Johann Sleidan (1506- 1556), luteran, diplomat în serviciul Franţei De quatuor summis imperiis, istorie contemporană din timpul lui Carol al V-lea însoţită de o voluminoasă colecţie de documente
Johann Sleidan (1506- 1556), luteran, diplomat în serviciul Franţei De quatuor summis imperiis, istorie contemporană din timpul lui Carol al V-lea însoţită de o voluminoasă colecţie de documente
Istoriografia polemică, angajată
Mathias Flacius “Ilyricus” (1520- 1575), a trecut la protestanism după întâlnirea cu Luther (prin intermediul lui Melanchton pe care l-a cunoscut pe când studia la Universitatea din Wittenberg; profesor de Vechiul Testament şi literatură
A scris alături de 6 colegi de la Universitatea din Jena Centuriile de la Magdeburg (13 vol. publicate între 1559- 1574); subiect- istoria bisericii; scop- să nege teza umanistă potrivit căreia transformările din lume se datorează omului
Replica din partea istoriografiei catolice-Cesare Baronius (1538- 1607), originar din Napoli, profesor de istorie ecleziastică; a scris Annales Ecclesiastici (13 volume, primul publicat în 1588); cuprinde intervalul de la naşterea lui Isus până în 1198; scop- să demonstreze că Biserica catolică a rămas pură
Matthias Flacius
Cesare Baronius (gravură, sec. XVII)
Istoriografia umanistă engleză
Direcţii de interes
continuarea tradiţiei cronicăreşti medievale: Edward Hall- Unirea celor două nobile şi ilustre familii de Lancaster şi York
Istoria anticarilor, a colecţionarilor, “renaşterea geografică”
William Lambarde- lucrare dedicată ţinutului Kent (1576), o istorie a oraşelor, porturilor, instituţiilor religioase, dreptului şi obiceiurilor
John Stow- a scris prima istorie englezească a unui oraş, Londra Survey of London (1598)
William Camden (1551- 1623)-Britannia- descriere a Britaniei romane şi Annales- istoria domniei reginei Elisabeta (prima parte acoperind domnia acesteia până în 1597 a apărut în 1615; a doua parte, terminată în 1517 a apărut doar în 1625)
Richard Simon (1638- 1712) bazându-se pe filologie a stabilit reguli ale criticii de text
Istoria critică a versiunilor Noului Testament (1690)- scopul său- să restabilească sensul literal al cărţii; a dat prioritate gramaticii în faţa teologiei
Daniel van Papenbroch (1628- 1714)-iezuit, membru al Congregaţiei Bolandiştilor
Acta Sanctorum Bolandistarum
Jean Mabillon (1632- 1707)- călugăr benedictin din Congregaţia de la Saint Maur; în 1701 a fost numit de rege între membrii fondatori ai Academiei de Inscripţii şi Litere (Académie des Inscriptions et Belles Lettres); a călătorit prin Flandra, Elveţia, Germania, Italia în căutare de manuscrise; a fost înmormântat în biserica Saint Germain- des- Prés din Paris
A editat lucrările Sfântului Bernard
Vieţile Sfinţilor benedictini (1668)
De re diplomatica (1681), lucrarea le-a atras atenţia lui Colbert (care i-a oferit o pensie, refuzată de autor) şi regelui Ludovic al XIV-lea
Schiţe pregătitoare ale Diplomaticii: Memoriu pentru a justifica procedeul pe care l-am urmat în ediţia vieţii sfinţilor noştri şi Scurte reflecţii asupra câtorva reguli ale istoriei.
Pierre Bayle
“Cam în luna decembrie 1690 m-am hotărât să compun un dicţionar critic care să cuprindă o culegere de greşeli făcute atât de cei care au alcătuit dicţionare cât şi de alţi autori, care ar prezenta sub fiecare nume de persoană sau de oraş greşelile privitoare la acea persoană sau acel oraş”
“Nu există minciună, oricât de absurdă, care să nu treacă dintr-o carte într-alta şi dintr-un veac într-altul. Minte cu îndrăzneală, tipăreşte tot felul de extravaganţe, i s-ar putea spune celui mai prăpădit publicist de scandal din Europa, că vei găsi întotdeauna destui să-ţi copieze poveştile, şi, dacă se vor lepăda o vreme de dumneata, vor veni de bună seamă conjuncturi în care lumea va avea interes să te reînvie” (Dicţionar, art. Capet, litera Y, după P. Hazard, Criza conştiinţei europene, p. 114- 115)
François-Marie Arouet (Voltaire) (1694- 1778)
Voltaire- repere biografice
fiul unui notar parizian
Urmează colegiul Louis- le- Grand pe care îl termină în 1711 când începe studiile de drept
1713- secretar al ambasadei Franţei la Haga
1719- îşi ia numele Voltaire
A fost prieten cu ducele de Richelieu, cu lordul Bolingbroke
1726- după un incident cu cavalerul de Rohan este închis în Bastilia, dar după puţin timp pleacă în exil în Anglia
1732-începe să redacteze Secolul lui Ludovic al XIV-lea
1733- începe prietenia sa cu marchiza du Châtelet (durează până în 1748); din 1736 corespondează cu Frederic, prinţul moştenitor al Prusiei; este invitat de acesta să se stabilească la Berlin; în 1743 ajunge la Berlin într-o misiune diplomatică la curtea lui Frederic al II-lea; în 1750 este din nou la Berlin, numit şambelan de Frederic al II-lea
