***
Nicolae Dabija are ceva din tăcerea prolifică a demiurgului din Lancrăm…
Tăcerea aceasta este, de fapt, un buchet strălucitor de merinde, adică o „Temă pentru
acasă”, candela care arde pe masa de scris sub tâmpla metaforei pentru a o reîncărca, da, cu
eternitate.
Abia în punctul acesta suntem pregătiţi să răsfoim „Tema pentru acasă”, pe care ne-a dat-
o tuturor generaţiilor aproape blondul, înțeleptul cu gust Zamolxian, Nicolae Dabija.
„Tema” te pătrunde, te viscoleşte, devine însăşi cumpăna iubirii, scripete ce urcă şi
coboară destinele în iad, le unge cu speranţa Raiului pentru a putea primi mai departe!
„Tema” nu forţează nota, precum pietrele de moară macină constant lacrimile în loc de
grăunţe, capcanele, bătăile, interogatoriile, făcând din om noaptea albă ce aşteaptă să-și
închidă pleoapele.
Profesorul Ulmu şi Maria Răzeşu refac un portret de frumusețe continuă, găurit, nu o dată,
ca o hartă de gloanţe, de lătratul dresaţilor câini, de schingiuiri, de carceră.
Încrederea în această TEMĂ, care este chiar forma destinului, a unei întrebări: „
A fi om
Dostları ilə paylaş: 
