CINE ÎI SUPRAVEGHEAZĂ INFORMATIV PE CIUMPALACII DIN ŢARĂ ŞI DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII – ANCHETA
20 Februarie 2012 Cornel Ivanciuc
Zoom
Activităţile de filaj, monitorizare video şi investigaţii sub acoperire din zona Pieţei Universităţii şi din alte zone ale ţării unde se protestează public împotriva regimului Băsescu sunt cordonate de comisarul-şef Niculae Cristea, şeful Direcţiei filaj şi investigaţii din cadrul DGIPI (Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă). E redundant şi plictisitor, dar trebuie să vă reamintim de fiecare dată că DGIPI e una şi aceeaşi cu nemeritat de celebra UM „Doi şi-un sfert“.
La revoluţie, Cristea era plutonier la postul de poliţie Jilava. A ajuns ofiţer cu ajutorul lui Virgil Ardelean zis Vulpea, fostul şef al DGIPI, şi a fost promovat în mai multe funcţii de chestorul Vasile Mureşan, zis Shogunul. În 2008, maramureşanul Mureşan era directorul Diviziei verificări operative din cadrul DGIPI. După aceea i se pierde urma şi, conform informaţiilor noastre, actuala sa însărcinare este cea de coordonator al Diviziei ofiţeri sub acoperire din cadrul DGIPI.
Printre protestatarii împotriva regimului Băsescu din ţară şi din Piaţa Universităţii sunt infiltrate iscoadele lui Vasile Mureşan. La Revoluţia din decembrie ’89, Mureşan era locţiitorul preşedintelui organizaţiei PCR din cadrul Inspectoratului de Miliţie al Judeţului Maramureş. În 1990, la vârsta de 29 de ani, este promovat în funcţia de şef al Poliţiei Baia Mare, iar în 1991 în cea de inspector-şef al IJP Maramureş, pe care o va deţine timp de peste zece ani. În 2006 a fost promovat în funcţia de şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Maramureş.
A absolvit Academia „Ştefan Gheorghiu“, a lucrat mână în mână cu mafia lemnului, cu hoţii de autoturisme din străinătate, cărora le vindea numere de înmatriculare, şi cu capii reţelelor de trafic de carne vie din anii ’90, a băgat în puşcărie ziarişti care i-au prins urma şi, în toţi aceşti ani, a slujit ca un soldat credincios PSD-ul. Relaţiile cultivate cu secretarul de stat Toma Zaharia zis Tezeu, una din mâinile negre ale regimului Năstase, şi cu generalii Virgil Ardelean zis Vulpea şi Alexandru Burian, maramureşan din Baia Sprie, adjunctul directorului SPP, l-au ajutat să reziste împotriva tuturor tentativelor de reformă.
A căzut până la urmă Vulpea şi a rămas Mureşan zis Shogunul. Mureşan este oglinda vie a infernalei corupţii din sânul MAI şi reperul etalon al faptului că Internele nu pot fi reformate. Mafia maramureşană din cadrul Internelor s-a prăsit în jurul lui Vasile Mureşan. Chestorul Liviu Tăut, rectorul Academiei de Poliţie „Al. Ioan Cuza“, chestorul Nelu Pop, fostul şef al Poliţiei de Frontieră şi actualul director general al Oficiului Român pentru Imigrări, inspectorul-şef Ion Pop zis Rapidu’, şeful IGSU Maramureş, chestorul Petru Albu, fostul şef al DGIPI, cât şi finul lui Mureşan, Augustin Bărbos, şeful SIPI Maramureş, sunt crescuţi la şcoala de samavolnicii, abuzuri, şpăgi şi şantaje a Shogunului.
Agenţii comisarului-şef Augustin Bărbos s-au infiltrat printre protestatarii împotriva regimului Băsescu din Baia Mare şi Satu Mare şi strâng date compromiţătoare despre figurile proeminente ale protestului. După plecarea Shogunului la Bucureşti, Nicolae Cristea, şeful Direcţiei filaj şi investigaţii din cadrul DGIPI, l-a promovat pe Bărbos şef al SIPI Maramureş, pentru a şterge urmele naşului său Vasile Mureşan. Bărbos protejează patronii societăţilor care rambursează ilegal TVA, precum Uţu Fonta, starostele mafiei spaţiilor comerciale din Borşa, unul dintre sponsorii PSD Maramureş.
Până la alegeri, Bărbos îşi înmulţeşte averea, făcând angajări şi promovări în grad şi funcţii, contra cost. Întreţinerea caselor şi a maşinilor proprietate personală şi concediile în străinătate rămân în sarcina sponsorilor Dan Hotico, fost cadru de miliţie la Inspectoratul Judeţean Maramureş (UM 0927), patronul firmei de pază Ukro Security, care are contract exclusiv cu Primăria Baia Mare, şi Kálmán Béla, patronul firmei Alma. Bărbos le-a angajat la SIPI Maramureş pe soţia lui Dan Hotico, şi pe Réka, fiica lui Kálmán Béla, avansată la excepţional pe 1 februarie a.c., ziua aniversară a DGIPI, chiar dacă împricinata născuse şi se afla în concediu de maternitate şi este ultima cooptată în structură. Ilie Neagoe · Follow · Top Commenter · Liceul CFR CraiovaCe-mi place despre Catavencii. Vedeti voi, pi la noi, sunt si diversionisti,
provocatori, directori care ameninta pe eventualii participanti la Proteste. Cel mai activi se remarca a fi niste falsi revolutionari, in functii de consilieri prin diverse structuri ale administratiei locale, care, saracii incereca sa intimideze presa.
\\
USPS Package Intercept
With USPS Package Intercept®, you can redirect a mailpiece you’ve sent. If your mailpiece has not been delivered or released for delivery, you can have it redirected back to the original sender’s address or to a different address. Retail and commercial customers can request this service for packages, letters, and flats with a tracking barcode.
How It Works
Shipments are intercepted at the initial destination delivery unit and redirected by request of the shipper.
First, USPS Tracking™ to get the tracking information of your mailpiece. If your mailpiece hasn’t been delivered or released for delivery, you can request USPS Package Intercept service.
Check the delivery status of your package ›
If you’re a commercial customer with a Centralized Account Payment System (CAPS) debit or trust account, you can request USPS Package Intercept by registering online and submitting your request through the Business Customer Gateway (see link below). A CAPS debit or trust account is required to pay for the USPS Package Intercept fee and any applicable postage for the intercepted item.
Get Started Now ›
Registered USPS.com customers can request the service by submitting their request at USPS.com. A credit card is required for payment of the USPS Package Intercept fee. Any applicable postage for sending the intercepted item to a different location will be collected at the time of delivery by a USPS carrier. Items with a barcode generated by commercial manifest mailers cannot be intercepted through usps.com.
Get Started Now ›
Requirements
USPS Package Intercept service is only available for domestic shipments* sent by Priority Mail Express™, Priority Mail®, First-Class Mail®, First-Class Package Service™, Parcel Select®, and Package Services.
Only packages, letters, and flats with a tracking barcode can be intercepted.
Packages should measure no more than 108 inches in length and girth combined.
USPS Package Intercept is not available for nonmailable items or a mailpiece that has surface-only transportation markings, such as Label 127, Surface Mail Only, or bears other hazardous materials markings, such as Consumer Commodity ORM-D.
A USPS Package Intercept fee applies for all requests.
Get Package Intercept price information ›
All intercepted mailpieces are redirected as Priority Mail and pay the Priority Mail postage, except when the item was originally sent using Priority Mail Express, Priority Mail, or First-Class Mail.
Commercial customers can also purchase additional services, like Adult Signature Required, Adult Signature Restricted Delivery, Signature Confirmation, and Insurance (Insurance coverage is included on the redirected Priority Mail piece; insurance may be added by the mailer only if the original shipment included insurance and for the original value stated) when requesting a mailpiece be intercepted.
Taking a long vacation? Or an out-of-town assignment? Make sure you don’t miss any bills or other important mail. For a weekly fee, we’ll hold your mail, package it up, and ship it to you each week by Priority Mail®.
Here's how Premium Forwarding Service Residential (PFS-Residential™) works...
Pay $17.00 at Retail or $16.00 Online to enroll in the service and $17.00 for each week you have your mail shipped.
Most mail is bundled and sent to you every Wednesday via Priority Mail, our 1, 2, or 3-day service, which is based on where it started and where it's being sent. Any Priority Mail Express™ item is automatically rerouted directly to you.
Priority Mail items are shipped right away or included in your weekly shipment as long as their delivery wouldn't be delayed.
First-Class Mail® mailpieces that don't fit in the weekly shipment are rerouted separately at no extra cost.
PFS-Residential is atemporary service that can be used from 2 weeks up to 1 year.
Are you a business that receives mail at multiple locations? Learn about Premium Forwarding Service Commercial™ ›
Some packages will arrive at the temporary address with postage due...
Standard Mail®pieces are included in a weekly shipment if they fit. Otherwise, they’re shipped postage due at the 1 lb Parcel Select Nonpresort price.
Standard Post™, Bound Printed Matter, Media Mail®, and Library Mailpieces aren’t included in Premium Forwarding Service Residential shipments. They are shipped postage due with the service originally used to send them.
To sign up online, select the Sign up Now button. Or sign up in person at your local Post Office™ with 2 forms of ID and evidence of residence at the primary address.
Sign up Now
If you sign up online, you pay for the service with a credit card. The $16.00 enrollment fee must be paid when you sign up, but weekly installment fees of $17.00 are processed as recurring payments. Your first recurring payment is processed on the start date and, thereafter, recurring payments are processed each Wednesday until your requested end date. The PFS®-Residential Online option isnot currently available for PO Box™ addresses. Please note that you may only make changes to a PFS-Residential Online order if your initial request was submitted online.
Making Changes to Your PFS-Residential Online Service
PFS-Residential orders ship weekly on Wednesdays. If you need to change your PFS-Residential Online order, please note these important deadlines…
Cancel or change the start date no later than 11:59 pm (CST) on the day before the start date.
Change the option for either Individual or Household forwarding by 11:59 pm (CST) on the day before the start date.
Extend or stop PFS-Residential by 11:59 pm (CST) on the Monday before the last Wednesday ship date you are requesting.
Shorten PFS-Residential by 11:59 pm (CST) on the Monday of the week prior to the last Wednesday ship date you are requesting.
https://www.usps.com/manage/forward-mail.htm?
mItohormeza:
întâlnesc prin celule. Şi iată, într-o explicaţie simplă şi logică, de ce exerciţiul fizic ne face bine şi ne menţine tineri – mă rog, ne încetineşte îmbătrânirea, că de bătrâneţe nu scapă nimeni, până la urmă.
Creşterea nivelului ROS în urma activităţii fizice produce un semnal celular care este esenţial în declanşarea acestui lanţ de reacţii. Aşadar, cheia menţinerii sănătăţii nu este neutralizarea ROS printr-un aport exterior de antioxidanţi, cu mai degrabă intensificarea producţiei de ROS într-un mod care să imite creşterea naturală care are loc în cursul exerciţiului. Astfel, ar fi stimulată producţia de antioxidanţi naturali în celule, ar creşte sensibilitatea la insulină şi s-ar îmbunătăţi şi alte aspecte ale fiziologiei organismului uman.
Ristow a numit această nouă viziune „mitohormeză”;hormeza presupune apariţia unei reacţii de stimulare a unui mecanism de apărare biologică, ca urmare a expunerii la anumiţi factori de stres, în doze mici. În doze mari, efectul aceloraşi agenţi ai stresului poate fi nociv, dar în doze mici, este benefic – acesta este efectul de hormeză. În cazul discutat, exerciţiul fizic, dacă nu e atât de intens încât să ducă la leziuni ale muşchilor şi tendoanelor sausă obosească excesiv inima, duce la fortificarea acestora.