RAPORTUL MĂTRESCU
CRIMELE ÎN CIFRE ALE COMUNISMULUI INTERNAŢIONAL1
Stabilirea a posteriori cu exactitate istorică sau statistică a crimelor comunismului internaţional, nu este posibilă, datorită mai multor factori dintre care cei mai importanţi ni se par următorii:
-
Fostele state comuniste, nu beneficiază (şi/sau nu deconspiră) de statistici exacte privind numărul morţilor de care se fac culpabile.
-
Până în momentul actual, cu excepţia a două lucrări ce se voiesc de sinteză („Holocaustul roşu sau Crimele comunismului internaţional în cifre”, autor dr.dr. Florin Mătrescu şi „Cartea neagră a comunismului”, elaborată de un colectiv sub conducerea lui Stephan Courtois), nu a existat „voinţa internaţională” şi instrumentul ca instituţie sau instanţă, care să încerce quantificarea crimelor regimurilor comuniste, ba dimpotrivă: de mai multe decenii, asistăm la ocultarea sau minimalizarea numărului victimelor.
-
Dictaturi de stat odioase, teroriste şi criminale, regimurile comuniste, cu puţine excepţii, au chinuit şi omorât cu perfidie, în spatele unui paravan de ideologie, zămislită chipurile, spre a oferi oamenilor planetei, o viaţă mai bună şi mai echitabilă social. A lipsit deci aproape întotdeauna, înregistrarea oficială corectă a crimelor, în contrast cu regimul nazist. Criminalele regimuri comuniste „şi-au şters urmele” deliberat, ferindu-se cu profesionalism de verdictul necruţător al istoriei.
-
Chiar în faţa unor documente de arhivă incontestabile, mărturii verbale indubitabile sau studii statistice şi demografice neatacabile, rareori s-a practicat operaţiunea aritmetică de adunare şi prin aceasta de quantificare a criminalităţii. Lipsă de orizont şi cunoştinţe? Frică în faţa rezultatului însumării? Manipulare până la perversitate a opiniei publice, operaţie făcută „la comandă”? Frică faţă de un posibil şi nedorit proces al comunismului, similar celui de la Nürenberg de condamnare a fascismului? etc., etc. Sau toate laolaltă?
-
Caracterul dinamic al actelor de criminalitate statală (în ţările rămase sub dictaturi comuniste), al actelor teroriste (mişcări de guerillă din America centrală şi de Sud, din Asia şi mai puţin în Europa actuală), dau un caracter „relativ” statisticilor victimelor comunismului mondial, care continuă să secere fără încetare noi vieţi omeneşti.
-
Justiţiari, organizaţii, grupuri de persoane sau investigatori devotaţi dezvăluirii adevărului (victime în viaţă ale comunismului, istorici, oameni politici, oameni obişnuiţi dornici de aflare a adevărului, etc.), scot la iveală fără încetare, noi date aritmetice sau faţete necunoscute ale acestei monstuozităţi.
-
Istoria consemnează noi mecanisme de ucidere în masă sau reluarea unora deja practicate (înfometări dirijate de tipul celei cunoscute în Ucraina sau în lagărele speciale ale naziştilor preluate şi folosite ulterior şi în mod intensiv de către sovietici), (180) sau generate de incompetenţa economică a sistemului. Între acestea se numără de pildă: a). înfometarea la scară naţională a populaţiei din Coreea de Nord; b). avorturile septice provocate în România în timpul regimului Ceauşescu soldate cu circa 10000 victime; c). Contaminări endemice cu SIDA, ce nu mai pot fi acoperite de presa de stânga în actuala Zimbabwe; d). Un număr de victime estimate recent la 60000, notate tot în timpul regimului dictatorial al lui Ceauşescu, generate printr-o asociere de factori socio-economici (înfometare, lipsă de medicamente, frig şi asistenţă medicală deficitară); e). Catastrofa nucleară de la Cernobîl, datorită mistificării oficiale asupra numărului real al victimelor ce au decedat imediat sau în următorii 10 ani, permite numai aprecieri cantitative marcate de relativitate, etc., etc.
Depăşind acest „punct mort” de încercări de reconstituire a celei mai odioase, mai cataclismice şi de mai lungă durată crime din istoria omenirii, folosind ca surse de informaţie de bază cele 2 lucrări citate anterior şi o bibliografie actualizată (prezentă în arhiva subsemnatului) ce însumează cca 400 de noi titluri, am ajuns la cifrele de mai jos, baza demersului nostru istoric, pe care vi-l prezentăm astăzi în premieră mondială.
CRIMELE COMUNISMULUI INTERNAŢIONAL ÎN CIFRE
Nr. în ordinea victimelor în morţi
|
Ţara
|
Nr. victimelor
|
1
|
Rusia
| -
minim 118.015.000
-
mediu 127.015.000
-
maxim 148.015.000
|
2
|
China
| -
minim 110.000.000
-
mediu 112.000.000
-
maxim 114.000.000
|
3
|
Ucraina
|
29.012.500
|
4
|
Alte naţionalităţi în Rusia şi fostul imperiu sovietic
|
10.000.000
|
5
|
Vietnam
|
7.250.000
|
6
|
Bielorusia
|
4.500.000
|
7
|
Congo
|
4.000.000
|
8
|
Evreii
|
3.500.000
|
9
|
Germania
|
3.250.000
|
10
|
Cambodgia
| -
minim 2.000.000
-
mediu 2.500.000
-
maxim 3.000.000
|
11
|
Coreea de Nord
|
3.000.000
|
12
|
Polonia
|
2.700.000
|
13
|
România
|
2.451.400
|
14
|
Ţările Baltice
| -
minim 500.000
-
mediu 1.250.000
-
maxim 2.000.000
|
15
|
Cazacii
|
2.000.000
|
16
|
Tibet
|
2.000.000
|
17
|
Somalia
| -
minim 100.000
-
mediu 1.050.000
-
maxim 2.000.000
|
18
|
Cuba
| -
minim 500.000
-
mediu 1.250.000
-
maxim 2.000.000
|
19
|
Mozambic
|
1.500.000
|
20
|
Ruanda
|
1.500.000
|
21
|
Afganistan
|
1.450.000
|
22
|
Angola
|
1.000.000
|
23
|
Irak
|
1.000.000
|
24
|
Zimbabve (Rhodezia)
|
1.000.000
|
25
|
Spania
| -
minim 600.000
-
mediu 800.000
-
maxim 1.000.000
|
26
|
Etiopia
|
500.000
|
27
|
Croaţia
| -
minim 200.000
-
mediu 350.000
-
maxim 500.000
|
28
|
Bosnia Herzegovina
| -
minim 250.000
-
mediu 300.000
-
maxim 370.000
|
29
|
Ungaria
| -
minim 225.800
-
mediu 260.800
-
maxim 295.800
|
30
|
Guatemala
|
250.000
|
31
|
Laos
|
200.000
|
32
|
Albania
|
180.000
|
33
|
Malaezia, Birmania, Filipine
|
150.000
|
34
|
Slovacia
| -
minim 60.000
-
mediu 80.000
-
maxim 100.000
|
35
|
Bulgaria
|
100.000
|
36
|
Columbia
|
100.000
|
37
|
Grecia
|
100.000
|
38
|
Nicaragua
|
100.000
|
39
|
El Salvador
|
80.000
|
40
|
Peru
|
70.000
|
41
|
Algeria
|
65.000
|
42
|
Sri Lanka
|
64.000
|
43
|
Jemen
|
50.000
|
44
|
Tadjichistan
|
50.000
|
45
|
Africa de Sud
|
40.000
|
46
|
Slovenia
|
32.000
|
47
|
Armenia
|
20.000
|
48
|
Nepal
|
15.000
|
49
|
Georgia
|
12.000
|
50
|
Azerbaidjan
|
10.000
|
51
|
Maroc
|
10.000
|
52
|
Turcia
|
10.000
|
Bilanţul victimelor comunismului internaţional:
-
Estimări minimale: 314.772.300
-
Estimări medii: 335.187.300
-
Estimări maximale 355.602.300
Holocaustul roşu în România:
a. Prizonieri de război în URSS 180.000
b. Ucişi în lagăre şi închisori: 500.000
dintre care: 250.000 ucişi în lagăre şi închisori;
250.000 decedaţi din multiple cauze,
la scurt timp după eliberare.
c. Ucişi în timpul colectivizării forţate 200.000
d. Revoluţia din decembrie 1989 1.400
e. Mişcarea de partizani 10.000
f. Perioada ceauşistă 60.000
g. Basarabia şi Bucovina ca teritorii înstrăinate: 1.500.000
Total 2.451.400
Incertitudinile asupra abisalelor cifre privind victimele comunismului internaţional, vor continua, oferindu-ne permanent situaţii în care va fi evidentă neputinţa unei elucidări istorice corecte.
Astfel, cine ar putea afirma că cele 3 milioane de morţi notaţi în catalogul Coreei de Nord, nu au fost de mult depăşite, în primul rând, printr-o înfometare la scară naţională sau care este rata de mortalitate pentru cei 250.000 de deţinuţi politici decelaţi cu mare greutate, în gulagul acestei odioase dictaturi? (85).
Ce potenţial ucigaş are oare China actuală, cu cele 2000 de lagăre de muncă şi cca 16 milioane de deţinuţi (69), din care cel puţin 100.000 deţinuţi politici şi 200.000 deţinuţi abuziv?
Cine şi-ar fi putut imagina şi ar da o imagine mai obiectivă asupra cumplitei „săptămâni roşii” (6), descrisă şi documentată magistral de inegalabilul Paul Goma în cartea cu acelaşi nume?
Cine şi-ar fi putut imagina că asasinul african Kabilas (favoritul lui M. Allbright) a suprimat cel puţin 4 milioane de congolezi, propulsând această ţară, de o bogăţie de nedescris, pe locul 7 în ierarhia crimelor holocaustului roşu?
Cine ar putea estima exact câţi din cei 116 milioane de chinezi (9% din populaţia ţării), 31 milioane de congolezi (64%), 14 milioane de vietnamezi (19%), 9 milioane de mozambicani (54%), 9 milioane de nord-coreeni (40%), raportaţi de ONU între 1997 şi 1999 ca suferind de foame cronică, mai supravieţuiesc la ora actuală? (303, 318).
Ce şanse de supravieţuire mai au cei cca 40 milioane de africani şi cca 1 milion de chineji infiltraţi cu SIDA? (325).
Sau prin carenţa noastră de documentare, câţi din cei 350.000 italieni deportaţi de trupele comuniste titoiste din Istria şi Dalmaţia, au fost ucişi sau aduşi la moarte prin mecanisme comune celor ce au împărtăşit aceeaşi soartă? (118).
În aceeaşi ordine de idei, „maşinăria de omorât comunistă” prin braţul înarmat al guerillelor de aceeaşi culoare, îşi continuă satanicul măcel, secerând aproape zilnic vieţi în Indonezia (119), Timorul de Est (153), Nepal (154-172), cândva liniştita anticameră a ascensiunilor optamiarilor din Himalaia, cu enigmaticul Katmandu), Sri Lanka (217-235), etc., etc.
„Şi cum ar putea fi estimată sau descrisă, suferinţa altor zeci şi sute de milioane de oameni care nu au fost ucişi, dar - scăpând din lagăre şi închisori – au rămas stigmatizaţi sau mutilaţi pentru tot restul vieţii, din pricina imenselor suferinţe fizice şi psihice îndurate? şi ce statistică va cuprinde vreodată enorma cifră a rudelor celor ucişi, schilodiţi sau deportaţi, care nu numai că au suferit pentru cei dragi, despre a căror soartă nu au ştiut nimic, adesea timp de ani de zile, dar au fost şi etichetate de puterea comunistă ca „duşmani ai poporului” şi, în consecinţă, supuse la represalii inimaginabile?
Întrebări tulburătoare, persistente, obsedante şi poate, practic, imposibil de elucidat ... nu numai acum ci poate niciodată” (Holocaustul Roşu) (300).
P.s1. documentele adiacente cele mai importante, utilizate pentru elaborarea statisticii şi datelor mai jos furnizate sunt următoarele:
1. Florin Mătrescu - Holocaustul roşu, ediţia II-a, Bucureşti, 1999, ed. Făt Frumos (300).
2. Stephan Courtois şi colaboratorii – Cartea neagră a comunismului. Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998. (1)
3. Cicerone Ioaniţiu - Album al martirilor genocidului comunist. Ed. Casa de presă şi editură, Sibiu, 1999. (2)
4. Doina Jela – Lexiconul negru, unelte ale represiunii comuniste. Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001. (3)
5. Lista securiştilor. Lumea liberă, N.Y., nr.794-800, 2003 (263-268).
6. Morţii revoluţiei. Jurnalul naţional, 20 dec. 2004 (262).
7. Paul Goma – Săptămâna roşie (28 iunie – 3 iulie 1940) sau Basarabia şi evreii. Ed. Vremea XXI, 2004. (6)
8. Stephan Courtois – Interviu dat revistei „Der Spiegel” (327).
9. Ion Mihai Pacepa – Poliţia dictatorului. Yiua, nr. 3719/4.09.06.
P.s2. de reamintit, că victimele lui Hitler sunt estimate la 25 milioane, din care 6 milioane evrei (342).
P.s3. din menajamente pentru marele popor francez, ce şi-a legat în mod nefericit sărbătoarea naţională de REVOLUŢIA FRANCEZĂ, considerată de tot mai mulţi istorici ca o avanpremieră sau chiar ca prima revoluţie comunistă din istoria lumii, nu am introdus în statistică cele 600.000 de morţi ale rezistenţei ţărăneşti din Vendee (Holocaustul roşu, pg.25) (300). În acelaşi sens, a conchis şi vestitul politolog şi istoric Jean François Revel (388).
P.s4. la bibliografia folosită pentru redactarea „Holocaustul Roşu” ed. A II-a se adaugă peste 400 de titluri noi de articole şi cca 50 de monografii şi lucrări dedicate Holocaustului Roşu.
Compendiu istoric asupra unei „crime colective”
Respectând sistematizarea făcută în cele 2 ediţii ale Holocaustului roşu şi prin aceasta distanţându-ne tranşant de acei autori care din neştiinţă, lipsă de curaj sau corupere morală, au eludat una sau mai multe din verigile acestei „crime colective”, vom trece succint în revistă: doctrinarii (I), experimentatorii (II), executanţii (III) şi colaboraţioniştii (IV), (cu o secţiune separată ce tratează rolul masoneriei khazare în cadrul celor 4 grupe mai sus definite (V)).
La sfârşitul acestei expuneri, ne vom rezerva câteva cuvinte privind „actul de dreptate” legat de crimele comunismului internaţional (VI).
Trei evenimente, au precipitat organizarea prezentei adunări şi elaborarea materialului audiat anterior, ca şi a paginilor care urmează.
-
DOCTRINARII
Fundamentul teoretic al „cetăţii totale comuniste”, ce a permis în etape istorice de durată şi amploare diferită, edificarea regimurilor comuniste (răspunzătoare „de jure” şi „de facto” pentru crimele încadrate în Holocaustul roşu) şi ulterior a imperiului comunist mondial, îl reprezintă marxismul şi derivatele sale.
Având ca precursori, utopiile clasice (Platon, Zeno, Aristotel) şi moderne (derivând din precedentele şi pornind de la o „societate ideală”: Thomas Morus, Campanella, Meslier şi Morelli, Babeuf, Cabet, Weitling, Hess, Hegel, Feuerbach, Robert Own, Charles Fourier, Babel, Kautsky, Berstein, Kropotkin, Lawrows, etc.), numai odată cu Marx şi Engels intrăm în „faza militantă” a ideilor comuniste, cu ambiţia satanică de punere în practică şi prin aceasta de a le dezgoli caracterul criminal, ucigaş.
Cu mare acuitate, distinsul nostru compatriot Lucian Boia (366) remarca recent: „Baia de sânge care a însoţit sărbătoarea, a pus în evidenţă proprietatea perversă a Utopiilor de a acţiona într-un sens care contrazice propriul lor discurs ......” ........ „incapabilă de a-şi concretiza programul, Utopia sfârşeşte de regulă prin a se răzbuna pe seama unei societăţi vinovate de lipsă de adeziune la nobilele principii proclamate” ....... „ ghilotina nu a fost decât instrumentul care trebuia să aducă fericirea”.
Escalada crimei de stat organizate, a trecut prin câteva etape relativ clar definite:
-
Marx (alias Moses Modechai Marx) şi Engels, au „fundamentat lupta de clasă” ce duce inevitabil la „revoluţia proletară” şi „dictatura proletariatului”. Ghilotina ce va conduce lupta prin lichidarea adversarilor către societatea socialistă, premergătoare societăţii comuniste (în mod iluzoriu definită ca lipsită de clase) va fi partidul comunist. Manifestul partidului comunist, apărut la Londra la 1 februarie 1848, a stat la baza revoluţiilor din 1848 şi a devenit documentul istoric cu efectele dintre cele mai pustiitoare, din trăirile sângeroase ale omenirii. P. S. Ceva mai departe vom vedea că această „bornă zero” a terorii comuniste conţine o inexactitate istorică, ce impune o importantă corecţie.
-
A doua etapă, îl are ca protagonist pe Vladimir Ilici lenin, „părintele terorii” (275), „demonul cu gândire criminală” (280), etc., care a fundamentat „ura de clasă”, a cristalizat sintagma de „duşman al poporului” (al cărui final imperativ nu putea fi decât lichidarea lui), a definit şi pus în aplicare „comunismul de război”, (Kriegskommunismus), a pus bazele teoretice ale primului sistem totalitar din lume (statul bolşevic) şi totodată este considerat „părintele nomenclaturii”, cu rol decisiv în declanşarea şi funcţionarea terorii în masă.
-
Prin Stalin, fondatorul „stalinismului”, psihopatia îşi face loc în istoria Holocaustului roşu; cruzimea bestială şi duritatea neîngrădită, a dat astfel ideilor lui Lenin un monstruos avânt. Neegalata „teroare roşie” (1918-1920), refacerea imperiului ţarist printr-o succesiune de războaie de cotropire, organizarea exemplară a instituţiilor teroarei comuniste, punerea în practică a ideilor lui Lenin şi Troţki (alias Leib Davidovici Bronstein) de creare a lagărelor de muncă politice (gulag), ca o componentă importantă a economiei sovietice, colectivizarea şi foamea provocată în Ucraina şi Transcaucazia, nimicirea şi neutralizarea bisericii prin infiltrare, dislocările masive de populaţie (deportări), folosirea fostelor lagăre naziste pentru lichidarea anticomuniştilor (reali sau „fabricaţi”) şi populaţiei civile, toate aceste grozăvii îl au ca teoretician pe Stalin.
-
Lui Leon Troţki i se recunoaşte conceptul de „revoluţie permanentă” (trăsătură esenţială a troţkismului) şi poziţia de co-gânditor al edificării gulag-ului.
-
Rosa Luxemburg, fanatică a „dictaturii proletariatului” şi a „acţiunii spontane a maselor” (conducând irevocabil către crimă!), la care se adaugă o sumedenie de sintagme de o brutalitate extremă, pot acoperi pagini întregi şi o situează între „doctrinarii” marxismului, comunismului şi crimei organizate.
-
Călăi comunişti în diferite ţări ale imperiului mondial şi-au adjudecat cu ifose, idei originale în dezvoltarea marxismului, devenit ulterior marxism-leninism. Sâmburele răului, fusese însă bine definit de predecesori. Tito-ismul, Mao-ismul, Ceauş-ismul, Biserica Eliberării, etc., etc. nu au fost decât epigoni ai marelui măcel comunist. Merită menţionată „revoluţia culturală” chineză şi „ura totală” cu o catapultare a societăţii în comuna primitivă adusă de kmerii roşii în Cambodgia.
-
Secolul XX şi începutul sec. XXI, au adus pe scena istoriei „terorismul”, practicat de grupări animate de variante ale aceleaşi doctrine distructive, dar având în spate, aceleaşi „forţe oculte” ce le-au imaginat, finanţat şi tăinuit.
-
Un rol deosebit în „teoretizarea crimelor comuniste”, l-au avut indivizi încadraţi de noi drept „colaboratori”, datorită agresivităţii discursului lor politic. De altfel, fără merite în fundamentarea marxismului şi comunismului, un loc singular îl ocupă teribilul Jilli Ehrenburg, cel mai cinic apologet al lui Stalin şi şeful propagandei de incitare la crimă contra germanilor în timpul celui de al 2-lea război mondial, în presa şi radioul sovietic, autorul vestitului apel: „ucide germani” (334).
Astfel s-au edificat binoamele: marxism-despotism, comunism-teroare şi violenţă (Ion Varlam, 335).
Câteva citate, pot figura în loc de încheiere a acestei secţiuni a expunerii noastre:
-
Lenin: „Vor fi împuşcaţi toţi cei ce nu ni se vor supune; şi pe şovăelnici”; „Nu trebuie să stopăm pedeapsa cu moartea, ci dimpotrivă să o extindem”; „Fiţi fără milă”. „Nici un minut de amânare, împuşcaţi fără încetare şi transportaţi cadavrele”, etc.
-
Stalin: „O puternică şi eficientă dictatură a proletariatului, asta este ce ne trebuie acum, astfel ca ultimele resturi ale claselor muribunde să le nimicim”.
-
Jllia Ehrenburg (din „Ucide germani”): „Când ai omorât un german, aşa să omori şi pe al doilea. Pentru noi nu există ceva mai amuzant ca un cadavru german. Nu număra zilele şi nici kilometri, numără numai germanii omorâţi de tine. Omoară germani!”
Selecţionăm în finalul acestei secţiuni, câteva cuvinte dintr-o lucrare citată în acest capitol ce dezvăluie (pentru a câta oară?) binomul: comunism – teroare. „Comunismului natural, pură construcţie a spiritului, i-a succedat comunismul impus. (text transformat de noi), pentru a oferi legilor obiective ale istoriei, un simulacru de existenţă. Putem degaja astfel, o anumită logică a terorii staliniste. Devenise deja evident, că structurile comuniste nu puteau (şi nu pot, adăugăm noi) fii menţinute, decât printr-un sistem coercitiv” (366).
Dostları ilə paylaş: |
