Tratamentul protetic trebuie să îndeplinească următoarele obiective

Ea acţionează în sens dislocant atunci când spaţiul ocupat de proteză nu se situează în zona de echilibru (zona neutrală) dintre acţiunea muşchilor limbii pe de o parte şi acţiunea musculaturii buzelor şi obrajilor pe de altă parte.

• Ea acţionează în sens dislocant atunci când spaţiul ocupat de proteză nu se situează în zona de echilibru (zona neutrală) dintre acţiunea muşchilor limbii pe de o parte şi acţiunea musculaturii buzelor şi obrajilor pe de altă parte.

Mişcările protezei totale care apar în dinamica mandibulară sub acţiunea mai multor forţe dislocante sunt:

• Mişcările protezei totale care apar în dinamica mandibulară sub acţiunea mai multor forţe dislocante sunt:

• Rotaţia în plan sagital în jurul unui ax transversal;

• Rotaţia în plan frontal în jurul unui ax antero-posterior;

Rotaţia în plan orizontal după un ax vertical;

• Rotaţia în plan orizontal după un ax vertical;

• Translaţia verticală a protezei după axul de inserţie;

• Translaţia transversală;

• Translaţia antero-posterioară.

• Forţelor care tind să mobilizeze proteza totală de pe câmpul protetic atât în repaus cât şi în timpul funcţiilor aparatului dento-maxilar li se opun factorii care asigură sprijinul, menţinerea şi stabilitatea (triada lui Housset).

Sprijinul reprezintă rezistenţa la deplasările verticale ale bazei protezei spre creastă. El garantează longevitatea restaurării, iar o proteză totală poate funcţiona ideal numai cât timp există un sprijin suficient care să reziste înfundării sub presiunea forţelor masticatorii.

• Sprijinul reprezintă rezistenţa la deplasările verticale ale bazei protezei spre creastă. El garantează longevitatea restaurării, iar o proteză totală poate funcţiona ideal numai cât timp există un sprijin suficient care să reziste înfundării sub presiunea forţelor masticatorii.

Sprijinul este condiţionat de forma şi consistenţa ţesuturilor de sprijin muco-osoase şi de precizia adaptării bazei protezei pe câmp.

• Sprijinul este condiţionat de forma şi consistenţa ţesuturilor de sprijin muco-osoase şi de precizia adaptării bazei protezei pe câmp.

Menţinerea este rezistenţa la deplasările verticale ale bazei protezei care tind să o îndepărteze de pe câmpul protetic, într-o direcţie opusă celei de inserţie. Ea contribuie la confortul psihic al pacientului, o menţinere bună favorizează acceptarea şi asimilarea protezei finite de către acesta. Pentru menţinere se mai utilizează şi termenul de retenţie.

• Menţinerea este rezistenţa la deplasările verticale ale bazei protezei care tind să o îndepărteze de pe câmpul protetic, într-o direcţie opusă celei de inserţie. Ea contribuie la confortul psihic al pacientului, o menţinere bună favorizează acceptarea şi asimilarea protezei finite de către acesta. Pentru menţinere se mai utilizează şi termenul de retenţie.

În general, la asigurarea menţinerii concură toţi factorii care se opun desprinderii protezei de pe ţesuturile de sprijin în direcţie verticală. Aceşti factori pot fi împărţiţi în fizici şi musculari.

• În general, la asigurarea menţinerii concură toţi factorii care se opun desprinderii protezei de pe ţesuturile de sprijin în direcţie verticală. Aceşti factori pot fi împărţiţi în fizici şi musculari.

• Contribuţia acestor forţe la retenţia protezei depinde de prezenţa unei pelicule subţiri, uniforme şi continue de salivă între baza protezei şi mucoasă, care umectează ambele suprafeţe. Forţele de retenţie fizice sunt reprezentate de:

este atracţia fizică dintre două suprafeţe aflate în contact foarte strâns, determinată de forţele intermoleculare care acţionează la distanţe relativ mici. În cazul nostru forţa de atracţie apare între molecule diferite, - salivă – baza protezei din răşină acrilică, respectiv salivă – mucoasă de sprijin. Forţele de adeziune care apar sunt în relaţie directă cu capacitatea de umectare a celor două substraturi.

• este atracţia fizică dintre două suprafeţe aflate în contact foarte strâns, determinată de forţele intermoleculare care acţionează la distanţe relativ mici. În cazul nostru forţa de atracţie apare între molecule diferite, - salivă – baza protezei din răşină acrilică, respectiv salivă – mucoasă de sprijin. Forţele de adeziune care apar sunt în relaţie directă cu capacitatea de umectare a celor două substraturi.

Pentru a obţine o adeziune eficientă este necesar un film salivar uniform şi de consistenţă medie, nici prea fluidă, dar nici prea vâscoasă. Saliva cea mai adezivă este subţire dar conţine şi mucină. Saliva groasă şi vâscoasă este foarte adezivă dar are tendinţa să se organizeze, să se îngroaşe în zona palatinală şi să interfereze cu adaptarea intimă a protezei pe toată suprafaţa de sprijin.

• Pentru a obţine o adeziune eficientă este necesar un film salivar uniform şi de consistenţă medie, nici prea fluidă, dar nici prea vâscoasă. Saliva cea mai adezivă este subţire dar conţine şi mucină. Saliva groasă şi vâscoasă este foarte adezivă dar are tendinţa să se organizeze, să se îngroaşe în zona palatinală şi să interfereze cu adaptarea intimă a protezei pe toată suprafaţa de sprijin.