Teza de doctorat

Aspecte metodologice și limitele cercetării

Cercetarea a fost realizată pe baza proceselor de observare, raționalizare și validare. Am recurs mai întâi la o cercetare exploratorie, prin analiza performanței digitale a țărilor membre ale UE. Ea a pornit de la datele publice referitoare la societatea și economia digitală existente în bazele de date ale UE pentru toate țările membre, pe care le-am analizat în vederea formulării unor ipoteze și explicații generalizate. Aceste concluzii preliminare au fost apoi aplicate și testate în cazul României, în vederea realizării unei analize multidimensionale în cadrul unui studiu de țară. În studiul de caz aplicat României, cercetarea este atât exploratorie (analiza cantitativă a indicatorilor, datelor și informațiilor colectate), cât și explicativă, analizând calitativ cauze și efecte și verificând ipotezele stabilite în studiul referitor la țările membre ale UE.

Cercetarea empirică a abordat metoda sondajului de opinie. Astfel, am distribuit fizic 400 de chestionare studenților de la specializările finanțe-bănci, administrarea afacerilor, inginerie economică și management – marketing la nivelurile licență și masterat din cadrul Universității Româno-Americane. De asemenea, am distribuit online 38 de chestionare departamentelor de resurse umane din cadrul organizațiilor bancare din România. Am colectat 354 chestionare completate de studenți și 10 chestionare completate de bănci.

Datele colectate și analizate în lucrare au considerat ca perioadă de timp intervalul 2014 - 2017. Această perioadă a fost aleasă deoarece anul 2014 reprezintă începutul monitorizării politicilor publice în domeniul societății și economiei digitale la nivelul UE, iar pentru anul 2018 (anul în curs) nu există date complete de monitorizare. O altă limită a cercetării a rezultat din domeniul de analiză, reprezentat de aria generală a tehnologiei informațiilor și comunicațiilor (TIC), în care se încadrează subdomeniul cercetat, societatea și economia digitală.

Cercetările de față au analizat țările membre ale UE-28, cu accent pe instituții publice europene și naționale (România), ceea ce denotă o autolimitare regională a ariei de cercetare.

Structura și conținutul tezei

Lucrarea mea este structurată pe șapte capitole.

Capitolul 1. Introducere

Acest capitol este un capitol de fundamentare al tezei. În acest capitol am prezentat contextul global și interesul deosebit acordat pe plan internațional temei de cercetare pe care am abordat-o în lucrare. Utilizarea pe o scară tot mai mare a tehnologiilor informației și comunicațiilor și a celor digitale schimbă viața de zi cu zi atât în plan economic și profesional, cât și în cel social. În prezent există numeroase posibilități de interacțiune și colaborare în mediul online / digital, ceea ce determină apariția a noi forme de participare și creare de valoare. Întreprinderile și organizațiile transferă din ce în ce mai mult comunicațiile către rețelele sociale (social media) și către comunitatea online. De asemenea, instituțiile politice și agențiile guvernamentale sunt tot mai deschise către interacțiunea crescândă cu societatea, formându-se noi modele de participare și cooperare între autorități și cetățeni. Inovația (deschisă), creativitatea, diseminarea largă a cunoștințelor și informațiilor științifice și tehnice beneficiază de platforme extinse în mediul online / digital, sporind potențialul de creștere și competitivitate economică. Toate aceste abordări deschise și inovatoare contribuie la dezvoltarea societății și economiei digitale.

Societatea și economia digitală sunt bazate pe tehnologiile digitale emergente, pe dispozitivele mobile inteligente, pe colectarea și analiza volumelor foarte mari de date (Comisia Europeană vorbește de dezvoltarea ”economiei bazată pe date” - ”Data Economy”). Principalele caracteristici ale societății și economiei digitale pot fi considerate în categoria oportunităților (punerea în comun a datelor, informațiilor, serviciilor, produselor, etc în mediul online; colaborarea și interacțiunea online), dar și în sfera riscurilor potențiale (încrederea, păstrarea sferei private și transparența în mediul online) (Folea, 2017b).

Societatea și economia digitală sunt în prezent o realitate a sistemelor de producție și interacțiune socială, și pentru a face față competiției globale, statele trebuie să gândească și să implementeze programe și politici publice noi specifice. Începând din anul 2010, și mult mai intens din 2014, Uniunea Europeană (UE) a plasat societatea și economia digitală ca prioritate politică, formulând politici și programe de dezvoltare pentru toate țările membre, monitorizând și evaluând anual performanța acestora în acest domeniu (Comisia Europeană, 2018a). Pentru a înțelege mai exact strategia UE pentru societatea și economia digitală, pentru a vedea mai clar care sunt programele impuse de aceasta țărilor membre, pentru a putea analiza apoi efectul implementării acestor politici, am considerat necesar să efectuez o analiză detaliată a acestor politici publice în UE, respectiv România.

Capitolul 2. Fundamentarea teoretică a temei

Capitolul 2 prezintă cadrul teoretic relevant pentru obiectul de studiu într-o manieră sistematică și structurată. Capitolul 2 și-a propus să ilustreze și să definească conceptele relevante, împreună cu caracteristicile și paradigmele care pot fi utilizate în verificarea ipotezei de plecare. Alături de cercetarea empirică și contribuțiile proprii, capitolul de fundamentare teoretică a contribuit la înțelegerea și analiza efectivă a datelor colectate, asigurând, în cele din urmă, atingerea obiectivelor de cercetare ale studiului întreprins.

În acest capitol am stabilit definițiile și conceptele de lucru, precum și paradigmele folosite în lucrare.

Definiții și concepte

Societatea informațională. Societatea informațională implică crearea, distribuția, utilizarea, integrarea și manipularea informațiilor în vederea realizării unor activități economice, politice și culturale semnificative.

Societatea digitală. Conform raportului prezentat de Forumul Economic Mondial (2016), societatea digitală cuprinde toate produsele și serviciile legate de mediile de divertisment, de mediile digitale și de industria informațională, împreună cu toate subsectoarele sale. Societatea digitală cuprinde, de asemenea, zona până la care toate informațiile digitale ajung la destinația vizată împreună cu modul de transmitere și sursa de origine.

Economia digitală. Huws (2014) a definit conceptul de economie digitală afirmând că este vorba de dezvoltarea economiei unui stat, a națiunii sau a întregii lumi, bazată pe tehnologia digitală sau informatică. Economia digitală este rezultatul hiper-conectivității într-o anumită regiune sau în întreaga lume prin utilizarea tehnologiei mobile și a internetului. Hiper-conectivitatea nu are loc doar printre oameni, ci și în cadrul organizațiilor, mașinilor și a altor dispozitive, care pot fi conectate între ele.

Cetățeanul cunoașterii – Cetățeanul digital. Cetățenia consideră comportamentul unui individ în ceea ce privește drepturile, obligațiile și atribuțiile individului respectiv în societate. În științele sociale și politice, termenul de ”cetățenie” are definiții și valențe multiple. Spre exemplu, Marshall (citat în Bîrzea, 2005) afirma în 1973 că ”cetățenia este statutul acordat tuturor celor care sunt membri efectivi ai comunității” (Bîrzea, 2005).

”Cetățeanul digital”, o metaforă care trebuie luată ca atare, sugerează că existența într-un mediu eminamente digital nu trebuie deconectată de valorile democrației și de etica convivialității.

În acest sens, Ohler (2010) a definit conceptul de ”cetățean digital” ca un ”cetățean al cunoașterii”. Ohler (2010) a menționat astfel că cetățeanul digital este individul care utilizează tehnologia digitală și informatică pentru un anumit scop. Richards (2010) a fost de acord cu acest punct de vedere și a precizat că se referă la persoanele care utilizează tehnologia internetului pentru a comunica cu alții, pentru a găsi informații și pentru a analiza un obiectiv specific, care poate fi de natură profesională sau personală.

Muncitor pe bază de cunoștințe - Muncitor digital. Termenul de ”muncitor digital” se referă în mare parte la conceptul de cetățean digital. Muncitorul digital este, de asemenea, cunoscut ca un muncitor care recurge permanent la date, informații și cunoștințe. Ohler (2010) a menționat că cetățeanul digital implică toți utilizatorii tehnologiilor digitale și indivizii care caută informații specifice prin intermediul mijloacelor media digitale și care desfășoară anumite activități prin mijloace media și tehnologii digitale.

Abilitățile digitale. Abilitatea digitală mai este cunoscută și ca alfabetizare digitală. Bawden (2008) a spus că abilitatea digitală este deținerea de cunoștințe împreună cu abilitatea de a procesa informații și fenomene relevante ale mediului digital. Gui & Argentin (2011) au menționat puncte de vedere similare, afirmând că abilitățile digitale și alfabetizarea digitală reprezintă capacitatea unui individ care folosește tehnologia informației și comunicațiilor pentru a identifica, analiza, crea și partaja informații cu alții.

Competențele digitale. Conceptul de competențe digitale este în strânsă legătură cu cel de abilități digitale. Ala-Mutka et al. (2008) au afirmat că competența digitală este abilitatea unei persoane de a face față peisajului mereu schimbător al mediului digital. Argumentul a fost acceptat de Pérez & Torelló (2012), care au afirmat că competența digitală este abilitatea de a coordona planificarea și proiectarea informațiilor prin intermediul mijloacelor digitale. Competența digitală reprezintă posesia cunoștințelor fundamentale privind mediul digital și, în consecință, abilitatea de a aprofunda cunoștințele pentru a putea realiza o analiză critică a informațiilor (Pérez & Torelló, 2012).

Paradigmele folosite în cercetare

Societatea europeană. În cartea sa, ”Noua Europă”, Bărbulescu (2015) consideră Europa ca un nou model de societate, o Europă a economiei sociale de piață și o Europă socială. Bărbulescu (2015) afirmă că UE reprezintă un model economic și social de integrare, cu tranziția de la național la supra-național prin apropierea progresivă și integrarea sectoarelor economice, cu existența actuală a unei Uniuni Economice și Monetare cu o monedă unică.

Societatea bazată pe cunoaștere. De la sfârșitul secolului al XX-lea și în anii de început ai secolului XXI, inovarea și aplicarea cunoștințelor au fost considerate fundamentale pentru creșterea durabilă a economiilor bazate pe capitalul uman (Angelidou, 2015).

Societatea informațională. Deși există controverse în ceea ce privește definirea termenului, paradigma societății informaționale implică schimbul de informații și dezvoltarea cunoașterii care definesc abilitățile și competențele capitalului uman în epoca modernă.

Societatea bazată pe date - Societatea digitală. Potrivit lui Kasperkiewicz & Kacprzyk (2010), societatea bazată pe date în UE a fost influențată de forțele sociale variate care acționează la nivel național, global și supranațional.

A patra revoluție industrială. În prezent, se argumentează că Uniunea Europeană a intrat în cea de-a patra revoluție industrială, susținută de sistemele ciber-fizice. Potrivit Bloem et al. (2014), aceste sisteme ciber-fizice sunt considerate ca un rezultat al integrării profunde a metodelor de producție, asigurând astfel sustenabilitatea, împreună cu satisfacția clienților, pentru a forma sisteme și procese inteligente de rețea.

Capitolul 2 fundamentează teoretic politicile publice, ca obiect de studiu, sintetizând definițiile și caracteristicile generale ale acestora. Un subcapitol important a abordat teoriile capitalului uman, realizând o imagine de ansamblu în care am încadrat componentele pe care le-am abordat în contextul digitalizării. Capitalul uman reprezintă îmbunătățirea competențelor unui individ sau a unui grup. Martins & Dindire (2013) au afirmat că capitalul uman are trei dimensiuni, respectiv cunoștințele, aptitudinile și comportamentele. Programele de dezvoltare a personalului și experiența directă, formarea specializată și educația formală sunt principalele căi prin care cunoștințele se îmbunătățesc și contribuie astfel la dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere, în care toți oamenii posedă informații și înțelegerea fenomenelor de bază. Sipotra (2016) a menționat că cunoștințele și abilitățile îmbunătățite fac ca un număr mai mare de persoane să aibă competențe digitale de bază pentru a lucra eficient și eficace în mediul digital, ducând la dezvoltarea societății digitale. Raportul lui Sipotra (2016) a susținut că cunoștințele și abilitățile dobândite prin dezvoltarea capitalului uman duc la specializarea în tehnologia informației și comunicațiilor, ceea ce duce în continuare la creșterea numărului de utilizatori de internet din societate. Argumente similare a adus și Mateus (2016), care a mai spus că în ceea ce privește competențele digitale capitalul uman este un factor crucial care contribuie la dezvoltarea economiei și a societății digitale.

Aceste aspecte sunt luate în considerare în cercetarea mea, îndeosebi în analiza modului de formare a competențelor digitale în curriculumul formal din România și în formarea profesională inițială la nivel de universități. Ideea că există un continuum între formarea inițială (școli, universități) și pregătirea profesională în cadrul companiilor este de reținut.

Capitolul 3. Rolul capitalului uman în societatea și economia digitală. Încadrare teoretică

Capitolul 3 a fundamentat teoretic rolul capitalului uman în societatea și economia digitală. De Ven et al. (2017) au arătat că există două probleme-cheie legate de implementarea noilor tehnologii digitale, și anume ele au înlocuit locurile de muncă de rutină și au determinat apariția de activități din ce în ce mai complexe, care depind în mare măsură de cunoștințele digitale dobândite precum și de metodele de schimb de informații folosite. În plus, majoritatea politicilor guvernamentale urmăresc să încurajeze inovația rapidă, care se bazează, însă, pe înțelegerea și aplicarea convențională a căilor prin care inovația are loc (ancorată încă în paradigmele anterioare ale societății bazate pe cunoaștere și societății informaționale) și, prin urmare, fără o eficiență pe termen lung în societatea și economia digitală (Chryssolouris et al. 2013).

Digitalizarea și piața forței de muncă sunt în mod semnificativ legate între ele. Acest lucru a fost justificat din raportul lui Valsamis et al. (2016), care sugerează că digitalizarea a generat în mare măsură evoluția competențelor necesare pentru ca oamenii să poată lucra eficient în mediul de afaceri digital. În această privință, este evident că digitalizarea a dus la modificarea modelului de afaceri și a interpretărilor aferente. Procesul operațional al organizațiilor s-a modificat în mare măsură odată cu dezvoltarea digitalizării, creând un impact major asupra pieței forței de muncă, deoarece angajații sau muncitorii trebuie să își îndeplinească sarcinile într-un mod diferit pentru a face față mediului de afaceri digital. Conform analizei de literatură pe care am efectuat-o, putem constata că țările membre ale UE evoluează rapid în direcția digitalizării. Conceptul în sine este susținut, la nivelul companiilor și în limbajul documentelor publice, de ansamblul de măsuri și de schimbări notabile ale tehnologiilor și relațiilor de muncă. Cu alte cuvinte, digitalizarea nu rămâne un termen abstract, folosit doar de o mică comunitate de experți, ci are deja o acoperire operațională de anvergură. Societatea europeană nu a devenit încă o societate digitală în totalitatea ei, însă transformările consecutive introducerii noilor tehnologii pătrund deja masiv în viața cotidiană și în limbajul curent.

Abilitățile și competențele digitale. Digitalizarea contribuie în mare măsură la dezvoltarea abilităților și competențelor forței de muncă de la nivel inferior la nivel mediu și superior. Valsamis et al. (2016) au susținut că există schimbări semnificative în privința competențelor necesare angajaților pentru exploatarea eficientă a tehnologiilor digitale. Cerințele de digitalizare pentru abilitățile și competențele în rândul angajaților implică în primul rând alfabetizarea digitală, împreună cu unele dintre cele mai importante abilități tehnice, cum ar fi dezvoltarea de aplicații și analize mari de date, printre altele. În ceea ce privește procesul operațional și tehnic, dezvoltarea de competențe afectează vizibil cunoașterea și utilizarea hardware-ului, a software-ului, a instrumentelor digitale, a internetului, a căutării de asistență și suport, navigarea inter-platformă, manipularea structurilor digitale, siguranța dispozitivelor. Abilitățile legate de acest proces operațional și tehnic sunt considerate aspecte fundamentale ale economiei secolului XXI. Acestea sunt învățate prin școlarizare și prin procesul de formare industrială sau organizațională, la locul de muncă (Iordache et al., 2017).

Efectele digitalizării pe piața muncii. Digitalizarea nu numai că a transformat interacțiunile sociale (prin noi moduri de comunicare și colaborare), dar a facilitat și crearea unor noi industrii competitive și în continuă creștere. Digitalizarea a contribuit la transformarea capitalului uman într-o economie care combină consumatorii, muncitorii, managerii, profesioniștii executivi, funcționarii guvernamentali, precum și cetățenii în general, cărora li se permite accesul la informații și, prin urmare, pot influența procesele de generare și partajare de cunoștințe (Greenstein et al., 2013). Cu scopul final de a orienta transformarea paradigmelor economice și societale bazate pe cunoaștere într-o societate și economie digitală, considerentele politice ale UE au pus accentul pe schimbările pozitive ale forței de muncă la nivel supranaționale. Tranziția digitală ia în considerare abilitățile și competențele digitale necesare pentru asigurarea mobilității și circulației libere a muncitorilor în context regional și european (Bago et al., 2017). Prin urmare, în UE au fost utilizate programe de recalificare și de îmbunătățire a calității forței de muncă pentru a-și dezvolta competențele specifice sarcinilor într-o manieră avansată și actualizată, care poate facilita aplicarea eficientă a tehnologiilor digitale pentru a obține avantajele erei digitale (Bago et al., 2017).

Locul de muncă digital / forța de muncă versus locul de muncă tradițional / forța de muncă. ”Locul de muncă digital” este o sintagmă care descrie o schimbare în modul în care se desfășoară munca modernă, inclusiv instrumentele folosite pentru a obține un job. Locul de muncă digital presupune regândirea a însuși modului în care este realizată munca propriu-zisă. Companiile au început deja să înțeleagă faptul că trebuie să promoveze eficiența forței de muncă prin implementarea strategică a unor tendințe interconectate, cum ar fi stilurile de viață digitale și modelele de muncă în cooperare.

În paradigma societală a UE nu toți lucrătorii posedă un nivel egal de competențe pentru a-și armoniza abilitățile cu cerințele digitalizării, ceea ce are drept rezultat diviziunea digitală a societății, în special în ceea ce privește sectorul ocupării forței de muncă (Brandtzæg et al., 2011). Pe baza acestei observații, transformările forței de muncă din UE de la medii tradiționale la cele digitale au devenit inconsecvente (Wessels, 2013). Din perspectivă realistă, există lucrători care nu dispun de competențe și cunoștințe adecvate privind utilizarea tehnologiilor digitale și a altor componente ale producției. Aceste grupuri de muncitori ar putea, de asemenea, să nu dispună nici de resursele necesare, nici de mobilitatea geografică, pentru a spori competitivitatea pe piețele interne naționale, supranaționale și globale (Brandtzæg et al., 2011).

Contribuțiile politicilor UE în contextul decalajului digital și al modului în care a fost gestionat la nivel global sunt remarcabile (Helsper & Van Deursen, 2015). De exemplu, printr-o abordare sistematică, UE și-a implementat politicile în conformitate cu cadrul Agendei Digitale pentru Europa (Helsper & van Deursen, 2015). Astfel de repere de politică sunt compuse din piloni comuni care subliniază conceptul de alfabetizare digitală, incluzând o perspectivă integrată a nevoilor și factorilor de acces tehnologic, lipsurilor de competențe, motivației și antecedentelor angajatului (Ferrari, 2013).

Forța de muncă digitală. Forța de muncă digitală a dezvoltat noi competențe în cursul interacțiunii cu noile tehnologii. Printre cele mai evidente dintre aceste competențe se numără competența angajaților în obținerea rezultatelor dorite folosind tehnologia, adesea menționată în literatura de specialitate ca ”fluență digitală” (Briggs & Makice, 2012). Cu toate acestea, competențele necesare angajaților trebuie să depășească, de cele mai multe ori, fluența digitală. S-a constat, în multe cazuri, că multe dintre aceste competențe digitale suplimentare provin din activități conexe. De exemplu, în studiul său asupra modului în care jocurile online și interacțiunea în lumile virtuale schimbă atitudinile și comportamentul indivizilor, Yee (2014) a constatat că participanții la jocuri de calculator pot dezvolta abilități importante de conducere în timp ce joacă jocuri de rol online împreună cu alți jucători din mediul virtual. Jocurile online pot, de asemenea, să instruiască oamenii să-și asume riscuri și să învețe din greșelile lor, o altă competență apreciată în multe dintre locurile de muncă de astăzi.

Odată cu creșterea utilizării tehnologiei în viața de zi cu zi, chiar lucrători la nivelul digital de începător se pot angaja și pot începe să lucreze. Forța de muncă digitală va accepta probabil cu ușurință instruirea necesară jobului oferită chiar de angajator, oferind astfel organizațiilor o soluție ieftină și replicabilă pentru a-și ajuta angajații să-și dezvolte abilitățile de care au nevoie. Pe măsură ce echipele devin tot mai puțin co-localizate, organizațiile au nevoie de angajați care sunt capabili să utilizeze instrumente de colaborare virtuale. În plus, tot mai multe organizații utilizează un conținut media generat de firmă pentru a se conecta cu clienții și pentru a-și construi brandurile, iar angajații care înțeleg și pot folosi social media sunt valoroși la locul de muncă (Kumar et al., 2016).

Schimbările în natura muncii provocate de digitalizare. În literatura de specialitate există o largă recunoaștere a faptului că economia digitală are un mare potențial de a spori productivitatea, veniturile și bunăstarea socială. În același timp, există o preocupare crescândă că valurile succesive de investiții în tehnologiile digitale vor contribui la pierderea locurilor de muncă, la stagnarea salariilor și la creșterea inegalității salariale (OCDE, 2017). Din perspectivă istorică, este cert că ”inovațiile tehnologice majore au fost întotdeauna însoțite de transformări extinse pe piața muncii” (OCDE, 2017). Una dintre schimbările semnificative cu privire la piața forței de muncă este în ceea ce privește posibilitatea de a lucra în și din locuri îndepărtate (delocalizarea locului de muncă). Mobilitatea și flexibilitatea au schimbat experiența de muncă; în plus, cloud computingul a modificat relația dintre angajați și angajatori. Într-o lume bazată pe stocarea datelor în cloud, angajații pot partaja resursele și colabora mai eficient și pot accesa informații din orice loc s-ar afla (Amurgis, 2013).

O altă schimbare majoră a naturii muncii din cauza apariției digitalizării, anume externalizarea. Companiile care utilizează tehnologia cloud pot externaliza eficient o sarcină în locații îndepărtate. Acest lucru ajută în mare măsură compania respectivă, deoarece poate găsi cu ușurință lucrători ieftini, care sunt foarte competenți. Jääskeläinen (2015) a menționat că, cu sprijinul tehnologiei cloud, angajații pot lucra atunci când este convenabil pentru ei (flexibilitatea programului de lucru), ceea ce îmbunătățește satisfacția locului de muncă. Multe sectoare ale economiei devin tot mai mult digitale. Această transformare este adesea determinată de platforme online care facilitează interacțiunea și tranzacțiile intermediare, parțial sau integral online, prin compararea cererii și ofertei de bunuri (eComerț), a serviciilor (economia ”x”) și informației (rețele sociale și de conținut) (Folea, 2017c).

* * *

Analizând literatura de specialitate, se pot identifica trei categorii principale de competențe digitale, care sunt utilizate în diferite modele pentru măsurarea sau dezvoltarea competențelor digitale. Aceste trei categorii se aplică diferitelor tipuri de abilități și utilizatori (Comisia Europeană, 2017):

Abilitățile digitale de bază care reprezintă, de fapt, alfabetizarea digitală, atât pentru uzul personal, cât și la locul de muncă.

Abilitățile digitale care se referă la ocuparea forței de muncă care cuprind competențele de bază la care trebuie să se adauge cunoștințele necesare la locul de muncă, în principal utilizarea aplicațiilor TIC.

Competențele digitale pentru profesiile din domeniul TIC, care, pe lângă categoriile de mai sus, includ și cunoștințele specializate necesare în sectorul TIC, precum și o componentă inovatoare și capacitatea de a dezvolta noi soluții, produse sau servicii digitale.

Este evident pentru angajatori că utilizarea eficientă a tehnologiilor digitale la locul de muncă trebuie să fie însoțită de competențe digitale adecvate ale forței de muncă. De asemenea, viața de zi cu zi devine din ce în ce mai conectată la tehnologiile informaționale și de comunicare (digitale), fiecare persoană având din ce în ce mai mult nevoie de anumite competențe digitale, chiar și la nivel de bază. Conceptele ”abilități digitale” și ”competențe digitale” devin astfel termeni-cheie în discuția referitoare la ocuparea forței de muncă și cultura digitală a populației (Kolding et al., 2009; Ferrari, 2013; Vuorikari et al., 2016).

Capitolul 4. Politicile publice în domeniul societății și economiei digitale în Uniunea Europeană

În acest capitol am analizat politicile publice în domeniul societății și economiei digitale în Uniunea Europeană, răspunzând obiectivului secundar de cercetare ”Identificarea politicilor publice pentru dezvoltarea societății și economiei digitale în UE (într-o perspectivă comparativă)”. Componenta de cercetare la care se referă acest capitol este circumscrisă ipotezei de lucru 2, și anume ”Societatea și economia digitală presupune reducerea migrației/mobilității forței de muncă în UE în domeniul TIC (digitalizarea schimbă natura muncii și a locului de muncă, se lucrează tot mai mult flexibil și nelocalizat; în plus, platformele online oferă posibilități de muncă la distanță, reducând astfel nevoia migrației/mobilității profesionale)”. Întrebările de cercetare analizate în Capitolul 4 sunt: Care sunt politicile publice in domeniul societății și economiei digitale in UE? și Care este impactul politicilor publice in domeniul societății și economiei digitale in UE? Am folosit metode de cercetare calitative, și anume colectare de date prin studiul politicilor publice si analiza de conținut de text (EUR-Lex); colectare de date prin studiul rapoartelor de cercetare ale Comisiei Europene și analiză de conținut de text (EC Open Datasets; Annual European Digital Progress). De asemenea, am folosit și metode cantitative, și anume colectare date și informații din baze de date și platforme care cuprind politicile publice ale UE în domeniul societății și economiei digitale; colectare date din platformele care conțin actorii implicați la nivelul UE în politicile publice din domeniul societății și economiei digitale; colectare date din baze de date ale UE pentru societatea și economia digitală (Eurostat; DESI; Digital Agenda Tool).

Începând din anul 2010, și mult mai intens după 2014, Uniunea Europeană a plasat societatea și economia digitală ca prioritate politică, formulând politici și programe de dezvoltare pentru toate țările membre, monitorizând și evaluând anual performanța acestora în acest domeniu (Comisia Europeană, 2018a).

Dată fiind importanța acestui domeniu (societatea și economia digitală) și rapiditatea cu care el evoluează și devine parte integrantă a vieții de zi cu zi în plan economic, social și politic, am ales să cercetez în cadrul lucrării modul în care se realizează trecerea la societatea și economia digitală în Uniunea Europeană și în România, într-o analiză comparativă, din perspectiva politicilor publice specifice și a competențelor digitale dobândite în timpul formării inițiale (Folea, 2018a; Folea, 2018b).

În acest capitol am identificat principalele politici publice, instituții și programe în domeniul societății și economiei digitale în UE. De asemenea, am analizat eficiența implementării politicilor publice din punctul de vedere al competitivității digitale în țările membre ale UE și am realizat colectarea cantitativă de date din bazele de date și platformele publice europene (Eurostat; DESI; Digital Agenda Tool). În final, am trecut la o analiză calitativă prin studiul politicilor publice și analiza de conținut a unor texte din bazele de date ale UE (EUR-Lex, Comisia Europeană, EC Open Datasets; Annual European Digital Progress).

Analiza efectuată a dus la constatarea că elaborarea, implementarea și evaluarea politicii UE consacrate societății și economiei digitale angajează întregul mecanism instituțional și diverșii actori, după principiul cunoscut al guvernanței pe mai multe niveluri. Avem aici un caz interesant al europenizării, într-un domeniu nou și complex, în care sectorul privat are un cuvânt important, alături de instituțiile europene și partenerii naționali. Acest imens mecanism se mișcă rapid, surprinzător de rapid dacă ținem seama de amploarea mijloacelor și de presiunea permanentă a concurenței extra comunitare. În cercetarea mea, am ținut cont de această viziune sistemică, astfel încât am abordat atât angajatorii și nevoile lor, cât și furnizorii de formare în domeniul competențelor digitale, respectiv școala și universitatea.

Din acest motiv, o componentă importantă a propriei cercetări a fost dedicată analizei de conținut a politicilor, programelor și documentelor Comisiei Europene referitoare la societatea și economia digitală elaborate în perioada 2010 – 2017. Prin studiul politicilor publice și a bazelor de date EUR-Lex și Comisia Europeană am putut stabili că dezvoltarea societății și economiei digitale în UE se realizează într-un cadru unic, Piața Unică Digitală, pe nouă niveluri. Aceste niveluri sunt bine stabilite, ceea ce m-a interesat însă cu precădere a fost interconectivitatea lor, aspect care nu este clar evidențiat în reglementările oficiale. În consecință, am elaborat un model de analiză a relațiilor dintre politicile UE în domeniu.

Cercetarea empirică realizată în acest capitol se referă la evaluarea politicilor publice în domeniul societății și economiei digitale la nivelul UE, din perspectiva indicatorilor de performanță în perioada 2014-2017, în special pentru capitalul uman (competențe digitale de bază și avansate), pe baza indicatorilor de performanță stabiliți de Comisia Europeană în indicele DESI (DESI, 2018) pentru țările UE-28.

Impactul politicilor publice (naționale și ale UE) asupra performanței digitale a țărilor membre în perioada 2014-2017, considerând toate cele cinci dimensiuni ale indicelui DESI, arată că țările cele mai performante sunt Danemarca, Finlanda, Suedia, Olanda (Folea, 2018a). După patru ani de implementare a politicilor publice digitale în UE, la sfârșitul lui 2017, se poate constata că țările cele mai competitive din punct de vedere digital sunt cele din vestul Europei, cu valori ale indicelui compozit DESI peste 60%. Țările cel mai puțin avansate digital, conform DESI, sunt, în 2017, România, Bulgaria și Grecia (Folea, 2018a). Țările în care capitalul uman a avansat foarte mult în perioada 2014-2017 (din perspectiva competențelor digitale de bază și avansate dobândite de populație) sunt Spania și Germania. Progresul cel mai scăzut în aceeași perioadă a fost înregistrat în cazul Suediei, Luxemburg și Olandei. Implementarea politicilor publice digitale în UE în perioada 2014-2017 a determinat creșterea numărului de persoane cu competențe digitale de bază și avansate. Cu toate acestea, numărul țărilor aflate sub media UE-28 în 2017 din punctul de vedere al pregătirii capitalului uman pentru o societate și economie digitale este mare (18 țări, adică aproape două treimi din UE, se află sub media UE-28 în 2017 pentru capital uman). Putem conchide că politicile publice digitale pe dimensiunea capitalului uman în UE trebuie să intensifice acțiunile la nivel național și să conducă mai rapid la o creștere semnificativă a numărului de persoane cu competențe digitale de bază și avansate.

Capitolul 5. Dezvoltarea capitalului uman în societatea și economia digitală în UE

Capitolul 5 a vizat dezvoltarea capitalului uman în societatea și economia digitală în Uniunea Europeană. Am analizat relațiile dintre capitalul uman și dezvoltarea societății și economiei digitale la nivelul UE în perioada 2014-2017, conform obiectivului secundar de cercetare OS2, ”Analiză dinamică de capital uman (competențe; ocuparea unui loc de muncă) în raport cu performanța digitală a țărilor membre ale UE în societatea și economia digitală”. Cercetarea prezentată în acest capitol a urmărit ipoteza de lucru 2, ”Societatea și economia digitală presupune reducerea migrației/mobilității forței de muncă în UE în domeniul TIC (digitalizarea schimbă natura muncii și a locului de muncă, se lucrează tot mai mult flexibil și nelocalizat; în plus, platformele online oferă posibilități de muncă la distanță, reducând astfel nevoia migrației/mobilității profesionale)”. Întrebările de cercetare analizate în Capitolul 5 sunt Competențe digitale: Care sunt competențele digitale necesare pentru a lucra în societatea și economia digitală? și Ocuparea unui loc de muncă în domeniul TIC/digital: Câți absolvenți există în domeniul știință, tehnică, TIC în UE? Câți angajați în domeniul TIC/digital sunt în UE? Am folosit metode de cercetare cantitative (colectare de date din baze de date și platforme (Eurostat)) și calitative (Colectare de date și informații prin studiul rapoartelor de cercetare ale Comisiei Europene, articole și publicații, și analiză de conținut de text) la nivelul țărilor membre ale UE-28. Cu puține excepții, aproape toate țările din UE-28 și-au majorat procentul de populație care dețin abilități digitale (avansate și specializate) în perioada 2015-2017, iar țările cele mai performante în 2017 au fost Luxemburg, Olanda și Danemarca (Eurostat, 2018).

Cercetarea comparativă prezentată în acest capitol s-a referit la toate statele UE, pentru perioada 2014 – 2017, cu precădere din perspectiva ocupării și dinamica pieței forței de muncă.

Ultima decadă a impus tot mai puternic tehnologiile digitale și digitalizarea în tot mai multe sectoare ale economiei, nu numai în Europa ci și la nivel global. Într-un sondaj recent al competențelor și locurilor de muncă în Europa, Cedefop (Cedefop, 2018) arată că aproximativ un sfert dintre angajații din UE consideră că este foarte probabil ca în următorii cinci ani competențele pe care ei le au și le folosesc la locul de muncă să nu mai fie de actualitate. Potrivit aceluiași studiu, circa 10% din locurile de muncă din UE prezintă un risc foarte ridicat de a deveni irelevante din punct de vedere al competențelor tehnologice (digitale) ale angajaților. Din această perspectivă, țările UE cele mai afectate sunt Estonia (23%), Slovenia (21%) și Republica Cehă (19%).

Piața muncii în UE este caracterizată de diferențe însemnate în ceea ce privește competențele digitale ale forței de muncă. De exemplu, aproximativ 28% dintre angajații din UE consideră că abilitățile digitale pe care le au sunt sub nivelul celor cerute la locul de muncă. Circa 22% dintre cei care au nevoie de competențe digitale avansate pentru a-și desfășura activitatea riscă să devină ”necompetenți” în lipsa unor programe de formare și învățare continuă. Bulgaria, Estonia și Portugalia au un procent mare (40%) de lucrători ale căror competențe digitale nu corespund activităților de la locul de muncă, față de Grecia, Italia și Cipru, unde acest procent este de circa 20% (Cedefop, 2018).

Competențele TIC (digital, computer, internet) sunt obținute prin educație formală (școală, liceu, universitate), prin cursuri de formare continuă și centre de educație pentru adulți, din proprie inițiativă sau la cererea angajatorului, utilizarea de cd-rom-uri de auto-învățare sau prin asistență informală din partea colegilor, rudelor și prietenilor. În 2011, majoritatea persoanelor chestionate și-au obținut competențele TIC prin educație formală (adică 28% din totalul persoanelor), urmate de formare prin auto-studiu folosind cărți, cd-rom-uri etc. (21% din totalul persoanelor). Cursurile de formare și centrele de educație pentru adulți, din proprie inițiativă și la cererea angajatorului, au fost utilizate în proporție aproape egală (13% și 14% din totalul populației) (Eurostat, 2018).

Analizând starea forței de muncă a persoanelor cu educație și formare în domeniul TIC, indiferent de nivelul de educație obținut și de competențele digitale obținute în domeniul TIC, Germania are cel mai mare număr de persoane cu educație TIC active și angajate, urmată de Marea Britanie, Polonia și Franţa (Folea, 2018b).

Sectorul economic se transformă din ce în ce mai mult și din ce în ce mai repede în direcția digitală (activități în mediul online, implicând tehnologii digitale și dispozitive mobile și inteligente). Studii de literatură au arătat că în UE există o distanță între cererea de capital uman în economia digitală și cunoștințele, aptitudinile și competențele digitale ale forței de muncă. În acest sens, o ofertă educațională în sfera competențelor digitale necesare în mod real și dinamic în economie va determina un avantaj tehnologic și creșterea competitivității economice.

Capitolul 6. Capitolul 6. Trecerea la societatea și economia digitală în România - Studiu de caz

În toate analizele pe care le-am realizat, precum și pentru toți indicatorii de monitorizare incluși în indicele UE (DESI), România se menține constant în grupul țărilor cu performanțe scăzute în formarea competențelor digitale. Această constatare contrazice exemplele frecvente de reușită personală atât pe piața internă, cât și pe piața globală a TIC. Din acest motiv, în cercetarea proprie, am luat studiul de caz România, printr-o analiză în duplex atât a nevoilor de formare (perspectiva angajatorilor), cât și a furnizorilor de educație și formare profesională.

Capitolul 6 prezintă o analiză a trecerii la societatea și economia digitală în România, realizată ca studiu de caz. Am urmărit analiza politicilor publice în domeniul societății și economiei digitale în România și analiza problematicii legate de capitalul uman din România din perspectiva societății și economiei digitale, răspunzând obiectivului secundar de cercetare OS3, ”Analiza problemelor specifice ale României în domeniul capitalului uman, cu accent pe nevoia și oferta de competențe digitale”. Studiul de caz pentru România a analizat problematica societății și economiei digitale din perspectiva capitalului uman (competențe digitale dobândite în timpul studiilor universitare, competențe digitale necesare la locul de muncă) și a nevoilor angajatorilor din domeniul financiar-bancar. Ipoteza de lucru urmărită în acest capitol a fost aceea conform căreia ”România este puțin pregătită să treacă la o societate și economie digitală comparativ cu celelalte țări membre ale UE”. Întrebările de cercetare analizate sunt Care sunt politicile publice în domeniul societății și economiei digitale în România? și Care este impactul politicilor publice în domeniul societății și economiei digitale în România în perioada 2014(2015)-2017? În desfășurarea cercetării am folosit metode de cercetare cantitative (Colectare date din baze de date și platforme (Eurostat); Colectare baze de date și platforme din România (Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale); Colectare date prin chestionare), precum și metode calitative (studiul rapoartelor de cercetare ale Comisiei Europene, articole și publicații, analiza de conținut (studiu de literatură). Drept eșantion, am folosit studenți (în domeniile finanțe-bănci, economie, administrarea afacerilor, informatică economică, management și marketing) și organizații angajatoare din sistemul financiar-bancar din România. Am realizat și distribuit 400 de chestionare în persoană studenților din Universitatea Româno-Americană de la specializările de licență și master finanțe-bănci, economie, administrarea afacerilor, informatică economică, management și marketing. Am distribuit online (prin email) 38 de chestionare către instituții financiar-bancare din România. Am colectat și analizat 354 chestionare primite de la studenți și 10 chestionare primite de la organizații financiar – bancare.

Analiza politicilor publice în domeniul societății și economiei digitale în România în perioada 2014(2015)-2017

În această secțiune a lucrării, am evaluat performanța digitală a României din perspectiva politicilor publice în domeniul economiei și societății digitale, analizând două seturi de indicatori: cei stabiliți ca ținte naționale în cadrul Strategiei, conform HG nr. 245/7 aprilie 2015 (HG 245, 2015) și indicatorii stabiliți de Comisia Europeană pentru monitorizarea economiei și societății digitale, respectiv indicele DESI (DESI, 2018).

După trei ani de implementare a politicii publice privind economia și societatea digitală, România se află încă sub media UE pentru mulți dintre indicatorii stabiliți în Strategia Națională. România se situează pe primele două poziții în UE doar la indicatorii referitori la abonări la broadband de mare viteză (peste 30 și 100 Mbps), în timp ce pentru toți ceilalți indicatori se află pe ultimele locuri în clasamentul celor 28 de țări membre. În conformitate cu analizele realizate de Comisia Europeană pe baza indicelui DESI, în 2017 România se afla pe ultimul loc (28 din 28) în clasamentul țărilor UE.

Dezvoltarea capitalului uman din perspectiva competențelor digitale în România

În prezent, copiii și tinerii folosesc internetul, dispozitivele mobile și inteligente (telefon, tabletă) și aplicațiile mobile într-o proporție mult mai mare decât în urmă cu 10 ani sau chiar cu 5 ani. De exemplu, un studiu realizat în 2017 în Statele Unite cu aproximativ 1500 de părinți cu copii între 2 și 8 ani a arătat că în 2017 42% dintre copii dețin și folosesc propriul dispozitiv mobil (telefon, tabletă), față de doar 7% în 2013. Același studiu a arătat că în 2017 timpul petrecut în mediul digital și online de copiii cu vârste de 2-8 ani este de două ore și 19 minute zilnic, triplu față de 2013 (CommonSense, 2017). Studii realizate în 2010 în Statele Unite arătau că tinerii cu vârste între 8 și 18 ani petrec 7 ore și 38 de minute pe zi în mediul online și digital, adică aproximativ 53 de ore pe săptămână, iar în ultimii ani acest timp a crescut cu o oră și 17 minute pe zi, ajungând astfel la un total de aproximativ 9 ore zilnic (Rideout et al, 2010). În Europa, lucrurile stau absolut la fel. Studii realizate în Marea Britanie între 2013 și 2017 asupra copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani arată că acești petrec între 6 și 12 ore săptămânal cu jocuri online (Statista, 2017).

Este o realitate a zilelor noastre faptul că telefonul mobil a devenit un însoțitor permanent al tinerilor (și nu numai), că internetul și aplicațiile digitale și online sunt utilizate aproape continuu. Abilitățile digitale ale generațiilor tinere se dezvoltă la început informal, într-un ritm alert, accentuat de utilizarea constantă a mediului, dispozitivelor și tehnologiilor digitale. S-a format deja o discrepanță între ceea ce știu copiii și tinerii în materie de tehnologii și aplicații digitale (abilități rezultate prin învățare) și cunoștințele pe care le dobândesc și utilizează la școală (educația formală).

Pentru a acoperi această distanță între cunoștințele informale și cele formale, pentru a realiza alfabetizarea digitală pentru un număr cât mai mare de copii și tineri, pentru a oferi un cadru de formare digitală care să răspundă cerințelor actuale din societate și economie, începând cu anul 2017 Ministerul Educației Naționale a introdus disciplina de studiu ”Informatică și TIC” la ciclul gimnazial (clasele V – VIII), ca disciplină obligatorie în trunchiul comun, cu o oră de studiu pe săptămână (Anexa nr. 2 la ordinul ministrului Educației naționale nr. 3393 / 28.02.2017) (OMEN, 2017).

Analiza pe care am efectuat-o în lucrare privind programa de studii pentru disciplina ”Informatică și TIC” pentru ciclul gimnazial 2017-2021 arată că se pune accentul pe dobândirea de cunoștințe privind înțelegerea și prelucrarea informației și nu pe utilizarea mecanică a unor aplicații disponibile la un moment sau altul. De asemenea, analiza curriculară a demonstrat faptul că, prin conținutul lor, programele de studii ”Informatică și TIC” au în vedere nevoile reale ale elevilor cu vârste între 12 și 18 ani, oferind, totodată, deschideri către continuarea studiului în învățământul liceal și terțiar.

Cu toate acestea, putem spune că disciplina ”Informatică și TIC” nu acoperă în totalitate dorința (și, de acum, nevoia) elevilor pentru activități și metode de predare – învățare adaptate mediului digital. O singură oră de studiu de informatică pe săptămână, așa cum este prevăzut în programa de studii gimnaziale, nu reprezintă un echilibru cu cele 5 – 6 ore sau mai mult pe care copiii și tinerii le petrec zilnic din proprie inițiativă (adică 35 – 40 de ore săptămânal) în mediul digital și online. Mai mult, celelalte discipline de studiu nu sunt predate într-un mod la fel de atractiv cum sunt activitățile sau jocurile online în care ei sunt imersați aproape zilnic. Jocurile (calculator, telefon) sunt folosite în prezent la locul de muncă pentru a dezvolta diferite competențe necesare angajaților, pentru a stimula eficiența, productivitatea și competitivitatea acestora. Cu toate acestea, activitățile de predare – învățare din ciclul gimnazial (și nu numai) nu țin seama de această realitate, provocând distanțarea până la indiferență a elevilor. În ciclul gimnazial copiii petrec 20 de ore pe săptămână la școală și 40 de ore (sau mai mult) săptămânal, imersați în mediul digital și online, iar între cele două categorii de activități nu există în prezent foarte multe puncte comune. Putem spune că asistăm deja la o separare a ”lumilor”, cea de la școală – neatractivă, obositoare, plictisitoare, și cea digitală (online) – cu competiții, atracții, recompense, provocări, dinamică și solicitantă pe foarte multe nivele (intelectual, analitic, creativ, competitiv). În opinia noastră, procesele de predare – învățare trebuie adaptate realității a zilelor noastre, trebuie să răspundă nevoii elevilor de a învăța într-un mod care le este deja familiar și atractiv, trebuie să fie dinamice, să permită o dezvoltare continuă a competențelor către piața muncii.

Dezvoltarea de competențe digitale în învățământul liceal este într-o situație mult mai grea. Cel puțin, în ciclul gimnazial programa de studii pentru disciplina ”Informatică și TIC” ține seama de peisajul digital al copiilor din ziua de azi, fiind elaborată și implementată în anul 2017. În schimb, programele de studiu de la liceu pentru disciplinele de ”Informatică” și ”Tehnologia Informațiilor și Comunicațiilor-TIC” au fost elaborate în 2009 (cu aproape 10 ani în urmă), fără a exista vreo modernizare a lor până în prezent. Lumea de azi se schimbă cu o viteză amețitoare, în fiecare zi apar noi și noi inovații tehnologice, iar mediul digital și online a devenit deja o nouă etapă a globalizării. În această lume nouă și schimbătoare, 10 ani înseamnă deja o epocă de dezvoltare, însă programele de studiu ”Informatică” și ”TIC” de liceu rămân neschimbate din 2009.

Analiza pe care am efectuat-o asupra programelor de studii ”Informatică” și ”TIC” pentru ciclul liceal (filiera teoretică, profil real și filiera vocațională, profil militar) demonstrează că acestea prevăd cunoștințe informatice foarte avansate. Având în vedere acest lucru, nu este de mirare de ce companii IT din România angajează direct absolvenți de liceu. Pe de o parte, pe termen scurt acest fapt este în beneficiul tinerilor, care intră pe piața muncii și ocupă un loc de muncă specializat spre deosebire de mulți alți absolvenți de liceu care nu își găsesc un loc de muncă și nici nu își continuă educația. Pe de altă parte, însă, angajarea tinerilor absolvenți de liceu de către companiile IT nu este totdeauna în avantajul lor pe termen mediu și lung. Tinerii de 18 – 19 ani absolvenți de liceu sunt bucuroși să lucreze într-un domeniu care le place și la care se pricep (în general, activități și jocuri digitale și online) și, în plus, sunt fericiți să câștige un salariu destul de bun comparativ cu alte locuri de muncă. Cu toate acestea, tinerii absolvenți de liceu astfel angajați de cele mai multe ori nu își mai continuă educația universitară, iar cariera lor se plafonează atât din punct de vedere al evoluției profesionale, cât și a venitului.

Metodele actuale de predare – învățare sunt încă ancorate în modelul secolului 20 (și anterioare, istoric vorbind), fiind bazate pe autoritatea educatorului (învățător, profesor); elevii învață la școală ceea ce le spune profesorul deoarece el/ea reprezintă autoritatea în domeniu. Putem adăuga aici și dezastrul manualelor ”alternative”, și vedem că modelul de predare – învățare bazat pe autoritatea celui care furnizează informația nu prezintă credibilitate, deoarece elevul merge imediat în mediul online și descoperă alte informații, alte puncte de vedere, alte experiențe. În plus, dobândirea cunoștințelor din mediul digital și online este mult mai atractivă pentru copii și tineri (și adulți, deopotrivă). Considerăm că procesul de predare – învățare (în general, nu numai pentru disciplina ”Informatică și TIC”) trebuie adaptat realităților prezente și nivelului actual de dezvoltare tehnologică. Oricât ar fi de greu de acceptat pentru noi, ca părinți și educatori, tehnologiile digitale și mediul digital și online au devenit indispensabile pentru copiii și tinerii din ziua de azi. Ei folosesc mediul digital și online pentru a discuta, pentru a împărtăși (cunoștințe, experiențe, bunuri), pentru a se juca și pentru a învăța, formându-și astfel o identitate proprie în mediul online, care poate fi aceeași sau nu cu identitatea din mediul real. Ceea ce este important pentru analiza de față, însă, este gradul tot mai mare în care copiii și tinerii învață folosind mediul digital și online, care, din păcate, nu se reflectă și în activitatea de predare – învățare din școală.

* * *

Analiza statistică a răspunsurilor primite de la studenți (pe baza chestionarelor completate) arată că cei mai mulți dintre ei consideră că, pe baza cunoștințelor digitale dobândite în universitate, se pot angaja în România mai ușor decât în UE. Astfel, 58% (procent cumulat) dintre respondenți au apreciat că este mai ușor să se angajeze în România, față de 46% (procent cumulat) în alte țări ale UE. Majoritatea studenților apreciază că, după absolvirea universității, se vor angaja în domeniul de formare în România, mai degrabă decât în UE; 77% vor să se angajeze în România față de 53% cei care vor să se angajeze mai degrabă în altă țară UE (procente cumulate). Analiza răspunsurilor primite de la organizațiile financiar – bancare chestionate arată că competențele digitale avansate cele mai uzuale în programele de studii ale studenților sunt doar uneori necesare la locul de muncă în bănci. Cu toate acestea, în următorii cinci ani, organizațiile financiar – bancare consideră că vor avea nevoie de un set diferit de competențe digitale avansate, și anume : Agile management, UX/UI (user experience designer/use interface), Java, DevOps, Analiza big data, API, IoT, Cloud DEvOps, PaaS & SaaS admin, Agile, AI, machine learning, natural learning processing, RPA, Blockchain (sau DLT), Digital content creation, Analysis and application of data, Advanced analytics, Big data management. Conform răspunsurilor primite, cele mai necesare competențe digitale pentru un nou angajat în organizațiile financiar – bancare sunt advanced analytics (77% dintre răspunsuri), API și user exeprience (69% dintre răspunsuri), big data management (62% dintre răspunsuri). În ceea ce privește instruirea suplimentară a noilor angajați, 54% dintre respondenți consideră că absolvenții de învățământ terțiar nu au suficiente competențe digitale pentru a-și desfășura activitatea. Instruirea suplimentară la locul de muncă este considerată necesară de 85% dintre respondenți, atât pentru nevoile digitale actuale, cât și pentru cerințele digitale de peste 5 ani. Cu toate acestea, colaborează rareori cu universitățile în privința formării de competențe digitale necesare la locul de muncă; dintre organizațiile financiar-bancare respondente, doar 15% colaborează uneori, iar 8% colaborează anual cu universitățile în vederea dezvoltării de competențe digitale necesare la locul de muncă. În cele mai multe cazuri, universitatea formează competențe care sunt, pe de o parte, generale, teoretice și de multe ori neadaptate realităților tehnologice actuale, iar pe de altă parte, organizațiile angajatoare (în studiul nostru de caz, cele financiar – bancare) sunt nevoite să îi instruiască suplimentar pe noii lor angajați. În prezent, organizațiile financiar – bancare cu care am discutat preferă să angajeze indiferent de domeniu, singura condiție fiind să aibă cunoștințe și competențe pentru problema specifică cu care se confruntă organizația. Am constatat, chiar, că în astfel de situații diploma de absolvire a unor studii universitare (licență sau master) nu este deloc necesară, fiind preferate certificate obținute prin educație informală. După cum s-a putut vedea din răspunsurile la chestionare, reiese că organizațiile bancare au deja în momentul actual nevoie de specialiști cu competențe care nu sunt prevăzute în COR. Digitalizarea sistemului financiar în România este în plină desfășurare, iar organizațiile analizate în studiul de caz știu foarte bine ce nevoi de competențe digitale specifice vor avea nevoie în următorii 3 – 5 ani. Considerăm că este nevoie de o colaborare mult mai strânsă între angajatori și universități nu numai în ceea ce privește conținutul programelor de studii și al competențelor reale necesare, dar și în privința cadrului general al ocupațiilor. Din cercetarea prezentată în lucrare rezultă că multe posturi vor dispărea datorită digitalizării (automatizării) și vor apărea multe alte posturi și activități interdisciplinare specifice mediului bancar digital, care nu se regăsesc în prezent în nicio grupă COR.