Terorismul

- Către un terorism de masă

Terorismul individual care reprezintă fapta unui ucigaş sau a unui mic grup, ne-a introdus în era terorismului de masă: adică după strategia marxistă, manipularea unei societăţi, în aşa fel încât să fie condusă spre autodistrugere.

Modelul a fost cel al războiului din Algeria sau eşecurile militare suferite de mişcarea de rezistenţă şi tentativele întotdeauna reprimate ale gherilelor urbane, a fost bogat în învăţăminte, mai puţin pentru mişcarea de rezistenţă decât pentru cei care, de departe, îi sfătuiau. Războiul din Irlanda a urmat, cu aceleaşi eforturi pentru a duce la apariţia unei lupte de clasă şi mai ales la destabilizarea morală a unei democraţii constrânse să folosească, pentru a se apăra, mijloace repugnând eticii sale, principiilor sale fundamentale, conştiinţei sale. Războiul din Irlanda risca să se împotmolească, violenţa se abate asupra oraşelor continentale din Marea Britanie, o ţară strâns legată de întregul sistem al Occidentului.

Evenimentele din 1976-1977 sunt cunoscute, carnavalul antilezilor din cartierul Notting Hill din Londra degenerează în violenţe împotriva poliţiei.

În 1977, manifestanţii opozanţi ai guvernului britanic protestează împotriva rasismului după un scenariu bine pus la punct. Urmează o revoltă care provoacă intervenţia a 4.000 de oameni ai forţelor de ordine.

În primăvara anului 1980, au loc noi explozii de violenţă, care au la bază incidente minore. Pe 3 iulie 1981, autobuze încărcate cu Skinheads, care se afirmă în mod deschis a fi rasişti, se întrunesc cu ocazia unui concert punk - conştienţi sau manipulaţi, ei joacă un nou act al scenariului dedându-se unei Paki-bashing expedition - şi au loc violenţe în care victimele sunt pakistanezi. Poliţia intervine pentru a despărţi manifestanţii, moment în care explodează - actul final - cocteiluri Molotov.

La Liverpool, albii şi negrii - după incidente “rasiste” - se unesc împotriva forţelor poliţiei venite să-i despartă: de data aceasta, preludiul unei probe de forţă împotriva guvernului britanic. Pe 6 iulie 1981, la ora 2.15, se dă ordinul de utilizare a gazelor lacrimogene - pentru prima dată pe străzile unui oraş din Anglia cu ocazia dezordinilor civile. În 1981, teroriştii IRA se întorc la metodele lor obişnuite de asasinat, aruncând în aer o maşină capcană - o camionetă a unei spălătorii - în plin centrul Londrei.

Franţa poate medita asupra incidentelor rasiste pornind de la o sărbătoare de cartier, o dată cu intervenţia unor aşa numiţi “rasişti” deosebit de odioşi, totul mergând până la cel mai mic detaliu care îşi are locul său într-un puzzle cu întrepătrunderi multiple - de exemplu, prezenţa printre manifestanţi a unei fetiţe de 10 ani care îşi arunca cocteilul Molotov într-un poliţist. În sfârşit. obictivele propuse, capabile să-i apropie pe negri şi pe albi, ca jefuirea magazinelor: o aceeaşi luptă împotriva poliţiei, contra unui guvern liberal: o luptă din care democraţia iese întotdeauna slăbită, mortificată pentru mult timp.

După incidentele de la Lyon din 1981 şi de la Avignon din 1982, numeroase agresiuni nocturne, şi acum diurne, pregătesc un climat de violenţă, ura faţă de forţele de ordine, prima etapă către gherila urbană care figurează pe un loc fruntaş în “posibilul” istoriei Franţei.

Deja, în Italia, termenul însuşi de “trupe de ocupaţie” pentru a desemna forţele de poliţie este semnificativ pentru această nouă fază a subversiunii angajate spre o nouă formă de terorism, gherila urbană înaintea războiului civil.

4.