Tinerii pe calea întrebărilor

In timpul liber mi se intampla sa rasfoiesc diverse reviste mondene, incerc sa le iau pulsul, sa inteleg ce se mai intampla prin lumea aceasta. In multe dintre aceste reviste de „high-life” (desi high-life s-ar traduce prin „viata la inaltime”, la standarde inalte, acolo nu vad decat viata de jos, pamanteasca, lumeasca, vad neputintele firii noastre laudate si preamarite). Citesc, din ce in ce mai des, prin astfel de reviste, articole si interviuri cu si despre vedetele noastre autohtone ca nu se mai pune pret pe casatorie, preferandu-se concubinajul, „casatoria de proba”. Duhul vremurilor noastre estompeaza constiinta crestina; concubinii nu-si mai traiesc pacatul cu sfasiere de inima pentru situatia in care se afla si pe care ar trebui sa o depaseasca. Zeci de cantareti, prezentatori de stiri si alte vedete TV – modelele vremurilor de azi – afirma, spre exemplu, cu nonsalanta: „casatoria este doar o hartie, ce sa fac cu ea. Siguranta in relatie se bazeaza pe cei doi oameni implicati, pe cat de mult isi doresc sa fie bine, nu pe un petic de hartie”. Ma feresc sa insir nume, sa le pomenesc aici pentru ca nadajduiesc ca vor ajunge, cu mila lui Dumnezeu, la o intelegere crestina a vietii.

Traiul in comun fara acte, deci si fara binecuvantarea lui Dumnezeu in Taina Cununiei in fata Sfantului Altar – subiect discutat si rasdiscutat; am mai scris si eu pe aceasta tema. Dialogul dintre teolog si o astfel de persoana „deschisa la minte” foarte previzibil, fad, conventional: „Hristos condamna desfraul!”, „Dar nu desfranam, noi ne iubim. Prostitutia este desfrau!”[41]. „Va iubiti, dar tot desfranare este, caci nu v-ati unit prin Nunta; chiar daca nu e o relatie pe bani si chiar daca nu mai aveti pe altcineva, va iubiti cu patima, nu doar prostitutia e pacat”. „Da, dar noi credem in Dumnezeu si-L iubim si El ne iubeste pe noi…”. „Da, dar nu sunteti in randuiala Lui, cine-L iubeste pe Dumnezeu asculta de poruncile Lui…”, etc. O situatie de viata care intristeaza sufletele teologilor nostri sinceri in lucrarea lor, care se simt dezarmati de neputinta de a arata concubinilor Calea. Situatie aproape fara iesire, potentialul dialog sec, searbad…

Iata insa o pagina nou-testamentara, arhicunoscuta de altfel, care ne dezvaluie atitudinea corecta pe care trebuie sa o aiba cei (cele) care spun ca n-au nevoie de acte si, implicit, de ritualuri. E vorba de convorbirea Mantuitorului Hristos cu femeia samarineanca la fantana lui Iacov. Iisus ii vorbeste femeii de apa cea vie pe care de o va bea cineva nu va mai inseta in veac, caci apa aceasta se va face in acela izvor de apa curgatoare spre viata vesnica (Cf. Ioan 4, 14). Ca sa nu mai inseteze, samarineanca cere aceasta apa de la Hristos, iar Acesta, ispitind-o, i-a zis: Mergi si cheama pe barbatul tau si vino aici. Femeia a raspuns si a zis: N-am barbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis ca nu ai barbat. Caci cinci barbati ai avut si cel pe care il ai acum nu-ti este barbat. Aceasta adevarat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, vad ca Tu esti prooroc (Ioan 4, 16-19). 

Ma gandesc ca si femeia samarineanca si-o fi zis ca n-are nevoie de acte si ritualuri popesti. Ea avea nelamuriri in ceea ce priveste credinta (intreaba pe Domnul in ce loc se cuvine a se inchina), insa se-ntelege din cuvantul Evangheliei ca nu punea pret pe randuielile lui Dumnezeu si traia ca atare. Dar iata ca Insusi Dumnezeu vine la ea si in fata „Proorocului” ea nu poate sa spuna: „Vin imediat cu barbatul meu”, ci „N-am barbat!”.

Hristos cere de la noi sinceritate; ne cere sa nu ne mintim si sa nu ne mai ascundem dupa tertipuri si atitudini la moda. Noi ne putem minti usor pe noi insine, suntem firi slabe. Mediul ne influenteaza, high-life-ul o cere, concubinajul e trendy, se poarta…

Hristos striga insa inspre toate aceste vedete concubine care-si povestesc viata si principiile fara de Dumnezeu prin reviste: „N-ai barbat! (sau N-ai femeie!). Cel cu care esti acum nu-i al tau. Vino-ti in fire. Fii sincera ca si femeia pe care am intalnit-o odinioara la fantana lui Iacov de langa cetatea Sihar a Samariei. Nu te-am vazut in fata Sfantului Altar cerand binecuvantarea de a trai impreuna, in iubire, toata viata. Nu te pot lauda, cum am laudat-o pe femeia aceea. Nu traiesti dupa legea Mea, nu te cunosc pe tine”.

Bunul Dumnezeu sa dea gandul si cuvantul bun al samarinencei tuturor celor care cred ca n-au nevoie de randuielile lui Hristos!

[41] Despre sexualitatea premaritala scrie pe intelesul tinerilor Danion Vasile in excelenta lucrare Cartea Nuntii, Editura Egumenita, 2004, (vezi cap. Despre mirajul sexualitatii). Pe aceasta tema mai recomand Fericitul Arhimandrit Epifanie (Theodoropulos), Familiei ortodoxe – cu smerita dragoste, Schitul Lacu, Sfantul Munte Athos, 2001, in special capitolul Necasatoria si fecioria difera sau se identifica? (p. 28 si urm.). Aici cuviosul parinte grec lamureste ca desfranare nu e doar relatia intima pe bani, ci si „intregirea dragostei” unei perechi care se afla in afara Tainei Nuntii.

Reclamele si sufletul nostru

>>

"Vad ceea ce-mi arati!

 Aud ceea ce-mi spui!

 Citesc ceea ce scrii si ma intreb: pentru ce?"

(Campania de non-violenta in mass-media sustinuta de Televiziunea PAX)

 

Traim fara doar si poate intr-o lume caleidoscopica, intr-o lume poleita, intr-o lume sclipitoare... E de-ajuns sa deschizi televizorul pentru a te convinge de acest lucru. La orice fel de emisiune te-ai uita, te lovesc din cand in cand... reclamele. Uneori, dimpotriva, am senzatia ca reclamele sunt intrerupte de fragmente de film... S-ar parea ca-s bine venite, caci mai afli lucruri noi si utile, ca de exemplu: trebuie sa arunci periuta cat mai repede, pentru a nu da nas in nas cu virusii, sa-i "lucrezi" numai din taste pe colegii care te enerveaza, sa mananci napolitane, raspunzand cu gura plina la telefon si sa spui respectivului ca a gresit numarul, etc. Mai aflu ca daca ai un brat plin de ciocolate poti spune ca "ai fost in paradis" sau ca matreata e flagelul inceputului de mileniu (cine oare m-a mintit spunandu-mi ca SIDA e acel flagel?...), ca barbatii "nu se mai satura de bere", nu de sete, ci deoarece e musai sa strangi capace pentru concurs. Mai aflu si ca, de nu cumperi sapunul sau detergentul potrivit sau nu consumi sare iodata, esti un om terminat si "faci parte din turma". Inteleg din ce vad ca reclamele la alcool sunt facute special pentru betivi... Replicile din spoturile publicitare observ ca au devenit "automatisme" in discutiile dintre tineri (gen "Pleaca, bre, ca iei vopseaua!", "Inca una si ma duc", etc.). Cred ca intai le-am auzit pe strada si apoi am inteles ca-s luate din reclame... Aflu, de asemenea, ca produsele de fast-food (numite inspirat in argoul american junk-food - adica hrana nesanatoasa, "moarta", cu multe calorii) sunt naturale, probabil pentru simplu motiv ca au in continut cel putin un ingredient sanatos.

Inteleg din ce vad ca sexul, aluziile sexuale pot vinde orice produs (de la sapunul care face spuma pe pielea catifelata a top-modelelor, pana la branza topita a colegului care anima mintea unei fetite de clasa a III-a care se intreaba: "Daca ma saruta data viitoare!!?". No comment!).

Incepand chiar din postul Adormirii Maicii Domnului s-a facut reclama de promovare a laptelui de consum. De ce tocmai de atunci? Probabil din intamplare... Ea cuprindea o cursa de vaci, nu de tauri, cum stim cu totii ca sunt in Spania. Cam derutant pentru cei mici..., caci, se stie, ei iubesc cel mai mult reclamele.

Ceea ce m-a socat indeajuns, incat am crezut ca voi avea cosmaruri, este macabra reclama care ne recomanda sa nu folosim copiii la incalzirea sufrageriei, caci "copiii nu sunt combustibil"... Dar si aceea in care unui tanar ii iese un mic "alien" suparat din stomac, pentru ca nu a citit cu atentie prospectul produsului din care consuma.

Reclamele nu ne mai conving, ci ne sperie, ne socheaza si uneori ne si scarbesc.

Prea mult, ajunge! Inca un fenomen saturat, spun multi. Ei devin suspiciosi orice le-ai spune. Omul modern se simte mintit, furat, inselat de stralucirea aramei ce seamana izbitor cu aurul. Dar nu e acesta aurul. Iar daca e sa li se spuna oamenilor: "Uite, acesta-i aurul", te privesc banuitor. Iar lipsa increderii, banuiala, de buna-seama, e pacat. Credinta este din auzire (Romani 10, 17), dar vai, "nu mai credem tot ce auzim". Ne-am ars cu atatea reclame, incat suflam in orice. Suntem suspiciosi permanent, credem ca toti au un interes ascuns, toti vor ceva de la noi[42]. Si pe Hristos Il tinem departe de noi din aceleasi motive... Hristos a venit sa ne dea, nu sa ne ia. El cere inima noastra pentru a o umple, inca de aici, de bunatatile ceresti. El e aurul de care vorbeam, dar noi prea am fost mintiti si putini mai credem ca El e raspunsul la toate intrebarile noastre, ca dupa El tanjeste sufletul nostru, ca El este ceea ce ne trebuie. La Hristos nu avem alternativa viabila. Multe sunt pe lumea asta, insa noua nu ne trebuie. Bine spunea dumnezeiescul Pavel cand afirma: Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos (I Corinteni 6, 12). Mi se poate reprosa ca le vad pe toate teologal, dar, spunea N. Steinhardt, conditia umana e o conditie teologala[43].

Exista un cuvant evanghelic care ma pune pe ganduri de fiecare data cand il descopar rasfoind Scriptura: Nu iubiti lumea, nici cele ce sunt in lume. Daca cineva iubeste lumea, iubirea Tatalui nu este intru el; Pentru ca tot ce este in lume, adica pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume. Si lumea trece si pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu ramane in veac (I Ioan 2, 15-17).

Acestea trei: "pofta ochilor", "pofta trupului", "trufia vietii" le vad a fi in antiteza cu cele trei voturi monahale: pofta ochilor si saracia de buna voie; pofta trupului si castitatea; trufia vietii si ascultarea neconditionata. Voturile, in acest caz actioneaza ca niste capace, ca niste inchizatoare de robinet. "Canalele" sunt astupate! Pe de alta parte, cei din lume care insa nu vor sa fie din lume, sunt bombardati de sute de mesaje comerciale zilnic... Toate ne invata cate ceva, toate deschid robinetul. Toate ne deschid spre lume, de fapt spre minciunile ei. Toate ne starnesc pofta ochilor ("trebuie sa-l ai", "e timpul sa ai si tu...", "doreste-ti mai mult", "n-o imparti cu nimeni"), pofta trupului ("rasfata-ti simturile", "pentru barbati adevarati"), trufia vietii ("fii cool", "iesi din turma", "pentru ca meriti", "fac ce vreau, dar stiu ce fac"). Adevarul este ca "ni se dicteaza dorinte ce ne-ndurereaza" (Alain Souchon). Ma intrebam deunazi daca oamenii cu idei din publicitatea romaneasca sau de aiurea au studiat teologia, nu de alta, dar cunosc mult prea bine elemente de ascetica (stiu sa sageteze, stiu sa stimuleze neputinte si patimi, sa creeze dependenta). Bine au facut anumiti ierarhi cand au cerut neimplicarea slujitorilor altarului in industria reclamelor (advertising-ului)... Si totusi sa nu stam cu mana-n san, dar ce putem face?...

Sa le evitam cat putem! Sa recomandam, cu dragoste, sa nu se mai experimenteze idei morbide si mincinoase pe cobaii telespectatori. Bietii de ei, ce vina au? Dau sonorul mai incet si asteapta sa vada in continuare, "peste cateva momente", interesantul talk-show, dar de fapt... au si uitat la ce se uitau... Nu mai conteaza. E vremea rugaciunii. Se cere atentie sporita, caci diavolul ne ajuta si el sa uitam ca vorbim cu Creatorul lumii, intervenind cu "reclame"...

Si ne da noua, celor ce mergem spre somn, odihna sufletului si trupului...

 

[42] Un redactor publicitar (copy-writer), personaj de roman, descopera in cateva randuri mentalitatea celor de bransa: "Lucrez in publicitate: ei da, poluez universul. Sunt tipul care va vinde rahat. Acela de va face sa visati la lucruri pe care n-o sa le aveti niciodata. Cer vesnic albastru, gagici care nu-s niciodata nasoale, o fericire perfecta, retusata pe Photoshop, imagini bibilite, muzica ultimul racnet (...). Apostolatul meu e sa va fac sa va curga balele. In profesia mea nimeni nu va doreste fericirea pentru ca oamenii fericiti nu consuma" (Frederic Beigbeder, 199.000 lei, Pandora-M, 2004, p. 23). Cuvintele pot parea dure, dar exprima o realitate.

[43] N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p. 111.

Pentru o presa ortodoxa

>>