglinzile Giovanni Bellini (1430-1516)



Yüklə 109,4 Kb.
tarix21.08.2018
ölçüsü109,4 Kb.
#73898

Buletinul Clubului Român din Chattanooga

Numărul 81 (optzecișiunu) Iulie 2018
www.romclub.wordpress.com


Tema lunii:
Oglinzile



Giovanni Bellini (1430-1516)
Poezia oglinzilor




Oglinzi - Ana Blandiana
Cât de greu să descoperi,

Ce uşor să invenţi,

Pentru un rege mort

Mii şi mii de regenţi,


Pentru-o singură lună,

Mii de lacuri întinzi;

Îmi e sete de mine

Şi beau numai oglinzi.


Mii de vorbe ţipate

Pentru-un sens care piere;

Îmi e sete de somn,

Îmi e somn de tăcere.






OGLINZI - Magda Isanos




De oglinzi mă mai tem și-acum.
Este înăuntrul lor ca un fum,
care noaptea se-ntinde-n odaie,
mai ales cînd e luna-n văpaie.

Se deschide-n oglindă-o poartă


spre nu știu ce lume moartă ;
și ca un clopot sună, strălucește
iluzia care mereu pîndește.

Nu mi-ar părea nicidecum ciudat


să iasă din oglinzi un cavaler, un pirat,
și să-nceapă-a-și povesti toată viața,
înecîndu-se-n apele lor dimineața.

Foarte mulți oameni se-neacă-n oglinzi,


femei palide, prunci suferinzi
s-apleacă-așa și se privesc spre seară -
puterea lor îi soarbe și-i omoară.

Însă noi, cînd intră-n odaie


lună cuprinsă-n veștedă văpaie,
acoperim ciudatele oglinzi :
suntem poeți și suntem suferinzi


Cântec - Ion Minulescu
În ochii tăi ca-n două oglinzi însuflețite
Amurgul își răsfrânge privirea-nsângerată
Și ochii tăi sunt roșii ca două flori de mac
Plutind împerecheate pe luciul unui lac.

În ochii tăi amurgul, ușor, pe nesimțite,
Se stinge ca lumina din candela uitată
Și ochii tăi din roșii se-ntunecă și par
Doi ochi tăcuți de sfântă pictați într-un altar.

Fior - de Nicolae Labiș



Poate-am visat ceva rău şi-am uitat, 
Poate-i doar pentru că
vişinii s-au înflorat, 
Poate-i doar vântul ce limpede sună, 
Ori
pentru că au muşcat astă noapte din lună
Vârcolacii, 
ori stele prea multe pe faţă
Mi-au picurat o otravă de
gheaţă, 
Ori poate e dimineaţă.

Cine eşti, ori


ce eşti, 
Abur ori duh străveziu de poveşti, 
Care-ai
pătruns şi îmi macini mereu
Trupul şi sufletul
meu?

Privesc în oglindă - acelaşi mi-i chipul


Şi buzele
groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunţii văd bine
că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.

Dar vorbele-mi


murmură: sună-ne, -ncearcă-ne, 
Sufletu-şi pâlpâie albe
chemări, 
Ochii îmi ard rotunjiţi peste
cearcăne, 
Inima-şi bate ecoul de zări.

Cine eşti, 


ori ce eşti, 
Abur ori duh coborât din poveşti, 
Undă
prelinsă să mă învenine, 
Stea fulgerată în mine? 


Falduri - de Ion Barbu
Pentru William Wilson





Somn mult, din plușuri. Vid în stal.
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o, cristal!

Sub mături, fluturi si urîturi


Mort – chipul meu, pe crengi de gîturi.
Un glas din ceruri, cere: - Dacă
Ai face-oglinzile să tacă?

Din somn, din stofa sar deștept, 


Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La țărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală:

- Întemnițate William, 


Cast hidrofil, te așteptam
Să treci maree, din oglindă
În luna frunții, să te-aprindă;

Student stufos, Bostonian, 


Cețoase Wilson William, 
Îti jur, ar face-o bună mină
Spini șase-n pielea ta marină!

(De șase ori, în ape grele


Sting fier aprins, pînă-n prăsele;
Fulger cedat, just unghi normal, 
Cad reflectat, croiesc cristal.)

Piei chip! Rămîi, cortină spartă, 


Pătrată Spanie pe-o hartă, 
Răpus, în mîini, pumnalul tras, 
În fund ursuz, de zahăr ars:

Valuri frînte, gemene, 


Ruptura de cremene.

Ce gînd tîrziu mă suflă-acu?


Sa vîntur nopti “Bu-hu-hu”
Ca la cîntec, altadată?

Se toarce vorba, închegată, 


Cutia încet se-ncuie-n piept
În scrisul apei caut drept. 



Mă privesc uneori în oglindă - de Mariana Marin
Mă privesc uneori în oglindă 
Pentru ca să mai fie cineva în această casă 
ce o urăsc de atâta vreme 
încât nu mai pot trăi fără ea. 
Conștiința de sine este în cele din urmă 
o stare extrem de comfortabilă-un somn greu. 

Ea nu poate semăna decât amintirilor 
despre lichidul meu amniotic 
pe care le numeam mai demult într-o artă poetică 

sau morții, 
ce a spart oglinda 
pe care de atâta vreme scriu acest poem 
Incât el nu mai poate trăi fără mine...


La oglindă - de George Coșbuc


Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puişorul, 
Şi-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-mă! Tot eu cea veche!


Ochii? hai, ce mai pereche!
Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Şi la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Şi sunt voinică!


Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Şi ce fată frumuşică
Are mama!

Mă gândeam eu că-s frumoasă!


Dar cum nu! Şi mama-mi coasă
Şorţ cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.

Ştii ce-a zis şi ieri la vie?


A zis: - "Ce-mi tot spun ei mie!
Am şi eu numai o fată, 
Şi n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".

Mai ştiu eu! Şi-aşa se poate!


Multe ştiu, dar nu ştiu toate.
Mama-mi dă învăţătură
Cum se ţese-o pânzătură, 
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.

N-am să ţes doar viaţa-ntreagă!


Lasí să văd şi cum să leagă
Dragostea - dar ştiu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, mă prind feciorii dragă
Şi pe mine!

Că-s subţire! Să mă frângă


Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar aşa te place dorul:
Subţirea, cu binişorul
Când te strânge el, să-ţi strângă
Tot trupşorul.

Braţul drept dacă-l întinde


Roată peste brâu te prinde
Şi te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul, 
Ca răspuns te mai cuprinde
Şi cu stângul.

Iar de-ţi cere şi-o guriţă -


Doamne! Cine-i la portiţă?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiţă
Sta-mi-ar bine?

O, că-mi stă mie-n tot felul!


Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, şi toate!
Şi cosiţe cumpărate, 
Stai, să-nchei şi testemelul
Pe la spate.

Uite ce bujor de fată -


Stai să te sărut o dată!
Tu mă poţi, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată, 
Gânduri bune.

De-ar şti mama! Vai, să ştie


Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată, 
Voi fi şi nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.

Că mi-a spus bunica mie


Că nevasta una ştie
Mai mult decât fata, juna, 
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Şi mă mir eu ce-o să fie
Asta una!

Brâu-i pus! Acum, din ladă


Mai ieu şorţu! O să-mi şadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?


Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Şi-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă uşa
De la tindă.

Intră-n casă? O, ba bine, 


Şi-a găsit nişte vecine, 
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine, 
Ce bătaie! 





Portret de bărbat cu turban roșu - Jan van Eyck (1390-1441). Este primul autoportret din istoria picturii și a fost făcut în anul 1433. Toate autoportretele sunt făcute cu ajutorul oglinzii.
Citate despre oglinzi
“… scopul teatrului, al cărui rost, dintru-nceputuri și până acum, a fost și este să-i țină lumii oglinda în față…” (William Shakespeare -Hamlet)
Nu trăim decât o singură dată și numai o singură viață. A avea un ideal înseamnă a avea oglindă. Într-un ideal te speli ca-ntr-o apă curată. Într-o oglindă îți speli chipul obosit, potrivindu-ți-l până când accepți să fii. (Nichita Stănescu)

Cărțile sunt oglinzile sufletului. (Virginia Woolf)

Exemplul nu este decât o oglindă înșelătoare (Pierre Corneille)

Cine reflectă mai bine chipul omului: fotograful, oglinda sau pictorul? (Pablo Picasso)

Oglinda este cea mai bună prietenă a mea; niciodată când am plâns, nu a râs de mine (Charlie Chaplin)

Sunt două feluri de a răspândi lumina: fie să fii lumânarea, fie oglinda care o reflectă (Edith Wharton)

Folosești oglinda ca să îți vezi fața, folosești operele de artă ca să îți vezi sufletul (George Bernard Shaw)

Purtarea omului este o oglindă care îi dezvăluie propriul portret (Johann Wolfgang von Goethe)

Doctorul trebuie să fie opac pentru pacient și - la fel ca oglinda - să nu îl lase să vadă decât ceea ce el a arătat (Sigmund Freud)

Vrei să vezi o specie pe cale de dispariția? Ridică-te și uită-te în oglindă! (John Young - astronaut)

N-ai văzut niciodată moartea? Privește în oglindă în fiecare zi și ai să vezi albinele schimbând continuu roiul de sticlă (Jean Cocteau)

Romanul este o oglindă purtată pe strada mare (Stendhal)





Oglinda falsă - René François Ghislain Magritte (1898-1967)

Drinkology: Cocktail-ul Fum și oglinzi
Cocktailul Fum și oglinzi este făcut din 50 mL de tequila (alcool de distilare făcut numai din agava din ținutul Jalisco, agava tequilliana), 30 mL de mezcal (alcool de distilare făcut din mai multe feluri de agave: tobala, topaziche, tepeztate, arroquero și espadin; el se face în mai multe regiuni din Mexic, în special Oaxaca) , 30 mL de sirop de rodii și 30 mL de sirop de lime. Ingredientele se pun, împrrună cu ghiața, în shaker și se zdruncină bine.
P





Trivia despre oglinzi


  • Oglinda dă o imagine inversă a obiectului și, ca atare, este o îndepărtare de Principiu și Esență.

  • Multe popoare cred că în oglindă se reflectă nu omul, ci o dublură a sa având adesea atribute malefice.

  • În jurul oglinzilor s-au elaborat numeroase superstiții:

  • - Spargerea unei oglinzi e un lucru îngrozitor, pentru că șapte ani de nenorociri se vor abate peste tine de acum încolo. Probabil, motivul vine din credința strămoșească privind faptul că sufletul omului sălășluiește în oglindă și, odată spartă oglinda, sufletul acestuia este distrus, condamnându-l pe om la o moarte timpurie, fără a avea mai apoi șansa de a intra în Rai. Ca să eviți consecințele catastrofale ale spargerii unei oglinzi trebuie să culegi cu grijă toate cioburile și să le arunci într-un râu.

  • - Cel care privește în oglindă atunci când cadavrul se află încă în casă va muri următorul și asta pentru că o veche tradiție spune că sufletul omului sălăsluiește în oglindă.

