Traducere din limba germană Codul penal al Republicii Federale Germania


Art. 67a. Transferul în executarea altei măsuri de siguranță dispuse dispusă



Yüklə 1,59 Mb.
səhifə6/23
tarix03.01.2019
ölçüsü1,59 Mb.
#88825
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   23

Art. 67a.

Transferul în executarea altei măsuri de siguranță dispuse dispusă de instanța instanță la pronunțare

(1) Dacă s-a dispus internarea într-un spital de psihiatrie sau într-o unitate de dezintoxicare, instanța poate transfera ulterior persoana internată în executarea celeilalte măsuri de siguranță, dacă prin acest transfer se poate favoriza reintegrarea socială a persoanei.

(2) În condițiile alin. 1 instanța poate transfera ulterior, în executarea uneia dintre măsurile de siguranță prevăzute la alin. 1, și o persoanăa împotriva căreia a fost dispusă măsura privării de libertate post-executorie. Posibilitatea unui transfer ulterior există dacă sunt îndeplinite condițiile de la alin. 1 și transferul este oportun în scopul efectuării unui tratament sau a unei cure de dezintoxicare, inclusiv în cazul unei persoane care încă se află în executarea pedepsei și a cărei internare în executarea măsurii privării de libertate post-executorie a fost dispusă sau amânată.

(3) Instanța poate modifica sau suspenda hotărârea conform alin. 1 și 2 dacă, ulterior, se apreciază că astfel reintegrarea socială a persoanei internate poate fi favorizată. Instanța poate, de asemenea, suspenda hotărârea conform alin. 1 și 2 dacă ulterior se apreciază că executarea măsurii de siguranță prevăzută la alin. 1 nu poate avea rezultate.

(4) Termenele privind internarea și verificarea acestora au la bază dispozițiile aplicabile măsurii internării dispuse în hotărârea de condamnare. În cazurile prevăzute la alin. 2 teza 2 instanța va verifica până la data începerii executării internării, dar nu mai târziu de expirarea unui an, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru o hotărâre conform alin. 3 teza 2.
Art. 67b.

Suspendarea sub supraveghere a executării dispusă la pronunțare

(1) Dacă instanța dispune internarea într-un spital de psihiatrie sau într-o unitate de dezintoxicare, va suspenda sub supraveghere executarea acestei măsuri de siguranță dacă circumstanțe speciale justifică convingerea că scopul măsurii de siguranță poate fi atins și în acest fel. Instanța nu dispune suspendarea executării sub supraveghere dacă făptuitorul mai are de executat din pedeapsa cu închisoarea dispusă în același timp cu măsura de siguranță și a cărei executare nu este suspendată sub supraveghere.

(2) Odată cu suspendarea executării intervine suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Art. 67c.

Începerea executării ulterioare ulterioară a internării

(1) Dacă o pedeapsă cu închisoarea este executată înaintea unei internări dispuse pentru aceeași faptă sau pentru aceleași fapte și verificarea necesară înaintea sfârșitului executării pedepsei indică faptul că

1. scopul măsurii de siguranță nu mai necesită internarea sau

2. internarea în executarea măsurii privării de libertate post-executorie ar fi disproporționată dacă, la evaluarea generală a evoluției modului de executare, rezultă că făptuitorului nu i-a fost oferită suficientă îndrumare în înțelesul dispozițiilor art. 66c alin. 2 coroborat cu art. 66c alin. 1 punctul 1,

instanța dispune suspendarea sub supraveghere a executării măsurii de internare; odată cu suspendarea executării intervine suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Verificarea prevăzută la teza 1 punctul 1 nu este necesară atunci când internarea în executarea măsurii privării de libertate post-executorie a fost dispusă în primă instanță la mai puțin de un an înaintea sfârșitului executării pedepsei.

(2) Dacă la 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii privind internarea executarea acestei măsuri încă nu a început și dacă nu există unul din cazurile prevăzute la alin. 1 sau art. 67b, internarea nu mai poate fi executată decât la hotărârea instanței. Termenul nu include perioada în care făptuitorul s-a aflat internat într-o unitate în baza unui mandat oficial. Instanța dispune executarea măsurii dacă scopul măsurii de siguranță încă mai necesită internarea. Dacă scopul măsurii de siguranță nu a fost atins, dar dacă circumstanțe speciale justifică așteptarea că acesta poate fi atins și prin suspendarea sub supraveghere, instanța dispune suspendarea sub supraveghere a executării internării; odată cu suspendarea executării intervine suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Dacă scopul măsurii de siguranță este atins, instanța o declară executată.


Art. 67d.

Durata internării

(1) Internarea într-o unitate de dezintoxicare nu poate să depășească 2 ani. Termenul începe să curgă de la data începerii internării. Dacă înaintea unei pedepse cu închisoarea se execută o măsură de siguranță dispusă de instanță la pronunțare, termenul maxim se prelungește corespunzător duratei pedepsei cu închisoarea, dacă perioada executării măsurii de siguranță se deduce din pedeapsă.

(2) Dacă nu este prevăzut un termen maxim sau dacă termenul încă nu a expirat, instanța dispune suspendarea sub supraveghere a executării internării dacă se așteaptă că persoana internată nu va mai săvârși alte fapte ilegale grave, dacă executarea măsurii de siguranță va fi suspendată. Același lucru este valabil și atunci când instanța, după începerea executării măsurii privării de libertate post-executorie, constată că ar fi disproporționată continuarea executării măsurii privării de libertate post-executorie ar fi disproporționată ca urmare a faptului că persoanei internate nu i-a fost oferită suficientă îndrumare în înțelesul dispozițiilor art. 66c alin. 1 punctul 1, cel mai târziu până la expirarea unui termen stabilit de instanță de cel mult 6 luni; un astfel de termen va fi stabilit de instanță cu ocazia verificării suspendării executării, dacă constată că nu se oferă îndrumare suficientă, cu indicarea măsurilor care se oferă. Odată cu suspendarea executării conform teza 1 sau 2 intervine suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

(3) Dacă a fost executată o perioadă de 10 ani de internare în executarea măsurii privării de libertate post-executorie, instanța declară măsura executată dacă nu există pericolul ca persoana internată să săvârșească fapte penale grave care afectează intergritateaintegritatea psihică și fizică a victimelor în mod serios. Odată cu liberarea din executarea măsurii internării intervine suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

(4) Dacă termenul maxim a expirat, persoana internată este liberată. Prin aceasta, măsura de siguranță este executată. Odată cu liberarea din executarea măsurii internării intervine suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

(5) Instanța declară măsura internării într-o unitate de dezintoxicare ca executată dacă nu mai există condițiile prevăzute la art. 64 teza 2. Odată cu liberarea din executarea măsurii internării intervine suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

(6) Dacă instanța constată, după începerea executării măsurii internării într-un spital de psihiatrie, că nu mai există condițiile pentru continuarea măsuraii de siguranță sau că ar fi disproporționată continuarea executării măsurii de siguranță ar fi disproporționată, aceasta o declară încetată. Dacă internarea durează 6 ani, continuarea, de regulă, nu mai este proporționată dacă nu există pericolul ca persoana internată să săvârșească, din cauza stării în care se află, fapte ilegale grave care afectează integritatea psihică și fizică a victimelor în mod serios sau prin care victimele sunt supuse pericolului de a suferi o vătămare corporală sau psihică gravă. Dacă a fost executată o perioadă de 10 ani de internare, dispozițiile alin. 3 teza 1 se aplică în mod corespunzător. Odată cu liberarea din executarea măsurii internării intervine suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Instanța renunță a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă se așteaptă ca persoana în cauză să nu mai săvârșească fapte penale chiar și dacă nu se va afla sub suspendarea conditionatacondiționată.
Art. 67e

. Verificarea

(1) Instanța poate verifica oricând dacă continuarea executării internării poate fi suspendată sub supraveghere sau poate fi declarată încetată. Instanța va verifica aceste aspecte înaintea expirării anumitor termene.

(2) Temenele sunt în cazul internării sunt

într-o unitate de dezintoxicare, 6 luni,

într-un spital de psihiatrie, 1 an,

măsura privării de libertate post-executorie, 1 an, iar după executarea unei perioade de 10 ani de internare, 9 luni.

(3) Instanța poate reduce termenele. De asemenea, în cadrul termenelor legale de verificare legale, instanța poate stabili și termene înaintea expirării cărora cererea de verificare nu este admisibilă.

(4) Termenele încep să curgă de la începutul internării. Dacă instanța respinge suspendarea executării sub supraveghere sau declararea măsurii ca încetată, termenele încep să curgă din nou de la data hotărârii instanței.


Art. 67f

. Dispunerea măsurii de siguranță de mai multe ori

Dacă instanța dispune internarea într-o unitate de dezintoxicare, o dispoziție anterioară privind o măsură de siguranță din categoria celor dispuse de instanță la pronunțare încetează.


Art. 67g.

Revocarea suspendării sub supraveghere

(1) Instanța revocă suspendarea măsurii internării dacă persoana conamnatăcondamnată

1. săvârșește o faptă ilegală pe durata suspendarea suspendării condiţionată condiţionate a executării pedepsei,

2. încalcă obligațiile stabilite de instanță conform art. 68b în mod grosolanflagrant sau constant sau

3. se sustrage în mod constant supravegherii și îndrumării consilierului de probațiune sau instituției de supraveghere

și din aceasta rezultă că atingerea scopului măsurii de siguranță necesită internarea. Teza 1 punctul 1 se aplică în mod corespunzător dacă motivul care a condus la revocare a apărut între data pronunțării hotărârii cu privire la suspendarea executării și data începerii suspendariisuspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 68c alin. 4).

(2) Instanța revocă hotărârea de suspendare a executării măsurii internării conform art. 63 și 64 și atunci când, pe durata perioadei de suspendare condiţionată a executării pedepse,i rezultă că este de așteptat ca persoana condamnată, din cauza stării în care se află, să săvârșească fapte ilegale și, din acest motiv, atingerea scopului măsurii de siguranță necesită internarea sa.

(3) Instanța revocă hotărârea de suspendare a executării măsurii și atunci când anumite circumstanțe pe care le află în timpul perioadei de suspendare condiţionată a executării pedepsei și, care ar fi condus la respingerea suspendării executării măsurii, indică faptul că atingerea scopului măsurii de siguranță necesită internarea persoanei condamnate.

(4) Durata internării înainte și după revocare nu poate depăși în total termenul maxim legal prevăzut al măsurii de siguranță.

(5) Dacă instanța nu revocă hotărârea de suspendare a executării măsurii internării, măsura de siguranță încetează odată cu încetarea perioadei de suspendare condiţionată a executării pedepsei.

(6) Persoana condamnată nu va primi compensații pentru serviciile prestate în scopul îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanță.
Art. 67h.

Repunerea în executare pe termen limitat; intervenția în caz de criză

(1) Pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei instanța poate repune în executare internarea suspendată conform art. 63 sau art. 64 pentru o perioadă de maximum 3 luni atunci când a intervenit o înrăutățire acută a stării persoanei liberate din internare sau o recidivă a dependenței acesteia și măsura de siguranță este necesară în scopul evitării unei revocări conform art. 67g. Cu respectarea dispozițiilor de la teza 1, instanța poate dispune din nou măsura sau poate prelungi durata acesteia; durata măsurii nu poate depăși în total 6 luni. Dispozițiile art. 67g alin. 4 se aplică în mod corespunzător.

(2) Instanța revocă măsura de siguranță înaintea expirării termenului stabilit conform alin. 1, dacă scopul măsurii a fost atins.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei
Art. 68

. Condițiile suspendării condiţionate a executării pedepsei

(1) Dacă o persoană este pasibilă, ca urmare a săvârșirii unei fapte penale la care legea prevede în mod expres suspendarea condiţionată a executării pedepsei, de o pedeapsă cu închisoarea de minimum 6 luni, instanța poate dispune, pe lângă pedeapsă, suspendarea condiţionată a executării pedepsei atunci când există pericolul că persoana va săvârși alte fapte penale.

(2) Nu se va aduce atingere dispozițiilor privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform legii (art. 67b, art. 67c, art. 67d alin. 2 – -6 și art. 68f).
Art. 68a.

Instituția de supraveghere, probațiunea, ambulatoriul criminalistic

(1) Persoana condamnată este supravegheată de o instituție de supraveghere; instanța desemnează persoanei condamnate un consilier de probațiune pentru perioada de suspendare condiţionată a executării pedepsei persoanei condamnate un consilier de probațiune.

(2) Consilierul de probațiune și instituția de supraveghere în conlucrare sprijină și îndrumă persoana condamnată.

(3) Instituția de supraveghere supraveghează, de comun acord cu instanța și cu sprijinul consilierului de probațiune, comportamentul persoanei condamnate și respectarea obligațiilor dispuse de instanță.

(4) Dacă între instituția de supraveghere și consilierul de probațiune nu există consens în ceea ce privește aspecte care vizează ajutorul pentru persoana condamnată, deciziile le va lua instanța.

(5) Instanța poate emite instrucțiuni privind activitatea instituției de supraveghere și a consilierului de probațiune.

(6) Înainte de depunerea unei cereri conform art. 145a teza 2 instituția de supraveghere ascultă consilierul de probațiune; dispozițiile alin. 4 nu se aplică.

(7) Dacă se emite o instrucțiune conform art. 68b alin. 2 teza 2 și 3, împreună cu instituțiile menționate la alin. 2, și ambulatoriul criminalistic va sprijini și va îndruma persoana condamnată. Dispozițiile alin. 3 și 6 se aplică, în măsura în care se referă la poziția consilierului de probațiune, și ambulatoriului criminalistic.

(8) Instituțiile menționate la alin. 1 și, lucrătorii menționați la art. 203 alin. 1 punctul punctele 1, 2 și 6 și lucrătorii din cadrul ambulatoriului criminalistic au obligația să își împărtășească unii altora secrete referitoare la terțe părți care le-au fost încredințate sau pe care le-au aflat în cadrul relației protejate conform dispozițiilor art. 203, în măsura în care aceasta este necesară în scopul sprijinirii persoanei condamnate de a nu recidiva. De asemenea, lucrătorii din cadrul ambulatoriului criminalistic menționați la art. 203 alin. 1 punctulele 1, 2 și 6 au obligația de a împărtăși instituției de supraveghere și instanței astfel de secrete în măsura în care consideră că

1. acest lucru este necesar pentru a supraveghea dacă persoana condamnată respectă obligația de a se prezenta conform art. 68b alin. 1 teza 1 punctul 11 sau dacă participă la un tratament la care a fost obligată conform art. 68b alin. 2 teza 2 și 3,

2. comportamentul sau starea persoanei condamnate reclamă aplicarea măsurilor conform art. 67g, art. 67h sau art. 68c alin. 2 sau alin. 3 sau

3. acest lucru este necesar în scopul îndepărtării unui pericol iminent semnificativ pentru viața, integritatea fizică, libertatea persoanei sau integritatea sexuală a unor terțe părți.

În cazurile prevăzute la teza 1 și 2 punctulele 2 și 3, informațiile în înțelesul dispozițiilor art. 203 alin. 1, împărtășite de lucrătorii din cadrul ambulatoruluiambulatoriului criminalistic, pot fi utilizate în scopurile acolo menționate.
Art. 68b

. Obligațiile dispuse de instanță

(1) Instanța poate obliga persoana condamnată ca pe perioada de suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau pe o perioadă mai scurtă

1. să nu părăsească localitatea de domiciliu sau reședință sau o anumită regiune fără permisiunea instituției de supraveghere,

2. să nu se afle în anumite locuri care pot să îi dea ocazia sau să o determinestimuleze să săvârșească alte fapte penale,

3. să nu ia legătura cu persoana vătămată sau cu anumite persoane sau cu persoane din cadrul unui anumit grup care pot să îi dea ocazia sau să o determinestimuleze să săvârșească alte fapte penale, să nu se afle în anturajul acestora, să nu le ofere de muncă, cursuri de formare sau să le cazeze,

4. să nu desfășoare anumite activități de care poate să abuzeze în vederea săvârșirii de fapte penale,

5. să nu dețină anumite obiecte care ar putea să îi dea ocazia sau care ar putea să o determinestimuleze să săvârșească alte fapte penale, să nu le aibă asupra sa sau să nu le păstreze,

6. să nu dețină sau să nu conducă autovehicule sau anumite categorii de autovehicule sau de alte vehicule de care poate să abuzeze în vederea săvârșirii de fapte penale,

7. să se prezinte la anumite date la instituția de supraveghere, la o anumită altă instituție sau la consilierul de probațiune,

8. să anunțe de îndată instituției de supraveghere orice schimbare a locuinței sau a locului de muncă,

9. în cazul în care nu are ocupație, să solicite luarea în evidențele autorităților competente de plasare a forței de muncă sau ale altor autorități din domeniu,

10. să nu consume băuturi alcoolice sau alte substanțe euforizante dacă, având în vedere anumite fapte, există motive care justifică presupunerea că prin consumul acestor substanțe se va favoriza săvârșirea de alte fapte penale, precum și să se supună unor teste neinvazive privind consumul de alcool sau substanțe euforizante,

11. să se prezinte la anumite date sau la anumite intervale de timp la un medic, psihoterapeut sau ambulatoriu criminalistic sau

12. să poarte asupra sa în stare de funcționare mijloacele tehnice necesare pentru supravegherea electronică a locului în care se află și să nu limiteze capacitatea acestora de funcționare.

Instanța va stabili cu exactitate comportamentul interzis sau impus. Obligația conform teza tezei 1 punctul 12 este admisibilă, fără a aduce atingere dispozițiilor de la teza 5, atunci când

1. suspendarea condiţionată a executării pedepsei a intervenit în baza executării integrale a unei pedepse cu închisoarea sau a unei pedepse rezultante de minimum 3 ani sau în baza unei măsuri de siguranță încetate,

2. pedeapsa cu închisoarea sau pedeapsa rezultantă sau internarea au fost dispuse pentru una sau pentru mai multe fapte penale de tipul faptelor prevăzute la art. 66 alin. 3 teza 1,

3. există pericolul ca persoana condamnată să săvârșească alte fapte penale de tipul faptelor prevăzute la art. 66 alin. 3 teza 1 și

4. obligația pare a fi necesară în scopul de a împiedica persoana condamnatăvătămată, prin posibilitatea utilizării informațiilor conform art. 463a alin. 4 teza 2 Cod de procedură penală, în special prin supravegherea modului de îndeplinire a unei obligații conform teza tezei 1 punctul 1 sau 2, să săvârșească alte fapte penale de tipul faptelor prevăzute la art. 66 alin. 3 teza 1.

Condițiile prevăzute la teza 3 punctul 1 coroborat cu punctul 2 sunt îndeplinite independent dacă suspendarea condiţionată a executării pedepsei acolo menționată conform art. 68e alin. 1 teza 1 a încetat. Prin derogare de la dispozițiile de la teza 3 punctul 1, este suficientă o pedeapsă cu închisoarea sau o pedeapsă rezultantă de 2 ani dacă a fost dispusă pentru una sau pentru mai multe fapte penale prevăzute la Titlul I sau VII din Partea specială; la faptele penale menționate la teza 3 punctulele 2 – -4 intră și fapta penală conform art. 129a alin. 5 teza 2, inclusiv coroborat cu art. 129b alin. 1.

(2) Instanța poate impune persoanei condamnate pe durata perioadei de suspendare condiţionată a executării pedepsei sau pe o durată mai scurtă și alte obligații, în special acele obligații care au legătură cu formarea profesională, munca, timpul liber, ordinea relațiilor financiare sau respectarea obligațiilor de întreținere. Instanța poate obliga persoana condamnată, în special, să solicite consiliere și să se supună unui tratament psihiatric, psiho sau social terapeutic (obligarea la tratament). Consilierea și tratamentul poate fi realizate de către un ambulatoriu criminalistic. Dispozițiile art. 56c alin. 3 se aplică în mod corespunzător inclusiv pentru obligația de a se supune unor teste invazive privind consumul de alcool sau stupefiante.

(3) În ceea ce privește obligațiile, instanța nu va putea impune cerințe imposibile cu privire la viața persoanei condamnate.

(4) Dacă prin intervenția suspendării condiţionate a executării pedepsei ia sfârșit o altă suspendare condiţionată a executării pedepsei existentă conform art. 68e alin. 1 teza 1 punctul 3, instanța trebuie să includă și acele obligații în hotărârea pe care o pronunță și acele obligații care au fost impuse în cadrul suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare.

(5) În măsura în care îndrumarea persoanei condamnate, în cazurile prevăzute la alin. 1 punctul 11, sau tratamentul acesteia, în cazurile prevăzute la alin. 2, nu se realizează printr-un ambulatoriu criminalisitic, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 68a alin. 8.


Art. 68c

. Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei

(1) Perioada de suspendare condiţionată a executării pedepsei durează minimum 2 și maximum 5 ani. Instanța poate reduce durata maximă.

(2) Instanța poate dispune o suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durata nedeterminată care depășește durata maximă conform alin. 1 teza 1, dacă persoana condamnată

1. nu este de acord cu o obligație impusă conform art. 56c alin. 3 punctul 1 sau

2. nu respectă o obligațiea de a se supune unui tratament sau unei cure de dezintoxicare sau unei obligații la tratament

și există temerea că va săvârși alte fapte penale grave de natură să pună în pericol societatea. Dacă, în cazurile prevăzute la teza 1 punctul 1, persoana condamnată se declară ulterior de acord, instanța stabilește durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Se aplică dispozițiile art. 68e alin. 3.

(3) Instanța poate prelungi pe perioadă nedeterminată suspendarea condiţionată a executării pedepsei peste durata maximă conform alin. 1 teza 1 dacă

1. în cazurile suspendării executării măsurii internării într-un spital de psihiatrie conform art. 67d alin. 2, în baza anumitor circumstanțe, există motive care justifică presupunerea că altfel persoana condamnată va ajunge de îndată într-o stare conform art. 20 sau art. 21, în urma căreia este de așteptat să genereze un pericol pentru societate prin săvârșirea de noi fapte penale grave sau

2. din încălcarea obligațiilor conform art. 68b alin. 1 sau 2 sau în baza anumitor alte fapte rezultă indicii concrete că este de așteptat să genereze un pericol pentru societate prin săvârșirea de noi fapte penale grave și

a) împotriva persoanei condamnate a fost dispusă, pentru fapte penale de natura celor prevăzute la art. 181b, o pedeapsă cu închisoarea sau o pedeapsă rezultantă de mai mult de 2 ani sau internarea într-un spital de psihiatrie sau într-o unitate de dezintoxicare sau

b) a intervenit suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 68b alin. 1 teza 3 punctul 1, și a fost dispusă pedeapsa cu închisoarea sau pedeapsa rezultantă sau internarea pentru una sau pentru mai multe fapte penale împotriva vieții, integrității fizice, libertății persoanei sau prevăzute la art. 250, art. 251, inclusiv coroborat cu art. 252 sau art. 255.

În ceea ce privește încetarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, dispozițiile art. 68b alin. 1 teza 4 se aplică în mod corespunzător.

(4) În cazurile prevăzute la art. 68 alin. 1 suspendarea condiţionată a executării pedepsei începe la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost dispusă, iar în cazurile prevăzute la art. 67b alin. 2, art. 67c alin. 1 teza 1 și alin. 2 teza 4 și art. 67d alin. 2 teza 3 la data rămânerii definitive a hotărârii privind suspendarea executării sau la o dată ulterioară stabilită de instanță. În durata acesteia nu se include perioada în care persoana este evadată, se ascunde sau se află internată într-o unitate specializată în baza unui mandat oficial.


Yüklə 1,59 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   23




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin