Tema pentru acasa: roman

Evadarea academicianului Sorokin
„Drumuri! le ştim doar începutul.”
Jubran K. Jubran
Teoria academicianului Egor Sorokin referitoare la circularitatea timpului îl făcuse celebru.
Formulele  găsite  de  el  erau  universale,  putând  fi  aplicate  şi  la  spaţiile  cosmice,  dar  şi  la
societăţile umane.
Fusese  într-o  perioadă  chemat  foarte  des  la  G.P.U.  şi  consultat  în  diversele  probleme  cu
care se confrunta societatea.
− Pentru ce mă deranjaţi atât de des?! s-a interesat el la una dintre convorbiri.
− Ca să vă cunoaştem părerea!
− De ce doriţi s-o cunoaşteţi?!
− Ca să nu ţinem cont de ea.
Într-o zi Sorokin s-a dus chiar el la şeful G.P.U.-ului şi l-a rugat:
− Vreau să vă rog să-mi spuneţi ce trebuie să gândesc.
Acela s-a uitat mirat la el şi i-a zis:
−  Eu  nu-mi  pun  această  problemă.  Eu  ştiu  că  pentru  mine  gândeşte  tovarăşul  Stalin  şi
ceilalţi tovarăşi din conducerea de partid şi de stat. Dumneata de ce ţi-ai complica viaţa şi ţi-ai
pune această întrebare?!
Sorokin i-a explicat:
−  Cei  care  vorbesc,  orice  ar  vorbi,  sunt  arestaţi.  De  la  o  vreme  însă,  sunt  arestaţi  şi  cei
care tac. Bănuiesc că aceştia o fi gândind greşit…
Până la urmă s-a dovedit că el tace secrete de stat – aşa a fost calificată noua lui teorie
despre circularitatea timpului – şi a fost arestat.
Sorokin,  când  era  pus  duminicile  să  cureţe  veceurile  cu  târşul  şi  găleata,  le  demonstra
colegilor de detenţie cu ajutorul unor formule că timpul curge liniar.
Era  un  bărbat  cărunt,  cu  chipul  brăzdat  de  cute  adânci,  care  semăna  cu  un  cearşaf
mototolit după o noapte de nesomn.
Ziua  muncea  cu  toţi  deţinuţii,  iar  noaptea  –  ştia  toată  lumea  –  lucra  la  o  formulă  perfectă
de evadare, despre care se lăuda că aproape o găsi. Nu se ascundea de nimeni. Formula era
mândria vieţii lui. Kudreavţev ştia despre asta.
Sorokin  era  unicul  deţinut  căruia  îi  făcea  plăcere  ca  toată  lumea  să  i  se  adreseze  după
noul său nume, alcătuit din cifre.
Într-o zi Kudreavţev l-a îndemnat să le ţină deţinuţilor la club, în cadrul cercului de educaţie
politică,  o  lecţie  despre  semnificaţia  numerelor  de  pe  haine,  dar  şi  despre  formula  absurdă  la
care lucra de mai mulţi ani savantul.
Şeful penitenciarului îl invită amabil:
− Tovarăşe academician B1-131! Vă rugăm să treceţi la catedră.
Sorokin  se  înclină  şi  veni  în  faţă.  Lăsa  impresia  că  înaintea  lui  nu stau  nişte  deţinuţi,  ci  o
tablă cu formule.
− Calculele mele arată că există şi alte lumi, paralele cu ale noastre. Pe care ochiul nu le

---

vede. Numai mintea câteodată dă de ele şi se sperie, retrăgându-se din calea acestora. Omul,
prin  destinul  său,  este  apt  nu  doar  spiritualiceşte,  dar  şi  fiziceşte,  să  treacă  într-o  altă
dimensiune. Formula e aproape gata. Dar mă tem că, odată ajuns acolo, pentru fiecare dintre
noi lumea aceasta nu va mai avea niciun sens.
− Cum?!
− De ce?!
− Când?!
− Unde?!
− Care?!
Îl întrebau, curioşi, ascultătorii. El se prefăcea că nu-i aude.
− Răspunde, bă, la întrebări, îl îndemna Kudreavţev, enervat.
−  Nu  ştiu,  noi  nu  ne  punem  niciodată  întrebări.  Dacă  ni  le-am  pune,  am  depinde  de  ele.
Specialitatea noastră sunt răspunsurile. Răspunsurile aşază lumea, pe când întrebările o aruncă
în aer, explodând-o.
− Nu puneţi niciodată întrebări, formulaţi răspunsuri, îşi îndemnă el colegii.
Într-o  dimineaţă  Sorokin  nu  mai  fu  găsit  în  patul  lui  din  baracă.  Evadă?  Se  volatiliză?  Se
teleportă?
Cei  mai  mulţi  presupuneau  că  acesta,  cu  ajutorul  formulei  sale,  pe  care  o  luă  cu  el,  trecu
puntea spre alte dimensiuni.
−  Acesta  e  destinul  marilor  creatori,  să  se  identifice  total  cu  opera  lor,  concluzionă
Mendelstam. Oricum, acum el nu mai are nicio grijă.
În următoarele zile Kudreavţev trimise gardieni însoţiţi de câini prin toată taigaua, pe care o
scotociseră în lung şi-n lat până aproape de Pacific şi Polul Nord, dar Sorokin nu putu fi găsit.
El  nu  lăsă  nici  cea  mai  mică  urmă,  niciun  fir  de  iarbă  lăţit,  niciun  miros  de  încălţăminte,
niciun foc stins sau solz de peşte uitat pe vreun mal de râu.
Aceasta a fost singura evadare perfectă în toată istoria Dallag-ului.

---