Teste la chirurgia oro-maxilo-facială anul II

Leziuni de stomatită în vecinătatea osteomului;

Creşterea presiunii intrabucale la muzicanţi,suflători în sticlă.

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466

468. C.M. Sialodochita se prezintă sub mai multe forme:

1. 
   Sialodochita litiazică acută;
   
2. 
   Sialodochita litiazică cronică;
   
3. 
   Sialodochita fibrinoasă cronică;
   
4. 
   Sialodochita purulentă cronică;
   
5. 
   Toate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
   

469. C.S. La examenul sialografic cu substanţe de contrast în sialodochită se determină:

1. 
   Îngustarea canalului exterior;
   
2. 
   Dilatarea importantă a canalului exterior;
   
3. 
   Nici o schimbare a canalului exterior;
   
4. 
   Canalul exterior prezintă zone lărgite altele normale;
   
5. 
   Toate răspunsurile sunt corecte. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
   

470. C.M. Diagnosticul diferenţial al sialodochitei se face cu:

1. 
   Litiaza canalului stenon sau Wharton;
   
2. 
   Corpii străini cu localizare în planşeu sau în obraz;
   
3. 
   Sialoadenitele acute şi cronice,
   
4. 
   Tumorile benigne sau maligne;
   
5. 
   Osteomielita odontogenă. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-470
   

471. C.M. Tratamentul sialodochitei constă în:

1. 
   Îndreptarea dopurilor de fibră sau a calculilor salivari;
   
2. 
   Administrarea de sialogoge şi dezinfectate salivare,
   
3. 
   Tratament antiinfecţios general şi local în caz de sialodochită purulentă;
   
4. 
   Masaj al glandelor şi ducturilor spre ostium;
   
5. 
   Fizioterapia (raze laser, ultrasunet, electroforez, etc.). G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.466
   

472. C.S. Siloadenitele acute reprezintă inflamaţii localizate la nivelul:

1. 
   Canalelor glandelor salivare mari;
   
2. 
   Glandelor salivare mici;
   
3. 
   Glandelor parotide şi submandibulare,
   
4. 
   Limfonodulelor situaţi în logă cu glandele;
   
5. 
   Toate răspunsurile sunt corecte. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.468-469
   

473. C.M. Siloadenitele acute sunt determinate de germenii patogeni ca:

1. 
   Stafilococi, pneumococi;
   
2. 
   Viruşii (gripei, rujeolei, etc.);
   
3. 
   Paraziţii (toxoplasma);
   
4. 
   Anaerobii (vibrionul septic, bacilul perfringens, histoliticus, oedematicus, fuzosperili, etc.);
   
5. 
   Toţi. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.466, 468
   

474. C.M. Factorii favorizanţi ai sialodenitelor acute sunt:

1. 
   Igiena defectuasă;
   
2. 
   Pătrunderea de corpi străini pe canalele excretorii;
   
3. 
   Boli cronice ale glandelor salivare;
   
4. 
   Deminuarea secreţiei salivare;
   
5. 
   Infecţii grave şi în deosebi stări caşetice şi postoperatorii.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.466-467

475. C.M. În patogenia sialodenitelor acute intervin:

1. 
   Tulburările funcţiei de secreţie salivară (hipo- sau asilie);
   
2. 
   Blocarea canalelor excretorii;
   
3. 
   Invadarea glandei de către agenţii patogeni;
   
4. 
   Evoluarea spre formarea unui abces, flegmon intraglandular;
   
5. 
   Evoluarea spre cronicizare sau spre vindecare. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 466-467
   

476. C.M. Care dintre următorii germeni microbieni sensibilizează parenchimul glandular predisponându-l apoi la infectarea cu germenii saprofiţi:

1. 
   Pneumococul;
   
2. 
   Virusul rabiei,
   
3. 
   Candida albicans;
   
4. 
   Virusul rugeolei;
   
5. 
   Virusurile gripale. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
   

477. C. M. Infectarea glandelor salivare se poate face prin următoarele mecanisme:

1. 
   Transosoasă;
   
2. 
   Submucoasă;
   
3. 
   Limfatică;
   
4. 
   Hematogenă,
   
5. 
   Pe calea canalului principal de excreţie. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
   

478. C.M. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte în cazul parotiditelor supurate:

1. 
   Bombarea apare în dreptul tragusului;
   
2. 
   Orificiul canalului Stenon este tumefiat întredeschis, iar la presiune apare puroi;
   
3. 
   Tegumente discret congestionate,
   
4. 
   Trismus accentuat,
   
5. 
   Afecţiunea se însoţeşte din mişcări mandibulare dureroase.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.467-468

479. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotiditelor supurate îl facem cu:

1. 
   Parotidita epidemică;
   
2. 
   Osteomielita de ram ascendent,
   
3. 
   Abcesul de lojă parotidiană;
   
4. 
   Litiaza parotidiană;
   
5. 
   Tumori parotidiene. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.467-468
   

480. C.M. Formarea gangrenoasă a sialodenitelor parotidiene prezintă:

1. 
   Tegumente discret congestionate;
   
2. 
   Starea generală uşor alterată;
   
3. 
   Tegumente de culoare cenuşiu-violacee;
   
4. 
   Starea generală alterată;
   
5. 
   Nervul facial poate fi compromis. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.468
   

481.C.M. În sialodenitele parotidiene, se descriu următoarele forme anatomoclinice:

1. 
   Toxică;
   
2. 
   Sialozică;
   
3. 
   Gangrenoasă;
   
4. 
   Catarală;
   
5. 
   Litiazică. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.467-468
   

482. C.M. În parotidita acută supurată, bilateralitatea fenomenelor este:

1. 
   Un semn de gravitate a bolii;
   
2. 
   Un semn de remisie spontană a bolii;
   
3. 
   Un prognostic rezervat;
   
4. 
   De obicei acestă afecţiune este bilaterală, rareori unilaterală;
   
5. 
   Bilateral, numai când debutul este nodular. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.467-468
   

483. C.M. Submaxilita acută supurată se prezintă printr-un şir de simptoame locale ca:

1. 
   Tumefacţie submandibulară cu pielea congestionată;
   
2. 
   Marginea mandibulei apare ştearsă;
   
3. 
   Glanda mătită în volum, infiltrată, dureroasă la palpare;
   
4. 
   Congestia şi edemul mucoasei sublinguale;
   
5. 
   La presiune pe glandă, prin orificiul canalului Wharton ese puroi.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.468-471

484. C.M. Diagnosticul diferenţial al submaxilei acute se face cu:

1. 
   Abcesele lojei submaxilare;
   
2. 
   Litiaza salivară;
   
3. 
   Tumorile suprainfectate;
   
4. 
   Limfadenitele acute supurate submandibulare;
   
5. 
   Cu toate bolile sus numite. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.462-463
   

485. C.M. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte în parotiditele supurate:

1. 
   Bombarea apare înaintea tragusului;
   
2. 
   Orificiul canalului Stenon este tumefiat, întredeschis, la presiune apare puroi;
   
3. 
   Tegumentele congestionate pronunţate;
   
4. 
   Trismusul;
   
5. 
   Afecţiunea este însoţită de dureri la mişcarea mandibulei.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.467-468

486. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotiditelor supurate îl facem cu:

1. 
   Parotidita epidemică;
   
2. 
   Osteomielita de rang ascendent;
   
3. 
   Abces de lojă parotidiană;
   
4. 
   Litiaza parotidiană;
   
5. 
   Tumori parotidiene. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.468
   

487. C.M. În sialodenitele parotidiene, se descriu următoarele forme anatomo-clinice:

1. 
   Toxică;
   
2. 
   Supurată;
   
3. 
   Gangrenoasă;
   
4. 
   Catarală;
   
5. 
   Litiazică. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.467-468
   

488. C.M. Infectarea glandelor salivare are loc prin intermediul:

1. 
   Retrograd prin dictul principal;
   
2. 
   Pe cale limfatică;
   
3. 
   Pe cale hematogenă;
   
4. 
   Pe cale directă (traume);
   
5. 
   Ptin mucoasa cavităţii bucale. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
   

489. C.S. Sialografia cu lipoidol în sialodenite se face în caz de:

1. 
   Inflamaţie catarală acută;
   
2. 
   Inflamaţie purulentă ;
   
3. 
   Parotidită epidemică;
   
4. 
   Sialodenite cronice parenchimatoase;
   
5. 
   Sialodenite cronice interestiţiale. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.470
   

490. C.M. În parotidita parenchimatoasă sialograma prezintă aspect de:

1. 
   Cavităţi ovale sau rotunde pe fondul parenchimului intact;
   
2. 
   Imaginea de strugure (pom în floare);
   
3. 
   Ducturile în unele locuri sunt abrupte, însă sunt bine conturate;
   
4. 
   Ductul principal e dilatat;
   
5. 
   Toate ducturile glandei sunt dilatate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.469-470
   

491. C.M. Citograma în parotidita parenchimatoasă este reprezentată de:

1. 
   Prezenţa fragmentelor de mucus;
   
2. 
   Neutrofile degenerate;
   
3. 
   Limfocite,
   
4. 
   Celule reticolocitare, histocite, macrofagi;
   
5. 
   Celule cu mitoză pronunţată, polimorfism de nucleu şi citoplasmă.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.469-470

492. C.S. Principalul în tratamentul sialodenitelor acute este.

1. 
   Incizia (deschiderea în orice caz;
   
2. 
   Masaj a glandelor şi fozioterapie;
   
3. 
   Antibioticeterapie, desensibilizante, dezintoxicante, sialogoje;
   
4. 
   Tratament balnear;
   
5. 
   Înlăturarea glandei afectate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.469
   

493. C.M. Palparea şi masajul glandei în sealodenitele purulente acute determină:

1. 
   Dureri în glandă;
   
2. 
   Induraţii cu contururi nelimitate;
   
3. 
   Din orificiul ductului se elimină puroi;
   
4. 
   Glanda mărită, dură dar nedureroasă la palpare;
   
5. 
   Din orificiul ductului se elimină salivă curată. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.468
   

494. C.M. În tratamentul complex al sialodenitelor acute în canalul exterior se introduce:

1. 
   Apă oxigenată de 3%;
   
2. 
   Lipoidol 1-2 ml;
   
3. 
   Antibiotice şi fermenţi;
   
4. 
   Soluţie caldă de furacilină;
   
5. 
   Salivă artificială. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.469
   

495. C.S. În tratamentul sialodenitelor acute sunt recomandate comprese cu:

1. 
   Unguent Vişnevschii;
   
2. 
   Cu alcool diluat;
   
3. 
   Dimexid, hydrocortizon, analgezice;
   
4. 
   Comprese calde cu antibiotice;
   
5. 
   Fierturi de plante medicinale. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.469
   

496. C.S. Pentru stimularea secreţiei glandelor salivare în sialodenite se recomandă sialogoge timp de 10 zile (anume cât):

1. 
   De 3-4 ori pe zi câte 20-30 de soluţie pilocarpină 1%;
   
2. 
   5-6 picături de soluţie de pilocarpină 1%;
   
3. 
   De 8-10 ori pe zi câte 10-15 de soluţie pilocarpină 1%;
   
4. 
   Înainte de mese de administrat 0,5 ml de soluţie de pilocarpină 1%;
   
5. 
   De 2-3 ori pe zi câte 6-8 picături de soluţie pilocarpină 3%.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.463-464

497. C.M. Din toate procedeele fizioterapeutice în tratamentul sialoadenitelor cele mai bune rezultate dau:

1. 
   Fizioterapia cu unde ultrascurte;
   
2. 
   Electroforeza;
   
3. 
   Fizioterapia cu raze laser;
   
4. 
   Ultrasunetul;
   
5. 
   Cuarţul. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.458-459
   

498. C.M. În formele clinice avansate de parotidită interstiţială se determină:

1. 
   În permanenţă glanda e mărită în volum;
   
2. 
   Suprafaţa (la palpare) e netedă;
   
3. 
   Suprafaţa noduroasă, neconturată, pe alocuri zone moi;
   
4. 
   În unele cazuri apar uscăciuni în cavitatea bucală;
   
5. 
   La masajul glandei din ostium se elimină abundent – salivă.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466

499. C.S. Sialoadenita limfogenă cel mai des o întâlnim la:

1. 
   Aparatul limfoid al glandei;
   
2. 
   Sistemul interstiţial al glandei;
   
3. 
   Parenchima glandei;
   
4. 
   Ducturile mici;
   
5. 
   Toate ducturile.
   

500. C.M. Sialodenita postgripoasă are următorul tablou clinic:

1. 
   Procesul începe spontan la o glandă apoi în 24-48 ore glanda total e împuroiată;
   
2. 
   Dureri la deschiderea gurii şi la mişcări de rotaţie a capului;
   
3. 
   Edemul difuzază în regiunea geniană, retromandibulară şi alte regiuni învecinate;
   
4. 
   Palpator se determină un infiltrat dur, dureros;
   
5. 
   Localizarea este bine limitată, simptome clinice sărăcăcioase.
   

501.C.M. Traumatismele buco-maxilo-faciale ocupă un loc aparte în cadrul traumatologiei contemporane, deoarece:

1. 
   Este înregistrată frecvenţă crescută;
   
2. 
   Îmbracă aspecte extrem de variate şi complicate;
   
3. 
   Traficul rutier din ce în ce mai intens cu multiple forme de accidente ce înregistrează regiunea BMF;
   
4. 
   Nerespectarea regulilor de protecţie a muncii în industrie şi agricultură;
   
5. 
   Mai avem diverse forme de agresiune umană, în rezultatul cărora este afectată regiunea BMF destul de frecvent (50-80%). Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.243
   

502.C.M. Formele traumatismelor buco-maxilo-faciale sunt destul de diverse ca fiind:

1. 
   Traume izolate (numai părţi moi, maxilare sau dinţii);
   
2. 
   Forme asociate (traume BMF şi alte părţi ale organismului);
   
3. 
   Leziuni asociate ale părţilor moi şi ale oaselor maxilo-faciale;
   
4. 
   Leziuni combinate (agenţi traumatici, termici, chimici etc.);
   
5. 
   Toate. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.243
   

503.C.S. Care-i principala cauză că reginea BMF este mai uşor expusă traumatismelor:

1. 
   Este bogată în vase, nervi, noduli limfatici etc.;
   
2. 
   În această regiune sunt situate organe principale (ochii, urechile, nasul, glandele salivare etc.);
   
3. 
   Este neprotejată (toţi agenţii traumatici mai des sunt îndreptaţi spre faţă), expusă, fragilă;
   
4. 
   Piele subţile, ţesutul conjunctiv-adipos aproape absent;
   
5. 
   Toate împreună. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.243
   

504. C.M. Particularităţile traumatismelor buco-maxilo-faciale sunt determinate de aspectele morfo-funcţionale specifice ale acestei regiuni:

1. 
   Structura anatomică a feţei (piele fină, muşchi pieloşi, schelet arcuit încurbat, dinţii);
   
2. 
   Situarea regiunii BMF în imediata vecinătate a neurocraniului;
   
3. 
   Situarea răspântiei aerodigestive de care sunt legate de funcţiile vitale (respiraţia, masticaţia, deglutiţia, fonaţia etc.);
   
4. 
   Inervaţia senzitivă, simpatică, parasimpatică;
   
5. 
   Vascularizaţia foarte bogată. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.243
   

505. C.M. În traumatismele buco-maxilo-faciale este afectat relieful şi suferă fizionomia cu consecinţe psihoemoţionale grave pentru pacient, deoarece:

1. 
   Regiunea BMF are un rol determinat în aspectul fizionomie individual;
   
2. 
   Muşchii mimici afectaţi duc la schimbări importante a fizionomiei;
   
3. 
   Deformările oricât de mici ale orificiilor naturale (gura, nas, pleoape etc.) sunt ca motiv de retrăiri psihoemoţionale;
   
4. 
   Şanţurile funcţionale fiind defectate produc modificări a fizionomiei destul de impresionante;
   
5. 
   Pentru pacient toate acestea nu joacă nici un rol. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.243
   

506. C.M. În traumatismul BMF mai suferă şi alte organe de o importanţă vitală pentru viaţa omului:

1. 
   Organele de simţ;
   
2. 
   Organele de miros;
   
3. 
   Organele de gust;
   
4. 
   Organele de văz;
   
5. 
   Organele de auz. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.247
   

507. C.M. Din cele peste 200 oase ale corpului uman ce constituie circa 12 kg sau 18% din greutatea corpului în regiunea BMF avem numai 10 şi care din ele sunt pare:

1. 
   Maxilarul superior;
   
2. 
   Maxilarul inferior;
   
3. 
   Molarul;
   
4. 
   Frontalul;
   
5. 
   Nazale. (Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag. 143-152)
   

508. C.M. Unele oase ce formează scheletul facial sunt impare:

1. 
   Palatinale;
   
2. 
   Nazale;
   
3. 
   Maxilarul superior;
   
4. 
   Vomerul;
   
5. 
   Maxilarul inferior. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.123
   

509.C.M. În scheletul uman deosebim mai multe forme de oase:

1. 
   Os tubular;
   
2. 
   Os plat;
   
3. 
   Os de formă şi structură mixtă;
   
4. 
   Os spongios;
   
5. 
   Toate. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.66-76
   

510. C.S. Cea mai mare frecvenţă a plăgilor părţilor moi se întâlneşte la:

1. 
   Femei tinere;
   
2. 
   Bătrâni;
   
3. 
   Copii;
   
4. 
   Elevi, liceeni;
   
5. 
   Bărbaţi între 16-55 ani. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
   

511. C.S. Din ce motive plăgile regiunii BMF sunt destul de frecvente:

1. 
   Din cauza particularităţilor anatomo-morfologice;
   
2. 
   Faţa este bogat vascularizată;
   
3. 
   Scheletul facial arcuit;
   
4. 
   Este neprotejată şi este expusă agenţilor nocivi;
   
5. 
   Toate răspunsurile sunt corecte. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.243
   

512. C.M. Agenţii traumatici ce produc traumele BMF sunt:

1. 
   Agresiuni umane;
   
2. 
   Accidente de circulaţie;
   
3. 
   Sportul;
   
4. 
   Accidente de muncă;
   
5. 
   Căderi accidentale (pe stradă, la domiciliu etc.). Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
   

513. C.S. Cauza cea mai frecventă a producerii plăgilor BMF o constituie:

1. 
   Accidente de circulaţie;
   
2. 
   Căderi accidentale;
   
3. 
   Accidente de muncă;
   
4. 
   Accidente sportive;
   
5. 
   Agresiunile umane. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
   

514. C.M. Arsurile feţei sunt frecvent şi mai des sunt produse de:

1. 
   Accidente sportive;
   
2. 
   Accidente de muncă;
   
3. 
   Accidente de circulaţie;
   
4. 
   Agresiuni umane;
   
5. 
   Accidente casnice. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
   

515. C.M. Gravitatea leziunilor părţilor moi BMF este direct proporţională cu:

1. 
   Localizarea leziunii;
   
2. 
   Întinderea zonei afectate;
   
3. 
   Lezarea vaselor mari şi nervilor;
   
4. 
   Lezarea muşchilor mimici ce răsfrâng marginile rănii dându-i un aspect înspăimântător;
   
5. 
   Toate cele sus numite. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
   

516. C.M. Clasificarea plăgilor părţilor moi BMF se face în funcţie de:

1. 
   Timpul scurt după accident (recentă, veche, suprainfectată);
   
2. 
   Agentul vulnerat (agresiune, accident de circulaţie, muncă etc.)
   
3. 
   Regiunea topografică interesată (geniană, menton, labilă etc.);
   
4. 
   Ţesuturile afectate;
   
5. 
   Forma anatomo-patologică. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
   

517. C.M. În plăgile părţilor moi BMF ţesuturile afectate pot fi:

1. 
   Cele superficiale (pielea, muşchii);
   
2. 
   Sau şi cele profunde (pielea, muşchii, glandele, mucoasa);
   
3. 
   Nervii cranieni (trigement, facial, hypoglos etc.);
   
4. 
   Ramurile carotidei externe;
   
5. 
   Cu sau fără lipsă de substanţă; Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
   

518. C.M. Adeseori pot fi înt’lnite plăgi ale părţilor moi BMF prin muşcătură de origine:

1. 
   Automuşcătură endobucală (mucoasa jugală, buzelor, limbii) cu dinţii în timpul meselor sau alte cauze psihice;
   
2. 
   Muşcătură de câine;
   
3. 
   Muşcătură de cal;
   
4. 
   Muşcătură de porc;
   
5. 
   Muşcătură de animale sălbatice. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
   

519. C.M. În timpul executării unor procedee stomatologice pot fi lezate mucoasa jugală, limba, planşeul bucal cu:

1. 
   Frezele în timpul tratamentelor sau şlefuirii dinţilor;
   
2. 
   Discuri diamantate;
   
3. 
   Elevatoarele drepte ascuţite;
   
4. 
   Cleştii de extracţie;
   
5. 
   Sindesmotomul, bisturiul, foarfece. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.154
   

520. C.S. Caracteristic pentru plăgile penetrante este faptul că:

1. 
   Prezintă un orificiu de intrare mai mic şi un orificiu de ieşire mai mare;
   
2. 
   Sunt produse prin strivirea părţilor moi şi au margini neregulate cu decolări mari putând fiind interesate vasele, nervii şi glandele salivare;
   
3. 
   Sunt leziuni profunde ale părţilor moi însoţite de fracturi ale oaselor maxilare;
   
4. 
   Au un orificiu unic şi sunt produse prin înţepare, pătrundere de corpi străini, sau proiectele cu viteză mică;
   
5. 
   Sunt leziuni ce nu depăşesc dermul prin frecare de un plan dur. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.245
   

521. C.M. Semnele comune ale plăgilor BMF pot fi:

1. 
   Durerea;
   
2. 
   Sângerarea;
   
3. 
   Tulburări respiratorii;
   
4. 
   Tulburări de deglutiţie, masticaţie;
   
5. 
   Tulburări de fonaţie. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.246
   

522. 
     C.M. Prin ce se poate manifesta şocul neurogen în plăgile BMF:
     

1. 
   Lipotimie;
   
2. 
   Sincopă;
   
3. 
   Convulsii;
   
4. 
   Stop cardiorespirator;
   
5. 
   Toate acestea. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.249
   

522. 
     C.S. Cum procedaţi în asfixia prin căderea limbii:
     

1. 
   Intubaţi bolnavul;
   
2. 
   Tracţionaţi limba cu un fir tractor;
   
3. 
   Imobilizaţi mandibula cu frondă mentonieră;
   
4. 
   Efectuaţi o traheostomie;
   
5. 
   Toate acestea. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.248
   

522. 
     C.S. Care este limita maximă de timp de la producerea unei plăgi faciale, pentru a efectua o sutură primară: