astfel de carte. Despre valenţele semantice ale lucrării, despre „uneltele” utilizate de autor etc. se va scrie
încă mult. Deoarece „Tema pentru acasă” nu este dată doar elevilor lui Mihai Ulmu, nu doar
generaţiei lui Mircea unde-l găsim şi pe Nicolae Dabija, şi pe Iulian Filip, Gheorghe
Calamanciuc, Ion Berghia etc., ci e dată tuturor generaţiilor de români basarabeni de după
1812 până în zilele noastre care nu-şi imaginează viaţa în afara seminţiei. Aşadar, începem a
descifra cu adevărat valoarea intrinsecă a romanului din momentul în care noi, cititorii, ne
regăsim în paginile lucrării. Iar Nicolae Dabija, aidoma lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, prin această
carte şi-a ctitorit prima mănăstire de proporţii considerabile în literatura română şi europeană
care să dăinuiască peste secole.
Felicitări, dragă Nicolae! Şi, când mai mergi la Mănăstirea Ţipova, ia-mă cu tine...
