Teste la chirurgia oro-maxilo-facială anul II

1. 
   1-18 ore;
   
2. 
   12-24 ore;
   
3. 
   24-36 ore;
   
4. 
   Peste 36 ore;
   
5. 
   Este posibil în orice din acestea intervale datorită specificităţii plăgilor faciale. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.251
   

525. C.M. Rolul suturii de poziţie este:

1. 
   De capitonaj, suprimând spaţiul mort;
   
2. 
   Restabileşte simetria şi controlul cutaneo-mucos;
   
3. 
   Fixează părţile moi şi îndeosebi lambourile de piele în poziţie corectă;
   
4. 
   Suprimă în mare măsură pansamentul;
   
5. 
   Permite transportul bolnavilor. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.251
   

526.C.M. Transportul rănitului cu tulburări de asfixie, se face în:

1. 
   Poziţie şezând cu capul întors într-o parte;
   
2. 
   Decubit dorsal;
   
3. 
   Decubit lateral;
   
4. 
   Decubit ventral;
   
5. 
   Nu are importanţă poziţia. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.248
   

527. C.S. Sutura unei plăgi transfixiante de obraz se reflectă:

1. 
   Într-un plan;
   
2. 
   În două planuri;
   
3. 
   În trei planuri;
   
4. 
   Nu se suturează imediat;
   
5. 
   Nici una din acestea. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.245
   

528. 
     C.S. Care este frecvenţa traumatismelor dento-parodontale:
     

1. 
   5%;
   
2. 
   3,2%
   
3. 
   3,8%;
   
4. 
   6,5%;
   
5. 
   4,9%. (Lecţie)
   

529. C.S. Cele mai frecvente cauze ale traumatismelor dento-parodontale sunt:

1. 
   Accidente de muncă;
   
2. 
   Accidente de circulaţie;
   
3. 
   Căderi pe stradă;
   
4. 
   Accidente în sport;
   
5. 
   Agresiunile. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
   

530. C.M. Formele principale de traumatisme dento-parodontale sunt:

1. 
   Contuzii dento-parodontale;
   
2. 
   Fracturi coronare;
   
3. 
   Fracturi radiculare;
   
4. 
   Luxaţii incomplete;
   
5. 
   Luxaţii complete. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.257
   

531. C.M. Factorii favorizanţi în producerea unor fracturi coronare sunt:

1. 
   Obturaţii masive;
   
2. 
   Distrucţii corono-radiculare extinse;
   
3. 
   Сarii de colet;
   
4. 
   Parodontitele marginale cronice;
   
5. 
   Defecte cu niforme. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.255
   

532. C.M. Unele manopere stomatologice pot duce la traume dento parodontale:

1. 
   Deraparea elevatoarelor;
   
2. 
   Luxarea dinţilor vecini prin sprijinirea cu elevatorul în ei;
   
3. 
   Trauma antogoniştilor cu cleştii la extracţie;
   
4. 
   Traume cu deschizătoare de gură;
   
5. 
   Fracturi dentare în timpul înlăturării protezelor. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.255
   

533. C.S. În luxaţiile dentare parţiale se recomandă:

1. 
   Repoziţionarea manuală a dintelui luxat, imobilizarea acestui timp de 4 sămtămâni şi controlul periodic al vitalităţii pulpare;
   
2. 
   Depulparea de urgenţă a dintelui luxat pentru evitarea necoroziei pulpare;
   
3. 
   Imobilizarea elestică intermaxilară timp de 4-6 săptămâni;
   
4. 
   Extracţia dintelui, urmată de alveoloplastie;
   
5. 
   Evitarea unor noi traumatisme care pot agrava situaţia.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.263

534. C.S. Precizaţi în care din aceste situaţii este de regulă necesară extracţia dintelui:

1. 
   Luxaţia dentară parţială;
   
2. 
   Fractura coronară penetrantă;
   
3. 
   Fractura coronară-radiculară;
   
4. 
   Fractura coronară nepenetrantă;
   
5. 
   Contuzie parodontală.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.264

535. C.S. Leziunile traumatice dento-parodontale sunt mai frecvente la:

1. 
   Incisivii centrali inferiori;
   
2. 
   Incisivii centrali superiori;
   
3. 
   Caninii inferiori;
   
4. 
   Caninii superiori;
   
5. 
   Premolarii inferiori şi superiori.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.256

536. C.S. Într-un traumatism dento-parodontal diagnosticul de fractură coronară penetrantă semnifică:

1. 
   Asocierea cu o plagă transfixantă labilă sau geniană;
   
2. 
   Împingerea dintelui fracturat într-o cavitate naturală învecinată;
   
3. 
   Împingerea dintelui fracturat într-o lojă învecinată;
   
4. 
   Deschiderea camerei pulpare;
   
5. 
   Asocierea cu o fractură deschisă a maxilarelor.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.259

537. C.S. În leziunile traumatice dento-parodontale cea mai importantă măsură terapeutică este:

1. 
   Extirparea pulpară şi obturaţia corectă de canal;
   
2. 
   Extracţia imediată a dintelui lezat;
   
3. 
   Extracţia tardivă a dintelui lezat;
   
4. 
   Evitarea oricărui tratament până la vindecare;
   
5. 
   Imobilizarea dinţilor.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.262

538. C.M. Precizaţi care dintre următoarele intervenţii sunt necesare în tratamentul fracturilor coronare ale dinţilor devitali:

1. 
   Extracţia precoce;
   
2. 
   Tratamentul corect endodontic;
   
3. 
   Aplicarea unui implant transdentar;
   
4. 
   Reconstruirea coroanei;
   
5. 
   Temporizarea tratamentului.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.262

539. C.S. În lucsaţiile dentare totale la pacienţii tineri se recomandă:

1. 
   Sutura plăgii alveolare şi aplicarea unui menţinător de spaţiu;
   
2. 
   Replantarea dintelui luxat imediat după vindecarea plăgii alveolare;
   
3. 
   Urmărirea vitalităţii dinţilor vecini;
   
4. 
   Replantarea imediată a dintelui luxat;
   
5. 
   Aplicarea unui implant subperiostal.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.263

540. C.S. Pentru tratamentul fracturilor cominutive ale dinţilor se pot utiliza:

1. 
   Replantarea imediată;
   
2. 
   Replantarea tardivă;
   
3. 
   Coafajul pulpar direct;
   
4. 
   Amputaţia pulpară vitală;
   
5. 
   Nici una din aceste metode.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.263

541. C.S. În fracturile coronare penetrante:

1. 
   În majoritatea cazurilor extracţia dentară este inevitabilă;
   
2. 
   Când plaga pulpară este redusă şi tratamentul este efectuat la câteva ore după accident, se aplică coafajul pulpar direct cu pastă de hidroxid de calciu;
   
3. 
   După repoziţionarea dintelui împreună cu peretele alveolar se suturează fibromucoasa gingivală de o parte şi de alta a coletului dentar şi se imobilizează pentru un interval de două săptămâni;
   
4. 
   Cînd leziunea este veche sau a interesat aproape întreaga coroană sunt indicate extirpare vitală, tratament endodontic şi reconstituire;
   
5. 
   Când fragmentul mic pătrunde în alveolă mai puţin de 3-4 mm acesta se îndepărtează şi se poate păstra fragmentul
   

mare.

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.262

542. C.M. Regiunea maxilo-facială se împarte în trei etaje principale:

1. 
   Superior;
   
2. 
   Mediu;
   
3. 
   Inferior;
   
4. 
   Lateral;
   
5. 
   Posterior.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.27

543. C.M. Care din următoarele regiuni ale feţei sunt pare:

1. 
   Orbitară, suborbitară;
   
2. 
   Zigomatică, geniană;
   
3. 
   Nazală, labială (orală), mentonieră;
   
4. 
   Submandibulară, parotido-maseterină;
   
5. 
   Submentonieră, frontală.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.27

544. C.M. Oasele ce formează scheletul facial sunt:

1. 
   Maxila;
   
2. 
   Mandibula;
   
3. 
   Malarul;
   
4. 
   Nazale;
   
5. 
   Frontal.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.298

545. C.S. Osul mobil ce intră în componenţa scheletului facial (splanchnocraniului) este:

1. 
   Maxila;
   
2. 
   Mandibula;
   
3. 
   Malarul;
   
4. 
   Nazale;
   
5. 
   Palatinale.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.260

546. C.S. Maxila are mai mulţi pereţi:

1. 
   4;
   
2. 
   5;
   
3. 
   6;
   
4. 
   7;
   
5. 
   8. Lecţie
   

547. C.M. Maxila are următoarele apofize:

1. 
   Alveolară;
   
2. 
   Frontală;
   
3. 
   Malară;
   
4. 
   Palatinală;
   
5. 
   Temporală.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.366

548. C.M. Osul maxilar participă la formarea următoarelor cavităţi:

1. 
   Orbitei;
   
2. 
   Nazală;
   
3. 
   Orală;
   
4. 
   Pterigo-maxilară;
   
5. 
   Sinusul maxilar.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.27

549. C.M. S-au determinat următoarele forme de sinus maxilar:

1. 
   Pneumonic;
   
2. 
   Sclerotic;
   
3. 
   Multicameral;
   
4. 
   Un sinus mare şi câteva mici;
   
5. 
   Toate împreună. Lecţie
   

550. C.M. Funcţiile de bază ale sinusului:

1. 
   Rezonatoare;
   
2. 
   Olfactorie;
   
3. 
   Respiratorie (umectează, încălzeşte, curăţă aerul);
   
4. 
   Protecţie;
   
5. 
   Uşurează scheletul. Lecţie
   

551. C.S. Pereţii sinusului sunt acoperiţi cu:

1. 
   Epiteliu multistratulat cilindric cu cili;
   
2. 
   Epiteliu cubic;
   
3. 
   Epiteliu plat;
   
4. 
   Epiteliu prismatic;
   
5. 
   Epiteliu folicular.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.367

552. C.S. Sinusul maxilar comunică cu:

1. 
   Cavitatea nazală;
   
2. 
   Cavitatea bucală;
   
3. 
   Orbita;
   
4. 
   Glota;
   
5. 
   Fosa subtemporală.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.366

553. C.M. Raportul sinusului maxilar cu dinţii de pe arcada superioară este intim şi cei mai apropiaţi de fundul sinusului sunt dinţii:

1. 
   Molarul de şase ani;
   
2. 
   Incisivii;
   
3. 
   Molarul doi;
   
4. 
   Premolarii;
   
5. 
   Caninul.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.366

554. C.S. Volumul cavităţii sinusului (în cm³) este de:

1. 
   14-25 cm³;
   
2. 
   15-40 cm³;
   
3. 
   10-20 cm³;
   
4. 
   7-15 cm³;
   
5. 
   20-50 cm³.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.367

555. C.M. Luxaţia dentară se produce prin:

1. 
   Strivirea sau repararea parţială a ligamentelor dento-alveolare;
   
2. 
   Ruperea în totalitate a ligamentelor dento-alveolare;
   
3. 
   Fractura procesului alveolar;
   
4. 
   Fractura maxilarului sau a mandibulei;
   
5. 
   Toate acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.257

556. C.S. Luxaţia dentară cu intruzie este:

1. 
   O luxaţie parţială;
   
2. 
   O luxaţie totală;
   
3. 
   Luxaţie în care se poate leza foliculul unui dinte permanent;
   
4. 
   Împingerea unui dinte într-o cavitate chistică;
   
5. 
   Nici una din acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.258

557. C.S. Într-o luxaţie dentară parţială efectuaţi:

1. 
   Reducerea şi imobilizarea dintelui;
   
2. 
   Extirparea pulpei;
   
3. 
   Restaurarea protetică;
   
4. 
   Transfixaţia dentară;
   
5. 
   Lăsăm dintele în repaus fără să-i facem nimic.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.263

558.C.S. Cea mai mare parte din fracturile mandibulei se datoresc:

1. 
   Căderi pe stradă;
   
2. 
   Accidente de circulaţie;
   
3. 
   Accidente sportive;
   
4. 
   Accidente de muncă;
   
5. 
   Agresiunile.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.265

559. C.M. Fracturile spontane ale mandiobulei (în os patologic) au loc când rezistenţa este scăzută în caz de:

1. 
   Afecţiuni generale ca osteodisrofiile;
   
2. 
   Osteoradionecroze;
   
3. 
   Osteomielite;
   
4. 
   Chisturi;
   
5. 
   Tumori maligne;
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.266

560. C.S. Fractura Walther constă în:

1. 
   Asocierea a două linii de fractură verticală cu una orizonală;
   
2. 
   Asocierea a două linii de fractură orizontală cu una verticală;
   
3. 
   Asocierea unei fracturi oblice cu una verticală;
   
4. 
   Nu este o fractură asociată;
   
5. 
   Toate acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.304

561. C.M. Mandibula se poate fractura în timpul unor intervenţii chirurgicale ca:

1. 
   Extracţia dinţilor incluşi;
   
2. 
   Extracţii traumatice ale molarilor de minte inferiori;
   
3. 
   Extirpări de tumori;
   
4. 
   Operaţii ortognatice;
   
5. 
   Nici una din acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.266

562. C.M. Din ce motive mandibula este expusă atât de frecvent fracturilor:

1. 
   Este un os proeminent;
   
2. 
   Forma dublu incurbată;
   
3. 
   Dinţii implantaţi;
   
4. 
   Periostul extrem de aderent,
   
5. 
   Prezenţa unor zone de os slăbit.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.266

563. C.M. Fracturile de mandibulă pot fi:

1. 
   Unitare;
   
2. 
   Duble;
   
3. 
   Triple;
   
4. 
   Multiple;
   
5. 
   Directe şi indirecte.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.268

564. C.M. Din ce cauze fracturile de mandibulă sunt cele mai frecvente (70-80%) din toate oasele regiunii buco-maxilo-faciale:

1. 
   Mandibula este un mobil;
   
2. 
   este situată în partea inferioară proeminentă;
   
3. 
   Prezenţa unor zone puţin rezistente la agresiuni;
   
4. 
   Prezenţa multor dinţi incluşi;
   
5. 
   Prezenţa unor procese patologice (tumori, osteomielite etc.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.266

565. C.M.Fracturile mandibulei se produc prin următoarele mecanisme:

1. 
   Tasare;
   
2. 
   Flexiune;
   
3. 
   Presiune;
   
4. 
   Smulgere;
   
5. 
   În os patologic.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.266

566. C.S. Mecanismul cel mai frecvent de producere a unei fracturi de mandibulă este:

A. Tasare;

2. 
   Flexiune;
   
3. 
   Presiune;
   
4. 
   Smulgere;
   
5. 
   În lemn verde.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.260

567. C.S. Zona cu cea mai scăzută rezistenţă la traumatismele mandibulare:

1. 
   Unghiul mandibulei;
   
2. 
   La nivelul caninului;
   
3. 
   între rădăcinile premolarilor;
   
4. 
   Simfiza mentonieră;
   
5. 
   Gâtul condilului.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.268

568.C.M. Între factorii ce influenţează deplasarea fragmentelor în fracturile de mandibulă se înscriu:

1. 
   Forţa traumatismului;
   
2. 
   Contracţia muşchilor ce se inseră pe aceasta;
   
3. 
   Mecanismul de producere a fracturii;
   
4. 
   Direcţia liniei de fractură;
   
5. 
   Alte stări patologice concomitente (osteoporoză).
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.268

569.C.M. Semne comune tuturor fracturilor de mandibulă:

1. 
   Durere;
   
2. 
   Tulburări de fonaţie;
   
3. 
   Mobilitate anormală;
   
4. 
   Tulburări de ocluzie;
   
5. 
   Tulburări de sensibilitate în teritoriul nervului mandibular.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.270

570.C.S. În ce tip de fractură de mandibulă este prezent edemul precoce, echimozele apărând după 24 ore:

1. 
   Fractura de condil;
   
2. 
   Fractura de corp mandibular;
   
3. 
   Fractura ramului ascendent;
   
4. 
   Fractura mediosimfizară;
   
5. 
   Fractura de proces alveolar.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.270

571.C.M. Care din următoarele tipuri de fracturi mandibulare sunt considerate de Rowe ca fracturi simple:

1. 
   Fractura ramului orizontal;
   
2. 
   Fractura de condil;
   
3. 
   Fractura crestei alveolare;
   
4. 
   Fractura de coronoidă;
   
5. 
   Fractura de ram ascendent.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.270

572. C.M. Care este rolul imobilizării de urgenţă:

1. 
   Să reducă fragmentele în poziţie anatomică;
   
2. 
   Să reducă durerea;
   
3. 
   Să împiedice suprainfecţia;
   
4. 
   Să scadă riscul de asfixie;
   
5. 
   Să reducă hemoragia.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.282

573.C.S. Fronda mentonieră este contraindicată în următoarele tipuri de fracturi mandibulare:

1. 
   Mediosimfizară;
   
2. 
   De ram orizontal cu fragmentul mic lingualizat (edentaţi neprotezaţi);
   
3. 
   De ram ascendent;
   
4. 
   Bicondiliene;
   
5. 
   În nici unul din situaţiile menţionate.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.282

574.C.M. Ligatura bipocratică este indicată în imobilizarea:

1. 
   Fracturilor crestei alveolare;
   
2. 
   Fracturi mediosimfizare cu deplasare pe plan vertical;
   
3. 
   Dinţilor luxaţi;
   
4. 
   Fractura paramediană fără deplasare;
   
5. 
   În nici unul din cazurile menţionate.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.283

575.C.S. În care din următoarele tipuri de fracturi mandibulare apare contact molar prematur de partea leziunii:

1. 
   Fractura ramului orizontal;
   
2. 
   Fractura longitudinală a ramului ascendent;
   
3. 
   Fractura orizontală a ramului ascendent;
   
4. 
   Fractura gonionului;
   
5. 
   Fractura intracapsulară a condilului.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.274

576.C.S. Hipoestezia în interiorul nervului alveolar inferior se întâlneşte în:

1. 
   Fractura mediană a mandibulei;
   
2. 
   Fractura paramediană a mandibulei;
   
3. 
   Fractura laterală a mandibulei;
   
4. 
   Fractura apofizei condiliene a mandibulei;
   
5. 
   În toate aceste fracturi.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.270

577.C.S. Cea mai frecventă complicaţie secundară a fracturilor de mandibulă este:

1. 
   Şocul;
   
2. 
   Asfixia;
   
3. 
   Comoţie cerebrală;
   
4. 
   Infecţia;
   
5. 
   Hemoragia.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.279

578.C.S. Ce înţelegeţi prin plăgi în seton:

1. 
   Plăgi unipolare;
   
2. 
   Plăgi penetrante;
   
3. 
   Plăgi contuzie;
   
4. 
   Plăgi perforante;
   
5. 
   Plăgi tăiate.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.245

579.C.M. Asfixia posttraumatică poate apărea după:

1. 
   Fractura cominutivă a arcului mentonier;
   
2. 
   Îngustarea căilor aeriene;
   
3. 
   Edem laringian;
   
4. 
   Dislocarea vălului în fracturile maxilarului superior;
   
5. 
   Nici una din acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.248

580.C.S. Fractura de mandibulă în “lemn verde” sunt caracterizate pentru:

1. 
   Mandibula edentată total;
   
2. 
   Mandibula edentată parţial;
   
3. 
   Bătrâni;
   
4. 
   Adulţi;
   
5. 
   Copii.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.277

581.C.M. Într-o fractură unilaterală a corpului mandibular, deplasarea secundară a fragmentului mic se produce:

1. 
   În jos;
   
2. 
   În sus;
   
3. 
   Înainte;
   
4. 
   Înapoi;
   
5. 
   Înăuntru.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.271

582.C.M. Mecanismele prin care se pot produce fracturile de mandibulă sunt:

1. 
   Flexiune;
   
2. 
   Contuzia;
   
3. 
   Presiunea;
   
4. 
   Înţeparea;
   
5. 
   Smulgerea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.266

583. C.M. Factorii care influenţează deplasarea fragmentelor într-o fractură de mandibulă sunt:

1. 
   Forţa traumatismului;
   
2. 
   Contracţia muşchilor inseraţi pe mandibulă;
   
3. 
   Locul şi direcţia liniei de fractură;
   
4. 
   Prezenţa dinţilor implantaţi pe fragmentele fracturate sau pe arcada antagonistă;
   
5. 
   Tipul de imobilizare.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.268

584. C.M. Formele clinice ale fracturilor apofizei condiliene a mandibulei sunt:

1. 
   Fractura bandulieră;
   
2. 
   Fractura intracapsulară;
   
3. 
   Fractura Parma;
   
4. 
   Fractura subcondiliană înaltă;
   
5. 
   Fractura subcondiliană joasă.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.274

585. C.M. În fractura mediană a mandibulei:

1. 
   Tracţiunile musculare care se exercită fiind în echilibru, deplasarea secundară este absentă;
   
2. 
   În mobilizareamandibulei se observă ocluzia în armonică;
   
3. 
   Bolnavul prezintă echimoze în fundul de sac vestibular sau sublingual;
   
4. 
   Bolnavul prezintă hipoestezie în teritoriul nervului dentar inferior;
   
5. 
   Este frecvent întâlnită otoragia.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.271

586. C.M. Diagnosticul diferenţial al unei luxaţii temporo-mandibulare se face cu: