Traducere de ps irineu Pop Bistriţeanul Carte apărută la Editura Patmos Cluj Napoca, 2001

Art. cit., p. 1.

22^ Ibid., p. 9.

23^ Ibid, p. 13

24^ Ibid, p. 3.

25^ Peter Steinfels, “Catholocs Scholars, Citing New Data, Widen Debate on When Life Begins”, New York Times (13 ianuarie 1991) oferă o concisă analiză a articolelor lui McCormick şi Shannon-Wolter ce prezintă corect criteriul frecvent propus al naşterii creierului (brain birth). Unii susţin că trebuie recunoscută o simetrie între începutul activităţii cerebrale (brain birth) şi sfârşitul ei (brain death). Dacă moartea cerebrală înseamnă decesul persoanei, ei argumentează că naşterea sau originea persoanei ar trebui determinată de începutul activităţii cerebrale. McCormick notează că “Activitatea cerebrală fetală nu provoacă un proces de dezvoltare organică integrală, în acelaşi fel în care pierderea activităţii cerebrale determină sfârşitul ei”. Nu s-a ajuns la nici un consens referitor la punctul în care începe activitatea cerebrală (brain birth).

26^ Embrionii congelaţi au o viaţă de 2 ani, deşi tehnicile noi prelungesc acest timp până la 5 ani. Cu tehnicile moderne prin care ouăle nefecundate pot fi congelate pentru perioade mai mari de timp, se speră că crioprezervarea embrionilor fertilizaţi va fi, eventual, o practică ce ţine de domeniul trecutului.

27^ San Francisco: Ignatius Press, 1992; originalul în franceză a fost publicat în 1990, înaintea ultimului apel judecătoresc al cazului. Primul verdict a fost dat de judecătorul Dale Young, în favoarea pârâtului, afirmând umanitatea embrionilor din momentul fertilizării. Verdictul acesta a fost schimbat la apel. Vezi R. Smothers, “Embrions in a Divorce Case: Joint Property or Offspring”, New York Times (22 aprilie 1989); şi “Frozen Embryos Fate Awaits L. I. Custody Battle”, New York Times, 25 iunie 1994. Ultimul articol se ocupă de o altă femeie care căuta să obţină controlul embrionilor ei congelaţi, într-un caz de divorţ.

28^ The concentration Can, p. 44.

29^ Un nume important implicat în această cercetare este M. Azim Surani de la Departamentul de Embriologie Moleculară al Institutului de Fiziologie Animală şi Cercetare Genetică, Cambridge, Anglia. El, împreună cu echipa de cercetători, s-au concentrat asupra procesului de metilare la embrionii de şoarece. Vezi Surani şi alţii, “Developmental consequences of imprinting of parental chromosomes by DNA methylation”, Phil. Trans. R. Soc. Lond. 1990, 313-327; şi “Genome Imprinting and Development in the Mouse”, Development 1990 Supplement (1990), p. 89-98. Studiile lor demonstrează că şi genomul matern şi cel patern sunt necesari pentru dezvoltarea normală a embrionului de şoarece, indicând că genoamele diferă; şi că întipărirea iniţială a genomului are loc în linia genetică, înainte de fertilizare. Mai mult, citoplasma oocitului matern contribuie semnificativ la procesul de întipărire. Cuplată cu fenomenul de metilare, această dovadă susţine puternic teoria potrivit căreia diferenţierea celulară are loc, la embrionul şoarecelui, de la stadiul de două celule. Specialiştii în embriologie nu au căzut de acord dacă metilarea AND-ului are loc şi la oameni.

30^ Pentru un argument elocvent privitor la “personalitatea” embrionului de la începutul formării, vezi Germain Grisez, “When Do People Begin?” şi “Living a Christian Life”, Vol. 2 al The Way of the Lord Jesus, Quincy, IL: Franciscan Press, 1993, p. 489 - 498.

31^ Pe lângă studiul lui N. Ford, vezi W.E. May, Zygotes, Embryos and Persons, Partea a II-a; A. Fisher, Individuogenesis 202 p. 212-215; şi Shannon şi Wolter, Reflections, p. 614 -618.

32^ Aşa cum am arătat şi în capitolul I, teologia ortodoxă interpretează pasaje precum cel din Epistola către Romani 5, 12 în înţelesul că ceea ce noi moştenim de la Adam nu e vinovăţie personală, ci mortalitatea. Ea nu împărtăşeşte părerea şcolii apusene potrivit căreia nou născuţii nebotezaţi (inclusiv fetuşii) sunt condamnaţi pentru vecie. Moartea prematură a embrionilor, cauzată de "pierderi naturale" ("natural wastage"), nu se deosebeşte, logic, de moartea prematură a copiilor, cauzată de boală ori accidente. Dacă accidentele sunt privit ca un eveniment tragic, este datorită pierderii legăturii cu un copil, resimţite de către părinţi sau de către rude. Bineînţeles, o asemenea relaţie nu există încă între embrion şi mamă. Dar această relaţie nu lipseşte embrionul de “personalitate” din moment ce acea calitate derivă nu din infuzia unui suflet ci din relaţia pe care Dumnezeu o stabileşte cu creatura în stadiul de embrion. Astfel, personalitatea nu depinde nici de "un suflet infuzat", nici de relaţia conştientă cu alţii; depinde, mai degrabă, de dragostea lui Dumnezeu, Care-l îmbrăţişează pe purtătorul chipului Său de la zămislire, prin moarte şi dincolo, până pe celălalt tărâm. De aceea pacienţii aflaţi în comă sau cei într-o stare vegetativă permanentă, rămân persoane în sensul deplin al cuvântului: ei sunt recunoscuţi de Dumnezeu ca atare.

33^ Who or What is the Preembryo ?, p. 1.

34^ Profesorul Germain Grisez a scris referitor la această problemă: “Faptul că efortul principal de dezvoltare se îndreaptă la început spre trofoblast, nu arată deloc că această dezvoltare nu este a embrionului. Pentru că ceea ce se aruncă la naştere, reprezintă până atunci organe vitale ale individului nenăscut, nu mai puţin organe decât inima, plămânii, rinichii şi stomacul tău“. Natural, dezvoltarea produce mai întâi organe esenţiale pentru primul stadiu al vieţii (din corespondenţa personală, 7 septembrie 1994).

35^ N. Floca, Op. cit., p. 342.