Tema pentru acasa: roman

particulară a unor detalii.
Prin  această  capacitate  de  dezvoltare  semantică  a  simbolului  existenţial:  viaţă  –
penitenciar,  textul  lui  Nicolae  Dabija  se  esenţializează  devenind  convingere,  speranţă,  credinţă
în mântuire. Este clar că prin această carte Nicolae Dabija nu a premeditat doar realizarea unui
succes de librărie, care să se adauge la palmaresul său literar, oricum important, ci mai curând
a vrut ca romanul sau Tema  pentru  acasă  să fie un semnal de alarmă pentru cei care cred că
istoria nu se mai poate repeta, că nu se va mai reveni niciodată la imperiile care se impun prin
puterea  armelor,  prin  organe  de  represiune,  prin  continue  manipulări  ale  cetăţenilor  cu  ajutorul
propagandei mediatice. „Nu poţi să faci ca tot ce-a fost să nu fi fost” (apud Shakespeare), dar,
adăugăm  noi:  nici  să  împiedici  ca  istoria  să  se  repete.  Avertismentul  lui  Nicolae  Dabija  se
comunică  prin  exemple  concrete  trăite,  nu  prin  îndemnuri  teoretice  lansate  dintr-un  deşert  al
indiferenţei. Prin aceasta, romanul său este într-adevăr o temă pentru acasă, o rană deschisă
şi un memento pentru generaţiile viitoare. Fără a exagera în carte militantismul, poate inevitabil

---

şi  necesar,  al  pleiadei  scriitorilor  basarabeni,  ba  chiar  drămuindu-l  cu  apreciabilă  discreţie,
Nicolae  Dabija  nu  este  mai  puţin  vigilent  cu  soarta  semenilor  săi  şi  rămâne  în  recentul  său
roman acelaşi paznic neclintit la porţile fiinţării şi demnităţii româneşti.