  • - Poartă ghinion să primești în dar o oglindă

  • - O persoană urâtă care se uită într-o oglindă va cauza spargerea acesteia

  • - Nu e bine să te uiți într-o oglindă la lumina lumânărilor sau să stai noaptea în fața oglinzii în întuneric.

  • - Se spune că fetele pot îndeplini un ritual în fața oglinzii prin care își pot chema rudele moarte sau să își vadă viitorii aleși ai inimii

- Încarnările satanice nu își suportă oglindirea sau nu se văd în oglindă.

- Fetele care privesc în oglindă în noaptea de Halloween, la lumina unei lumânări, pot vedea imaginea unui bărbat cu care se vor mărita.



- Oglinzile nu trebuie ținute în dormitor, iar dacă o oglindă se află în camera de dormit, ea nu trebuie să fie orientată spre pat.


  • Cuvântul oglindă vine de la verbul a oglindi, care - la rândul lui - are originea în verbul oglendati din slava veche.

  • Sinonime ale cuvântului oglindă: căutătoare (transilv), mirază (arhaism), specul (din latină speculum - instrument medical de văzut prin; de la verbul latin specio, specere - a privi, a se uita la, care a dat italianul specchio).

  • Oglinzile pot reflecta sunetele. Oglinzi acustice au fost folosite în Marea Britanie în timpul celui de al II-lea RM pentru a depista avioanele inamice.

  • Există oglinzi submicroscopice care pot reflecta atomii - oglinzi atomice.

  • Primele "oglinzi" folosite de oameni au fost suprafețele de apă liniștită. În epoca primitivă a omenirii, apa a fost privită ca un simbol al "sinelui" și al morții.

  • Animalele folosesc reflectarea imaginii lor pe suprafața apei pentru a se recunoaște.

  • Primele oglinzi fabricate de oameni au fost cele din piatră dură (obsidian - rocă vulcanică) șlefuită prin frecare. Astfel de obiecte au fost datate din anul 6000 î.e.n.

  • Au urmat oglinzile din metale șlefuite (cupru, alamă, aur, argint) care au fost folosite pe toată durata antichității și a Evului Mediu.

  • În Roma antică, au apărut oglinzi din sticlă care aveau spatele acoperit cu foițe de aur.

  • În secolul XVI în Veneția sticlarii au făcut oglinzi de sticlă cu spatele acoperit cu foițe de argint. În 1835, chimistul german Justus von Libig a inventat metoda de a depune un strat uniform de argint metalic pe o suprafață de sticlă, prin reducerea nitratului de argint. Prin aceasta, oglinzile au putut fi fabricate industrial, prețul lor a scăzut și mai multă lume a avut acces la oglinzi.

  • Unii oameni au fobia oglinzilor, care este numită capoptrofobia.

  • Un copil nu se poate recunoaște în oglindă decât după ce depășește vârsta de 12-20 de luni.

  • În mai multe culturi există credința că prin oglinzi se poate comunica cu lumea de dincolo.

  • La început, oglinzile au fost folsite exclusiv pentru îșigrijirea corpului; apoi ele au apărut în decorările interioare și în arhitectură.

  • In lumea modernă, oglinzile au largi aplicații în comunicații, cercetarea științifică, medicină, optică, astronomie, fizică, lasere, lanterne, periscoape de submarin, măsurători de distanțe mari, generarea de energie elecrrică din lumina solară, camere de filmat, inspecții în locuri greu accesibile, etc.

  • Cele trei variante clasice de oglinzi sunt plane, concave, convexe.

  • Recent, oglinda magnetică a fost introdusă în nanotehnologie.





Fată în fața oglinzii - Pablo Picasso
Oglindă/Oglinzi - Proverbe


  • Despărțirea este ca o oglindă spartă; mai bine o abandonezi, decât să te rănești încercând să o repari (Anonim).

  • Cartea este o oglindă: dacă se privește în ea un măgar, n-are cum să vadă un apostol (proverb românesc).

  • Cine are un prieten, nu mai are nevoie de oglindă (proverb românesc).

  • Fața e oglinda sufletului (proverb suedez).

  • Ce-ți spune oglinda, nu-ți spune un întreg consiliu (rpverb englez).

  • Oglinda reflectă toate lucrurile fără să se păteze (proverb chinez).

  • Sinceritatea e oglinda prieteniei (proverb arab).

  • Stomacul nu are oglindă (proverb românesc).

  • Nu e vinovată oglinda că ți-e strâmbă fața (proverb rusesc).

  • Somnul e oglinda morții (proverb românesc).

  • Nici un pictor nu e mai bun ca oglinda (proverb românesc)/




Venus oglindindu-se - Edward Coley Burne-Jones (1833-1898)

Prima victimă a oglinzilor: Mitul lui Narcis - autor Horia




Narcis. Tânăr nespus de frumos, fiul zeului fluvial Cefisos şi al nimfei Liriope, pe care râul o sedusese învăluind-o cu apele sale. Deşi era înconjurat de dragostea şi admiraţia celor care îl întâlneau, Narcis rămânea indiferent la atenţiile şi propunerile amoroase, preferind vânătoarea, la care era  foarte iscusit. O variantă a mitului spune că tatăl său era Amirintos, tovarăşul credincios al Artemisei, zeiţa vânătorii.

De frumosul tânăr s-a îndrăgostit nebuneşte nimfa Echo, însă şi ea a fost respinsă şi s-a stins de durere, văzând că dragostea ei nu era împărtăşită; în cele din urmă, Nemesis a hotărât să-l pedepsească pe Narcis, făcându-l să-şi vadă chipul în apa unui izvor. Tânărul s-a îndrăgostit de acea imagine, mistuindu-se de dor, şi s-a transformat în floarea care-i poartă numele. Trupul său a dispărut, lăsând în loc splendida narcisă.

La această versiune a mitului, care este cea mai cunoscută, se adaugă altele, cu câteva variante.

În Beoţia Narcis era considerat un tânăr locuitor din Tespiai, iubit fără speranţă de un alt tânăr pe nume Amenias, foarte insistent. Plictisit de atenţiile admiratorului său, Narcis i-a trimis în dar o sabie, iar acesta, disperat, s-a sinucis, invocând în acelaşi timp blestemul divin împotriva celui pe care îl iubea. Zeii i-au îndeplinit dorinţa şi l-au făcut pe Narcis să se îndrăgostească de el însuşi, văzându-şi chipul oglindit în apă; disperat din cauza iubirii sale ce nu se putea împlini, Narcis s-a sinucis cu sabia, aşa cum făcuse şi Amenias, iar în locul unde a curs sângele lui a răsărit floarea care îi poartă numele.

O altă variantă a mitului povesteşte că Narcis a încercat în zadar să-şi atingă propria imagine, aruncându-se în apa care o reflecta, şi a murit înecat; din trupul său a răsărit mai apoi narcisa.

O versiune diferită, menţionată de Pausanias, aminteşte că Narcis avea o soră geamănă pe nume Narcisa, care îl însoţea la vânătoare şi în aventurile vieţii sălbatice din pădure. Narcis îşi iubea nespus sora, iar cînd aceasta a murit înainte de vreme el a fost copleşit de durere. Într-o zi, uitându-se în apa unui izvor, şi-a văzut chipul şi l-a confundat cu cel al Narcisei; de atunci, deşi ştia adevărul, a continuat să se privească în apă, în încercarea disperată de a stabili o legătură cu sora pierdută. (www.istoriiregasite.wordpress.com)



Narcisism: boala iubirii de sine
Sigmund Freud: On Narcissism,

1914 was a significant point in the development of Freud's theories. The work was produced after work on his earlier theories on dreams and the unconscious mind. It also comes immediately he began to explore the various aspects of the unconscious mind such as the 'id'. However, Freud does not mention the 'id' in this work. Instead, he gives suggestions on the existence of these various parts of the mind. In addition, Freud begins to talk about the mind's self-control mechanisms, which he refers to as the 'ego-ideal'. However, he does not directly mention the superego, which would be the basis of his later works. It is important to note that it is one of his most technical works. In this work, Freud uses many clinical terms, which might not be easy for the common reader to understand. 

In the work, Freud introduces the concept of 'narcissism'. He defines it as adoration one accords themselves in light of them being an object of sexual desire. He views narcissism as some sort of neurosis. However, he also postulates that all humans have some level of narcissism throughout their development. In his work, Freud differentiates between two types of narcissism, primary and secondary narcissism. Primary narcissism preexists in all human beings; this type of energy is present from birth. He postulates this is the type of narcissism, which causes individuals their affection towards an object. For instance, when a mother expresses unadulterated love for her child it is a result of this primary narcissism. In addition, he speculates this is the same type of energy evident in young kids. At this point in their life, kids will often believe themselves to be super beings capable of performing amazing feats just by their words. 

However, at some point in their life, this primary narcissism is directed outwards to an object. This is because it causes too much conflict within the individual. Freud speculates that secondary narcissism develops when individuals turn this object affection back on themselves. This is after the affection had already been projected outwards to other objects besides themselves. The result is that an individual becomes cut off from society and disinterested in others. Freud postulates that such an individual will have low self-esteem. This is due to their inability to express love to others and have it expressed back to them. In addition, such a person is full of shame, guilt and often very defensive. This is because narcissism causes an individual to seek self-preservation. 

In his work, Freud speculates that narcissism from to distinct sources. In the first place, the person is driven by a need to self-preserve; secondly, the individual is driven by the sex drive, essentially the need to procreate. During childhood, these two drives are usually the same and no differentiation can be made. In essence, the more affection 'libido' is projected to others 'object-libido', the less energy there exists for self-love 'ego-libido'. In essence, Freud postulates object libido emanates from a need to ensure the survival of the species. Consequently, Freud argues that the concept of love is for ensuring continuation of the species. He further argues that for the individual and the species to survive, there is a need for maintaining a delicate balance between these two libidos. For instance, if an individual want to eat, he must have some ego-libido, however if he want the species to survive, he must have object-libido. An imbalance occurs when too much energy is directed inwards to the individual. The result is that the personality of the person becomes infected and they can no longer function properly in society. 

In later chapters of his work, Freud seeks to explain the cause of homosexuality. According to Freud, the mother-child relationship, the child directs their outward affection towards the mother. However, homosexuals do not learn to project their object-libido correctly, according to Freud, these individuals chose a different object of their choice. Instead, they tend to choose a different object on which to project their affection. According to Freud, this is narcissism in its purest form. In addition, Freud had a few choice words for the behavior of beautiful women. He postulated that most of these beautiful females were narcissists interested in self-adoration. He postulated they tended to look for someone who could develop an admiration for them in the same obsessive way they loved themselves. Consequently, such women were found to be highly attractive to men primarily due to their indifference of what other though of them. 

Freud postulates that children expressed their love for children as a way of fulfilling their own narcissistic desires. This primary narcissism reemerges after the child's birth. Freud later explores the ego ideal. In this work, he explains that as a person develops, they develop a sort of self-censorship. In paranoid individuals, the ego ideal is too strong and uncontrolled, which causes an individual to develop of being monitored by unseen persons. Freud also explains, the ego ideal could be the cause of the voice reported in mental patients, which is often said to be critical of the individual. 

Consequently, self-esteem is weighed against the satisfaction of this ego ideal. How much self-esteem one has then depends on how much affection and love they are able to derive form the object of their desire. If object-libido is projected outwards without reciprocity, it can lead to low self-esteem. 

Freud's work, particularly touching on homosexuality, has elicited much criticism over the years. However, even his critics still find inspiration when they trying to develop their own psychoanalytical theories. His work is still relevant today, for instance, the current societies are arguably some of the most narcissistic in the history. The phenomenon where young and old people seem to have developed lack of empathy for each other is subject of interest for many scholars. However, Freud quite complex work may not provide all the answers to this phenomenon. However, it does raise interesting issues on the role of family in the development of individuals into caring members of a society. (www.sigmundfreud.net)

Narcissistic personality disorder


Narcissistic personality disorder — one of several types of personality disorders — is a mental condition in which people have an inflated sense of their own importance, a deep need for excessive attention and admiration, troubled relationships, and a lack of empathy for others. But behind this mask of extreme confidence lies a fragile self-esteem that's vulnerable to the slightest criticism.

A narcissistic personality disorder causes problems in many areas of life, such as relationships, work, school or financial affairs. People with narcissistic personality disorder may be generally unhappy and disappointed when they're not given the special favors or admiration they believe they deserve. They may find their relationships unfulfilling, and others may not enjoy being around them.

Treatment for narcissistic personality disorder centers around talk therapy (psychotherapy).

Symptoms: Signs and symptoms of narcissistic personality disorder and the severity of symptoms vary. People with the disorder can:


  • Have an exaggerated sense of self-importance

  • Have a sense of entitlement and require constant, excessive admiration

  • Expect to be recognized as superior even without achievements that warrant it

  • Exaggerate achievements and talents

  • Be preoccupied with fantasies about success, power, brilliance, beauty or the perfect mate

  • Believe they are superior and can only associate with equally special people

  • Monopolize conversations and belittle or look down on people they perceive as inferior

  • Expect special favors and unquestioning compliance with their expectations

  • Take advantage of others to get what they want

  • Have an inability or unwillingness to recognize the needs and feelings of others

  • Be envious of others and believe others envy them

  • Behave in an arrogant or haughty manner, coming across as conceited, boastful and pretentious

  • Insist on having the best of everything — for instance, the best car or office

At the same time, people with narcissistic personality disorder have trouble handling anything they perceive as criticism, and they can:

  • Become impatient or angry when they don't receive special treatment

  • Have significant interpersonal problems and easily feel slighted

  • React with rage or contempt and try to belittle the other person to make themselves appear superior

  • Have difficulty regulating emotions and behavior

  • Experience major problems dealing with stress and adapting to change

  • Feel depressed and moody because they fall short of perfection

  • Have secret feelings of insecurity, shame, vulnerability and humiliation

People with narcissistic personality disorder may not want to think that anything could be wrong, so they may be unlikely to seek treatment. If they do seek treatment, it's more likely to be for symptoms of depression, drug or alcohol use, or another mental health problem. But perceived insults to self-esteem may make it difficult to accept and follow through with treatment.

If you recognize aspects of your personality that are common to narcissistic personality disorder or you're feeling overwhelmed by sadness, consider reaching out to a trusted doctor or mental health provider. Getting the right treatment can help make your life more rewarding and enjoyable.

It's not known what causes narcissistic personality disorder. As with personality development and with other mental health disorders, the cause of narcissistic personality disorder is likely complex. Narcissistic personality disorder may be linked to:


  • Environment ― mismatches in parent-child relationships with either excessive adoration or excessive criticism that is poorly attuned to the child's experience

  • Genetics ― inherited characteristics

  • Neurobiology — the connection between the brain and behavior and thinking

  • După explicațiile mitologice, în etiologia narcisismului poate intra și privitul excesiv în oglindă (adăugat de editor)


Risk factors: Narcissistic personality disorder affects more males than females, and it often begins in the teens or early adulthood. Keep in mind that, although some children may show traits of narcissism, this may simply be typical of their age and doesn't mean they'll go on to develop narcissistic personality disorder.


Although the cause of narcissistic personality disorder isn't known, some researchers think that in biologically vulnerable children, parenting styles that are overprotective or neglectful may have an impact. Genetics and neurobiology also may play a role in development of narcissistic personality disorder.

Complications: Complications of narcissistic personality disorder, and other conditions that can occur along with it, can include:


  • Relationship difficulties

  • Problems at work or school

  • Depression and anxiety

  • Physical health problems

  • Drug or alcohol misuse

  • Suicidal thoughts or behavior (www.mayoclinic.org)


Proză scurtă: Meșterul de oglinzi - de Emil Gârleanu






A fost odată, într-o țară foarte depărtată, un meșter de oglinzi. Dar un meșter foarte iscusit, care prinsese taina luminei, se vede, până într-atâta oglinzile lui erau de curate și de adânci, de să s-arate în ele, până la cel mai mic amănunt, zări întregi. Cea mai ușoară încretitură a chipului ți-o arătau oglinzile lui, și ceea ce-n oglinzile celorlalți meșteri nici nu zăreai, într-ale lui se deslușea cu o rară limpezime.

Lume de pe lume alerga la meșterul acesta să-i cumpere oglinzile. De peste nouă mări și nouă țări soseau la dânsul, căci nicăiri aiurea așa marfă nu mai găseau.

Și iată că într-o bună zi, un crainic îi aduce știrea că-n curând avea să-i calce pragul împărăteasa lui Minciună- împărat — cel mai bogat om de pe lume — ca să-i cumpere o oglindă.

Și s-a pregătit meșterul să primească pe luminata cumpărătoare, și cuptoarele nu mai prididiră luna aceea să topească și să închege apoi cel mai curat și mai luminos cleștar de oglindă.

Și a sosit împărăteasa, cu mare alai, cu sulițari și săgetători călări, împrejurul caratei. Iar când a dat să se coboare măria-sa din carată, s-a spăimântat meșterul de sluțenia ei.

Avea, mă rog, împărăteasa un cap rotund cât un dovleac, o față fălcoasă, ca de cal, și un trup scurt și gros cât o buturugă.

S-a închinat meșterul până la pământ, iar când a trecut împărăteasa înaintea lui, s-a bătut, bietul, peste gură ca după ucigă-l-toaca.

Și-a început să-i arate, meșterul, împărătesei, fel și fel de oglinzi. S-a privit împărăteasa în ele, numai câte o clipă numai, căci le și dădea la o parte, necăjită cât de rău o arătau oglinzile meșterului acestuia. Și, la urma urmei, când și-aruncă privirea în cea din urmă, batjocori pe meșter că o făcuse să alerge, poște întregi, pentru o marfă tot așa de proastă ca și a celorlalți vânzători.

Ba nu se mulțumi cu batjocora, și-nciudată îi spuse că dacă până într-o lună nu-i face o oglindă care s-o arate cum trebuie, unde-i stă picioarele, îi va sta capul; iar de i-o va face cum trebuie, îl va scălda în aur. Și-a plecat împărăteasa.

Iar bietul meșter a rămas de tot mâhnit. Știa el bine că oglinzi ca ale lui nu găseai să fi mers lumea întreagă. Mai limpezi mai curate, cum le-ar fi făcut? Atunci de ce nu i-au plăcut împărătesei? Și s-a zbuciumat, bietul meșter, trei zile și trei nopți; și a patra zi, iată că sosește, pe neașteptate, tatăl meșterului, un bătrân de peste șaptezeci de ani, un bătrân care văzuse și auzise multe. Și văzându-și fiul atât de amărât, l-a întrebat bătrânul: că ce are? Și fiu-său îi povesti toate de-a fir-a-părul. Iar bătrânul înțelept zâmbi și-i spuse: „Păi cum vrei tu, măi băiete, să-i placă împărătesei oglinzile tale, când ele o arată mai bine decât toate celelalte, cum e? Iscodește, de poți, o oglindă care s-o înfățișeze altfel decât e dânsa aievea, și atunci o să vezi cum o să-i placă!”

A gândit meșterul și-a văzut că bătrânul lui tată avea dreptate. Și cum era stăpân pe taina meșteșugului lui, a ars din nou cuptoarele, a chibzuit, a îmbinat și a răsfrânt razele în fel și chipuri, până a statornicit, în sfârșit, focarele unei oglinzi, așa cum vroise dânsul.

Iar când a venit, peste o lună, împărăteasa, cum se legase prin cuvânt că va face, meșterul s-a închinat și i-a dat oglinda. S-a privit împărăteasa și nu-i venea să mai lepede oglinda din mână, așa de răsărită, de subțiată și de mlădioasă o arăta cleștarul. Și a poruncit să i se plătească meșterului aurul din două hărăbăli pline, că să fi trăit meșterul zece veacuri de om, nici pe sfert din bogăția ceea n-ar fi putut agonisi cu meșteșugul lui.

Iar după ce a plecat împărăteasa, cu sulițarii și săgetătorii călări, împrejurul caratei și cu cei zece slujitori cari purtau oglinda pe perne de puf, să nu cumva s-o sfarme, s-a uitat meșterul mai întâi la comoara pe care era acuma stăpân, apoi la clădăria de oglinzi minunate ce făcuse și zise: „Dacă numai pentru o singură oglindă mincinoasă am căpătat atâta aur, cât nu mi l-ati fi adus voi de v-aș fi vândut cu zecile de mii, la ce folos m-aș munci de acum înainte să vă fac cât mai limpezi și mai poleite? Hai, duceți-vă la naiba!” Și dându-le un picior, căzură oglinzile minunate și să sfărâmară în mii și mii de așchii.





Triplu autoportret - Norman Rockwell

Pentru mulți ani, Norman Rockwell a pictat pentru revista Saturday Evening Post și el a fost considerat de contemporani un simplu ilustrator. Astăzi, Rockwell este prețuit ca un autentic artist cu multiple calități.

Tabloul Triplu autoportret este un exemplu de modestie și autoironie. Artistul este așezat cu spatele la privitor și folosește o oglindă mare pentru a picta detaliile propriei figuri. În oglindă, ochelarii lui Rockwell apar aburiți, sugerând că ce vede artistul este întotdeauna inexact. Pe marginea stângă a pânzei sunt atașate câteva scheciuri ale pictorului, iar pe marginea dreaptă sunt autoportretele lui Durer, Rembrandt și van Gogh pe care le ia ca model. Mai e și o reproducere după o lucrare cubistă a lui Picasso. Deasupra șevaletului este un coif antic, cumpărat de Rockwell dintr-un magazin din Paris, ca o aluzie la nevoia de a face o lucrare care să ilustreze "eroismul" subiectului.

Din imaginea incompletă de pe pânză se vede că autoportretul va ieși în final mult mai arătos decât figura reală reflectată de oglindă.





La oglindă - de Ipolit Strâmbu (1871 - 1934), cunoscut și ca Ipolit Strâmbulescu, Hypolit Strambulescu.

Rubrica gastronomică: Prăjituri cu glazură oglindă



Glazura de ciocolată (ciocolată de menaj, cacao, zahăr, smântână pentru frișcă) sau glazura colorată (ciocolată albă, zahăr, smântână penru frișcă, coloranți) se face mai întâi ca o cremă semilichidă, la foc mic. Când se răcește destul ca să ată atinge cratița cu mâna, se amestecă cu gelatină și amestecul este strecurat și mixat cu blenderul de două ori, apoi se toarnă peste prăjitură.



__________________________________
Dennis Prager: Better answers: The case for Judeo-Christian values (part I, II and III)
There is an epic battle taking place in the world over what value system humanity will embrace. There are essentially three competitors: European secularism, American Judeo-Christianity and Islam. I have described this battle in previous columns.

Now, it is time to make the case for Judeo-Christian, specifically biblical, values. I believe they are the finest set of values to guide the lives of both individuals and societies. Unfortunately, they are rarely rationally explained — even among Jewish and Christian believers, let alone to nonbelievers and members of other faiths.

So this is the beginning of an admittedly ambitious project. Vast numbers of people are profoundly disoriented as to what is good and what is bad. Just to give one example: Take the moral confusion over the comparative worth of human and animal life.

The majority of American students I have asked since 1970 whether they would save their dog or a stranger have voted against the stranger.

A Tucson, Ariz., woman in late 2004 sent firefighters into her burning home telling them that her three babies were inside. The babies for whom the firemen risked their lives were the woman’s three cats.

The best known animal rights organization, People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), funded by the best educated in our society, has launched an international campaign titled “Holocaust on your plate,” which equates the barbecuing of millions of chickens with the cremating of millions of Jews in the Holocaust. To PETA and its supporters, there is no difference between chicken life and human life.



Only a very morally confused age could produce so many people who do not recognize the immeasurable distance between human and animal worth. We live in that age.

We do in large measure because values based on God and the Bible have been replaced by secular values. The result was predicted by the British thinker G.K. Chesterton at the turn of the 20th century: “When people stop believing in God, they don’t believe in nothing — they believe in anything.”

Yes, the moral record of Christian Europe is a mixed one — especially vis a vis its one continuous religious minority — Jews. And one has to be quite naive to believe that belief in God and the Bible guarantees moral clarity, let alone moral behavior.

But Chesterton was right. The collapse of Christianity in Europe led to the horrors of Nazism and Communism. And to the moral confusions of the present — such as the moral equation of the free United States with the totalitarian Soviet Union, or of life-loving Israel with its death-loving enemies.

The oft cited charge that religion has led to more wars and evil than anything else is a widely believed lie. Secular successors to Christianity have slaughtered and enslaved more people than all religions in history (though significant elements within a non-Judeo-Christian religion, Islam, slaughter and enslave today, and if not stopped in Sudan and elsewhere could match Nazism or Communism).

In fact, it was a secular Jew, the great German Jewish poet Heinrich Heine, who understood that despite its anti-Semitism and other moral failings, Christianity in Europe prevented the wholesale slaughter of human beings that became routine with Christianity’s demise. In 1834, 99 years before Hitler and the Nazis rose to power, Heine warned:

A drama will be enacted in Germany compared to which the French Revolution will seem harmless and carefree. Christianity restrained the martial ardor for a time but it did not destroy it; once the restraining talisman [the cross] is shattered, savagery will rise again. . . .

What is needed today is a rationally and morally persuasive case for embracing the values that come from the Bible. This case must be more compelling than the one made for anti-biblical values that is presented throughout the Western world’s secular educational institutions and media (news media, film and television).

That is what I intend to do. Events in the news will compel columns on those events, but I do not believe that anything I can do with my life can match the importance of making the case for guiding one’s life and one’s society by the values of the Bible. As a Jew, by “biblical” I am referring to the Old Testament, but this should pose no problem to Christian readers, since this is the first part of their Bible as well. Indeed, as the greatest Jewish thinker, Maimonides, pointed out over 800 years ago, it is primarily Christians who have spread knowledge of the Jews’ Bible to the human race.
For those who subscribe to Judeo-Christian values, right and wrong, good and evil, are derived from God, not from reason alone, nor from the human heart, the state or through majority rule.

Though most college-educated Westerners never hear the case for the need for God-based morality because of the secular outlook that pervades modern education and the media, the case is both clear and compelling: If there is no transcendent source of morality (morality is the word I use for the standard of good and evil), “good” and “evil” are subjective opinions, not objective realities.

In other words, if there is no God who says, “Do not murder” (“Do not kill” is a mistranslation of the Hebrew which, like English, has two words for homicide), murder is not wrong. Many people may think it is wrong, but that is their opinion, not objective moral fact. There are no moral “facts” if there is no God; there are only moral opinions.

Years ago, I debated this issue at Oxford with Jonathan Glover, currently the professor of ethics at King’s College, University of London, and one of the leading atheist moralists of our time. 


Because he is a man of rare intellectual honesty, he acknowledged that without God, morality is subjective. He is one of the few secularists who do.

This is the reason for the moral relativism — “What I think is right is right for me, what you think is right is right for you” — that pervades modern society. The secularization of society is the primary reason vast numbers of people believe, for example, that “one man’s terrorist is another man’s freedom fighter”; why the best educated were not able say that free America was a more moral society than the totalitarian Soviet Union; why, in short, deep moral confusion afflicted the 20th century and continues in this century.

That is why The New York Times, the voice of secular moral relativism, was so repulsed by President Ronald Reagan’s declaration that the Soviet Union was an “evil empire.” The secular world — especially its left — fears and rejects the language of good and evil because it smacks of religious values and violates their moral relativism. It is perhaps the major difference between America and Europe. As a New York Times article on European-American differences noted last year, “Americans are widely regarded as more comfortable with notions of good and evil, right and wrong, than Europeans. . . . ” No wonder. America is a Judeo-Christian society; Europe (and the American Democratic Party) is largely secular.

In the late 1970s, in a public interview in Los Angeles, I asked one of the leading secular liberal thinkers of the past generation, Pulitzer Prize-winning historian Arthur Schlesinger Jr., if he would say that the United States was a morally superior society to that of the Soviet Union. Even when I repeated the question, and clarified that I readily acknowledged the existence of good individuals in the Soviet Union and bad ones in America, he refused to do so.

A major reason for the left’s loathing of George W. Bush is his use of moral language — such as in his widely condemned description of the regimes of North Korea, Iran and Iraq as an “axis of evil.” These people reject the central Judeo-Christian value of the existence of objective good and evil and our obligation to make such judgments. Secularism has led to moral confusion, which in turn has led to moral paralysis.

If you could not call the Soviet Union an “evil empire” or the Iranian, North Korean and Iraqi regimes an “evil axis,” you have rendered the word “evil” useless. And indeed it is not used in sophisticated secular company — except in reference to those who do use it (usually religious Christians and Jews).

Is abortion morally wrong? To the secular world, the answer is “It’s between a woman and her physician.” There is no clearer expression of moral relativism: Every woman determines whether abortion is moral. On the other hand, to the individual with Judeo-Christian values, it is not between anyone and anyone else. It is between society and God. Even among religious people who differ in their reading of God’s will, it is still never merely “between a woman and her physician.”

And to those who counter these arguments for God-based morality with the question, “Whose God?” the answer is the God who revealed His moral will in the Old Testament, which Jews and Christians — and no other people — regard as divine revelation.

The best-known verse in the Bible is “Love your neighbor as yourself” (Leviticus 19:18). It is a reflection of the secular age in which we live that few people are aware that the verse concludes with the words, “I am God.” Though entirely secularized in common parlance, the greatest of the ethical principles comes from God. Otherwise it is just another man-made suggestion, no more compelling than “Cross at the green, not in between.”
Those who do not believe that moral values must come from the Bible or be based upon God’s moral instruction argue that they have a better source for values: human reason.

In fact, the era that began the modern Western assault on Judeo-Christian values is known as the Age of Reason. That age ushered in the modern secular era, a time when the men of “the Enlightenment” hoped they would be liberated from the superstitious shackles of religious faith and rely on reason alone. Reason, without God or the Bible, would guide them into an age of unprecedented moral greatness.

As it happened, the era following the decline of religion in Europe led not to unprecedented moral greatness, but to unprecedented cruelty, superstition, mass murder and genocide. But believers in reason without God remain unfazed. Secularists have ignored the vast amount of evidence showing that evil on a grand scale follows the decline of Judeo-Christian religion.

There are four primary problems with reason divorced from God as a guide to morality.

The first is that reason is amoral. Reason is only a tool and, therefore, can just as easily argue for evil as for good. If you want to achieve good, reason is immensely helpful; if you want to do evil, reason is immensely helpful. But reason alone cannot determine which you choose. It is sometimes rational to do what is wrong and sometimes rational to do what is right.

It is sheer nonsense — nonsense believed by the godless — that reason always suggests the good. Mother Teresa devoted her life to feeding and clothing the dying in Calcutta. Was this decision derived entirely from reason? To argue that it was derived from reason alone is to argue that every person whose actions are guided by reason will engage in similar self-sacrifice, and that anyone who doesn’t live a Mother Teresa-like life is acting irrationally.

Did those non-Jews in Europe who risked their lives to save a Jew during the Holocaust act on the dictates of reason? In a lifetime of studying those rescuers’ motives, I have never come across a single instance of an individual who saved Jews because of reason. In fact, it was irrational for any non-Jews to risk their lives to save Jews.

Another example of reason’s incapacity to lead to moral conclusions: On virtually any vexing moral question, there is no such a thing as a [missing] purely rational viewpoint. What is the purely rational view on the morality of abortion? Of public nudity? Of the value of an animal versus that of a human? Of the war in Iraq? Of capital punishment for murder? On any of these issues, reason alone can argue effectively for almost any position. Therefore, what determines anyone’s moral views are, among other things, his values — and values are beyond reason alone (though one should be able to rationally explain and defend those values). If you value the human fetus, most abortions are immoral; if you only value the woman’s view of the value of the fetus, all abortions are moral.

The second problem with reason alone as a moral guide is that we are incapable of morally functioning on the basis of reason alone. Our passions, psychology, values, beliefs, emotions and experiences all influence the ways in which even the most rational person determines what is moral and whether to act on it.

Third, the belief in reason alone is itself based on an irrational belief — that people are basically good. You have to believe that people are basically good in order to believe that human reason will necessarily lead to moral conclusions.

Fourth, even when reason does lead to a moral conclusion, it in no way compels acting on that conclusion. Let’s return to the example of the non-Jew in Nazi-occupied Europe. Imagine that a Jewish family knocks on his door, asking to be hidden. Imagine further that on rational grounds alone (though I cannot think of any), the non-Jew decides that the moral thing to do is hide the Jews. Will he act on this decision at the risk of his life? Not if reason alone guides him. People don’t risk their lives for strangers on the basis of reason. They do so on the basis of faith — faith in something that far transcends reason alone.

Does all this mean that reason is useless? God forbid. Reason and rational thought are among the hallmarks of humanity’s potential greatness. But alone, reason is largely worthless in the greatest quest of all — making human beings kinder and more decent. To accomplish that, God, a divinely revealed manual and reason are all necessary. And even then there are no guarantees.



But if you want a quick evaluation of where godless reason leads, look at the irrationality and moral confusion that permeate the embodiment of reason without God — your local university.




Yüklə 109,4 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin