Text: Matei 2: 1-8 Verset de aur: Matei 12: Ideea centrală

L 20 - 15 mai Tema: Fii flexibil ca Domnul Isus
Text:   Matei 12:1-8 Verset de aur: Matei 12:8
Ideea centrală: Să învățăm de la Domnul Isus să fim îngădiutori dar, în acelaș timp, și înțelepți pentru a nu ne compromite.

Explicaţii contextuale și exegetice:

Înainte de a ne îndrepta atenția spre lecția în sine, trebuie să înțelegem contextul în care Domnul Isus a dat această lecție.

În perioada intertestamentală, în vremea domniei Macabeilor, fariseii au devenit partida religioasă conducătoare a statului evreu. Până și marii preoți cu vederi saducheie trebuiau să urmeze interpretările Legii dictate de farisei. Astfel că, în vremea Domnului Isus, fariseii erau foarte influienți și suficient de puternici pentru a elimina pe oricine îi deranja.

În acest capitol Matei prezintă conflictul cu fariseii, conflict împărțit în câteva faze – poziția lui Isus față de Sabat urmată de hotărârea fariseilor de a-L omorî ca urmare a vindecării omului cu mâna uscată (Matei 12:1-14), apoi împlinirea proorociei lui Isaia (Matei 12:15-21), urmând discuția legată de părerea fariseilor cu privire la puterea lui Isus (Matei 12:22-30), capitolul încheindu-se cu mesajul Domnului Isus legat de hula împotriva Duhului Sfânt (Matei 12:31-37) și răspunsul Mântuitorului cu privire la semnul solicitat de farisei (Matei: 38-45)

Lecția noastră se ocupă de flexibilitatea Domnului Isus versus rigiditatea fariseilor. Versetul 1 ne spune că trecând prin lanurile de grâu într-o zi de sabat, ucenicii au smuls spice, ceea ce înseamnă că grâul era pe punctul de a se coace, probabil în lunile aprilie – mai.

Sabatul își are originea în Creație, fiind binecuvântat ca zi de odihnă de către Dumnezeu, apoi întărit prin legea de la Sinai, dar și de mesajele profeților de-a lungul Vechiului Testament. (Geneza 2:2, Exod 20:10, Isaia 56:2, Ieremia 17:21, Ezechiel 20:12, etc)

În vremea nou testamentară partida fariseilor era foarte preocupată de litera Legii și mai puțin de spiritul ei, considerând ținerea Sabatului, alături de circumcizie, ca fiind caracteristicile de bază ale iudaismului.

Legat de ziua de Sabat, Legea lui Moise spunea:

”Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” Exod 20:8-11

Pentru a nu greși în aplicarea legii în viața lor, evreii trebuiau să țină cont de o serie de reguli stabilite de învățații vremii, care reglementau activitățile „permise” și activitățile „interzise” în ziua de Sabat. Erau interzise pregătirea mâncării, căratul obiectelor, munca câmpului, sau orice muncă ce presupunea profesarea meseriei. Erau însă și reguli absurde, ca depășirea unui anumit număr de pași, interzicerea facerii de bucle sau de noduri, scrierea a mai mult de o scrisoare, sau „căratul” unei batiste, etc.

Ce este interesant de remarcat, e că ceea ce ucenicii au făcut atunci când au trecut prin lanul de grâu era stipulat în Legea lui Moise ca fiind permis: „Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mâna, dar secera în holdele aproapelui tău, să n-o pui.” Deuteronom 23:25

Aici fariseii au interpretat gestul natural al ucenicilor conform canoanelor vremii lor. Astfel că ei au privit smulgerea spicelor de grâu ca fiind “recoltat”, frecarea spicelor în palmă ca fiind “treierat”, iar alegerea boabelor din pleavă pentru a fi mâncate ca fiind “vânturat” – toate considerate lucrări ce țin de munca câmpului şi interzise a fi făcute în ziua de Sabat – versetul 1.

Răspunsul Domnului este prezentat prin trei situații din Vechiul Testament cunoscute de farisei, și anume exemplul lui David (vers. 3 și 4 cu referire la 1 Samuel 21:6); situația în care sunt puși preoții în ziua de Sabat prin slujirea la Templu (vers. 5 cu referire la Numeri 28:9-10), dar și ceea ce așteaptă Dumnezeu (vers. 7 cu referire la Osea 6:6).

Mai mult, în pasajul imediat următor, Isus vindecă pe omul cu mâna uscată, nu pentru a le face în ciudă fariseilor, ci pentru a le arăta practic sensul milei dar și al binelui. (Matei 12:9-14)

Aplicaţii:

Cum aplicăm acest pasaj în contextul trăirii vieții de creștin?

Pentru că Domnul Isus este modelul nostru în viața de credință, putem înțelege din acest pasaj că ar trebui să fim interesați nu de litera legii ci de a fi o bună mărturie. Mântuitorul nostru nu este unul rigid, închistat în dogme și reguli, ci flexibil în ceea ce înseamnă trăirea creștină. Însă flexibilitatea nu trebuie privită ca fiind ușurătate. Apostolul Petru ne învață astfel: ”Purtați-vă ca niște oameni slobozi fără să faceți din slobozenia aceasta o haină a răutății, ci ca niște robi a lui Dumnezeu.” 1 Petru 2:16

De fapt creștinismul nu înseamnă o însumare de reguli de genul „ce nu ai voie”, ci o viață trăită după voia lui Dumnezeu în care „nu ai nevoie” de o serie de lucruri pe care lumea noastră le oferă.

Nu ar trebui să ne propunem să stabilim prin reguli şi regulamente conţinutul vieţii de creștin – el ar trebui să fie un rezultat al nașterii din nou făcute prin Duhul Sfânt. Creștinul, regenerat și transformat, are datorită prezenței Duhului lui Dumnezeu în viața lui, alte preocupări ale vieții decât contemporanii lui nenăscuți din nou.

Asta înseamnă că un creștin veritabil știe ce să facă, unde să meargă, ce să vorbească, ce să gândească, astfel încât să nu-L întristeze pe Duhul Sfânt care este în el.

Cât ar putea însă un creștin după voia lui Dumnezeu să accepte din ceea ce lumea din jur îi cere, astfel încât să nu se compromită? Care ar putea fi domeniile vieții unde am putea să fim flexibili?

Din acest pasaj înțelegem că Domnul Isus nu a stabilit anumite obligativități pentru ziua de odihnă, ci o conduită de echilibru între închinarea datorată Domnului și viața creştină practică.

 Sugestii practice:

 Putem, așadar, învăța de la Domnul Isus că El este cel care stabilește limitele în ceea ce înseamnă viața de credință. Putem fi flexibili ca El. Ne trebuie însă înțelepciune pentru a nu cădea în cursa diavolului prin prisma flexibilității. Domnul Isus a fost acuzat că este prieten cu vameșii și cu femeile stricate, însă asta nu i-a stricat reputația Lui, ci a schimbat viața lor!

Este bine ca atunci când nu știm până unde putem merge cu flexibilitatea, să ne întrebăm ca ar face Domnul în locul nostru.

Întrebări pentru discuţii:

 De ce urmașii Domnului Isus se închină duminica și nu sâmbăta? Cum explicăm că El este Domn și al Sabatului?

Unde se sfârșește flexibilitatea și de unde începe compromisul?

Trebuie creștinii zilelor noastre să accepte orice spune societatea, doar pentru a fi flexibili? De ce?

Cum ne arătăm flexibili în contextul vieții de creștin? Am fost oare vreodată inflexibili și a avut, astfel, lucrarea Domnului de pierdut? Sau ar fi trebuit, uneori, să fim inflexibili tocmai pentru a păstra mărturia Evangheliei?

În concluzie, cum aplicăm flexibilitatea Domnului Isus în viața noastră?