Ana EREMENCO-BARBĂNEAGRĂ, editoare ***
În sfârșit, s-a produs ceea ce așteptam de mult timp: un eveniment literar.
Bucuria mi-a venit de la un poet, colegul meu de generație, Nicolae Dabija. Dumnezeu i-a
pus mâna pe cap. Altfel nu-mi pot explica miracolul apariției unui roman, cum este ”Tema pentru
acasă”. L-a scris așa, de parcă a fost acolo, în infernul de la Kolâma, printre sutele, miile,
zecile de mii de deținuți, floarea națiunilor din cea mai mare închisoare pe care a cunoscut-o
omenirea – ex-uniuneasovietică. Am aflat din această carte mult mai mult, decât din cărțile unor
istorici. Nicolae Dabija a scris acest roman cu sufletul, cu sufletul lui mare de poet, care trece
prin timp, prin ani, care descoperă taine, citește amintiri, întrezărește viitorul.
”Tema pentru acasă” este romanul multașteptat de martirii neamului nostru. Acum ei pot
dormi în pace – cei care nu s-au mai reîntors la vetrele lor, cei care au revenit și nu li s-a făcut
dreptate, cei care au dispărut fără urmă, fiindcă nimeni, nici țara, nici baștina nu s-a mai
interesat de ei. Prin Mihai Ulmu, prin Maria Răzeșu acești oameni au căpătat un nume. Și nu
doar ei, ci și mulți alți martiri, dar și reprezentanți ai altor națiuni din imperiul răului. Prin acest
roman, amintirea lor s-a înveșnicit.
Ar fi bine ca această carte să fie tradusă în cât mai multe limbi, îndeosebi, în limbile acelor
popoare care cu forța au fost încarcerate în statul sovietic. Ar fi bine să devină film, piesă de
teatru. Și să fie citită și cunoscută de cât mai multă lume.
