Traducere autorizată din limba bulgară


Secţiunea III Infracţiuni față de regimul vamal (Titlu modificat – Monitorul Oficial nr. 50 din 1995)



Yüklə 1,11 Mb.
səhifə28/47
tarix07.01.2019
ölçüsü1,11 Mb.
#91426
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   ...   47

Secţiunea III

Infracţiuni față de regimul vamal (Titlu modificat – Monitorul Oficial nr. 50 din 1995)



Art. 241. (Abrogat - Monitorul Oficial nr. 50 din 1995).

Art. 242. (1) (Modif. - Monitorul Oficial nr. 95 din 1975, nr. 10 din 1993, modif. și compl., nr. 62 din 1997) Persoana care transportă mărfuri peste frontiera de stat fără cunoștința și permisiunea organelor vamale, dacă acest lucru este săvârșit:

a) de către o persoană ce se ocupă în mod sistematic de o astfel de activitate;

b) (modif. - Monitorul Oficial nr. 26 din 2004) prin folosirea unui document cu conținut neadevărat, a unui document străin, neadevărat ori falsificat;

c) de către o persoană care are legături nemijlocite cu serviciul vamal;

d) (compl. - Monitorul Oficial nr. 92 din 2002, nr. 26 din 2004, nr. 33 din 2011, în vigoare din 27.05.2011) atunci când sunt trecute substanțe deosebit de puternice sau otrăvuri, explozibili, arme sau muniție pentru arme de foc, articole pirotehnice, material nuclear, echipamente nucleare sau alte surse de radiații ionizante ori componente sau precursori ai acestora, stabilite prin lege sau printr-un act al Consiliului de Miniștri ;

e) mărfuri ori obiecte cu destinație comercială sau industrială de mare amploare;

f) de către două sau mai multe persoane, care în prealabil s-au înțeles între ele;

g) (Nou - Monitorul Oficial nr. 92 din 2002) de către o persoană ce acționează la comanda ori îndeplinind decizia unui grup infracțional organizat;

h) (Nou - Monitorul Oficial nr. 33 din 2011, în vigoare din 27.05.2011) prin tranzitarea unui exemplar dintr-o specie protejată din flora sau fauna sălbatică ori o parte a acesteia sau a unui produs,

(modif. - Monitorul Oficial nr. 26 din 2004, nr. 26 din 2010) se pedepsește pentru contrabandă calificată cu închisoarea de la trei la zece ani și amendă de la douăzeci de mii la o sută de mii de leva.

(2) (Nou - Monitorul Oficial nr. 95 din 1975, modif., nr. 10 din 1993, nr. 62 din 1997, nr. 21 din 2000) Persoana care, fără a deține permisul corespunzător, trece peste frontiera țării substanțe stupefiante și / sau similare ale acestora, se pedepsește pentru traficul de droguri de mare risc cu închisoarea de la zece la cincisprezece ani și o amendă de la o sută la două sute de mii de leva, iar pentru droguri de risc cu închisoarea de la trei la cincisprezece ani și amendă de la zece mii la o sută de mii de leva.

(3) (Nou - Monitorul Oficial nr. 95 din 1975, modif., nr. 89 din 1986, nr. 10 din 1993, abrogat, nr. 50 din 1995, nou, nr. 21 din 2000) Persoana care, fără permisiunea corespunzătoare, trece peste frontiera de stat precursori sau echipamente și materiale pentru producerea de substanțe stupefiante se pedepsește cu închisoarea de la doi la zece ani și amendă de la cincizeci de mii la una sută de mii de leva.

(4) (Nou - Monitorul Oficial nr. 89 din 1986, modif., nr. 10 din 1993, anterior alin. 4, nr. 50 din 1995, modif. și compl., nr. 62 din 1997, anterior alin. 3, modif., nr. 21 din 2000) Atunci când obiectul contrabandei în conformitate cu alineatele precedente este de o dimensiuni deosebit de mari, iar cazul este deosebit de grav sau atunci când una dintre persoanele menționate la litera “f” din alin. 1 este funcționar vamal, pedeapsa este: în cazurile prevăzute la alin. 1 – închisoare de la cinci la cincisprezece ani și amendă de la cincizeci de mii la două sute de mii de leva, iar în cazurile prevăzute la alin. 2 și 3 – închisoare de la cincisprezece la douăzeci de ani și amendă de la două sute de mii la trei sute de mii de leva.

(5) (Anterior alin. 2, modif. - Monitorul Oficial nr. 95 din 1975, compl., nr. 28 din 1982, anterior alin. 4, modif., nr. 89 din 1986, anterior alin. 5, modif., nr. 50 din 1995, anterior alin. 4, modif., nr. 21 din 2000, nr. 92 din 2002, în vigoare din 1 ianuarie 2005 referitor la pedeapsa cu probațiune - modif., nr. 26 din 2004, în vigoare din 1 ianuarie 2004, nr. 103 din 2004) În cazurile de la alin. 1, literele “а”, “d” și “e”, precum și prevăzute la alin. 2, 3 și 4, instanța poate dispune în locul amenzii confiscarea parțială sau totală a averii vinovatului.

(6) (Anterior alin. 3, modif. - Monitorul Oficial nr. 95 din 1975, compl., nr. 28 din 1982, anterior alin. 5, nr. 89 din 1986, modif., nr. 10 din 1993, anterior alin. 6, nr. 50 din 1995, modif., nr. 62 din 1997, anterior alin. 5, modif., nr. 21 din 2000) În cazurile de importanță redusă prevăzute la al. 1, 2 și 3 pedeapsa este amenda de până la o mie de leva, dispusă pe cale administrativă.

(7) (Anterior alin. 4 - Monitorul Oficial nr. 95 din 1975, anterior alin. 6, compl., nr. 89 din 1986, anterior alin. 7, nr. 50 din 1995, anterior alin. 6, nr. 21 din 2000) Obiectul contrabandei se confiscă în favoarea statului, indiferent de proprietarul acestuia, iar dacă lipsește sau a fost înstrăinat, se percepe contravaloarea acestuia în echivalentul prețurilor de stat corespunzătoare vânzării cu amănuntul.

(8) (Anterior alin. 5 - Monitorul Oficial nr. 95 din 1975, anterior alin. 7, modif., nr. 89 din 1986, anterior alin. 8, nr. 50 din 1995, anterior alin. 7, nr. 21 din 2000) Mijloacele de transport sau de cărăușie utilizate la transportul ori cărăușia mărfurilor de contrabandă se confiscă în beneficiul statului chiar și atunci când nu sunt proprietatea făptuitorului, cu excepția cazului în care valoarea lor nu corespunde vădit gravității infracțiunii.

(9) (Nou - Monitorul Oficial nr. 41 din 1985, anterior alin. 8, modif., nr. 89 din 1986, anterior alin. 9, modif., nr. 50 din 1995, anterior alin. 8, modif., nr. 21 din 2000) Pentru actele preparatorii în scopul săvârșirii infracțiunilor prevăzute la alin. 2, 3 și 4 pedeapsa este închisoarea de până la cinci ani. În aceste de cazuri se aplică alin. 7.



Art. 242а. (Nou - Monitorul Oficial nr. 21 din 2000, compl., nr. 26 din 2004) Persoana care transportă peste frontiera de stat mărfuri cu documente de transport în regim de tranzit și prin încălcarea prevederilor stabilite descarcă mărfurile pe teritoriul țării se pedepsește cu închisoarea de până la șase ani și amendă de la cincizeci de mii la cinci sute de mii de leva. Mărfurile, precum și mijlocul de transport utilizat pentru a transportul acestora se confiscă în beneficiul statului, indiferent de cine este proprietarul acestora.

Yüklə 1,11 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   ...   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin