Traducere autorizată din limba bulgară

PARTEA GENERALĂ

Capitolul întâi

OBIECTIVUL ȘI ÎNTINDEREA ACŢIUNII CODULUI PENAL

Secţiunea I

Obiectivul Codului penal

Art. 1. (1) – (Modif. Monitorul Oficial nr. 1 din 1991) Codul Penal are ca obiectiv protejarea persoanelor și a drepturilor cetățenilor împotriva actelor infracționale, precum și a ordinii de drept stabilite în țară în integralitatea sa.

(2) În scopul îndeplinirii acestui obiectiv, Codul Penal stabilește actele periculoase pentru societate care constituie infracțiuni și ce pedepse li se aplică acestora, stabilind cazurile în care măsurile de reintegrare socială și reeducare pot fi impuse în locul pedepselor.

Secțiunea II

Limitele de acțiune a Codului Penal

Art. 2. (1) Pentru orice infracțiune se aplică legea aflată în vigoare la data comiterii sale.

(2) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești intervin legi diferite, se aplică legea mai favorabilă făptuitorului.

Art. 3 (1) Codul penal se aplică tuturor infracțiunilor săvârșite pe teritoriul Republicii Bulgaria.

(2) Răspunderea străinilor care se bucură de imunitate față de jurisdicția penală a Republicii Bulgaria se soluționează în conformitate cu normele de drept internațional pe care aceasta le-a adoptat.

Art. 4 (1) Codul penal se aplică cetățenilor bulgari și pentru infracțiunile comise de aceștia în străinătate.

(2) (Modif. – M Of. nr. 75 din 2006) Un cetățean al Republicii Bulgaria nu poate fi predat unui alt stat ori unei alte instanțe internaționale în scopul urmăririi penale, cu excepția cazului în care acest lucru este prevăzut într-un tratat internațional, ratificat, promulgat și intrat în vigoare în Republica Bulgaria.

Art. 5. Codul penal se aplică și cetățenilor străini care au săvârșit în străinătate infracțiuni cu caracter general ce aduc atingere intereselor Republicii Bulgaria ori ale unui cetățean bulgar.

Art. 6 (1) Codul penal se aplică și cetățenilor străini care au săvârșit în străinătate infracțiuni împotriva păcii și umanității, ce aduc atingere intereselor unui alt stat ori ale unui cetățean străin.

(2) Codul penal se aplică și în cazul altor infracțiuni, comise de cetățeni străini în străinătate, atunci când acest fapt se prevede într-un acord internațional, la care Republica Bulgaria este parte.

Art. 7. În situațiile prevăzute la art. 4 și art. 5, arestul preventiv și pedeapsa executată în străinătate se deduc din pedeapsă. Atunci când cele două pedepse nu sunt de aceeași natură, pedeapsa aplicată în străinătate va fi luată în considerare la stabilirea pedepsei de către instanță.

Art. 8. (1) (Textul anterior al art. 8 – Monitorul Oficial nr. 33 din 2011, în vigoare de la 27 mai 2011) Hotărârea de condamnare dată de o instanță străină pentru o infracțiune, căreia i se aplică Codul penal bulgar, va fi luată în considerare în cazurile stabilite printr-un acord internațional la care Republica Bulgaria este parte.

(2) (Nou – Monitorul Oficial nr. 33 din 2011, în vigoare de la 27 mai 2011) Hotărârea de condamnare penală rămasă definitivă, pronunțată într-un alt stat-membru al Uniunii Europene, pentru o faptă care constituie infracțiune potrivit Codului penal bulgar, va fi luată în considerare în toate procesele penale desfășurate împotriva respectivei persoane în Republica Bulgaria.

Capitolul al doilea

INFRACŢIUNEA

Secţiunea I

Consideraţii generale

Art. 9. (1) Infracțiunea este o faptă ce prezintă pericol social (printr-o acțiune sau o inacțiune), săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege ca fiind pasibilă de pedeapsă.

(2) Nu constituie infracțiune fapta care, deși în mod formal întrunește caracteristicile infracțiunii prevăzute de lege, nu este periculoasă din punct de vedere social ca urmare a întinderii sale reduse ori prezintă un pericol social vădit nesemnificativ.

Art. 10. (Modif. – Monitorul Oficial nr. 50 din 1995) Prezintă pericol social fapta ce amenință ori aduce atingere persoanei, drepturilor cetățenilor, proprietății, ordinii de drept stabilite prin Constituție în Republica Bulgaria sau altor interese protejate prin lege.

Art. 11. (1) Fapta care prezintă pericol social se consideră a fi săvârșită cu vinovăție, atunci când se comite cu intenție ori din neglijență.

(2) Fapta este săvârșită cu intenție dacă făptuitorul a fost conștient de pericolul social presupus de aceasta, a prevăzut consecințele de pericol social ale faptei și a dorit sau a permis producerea acestor consecințe.

(3) Fapta este săvârșită din culpă atunci când făptuitorul nu a prevăzut apariția consecințelor ce constituie pericol social, dar era obligat și putea să le prevadă, iar în cazul în care a prevăzut apariția acestor consecințe, a intenționat să le împiedice.

(4) Faptele săvârșite din culpă sunt pedepsite numai în cazurile prevăzute de lege.

(5) În cazul în care legea califică fapta drept o infracțiune mai gravă în urma apariției unor consecințe suplimentare de pericol social, dacă pentru apariția unor asemenea consecințe nu este cerută intenția, atunci făptuitorul va răspunde pentru infracțiunea mai gravă, atunci când a acționat imprudent în privința acestora.

Art. 12 (1) Nu constituie pericol social fapta săvârșită printr-o acțiune inevitabilă de apărare – în scopul protejării față de un atac ilegal nemijlocit îndreptat asupra intereselor statului sau publice, persoanei ori drepturilor persoanei aflate în legitimă apărare sau ale altcuiva, dacă sunt cauzate atacatorului prejudicii în limitele proporționale.

(2) Depășirea limitelor legitimei apărări are loc atunci când apărarea nu corespunde în mod vădit naturii și periculozității atacului.

(3) (Nou - Monitorul Oficial nr. 62 din 1997, modif., nr. 120 din 1997, nr. 75 din 2006) Nu va exista o depășire a limitelor legitimei apărări dacă atacul este comis prin pătrundere cu violență ori efracție într-o locuință.

(4) (Modif. – Monitorul Oficial nr. 28 din 1982, fost alin. 3, nr. 62 din 1997) Făptuitorul nu va fi pedepsit în cazul comiterii faptei cu depășirea limitelor legitimei apărări, dacă acest lucru se datorează fricii ori tulburării.

Art. 12a. (Nou – Monitorul Oficial nr. 62 din 1997) (1) Nu constituie pericol social producerea de daune unei persoane care a săvârșit o infracțiune cu prilejul reținerii sale spre a fi predată autorităților și pentru a preîntâmpina posibilitatea săvârșirii unei alte infracțiuni, dacă nu există alt mod pentru reținerea acesteia și dacă la reținere nu a fost permisă o depășire a măsurilor necesare și legale.

(2) Măsurile necesare pentru reținerea persoanei care a comis o infracțiune se consideră a fi depășite atunci când există o neconcordanță vădită între caracterul și dimensiunea pericolului social al infracțiunii săvârșite de către persoana reținută și circumstanțele reținerii, precum și atunci când persoanei i-au fost pricinuite, fără a fi necesar, în mod evident daune excesive. În aceste cazuri, răspunderea penală subzistă numai în cazurile în care pagubele au fost produse cu intenție.

Art. 12b. (Nou - Monitorul Oficial nr. 32 din 2010, în vigoare de la data de 28 mai 2010) Nu prezintă pericol social fapta săvârșită de persoana ce a acționat ca funcționar sub acoperire în limitele atribuțiilor sale stabilite prin lege.

Art. 13. (1) Nu constituie pericol social fapta săvârșită în situații de necesitate extremă - pentru a ocrotirea unor interese de stat sau publice, precum și a bunurilor patrimoniale personale ori ale altuia de la un pericol iminent pe care făptuitorul nu l-ar fi putut evita în alt mod, dacă daunele cauzate de fapta acestuia sunt mai puțin importante decât cele prevenite.

(2) Nu constituie stare de necesitate extremă atunci când însăși evitarea pericolului constituie infracțiune.

Art. 13a. (Nou – Monitorul Oficial nr. 28 din anul 1982) (1) Nu prezintă pericol social fapta săvârșită cu un risc economic justificat - pentru obținerea unui rezultat social favorabil ori pentru a evita daune semnificative, dacă nu contravine unei interdicții explicite, stabilite printr-un act normativ, corespunde celor mai recente realizări științifice și tehnice, precum și experienței, nu pune în pericol viața și sănătatea celorlalți, iar făptuitorul a făcut tot ce a depins de el pentru a preveni efectele dăunătoare survenite.

(2) Pentru a stabili dacă riscul este justificat, se va lua în considerare raportul dintre rezultatul pozitiv preconizat și posibilele consecințe negative, precum și posibilitatea apariției acestora.

Art. 14 (1) Necunoașterea circumstanțelor de fapt, elemente constitutive ale infracțiunii, exclude intenția în ceea ce privește această infracțiune.

(2) Această dispoziție se aplică și faptelor săvârșite din culpă, atunci când însăși necunoașterea circumstanțelor de fapt nu se datorează neglijenței.

Art. 15. Fapta nu este săvârșită cu vinovăție dacă făptuitorul nu a avut obligația sau nu a putut prevedea apariția consecințelor cu caracter de pericol social (acțiune accidentală).

Art. 16. Fapta nu este săvârșită cu vinovăție, dacă a avut loc în executarea unei dispoziții ilegale pe linie de serviciu, date în conformitate cu ordinea stabilită, atât timp cât nu constituie o infracțiune evidentă din partea făptuitorului.