Tema pentru acasa: roman



Yüklə 1,36 Mb.
Pdf görüntüsü
səhifə20/139
tarix01.01.2022
ölçüsü1,36 Mb.
#106818
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   139
Nicolae Dabija-Tema pentru acasa

Pe muntele Alalai
„Poate aşa l-a privit Dumnezeu pe primul om…”
André Malraux
Mihai Ulmu urmărea cu sufletul la gură, ascuns de întunericul grotei, cum salvatorul lui urca
poteca apropiindu-se tot mai mult de acel loc.
Inima bătea să-i spargă pieptul.
Când nu-i mai despărţeau decât câţiva paşi şi umbra căpăta contur tot mai pronunţat, avu
impresia că are trăsături cunoscute.
Se oprise în gura cavernei, într-o stare de şoc, recunoscând-o – dar ea să fie oare?! – pe
cea mai bună elevă a clasei lui de la Poiana.
− Tu?! se arătă consternat Mihai Ulmu.
Se aştepta la orice, numai nu la faptul ca izbăvitorul lui să fie o femeie.
O  apucă  zăpăcit  de  umeri  şi-şi  înfipse  privirile  în  ochii  mari,  pe  care  lumina  lunii  îi  făcu  şi
mai scânteietori, cu atâta putere, încât Maria a trebuit să şi-i plece pe ai ei.
− Cine eşti?
− …Răzeşu.
− Răzeşu?! se miră el şi mai mult. Şi ce cauţi aici?
− Am  venit,  îngână  ea  această  frază  ca  pe  o  scuză,  după  a  cărei  rostire  ca  şi  cum  ar  fi
fost pregătită să se retragă, v-am căutat… să vă întorc o datorie...
Şi introduse o mână în rucsacul pe care-l coborî de pe umeri.
− Ce datorie?
− Iată…, zise ea, fâstâcindu-se, şi scoase dintre lucruri o cărţulie.
− Ce-i asta?
− E cartea cu poeziile lui Eminescu, pe care am împrumutat-o şi am promis că am să v-o
întorc imediat.
− Şi?!
− Şi, iată, v-am adus-o…, rosti ea uşurat, cu datoria lucrului împlinit.
Această copilă, care traversase jumătate de glob pământesc, rosti acele cuvinte ca şi cum
făcuse un drum dintr-un capăt al satului ei în celălalt.
−  Răzeşu,  tu  eşti  nebună?!  Cui  îi  mai  arde  acum  de  acest  volumaş  de  poezii?!  Tu-ţi  dai
seama  ce  spui?  Ce-i  cu  tine,  fato?!  Nu  puteai  să  aştepţi  până  mă  întorc?!  Ca  să  mi-o  dai
altădată sau niciodată?! Tu ştii la ce risc te-ai expus?!
Ea îl asculta descumpănită. Mihai Ulmu era şi mai descumpănit: a descoperit că nu ştie să
vorbească  cu  o  tânără  care  nu  poartă  uniformă  şcolărească.  Semăna  acum  cu  profesorul  de
geografie,  un  bâlbâit  care,  atunci  când  vorbea,  aveai  impresia  că  aşeza  cuvintele  în  frază  cu
arătătorul:
−  Tu  pricepi?…  Cum?…  Nu!  E  imposibil  să…  De  ce  nu  te-ai  gândit  ce  faci?…  Ce  rost  a
avut?…
−Vorbiţi  cu  mine  de  parcă  v-aş  mai  fi  elevă,  îl  atenţionă  ea. Aflaţi  că  acum  o  lună  eu  am
absolvit şcoala…


Acum o lună?! Trecuse o lună, dar lui i se păruse că trecură ani de când s-a despărţit de
acea  clasă  şi  de  comuna  Poiana.  În  acelaşi  timp  încăpăţânarea  ei  îl  înduioşă.  Un  fior  de
nelinişte îl scutură.
− Şi acum ce facem?
− Am aici o hartă, rosti ea calm şi mai vârî mâna o dată în rucsac. De strâmtoarea Bering
ne despart câteva sute de kilometri. Iar de acolo putem trece în Alaska.
− „Putem”?! Ai de gând să continui această nebunie şi să mergi şi tu spre Alaska?!
− Da, am de gând, aici vocea Mariei Răzeşu, cea care de o lună nu mai era elevă, deveni
atât de gravă, încât Mihai Ulmu nu se putu reţine să nu zâmbească uşor.
− Să mă certaţi după asta, dacă veţi găsi de cuviinţă. Dar până la ziuă n-a mai rămas atât.
Şi  în  curând  cei  din  penitenciar  o  să  înceapă  să  vă  caute.  Iar  noi  trebuie  să  reuşim  să  fim
departe.  Cunosc  un  pic  aceste  locuri,  le-am  studiat  pe  lumină.  Vom  urca  peretele  muntelui
Alalai. Ne vor căuta mai puțin în această direcţie. Câinii nu vor putea urca pe aici. Ne vom ţine
de  rădăcini  şi  de  crengi  şi  vom  ajunge  sus.  Vom  coborî  apoi  de  partea  cealaltă  a  muntelui  şi
vom înainta către nord-est.
Nu semăna deloc cu eleva lui, era o fiinţă matură, care ştie ce vrea, care nu pune nimic la
îndoială.
− Iar acum, ca să nu ne ia câinii urmele, să ne dăm încălţările cu tutun, zise şi scoase din
rucsac  câteva  ţigări,  pe  care  le  fărâmiţă  între  degete,  lăsând  conţinutul  acestora  să  se
risipească peste încălţămintea lui şi a ei.
− Crezi că ajută?!
− Da!
Îndărătnicia fetei se ridica la loc ca iarba călcată. Ce rost mai avea s-o contrazică?!
I se părea copilăresc acest camuflaj împrumutat probabil din vreun roman cu spioni, dar se
resemnă şi execută.
− Ar fi bine să scăpaţi de aceste haine, care nu vă prind deloc, mai ordonă ea, scoţând din
rucsacul ei încăpător o cămaşă, un pulover gros şi o pereche de pantaloni bărbăteşti.
Maria se îngrijise de toate, pe toate le avuse în vedere.
− Iar acum să mergem, până asfinţeşte luna mai sunt câteva ore.
Ea porni înainte, pe poteca ce ducea către cer.
Deasupra  atârna  o  lună  rece,  semănând  cu  o  monedă  uriaşă.  Aerul  curat,  cu  tărie  de
alcool, îi pătrundea adânc în piept.
Trebuia să se grăbească şi să meargă pe urmele acestei copile pe care nici n-o cunoştea
prea bine. Ce căuta ea tocmai aici? Cum a ajuns? Cum l-a găsit? Ce o mobilizase pe această
adolescentă abia scăpată de pe băncile şcolii?! Era o taină mai presus de înţelegerea lui.
Durerile  provocate  de  pietre,  de  mărăcinii  care  îi  zgâriau  mâinile  şi  faţa,  vântul  rece  ce
cobora din înalturi, eforturile pe care trebuia să le depună şi pe care le resimţea în tot corpul, îl
făceau să se convingă tot mai clar că ceea ce trăieşte el în aceste clipe nu e un vis din care s-
ar fi temut să se trezească, ci o realitate, cu care încerca tot mai mult să se obişnuiască.
−  Apropo,  zise  ea,  când  ajunse  la  jumătate  de  munte  şi  la  picioarele  lor  se  aşternuse  o
vale întinsă, presărată cu argint de lună, vă felicit cu ocazia zilei dumneavoastră de naştere!


Şi-i întinse o floare banală, de fâneaţă.
− Mulţumesc, răspunse Mihai, mirosind-o cu nesaţ. E cel mai minunat cadou pe care l-am
avut vreodată de ziua mea.



Yüklə 1,36 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   139




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin