Tema pentru acasa: roman

Mihai CIMPOI, academician
***
Nicolae  Dabija  dedică  romanul  său  tuturor  intelectualilor  basarabeni  care  au  trăit  supliciile
la  care  a  fost  supusă  această  parte  de  Ţară.  Putea,  desigur,  să  i-o  dedice  unui  Nicolai
Costenco. Într-un fel, un tiz al său. Dar tema pe care foştii elevi aşteaptă s-o „rezolve” peste 13
ani  este  eminesciană.  În  frumuseţea  lui  Mihai  Ulmu,  trezitoare  de  iubire  tuturor  elevelor  sale,
putem  recunoaşte  lesne  portretul  tânărului  geniu  Toma  Nour  din  romanul  neterminat  Geniu
pustiu.  Într-un  fragment  care  ar  fi  putut  fi  o  continuare  a  romanului,  Eminescu  îl  întrevedea  pe
Toma Nour prin gheţurile siberiene!
Cum  tema  pentru  acasă  pornea  de  la dragostea  eminesciană,  înainte  de  arestarea  încă
neştiută  a  profesorului,  acesta  încredinţase  volumul  de Poezii unei  eleve  eminente  –  Maria
Răzeşu, avatar, la rândul ei, al lui Poesis, femeia care întrupează pentru Toma Nour deopotrivă
iubirea, arta, patria. Este Cartea care-i va uni şi-l va salva, în cele din urmă, pe Mihai Ulmu.
Reamintindu-mi  de  temeri,  piatra  de  încercare  a  lui  Nicolae  Dabija  trebuia  să  fie
capacitatea  de  a  da  o arhitectură  cărţii  sale.  Noul  romancier  a  trecut  cu  bine  acest  examen,
construind  aproape  rebrenian,  dar  îmbinând  formula  narativă  de  tip  ionic,  cum  ar  zice  dl
Manolescu,  cu  aceea  dorică,  dominantă,  prin  care  bate  necontenit  suflul  poeziei.  Iată  ce  dă
credibilitate şi originalitate Temei pentru acasă.
Zarianka  lui  Nicolae  Dabija  este  „închisoarea  în  închisoare”. Altfel  zis,  Siberia  din  Uniunea
Sovietică, închisoarea cea mică din închisoarea cea mare. Câinii sunt adevăraţii paznici care te
găsesc  oriunde.  La  poarta  lagărului,  te  întâmpină  prima  propoziţie  cinică:  „Bine  aţi  venit!”  Iar
lozinca  străjuitoare  seamănă  cu  aceea  de  la  intrarea  în  lagărele  naziste:  „Prin  muncă  ne  vom
ispăşi  greşelile!”  Desigur,  Hristos  nu  are  ce  căuta  aici.  Micul  Inchizitor  din  lagărul  Bezbojenka,
destinat reeducării preoţilor, Mâşin, îi spune părintelui Florenski, înainte ca acesta să ajungă la
Zarianka-1, vorbindu-i aproape în termenii Marelui Inchizitor dostoievskian: „Dacă Iisus ar reveni
pe  pământ,  aici  la  Bezbojenka,  eu  aş  şti  cum  să-l  răstignesc  din  nou,  astfel  încât  să  nu  mai
învie  niciodată”.  La  fel,  colonelul  Kudreavţev,  numit  de  deţinuţi  „omul-fără-chip”,  face  filosofia
cinică a închisorii, recomandată ca „universitate a vieţii”, „teren ideal de stârpire a răului”. El are
şi fire de artist, vrea ca lagărul să aibă un teatru, copia fidelă a lui Bolşoi Teatr. Pe noii deţinuţi
îi întâmpină cu o fanfară improvizată, iar pe morţi îi petrece cu muzică de Ceaikovski. Visul său
secret  e  ca  închisoarea  să-i  poarte  numele.  Pe  intelectuali  îi  acuză  că,  prin  gândire,  poartă
crima în ei. Or, crede el, „Omul nu trebuie învăţat cum să gândească, el trebuie învăţat ce  să
gândească”. El se declară apologet al noului umanism, este un „meliorist, vrea să cureţe religia
de  Dumnezeu,  istoria  de  regi  şi  de  împăraţi,  pentru  a  face  loc  proletarilor,  o  lume fără  clase”.
Răspunsul  kynic  al  lui  Mendelstam:  într-adevăr, cei  „fără  clase”  vor  o  lume  fără  clase!
Libertatea, spune Kudreavţev, e o „golănie”, o „şmecherie” intelectuală. „El ţinea – comentează

---

naratorul – să lase ocnaşilor săi impresia de lup uman, care avea grijă de oi inumane.”
Când grupul de politicieni troţkişti solicită să stea de vorbă cu cei din Biroul Politic al PCUS
pentru  a  li  se  lămuri  situaţia,  colonelul  improvizează  o  trupă  de  actori  deghizaţi  în  Jdanov,
Kalinin,  Iagoda  şi  în  Beria,  care-şi  bat  joc  de  „revoltaţi”.  „Plângăreţii”  sunt  trimişi  imediat  în
minele de uraniu din peninsulă. Frica, iată metoda ideală de educare. Numai ea aduce suprema
fericire.  Naşterea  omului  nou  e  posibilă  abia  după  ce  indivizii  îşi  vor  „trăi  toată  frica”.  Astfel
arată  filosofia  cinică  a  gulagului.  I  se  contrapune  minunata  poveste  de  dragoste  descinsă  din
Poiana Basarabiei.