Tema pentru acasa: roman

Andrei CAŞENCO
***
Nicolae Dabija coboară cât mai jos în interiorul cuvântului, îl scobeşte şi îl cioplește cu artă
de  făurar  sau  de  dăltuitor  în  piatră,  pentru  ca  ideea  să  se  încrusteze  cât  mai  adânc  în  miezul
metalului sau al lemnului sculptat, asemenea unei porţi măiestre din Maramureş.
Conștiință  activă  şi  tăietură  de  luptător,  Nicolae  Dabija  oficiază  liturghia  tragică  a  unei
suferinţe fără limite, aşa cum o văzuse şi Goga la timpul său şi descoperă lumina protectoare a
unei sacralităţi tragice, dar care tocmai de aceea îşi încordează braţele de arcaş, ca săgeata
cuvântului să zboare cât mai sus, ca acolo unde va cădea să ridice o mănăstire de cuvine.
S-a spus despre romanul lui Nicolae Dabija că ar fi un roman politic, un roman justiţiar sau
un  roman  de  dragoste.  Niciuna  din  aceste  categorisiri  nu  e  greşită,  doar  atât  că  este  una
restrictivă,  deoarece  „Tema  pentru  acasă”  este  câte  ceva  din  toate  acestea  la  un  loc,  fiind
înainte de toate o carte despre vină şi ispăşire, despre stăpâni şi sclavi, despre raportul dintre
individ  şi  istorie,  dintre  lumea  privilegiaților  şi  lumea  condamnaţilor,  despre  „mancurtizare”  şi
transformarea omului simplu în simplu executant al ordinelor şi ucazurilor venite de sus, despre
dezumanizare,  dar  şi  despre  salvarea  prin  credinţă.  Idei  tolstoiene  şi  dostoievskiene,  ca  şi
reminiscenţe din lumea sacrificaţilor a lui Soljeniţîn pot fi identificate aici ca o formă de protest
şi  de  condamnare  a  stalinismului,  a  puterii  cnutului  pe  care  acesta  o  introduce  la  scară
generalizată, împotriva căruia n-ai cum să lupţi decât prin credinţă.
Salvarea  limbii,  salvarea  cuvântului  şi  prin  cuvânt  este  de  fapt  înţelesul  major  al  acestei
cărţi, plină de harul cuvântului meşteşugit.