Terorismul

- America de Sud

Atentatele teroriste din America de Sud sunt revendicate de către “Mişcarea de Eliberare naţională” ai cărei membri şi-au dat porecla de “Tupamaros”, derivată din numele unui şef indian din secolul al XVIII-lea care se revoltase împotriva spaniolilor: Tupac-Amaru. De atunci, indienii au făcut din el un erou naţional şi au invocat numele său în fiecare din revoltele lor împotriva spaniolilor. În ocurenţă, el ilustrează aici o confuzie cultivată cu grijă între mişcările subversive şi mişcările de eliberare.

Modelul unui punct de plecare posibil este furnizat de către aceste republici independente dintre care prima a fost creată după revoltele ţărăneşti din 1928, în Columbia, chiar înaintea creării Partidului comunist columbian. Altele au urmat pe urmă, mai întâi comunităţi rurale, şi grupuri de autoapărare, ce tind să devină republici revoluţionare, a cărui model rămâne Republica Marquetalia care, fondată în Columbia în 1956, a fost dizolvată în 1965.

Aceste comunităţi au, la începuturile lor, sprijinul clerului catolic, în plus instructori chinezi sau cubanezi - ca în cazul Marquetaliei.

Aşa cum a scris generalul Guzman: “Niciunul dintre ei (dintre membii acestei comunităţi), nu a renunţat la vechea sa desemnare politică sau religioasă, dar i-a adăugat una nouă, cea de comunist” (J. Larteguy, Les guerilleros, pag. 257). Aceasta pentru că ne aflăm în America Latină şi trebuie să ţinem cont de trei elemente pentru a înţelege caracterul specific al acţiunii revoluţionare care este dusă aici:
- vechea acţiune revoluţionară a iezuiţilor şi “experimentele” din Paraguay. Din acest fapt:

- un ideal milenarist este tot timpul prezent în inima populaţiei;

- prezenţa Bisericii catolice care trebuie neapărat, cel puţin în America Latină, să fie asociată mişcărilor revoluţionare pentru ca acestea să aibă o oarecare şansă de succes în rândul populaţiei; şi dacă nu Biserica, cel puţin unii dintre preoţii săi, fără a putea spune o dată cu J. Larteguy: “Biserica catolică era prezentă, activă chiar în spatele acestei revoluţii a unui întreg continent. Poate că ea este cea care va prelua conducerea” (op. cit., pag. 285).
Totul se petrece, în America Latină, şi poate şi în altă parte a lumii, ca şi cum o dată în plus în istorie, preoţii şi-au luat dreptul de a judeca şi de a condamna, pe această lume, întotdeauna în numele aceleiaşi Biserici şi a aceleiaşi Evanghelii: o nouă inchiziţie nici mai susţinută nici mai dezaprobată de către Biserica oficială decât marele ei model.

În sfârşit, regăsim importanţa dată opiniei internaţionale şi rolul jucat de către mijloacele de comunicare din lumea întreagă.

Revolta cubaneză rămâne pe acest plan un model. Punctul de plecare nu este nou: luptătorii din mişcarea de rezistenţă reuşesc să atragă de partea lor populaţia rurală, în mare parte analfabetă şi mizerabilă, într-o societate cu inegalităţi profunde, coruptă, susţinută fără entuziasm de către Statele Unite. În mod simultan, o presă mondială abil informată, o intelighenţie americană şi europeană, convinsă prin mijloacele obişnuite, fac din lupta revoluţionarilor cubanezi o acţiune exemplară.

Moda pune stăpânire pe barba guerilleros, devenită - o dată în plus în istorie - simbolul tuturor contestărilor. Revoluţionarul copie în intenţie părul lung şi neîngrijit al combatanţilor, hainele lor verzi, cizmele, caschetele lor. Mass-media, intelectualii de pe toate continentele trec sub tăcere rezultatele economice mediocre ale acestei revoluţii, armata cubaneză de 200.000 de oameni dintr-o populaţie de 7 milioane de locuitori - o armată plătită şi echipată de către Rusia, care pe deasupra antrenează şi formează cadre. Dar camera oricărui adolescent, în Europa ca şi în Statele Unite, este împodobită cu un “poster” reprezentându-l pe “Che”, începând din 1965. Un Guevara din care propagandiştii au făcut eroul mitic al oricărei revoluţii, la marginea unui nou dar însângerat romantism.

Terorismul se vrea actualmente a fi “gherilă urbană”. Atentatele se grupează în timp şi se împrăştie în spaţiu, încercând să dea o impresie de omniprezenţă. Ele marchează mai întâi o fază a organizării cu jefuirea a două casinouri în Uruguay, jefuirea Caja Obrera la Montevideo şi a unei armurerii în august şi noiembrie 1966.
Ele se pot împărţi apoi în două rubrici: consecinţele terorismului palestiniano-european şi crimele politice legate de un plan de acţiune împotriva Statelor Unite ale Americii.

În prima rubrică putem pune:

- răpirea ambasadorului Germaniei federale în Guatemala la 31 martie 1970 şi asasinarea sa la 5 aprilie;

- atacarea misiunii diplomatice israeliene la Asuncion în Paraguay (în cursul căreia o tânără funcţionară este asasinată);

- răpirea, în iunie 1970, a ambasadorului Germaniei federale în Brazilia, la Rio de Janeiro.
Atentatele pe care le putem pune în cea de-a doua rubrică sunt în mod clar mai puţin definite, pentru că nu ne aflăm în posesia tuturor datelor:

- asasinarea unui poliţist, în Uruguay, pe 31 martie 1970;

- răpirea unui magistrat însărcinat cu instructarea procesului Tupamaros în Uruguay. El a fost eliberat 8 zile mai târziu;

- răpirea la Montevideo, în Uruguay, a consulului Braziliei şi a şefului Securităţii ambasadei Statelor Unite pe 31 iulie; în august, răpirea unui agronom american, care va fi eliberat la 23 martie. Pe 10 august, consulul Braziliei va fi eliberat la rândul său, dar şeful Securităţii ambasadei Statelor Unite va fi asasinat;

- la 15 septembrie are loc distrugerea prin explozie a unei fabrici de textile la Montevideo producând pagube de mai multe milioane de dolari;

- în decembrie la Rio, în Brazilia, ambasadorul Elveţiei este răpit pentru a fi schimbat contra a 70 de prizonieri Tupamaros;

- la 8 ianuarie răpirea în Uruguay a unui procuror general care va fi eliberat la puţin timp după aceea’

- la 30 martie răpirea la Montevideo a directorului electricităţii uruguayene;

- la 13 aprilie, răpirea unui industriaş;

- la 29 aprilie, 30 de încărcături de dinamită explodează la Montevideo, în mai multe puncte ale oraşului;

- la 23 iunie 1971, răpirea unui avocat, şi

- la 25 iulie, asasinarea la Montevideo, de către Tupamaros, a unui colonel.

2.