Tendinţe morfosintactice ale limbii actuale manifestate în mass-media audiovizuală

TENDINŢE MORFOSINTACTICE ALE LIMBII ACTUALE MANIFESTATE ÎN MASS-MEDIA AUDIOVIZUALĂ
BLANCA CROITOR, ANDREEA DINICĂ, ADINA DRAGOMIRESCU, ISABELA NEDELCU, ALEXANDRU NICOLAE, IRINA NICULA,

CARMEN MÎRZEA VASILE, MARINA RĂDULESCU SALA, RODICA ZAFIU

1. Preliminarii
În perioada 1 octombrie 2007 – 31 mai 2008, au fost realizate de către un grup de cercetători de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, la cererea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), patru sesiuni de monitorizare a unor posturi de radio şi televiziune (totalizând 1380 de ore), cu scopul de a înregistra abaterile de la normele de exprimare standard în limba română. Rezultatele monitorizării – tabelele cu erori (precizându-se ziua, ora, emisiunea în care s-a produs abaterea, versiunea corectă şi explicaţia teoretică) şi câte un raport de sinteză a constatărilor − au fost publicate, periodic, pe site-ul CNA (www.cna.ro)¹. Au fost monitorizate mai multe posturi de radio şi de televiziune²; alegerea acestora s-a făcut în funcţie de mai mulţi factori: audienţă, acoperire naţională, pondere a emisiunilor informative şi de dezbatere, asumarea unui rol cultural şi educativ. Au fost urmărite în special transmisiunile de la ore de vârf, emisiunile de ştiri şi dezbateri, monitorizându-se sub aspect lingvistic doar intervenţiile verbale şi mesajele scrise (titrări, crawluri) pentru care îşi asumă responsabilitatea redactorii şi colaboratorii posturilor respective, nu şi secvenţele verbale aparţinând invitaţilor în studio. Aceste condiţii, impuse de beneficiarul cercetării, au asigurat o unificare avantajoasă pentru concluziile lingvistice, în măsura în care au limitat registrul de limbaj cercetat. Fenomenele înregistrate aparţin limbii standard şi variantelor stilistice celor mai puţin marcate ale românei actuale (comunicare publică, limbaj publicistic); esenţial este însă caracterul oral al comunicării. Mediul predominant oral produce fenomene sintactice caracteristice (discontinuităţi, ezitări, acord prin atracţie etc.), fiind, în acelaşi timp, mai permisiv decât codul scris faţă de trăsăturile popular-familiare şi chiar regionale (construcţii analitice, modificări de topică etc.). Situaţia de comunicare publică favorizează totuşi şi apariţia unor fenomene de hipercorectitudine.

Rapoartele de monitorizare, orientate practic şi normativ, au pus accentul pe greşelile flagrante, pe abaterile sancţionabile cultural şi care funcţionează ca stigmate sociale. Monitorizările au condus însă şi la înregistrarea unui mare număr de fapte de limbă care nu intră într-o grilă rigidă a corectitudinii şi a incorectitudinii, ci sunt relevante mai ales pentru o descriere a dinamicii limbii actuale. E vorba fie de conservarea unor stadii mai vechi sau populare de limbă (pe care norma le-a eliminat, uneori destul de recent), fie de oscilaţii în care norma însăşi nu se pronunţă clar, fie de cazuri în care schimbarea lingvistică este practic încheiată, dar norma a rămas conservatoare.

Abaterile consemnate în rapoartele de monitorizare au fost grupate după nivelul lingvistic la care apar (chiar dacă, adesea, în aceeaşi secvenţă de text sunt identificabile abateri plasabile la mai multe niveluri): ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, morfosintactic, semantico-lexical, stilistic; desigur, gradul de certitudine şi explicitare a normei este mai mare în zonele formale ale limbii şi scade vizibil în cele semantico-stilistice, în care se poate vorbi cel mult de recomandări şi de adecvare/inadecvare la context.

În cele ce urmează, vom prezenta fenomenele semnificative pentru descrierea dinamicii gramaticale. În acest domeniu, monitorizările au confirmat multe tendinţe vechi, manifestate în continuare în româna vorbită, în ciuda constrângerilor normei (mai ales pe cele produse de regularizarea morfologică şi de atracţia între paradigmele flexionare); de asemenea, au confirmat oscilaţiile din zona unor morfeme concurente, precum şi răspândirea rapidă a unor construcţii recente. În limbajul din mediile audiovizuale se manifestă tendinţe gramaticale diferite şi chiar contrare, caracteristice atât limbii populare – modificare analogică a formelor, analitism, redundanţă –, cât şi celei culte – conservarea formelor de bază ale cuvintelor, flexiune, nonredundanţă. Unele trăsături care apar în ambele tipuri de tendinţe nu sunt perfect identice: există, de exemplu, o invariabilitate produsă, popular, prin simplificarea flexiunii (şi compensată de analitism), dar şi o invariabilitate caracteristică unor limbaje de specialitate, influenţată şi de tipare sintactice străine (juxtapunerea fără marcarea relaţiilor de subordonare sintactică).