Tendinţe actuale în politica latino-americană


Reforme împotriva opoziţiei dizidente



Yüklə 1,33 Mb.
səhifə9/23
tarix02.11.2017
ölçüsü1,33 Mb.
#27711
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   23
    Bu səhifədəki naviqasiya:
  • Tabel 1

Reforme împotriva opoziţiei dizidente

În decembrie 1951 s-au realizat noi reforme prin care se substituia Comisia Federală de Supraveghere Electorală cu o Comisie Federală Electorală cu atribuţii mai mari, inclusiv posibilitatea de a utiliza forţa publică,1 aceasta datorită apariţiei unei puternice candidaturi disidente din PRI, aceea a lui Miguel Henríquez Guzmán, sprijinită de simpatizanţi ai preşedintelui anterior şi de numeroase grupuri ţărăneşti. Legea stabilea că sistemul alegerilor interne a partidelor pentru desemnarea candidaţilor trebuie să fie diferit de procesul alegerilor constituţionale. Se căuta astfel eliminarea, din exterior, a alegerilor primare în PRI, deoarece acestea conduseseră la fisuri (Medina Peña : 164) ceea ce putea întări opoziţia în conjunctura succesiunii prezidenţiale şi diminuarea sprijinului pentru candidatul oficial.

Alegerile prezidenţiale din 1952 s-au terminat cu acuzaţii de fraudă, mobilizări, violenţe şi arestarea oponenţilor. Noua administraţie a lui Adolfo Ruiz Cortines a modificat constituţia pentru a da drept de vot femeilor în 1953 în cadrul unei strategii care pretindea reafirmarea sprijinului social pentru instituţii, şi legea electorală în 1954 pentru a creşte cerinţele de afiliere partidistă la 75 000 de membri, cu scopul de a împiedica reapariţia Federaţiei de Partide ale Poporului Mexican, gruparea care îl susţinuse pe candidatul disident din PRI (León şi Pérez 1988: 83-84).

Încă de atunci se putea constata că tipul de opoziţie care putea avea efecte mai mari asupra modificărilor echilibrelor electorale era în mod clar cea provenită din propriile filiale ale PRI, apărută ca rezultat al nemulţumirilor generate de desemnarea candidaţilor. Această situaţie apare şi astăzi deoarece în state unde votul pentru opoziţie este tradiţional unul important şi pare că poate depăşi pe cel al PRI, schimbarea de tendinţe de la o alegere la alta şi creşterea competitivităţii au fost mai evidente atunci când posibili candidaţi ai acestui partid, care pierd alegerile interne, vor trece la conducerea partidului de opoziţie. Chiar dacă aceasta nu reprezintă un fiasco major deoarece s-a observat de asemenea capacitatea PRI-ului de a recupera voturile pierdute din cauza sciziunilor. Ceea ce ne permite evidenţierea unui tip de elector de opoziţie potenţial care se deplasează la un pol distinct datorită reţelelor clientelare în care găseşte sprijin partidul.


Criza corporativă a regimului şi schimbări în reprezentare
Guvernul care a rezultat în urma unor alegeri atât de contestate a căutat să reintegreze legitimitatea politică şi să recupereze consensul reîntărind „caracterul social” al statului cu un mai accentuat corporativism, care se prezenta ca un pact social între Statul Mexican şi mase, ceea cea a dus la o mai mare instituţionalizare cu dezvoltarea noilor spaţii de reprezentare corporativă.

Politica sectorială şi corporativă se articulase sub auspiciile guvernului cardenist din anii 30, întărind monopolul reprezentării politice a PRI în interiorul Congresului, precum şi politica de negocieri informale şi cu uşile închise, departe de public. Cu acestea rolul Congresului ca centru suprem pentru stabilirea şi articulare politicilor a început să se erodeze făcând din el doar o structură de ratificare şi promulgare a legilor, asupra cărora se căzuse anterior de acord. De la reprezentarea parlamentară sau teritorială s-a trecut la o reprezentare funcţională a intereselor prin intermediul delegaţiilor corporaţiilor, sindicatelor şi entităţilor statale.

În acest scenariu, dincolo de limitările pe care Statul le impunea prin intermediul manipulării proceselor electorale, opoziţia partidistă găsea cu greu o cale instituţională pentru reprezentarea intereselor referenţilor săi sociali. Cu atât mai puţin pentru a se menţine în arena publică. Această situaţie a început să dea naştere unor fisuri în sistemul politic care devin vizibile în prezenţa opoziţiei anti-sistem şi în absenţa legislativă a unicei opoziţii partidiste, PAN1, care se conformase regulilor stipulate de regim fără ca prin aceasta să îşi piardă autonomia ca organizaţie politică.

La începutul anilor 60 modelul corporatist se dovedea insuficient pentru a cuprinde o societate care, rezultat al modernizării ţării, varia în compoziţia sa precum şi în intenţia de sprijinire a guvernului şi a partidului acestuia. Se alătura la aceasta absenţa pluralismului în interiorul camerelor care reflecta controlul exagerat pe care partidul de guvernământ îl exercita asupra reprezentării politice şi sufocarea organizaţiilor partidiste de opoziţie; situaţii care s-au adăugat criticilor contra regimului, fisurând faţada democratică cu care se încerca acoperirea autoritarismului de fapt. În acest context a devenit necesară revizuirea sistemului de reprezentare, cu scopul de a-l face mai deschis pentru a menţine partidele de opoziţie în schema electorală, fără însă a pune în pericol hegemonia partidului oficial.



După cum se poate vedea în Tabelul 1 cu toate că partidele de opoziţie obţineau procentaje de votare variabile accesul lor la Camera Deputaţilor era scăzut şi se menţinea la aceleaşi nivele. Aceasta se datora restricţiilor pe care le impunea un sistem electoral majoritar care opera în condiţii de clară inechitate.


Tabel 1


Perioade legislative

1943-1946

1946- 1949

1949-1952

1952-1955

1955-1958

1958-1961






















% din votul opoziţiei

26.02

6.9

29.09

10.1

11.8

9.75

Numărul de mandate în Camera Deputaţilor

9

5

10

9

9

6






















Totalul mandatelor

147

147

161

161

162

178

Sursă: Juan Molinar Horcasitas, El tiempo de la legitimidad. Elecciones, autoritarismo y

democracia en México. Cal y Arena, México 1991, p. 50 şi 51.
Atât Partidul Popular cât şi PAN-ul propuseseră un sistem de reprezentare proporţională pe care PRI-ul îl respinsese. Fără îndoială, noile circumstanţe au obligat la reconsiderarea acestor idei, de aceea s-a propus în 1962 o reformă constituţională pentru crearea unim sistem mixt, prin introducerea aşa numiţilor deputaţi pe liste de partid. Formula consta în aceea că orice partid care obţinuse 2,5% din voturile naţionale avea dreptul la cinci deputaţi şi câte unul pentru fiecare dintre 0,5% voturi în plus până la maxim 20, dar în acelaşi timp se încorpora un paragraf articolului 63 din Constituţie care prevedea că deputaţii sau senatorii care odată aleşi nu se prezintă să-şi exercite sarcinile sunt pasibili de responsabilitate constituţională.

În expunerea de motive a acestei iniţiative se argumenta că pentru a garantiza stabilitatea politică era importantă canalizarea, prin mijloace legale, a forţelor civice şi în particular a minorităţilor grupate în partide politice naţionale, fără îndoială susţinându-se ideea că „atât majorităţile cât şi minorităţile au dreptul la opinie, la dezbateri şi la voturi, dar doar majoritatea are dreptul să decidă1.

În pofida limitărilor pe care propriul regim pretindea să le impună prin reforma anterioară este cert că odată cu aceasta opoziţia îţi garanta prezenţa în Congres. Aceasta poate părea o simplă concesiune a sistemului autoritar pentru a nu pierdea legitimitate şi a menţine aparenţele democratice, însă în realitate a semnificat un avans considerabil către democraţie acordându-le partidelor de opoziţie un spaţiu public cu caracter permanent în dezbaterile publice naţionale. Opoziţiei politice parlamentare i-a fost recunoscută începând cu acel moment funcţia de critic al guvernului, chiar dacă controlul sau măcar supravegherea asupra guvernului prin intermediul intervenţiei sale va trebui să mai aştepte câteva decade pentru a se manifesta, deoarece procesul implica de asemenea o schimbarea a mentalităţilor elitelor cu privire la rolul şi importanţa drepturilor opoziţiei.

Au avut loc cinci procese electorale sub prevederile schemei de deputaţi pe liste de partid2, care în practică (după cum se observă în Tabelul 2) au afectat cel mai mult PAN-ul. În realitate marii beneficiari au fost partidele cu un sprijin electoral scăzut, această situaţie având originea în forma în care se realiza desemnarea deputaţilor de partid pe baza interpretării date legii de către Colegiul Electoral3.




Yüklə 1,33 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   23




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin