Tribunalul condamnării morale a crimelor regimurilor comuniste

II. EXPERIMENTATORII
Comutarea violentă şi perfidă totodată, a evoluţiei fireşti a omenirii, în scopul de a instala peste tot o dictatură de tip communist – care, la rândul ei, trebuia să-şi dovedească eficienţa, ca ultimă lovitură dată creştinismului, naţiunilor şi democraţiei, în drumul spre “Noua ordine Mondială şi Guvernul Mondial” – nu putea fi gândită şi pusă în aplicare decât de forţe ce întruneau 3 cerinţe fundamentale (300):

• 
  Să dispună de o foarte largă arie de acţiune, acoperind, practic, întreaga hartă politică a lumii, cu anumite concentrări în „centre ale puterii” şi cu reprezentanţi (printr-o programată şi diabolică infiltrare), în toate structurile şi cercurile dominante politic, economic, bancar, social şi cultural, uneori de proporţii dominante sau qvasiexclusive;
  
• 
  Să poată manevra şi influenţa destinele comunităţii, conform propriilor interese (dacă nu în totalitate, cel puţin în parte), premiză uşor de imaginat şi de realizat, graţie omniprezenţei membrilor ei;
  
• 
  Să se organizeze şi să acţioneze după regulile şi canoanele organizaţiilor şi asociaţiilor secrete şi conspirative.
  

De la început trebuie precizat că, culpabilitatea acestei monstruoase caracatiţe privind comunismul internaţional, a fost de grade, intensităţi şi nivele diferite, rolul masoneriei roşii („Marele Orient” şi masoneria Kazară) şi a organizaţiilor „paravan” ce-i aparţin, fiind hotărâtor. Binomul masonerie roşie (cu varianta ei kazară) – comunism este considerată astăzi de cei documentaţi şi cinstiţi un adevăr axiomatic.

Implicarea acesteia în apariţia şi extensia comunismului în lume, s-a făcut la toate nivelele, în sistematizarea făcută de noi privind această „crimă colectivă”.

1. 
   Aprofundarea cunoştinţelor asupra „masoneriei roşii”, a scos la iveală un fapt senzaţional, ce a „detronat” pe Marx şi Engels de atributul de „părinţi” ai marxismului.
   

Manifestul Partidului comunist a fost precedat de scrierile lui Adam Weishaupt, ce a fondat la 1 mai 1776 în oraşul Ingolstadt (Bavaria), ordinul masonic al „Iluminiştilor” („Ordo Illuminati”), precedat la rândul său de „Societatea vechilor căutători de lumină”.

Unele din principalele idei ale lui Weishaupt, au fost sintetizate de Nesta Webster în lucrarea „Mondial Revolution” (citată de Ralph Epperson în „Noua ordine mondiale”, tradusă în româneşte la editura Alma/Oradea 1997), după cum urmează: 1. Abolirea monarhiei şi a oricărei puteri ordonate. 2. Abolirea proprietăţii private. 3. Abolirea moştenirilor. 4. Abolirea patriotismului. 5. Abolirea familiei. 6. Abolirea tuturor religiilor.

P.s. nota noastră: toate aceste grozăvii, este evident că nu puteau fi impuse societăţii, decât prin măsuri coercitive, mergând până la crimă.

În acelaşi timp trebuie reamintit că Marx (mason khazar), membru al Lojei londoneze „League of the Just”, a schiţat cu „fraţii” săi cu 70 de ani înaintea lui Adam Weishaupt, principiile de organizare ale masoneriei khazare mondiale, pe care acesta din urmă le-a modernizat, le-a codificat şi le-a finalizat prin fondarea „Ordinului Iluminaţilor din Bayern” (Garry Allen: The insider).

2. 
   Un rol decisiv în hotărârea aplicării în societate a experimentului de „inginerie socială” numit comunism (deci „experimentatorii” în sistematizarea noastră), l-a avut cu siguranţă masoneria roşie, prin structurile suprajacente ale „piramidei” ierarhice ale masoneriei mondiale sau „Iluminaţii”. Graţie deconspirării făute de John Todd, este vorba de cele prime 6 trepte între care se înscriu de sus în jos: tribunalul Rotschild, Consiliul celor 13 (Marii Druizi), Consiliul celor 33, Comitetul celor 300 („Olimpienii”), Ordinul khazar B’nai, B’rith (lojă evreiască mondială) şi „Marele Orient” („Masoneria roşie”). În mod perfid şi laş totodată, „Masoneria neagră” (de rit scoţian ca şi organizaţiile paravan sub care-şi duce activităţile), şi-a dat avizul complicitar şi incriminator, în experimentarea comunismului în lume. Acest adevăr în zilele noastre nu mai poate fi acoperit.
   
3. 
   Verigile cele mai importante ale ingerinţei masoneriei în acest tragic „derapaj al istoriei lumii” au fost:
   

a). Finanţarea teoreticienilor marxismului, a grupărilor comuniste sau de stânga, a partidelor comuniste din lume, a revoluţiilor (începând cu războiul civil spaniol şi al revoluţiilor comuniste ce i-au urmat), a guerilelor comuniste din America Centrală, de Sud, Asia şi Africa, finanţarea grupărilor teroriste din sec.XX şi a tot ce se cheamă „de stânga” din lumea actuală.

b). Pregătirea, finanţarea, declanşarea şi în final încheierea unor tratate de pace, ce au permis după primul şi al doilea război mondial, prăbuşirea imperiilor coloniale (cu mare precipitare în deceniile 6, 7 şi 8 ale secolului trecut) şi extensia comunismului mondial, până la dimensiunile sale planetare.

Nici un regim comunist nu a ajuns la putere prin alegeri democratice, ci numai prin acţiuni violente de anvergură: tancuri şi armată sovietică de invazie (pentru ţările din centrul şi estul Europei), războaie „înscenate” (a se vedea comunizarea Chieni, Indochinei, Afganistanului, etc.) sau operaţiuni militare de invazie şi rebeliune organizate de guerille şi trupe antrenate în ţări comuniste (în cazul majorităţii ţărilor africane comunizate forţat, a Cubei, Nicaraguei, etc.).

c). Recunoaşterea „de jure” a regimurilor comuniste (începând cu Rusia bolşevică şi continuând cu China roşie şi tot şirul ce i-a urmat) şi acceptarea lor în organizaţiile internaţionale (iniţial Liga Naţiunilor, ulterior ONU, etc.), toate organizaţii „paravan” ale masoneriei.

d). Masoneria a tolerat, finanţat şi „închis ochii” la extensia tentaculară a sistemului comunist mondial, prin operaţiuni economice şi financiare de proporţii uriaşe. Supravieţuirea acestui colos cu „picioare de lut” imperiul comunist mondial, n-ar fi fost posibilă fără sprijinul masiv al „ocultei” intzernaţionalizate.

e). Cu acelaşi aviz favorabil au fost sacrificate partidele socialiste, în favoarea celor comuniste.

f). Masoneria a închis ochii în faţa crimelor abominabile ale regimurilor comuniste, până la ocultare şi măsuri punitive la adresa celor dornici de dreptate, torpilând şi în zilele noastre constituirea unui tribunal analog celui de la Nürenberg.

g). Privind aspectul profitului cules de pe urma acestui odios şi criminal sistem, vom reveni într-o secţiune ulterioară.

h). După prăbuşirea imperiului comunist mondial şi a Uniunii Sovietice, masoneria a torpilat şi torpilează democratizarea şi progresul economic real al acestor ţări, recunoscând şi legitimând ca parteneri nomenclatura fostelor ţări comuniste (conducerile partidelor comuniste, serviciile secrete, aparatul de teroare, etc., cu poziţie dominantă în politica, economia şi finanţele acestor ţări), mai ales prin incorporarea multora dintre membrii ei în loji „naţionale” revigorate sau nou înfiinţate şi mai grav în loji „internaţionale”, acţiuni vizând distrugerea statelor naţionale creştine.

i). Dar mai ales, carnagiul ce defineşte Holocaustul roşu, nu era posibil fără a scoate în evidenţă caracterul satanic, ateu, anticreştin şi cruzimea masoneriei roşii, mascat inabil de o pseudoreligiozitate a masoneriei de „rit scoţian”.

Iată câteva din mostrele de gândire anticreştină, selecţionate din scrierile teoreticienilor masoni: 1. Adam Weishaupt (citat de 389): „Omul nu e rău fiindcă o morală arbitrară l-ar duce să devină astfel; e rău pentru că îl pervertesc Religia, Statul şi exemplele negative”. „Iată secretul nostru..... în scopul de a distruge întreaga creştinătate, întreaga religie”. 2. Karl Marx (citat de 389) „Aş dori să mă răzbun pe Cel care domneşte de sus”. „Trebuie să pornim un război împotriva tuturor ideilor precumpănitoare despre religie, stat, ţară, patriotism”. „Ideea de Dumnezeu, este cheia de sol a unei civilizaţii pervertite. Aceasta trebuie să fie distrusă”. 3. Mihail Bakunin: „Satana a fost primul liber – cugetător şi Mântuitor al lumii”. 4. V. I. Lenin: „Ateismul face parte integrantă din marxism. Marxismul este materialism; trebuie să combatem religia. Jos religia. Trăiască ateismul. Religia e un drog spiritual ....”.5. Flourens scria în 1871: „Duşmanul nostru este Dumnezeu. Ura de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”. 6. Proudhon, admirator al lui Satan scria: „Dumnezeu înseamnă prostie şi laşitate, ipocrizie şi falsitate, tiranie şi sărăcie. Dumnezeu e rău! Dumnezeu este prin esenţă anti-civilizat, anti-liberal, anti-uman!! Etc., etc.”.

P.s. recent, un distins şi curajos jurnalist român de la „Ziua”, acuzat ulterior de „grupul celor 18” de „antisemitism” scria (367): „Esenţa comunismului, a fost neîndoios, anticreştinismul, desfiinţarea Omului din Om”. „Blestemul comunismului, bântuie încă asupra României”. Mai departe, vorbind de nominalizarea lui Vladimir Tismăneanu ca preşedintele comisiei pentru elaborarea unui „Raport asupra crimelor comunismului în România” scria: „Ateismul care-l caracterizează (nota noastră: pe V.T.) nu îl poate recomanda în postura unui judecător al unui sistem anticreştin care a oprimat un popor pentru credinţa sa”.

Finanţarea puciului bolşevic început în februarie 1917, rămâne însă episodul cel mai demonstrativ de conspiraţie masonică (în primul rînd Khazară), urmat de revoluţia bolşevică şi constituirea primului stat comunist din lume. O sinteză a acestui sprijin financiar colosal, deconspiră următoarele cifre cu indicarea totodată a provenienţei lor şi prin aceasta a „naşilor primari” ai Holocaustului roşu: 20 milioane dolari USA (banii primiţi iniţial de Troţki de la Jacob Schiff; 12 milioane dolari USA (bani daţi ulterior de acelaş bancher); 600 milioane ruble în aur (oferite între 1918-1922 de banca „Kuhn Loeb Bank” din N.Y.); cca 40 milioane DM (sumă vărsată de Ministerul de externe german pentru propagandă până la 5 febr. 1918); alte 15 milioane DM (din aceeaşi trezorerie germană, la preluarea puterii de către Lenin); 6 milioane dolari USA (din partea lui Max Warburg); 5 milioane dolari USA (din băncile lui Rothschild şi Alfred Milner); sume de mărime necunoscute vărsate de bancherii masoni J.P. Morgan, Vanderlip, Rockefeller şi Harimann; necunoascute rămân de asemeni şi sumele vărsate lui Lenin şi Troţki de una din piesele pivotante ale masoneriei khazare, între 1915-1930 prin vestitul colonel House. „Dar desfăşurarea măcelului ce a urmat ... nu a trezit nici cel mai mic interes, emoţie sau culpă bancherilor internaţionali în drumul lor spre stăpânirea lumii” (Griffin, Bramley – 300).

Experimentul comunist, dă o bază inatacabilă interpretării „conspirative” a istoriei (ceea ce presupune ipso-facto, ingerinţa brutală a masoneriei), după care „evenimentele importante din trecut au fost planificate („premeditate”), între ele notându-se: războaiele, crizele economice, inflaţiile, revoluţiile, etc., cu ani de zile în avans (389); în contrast, istoria predată şi învăţată în şcoli, ignoră (prin rea voinţă sau incultură) rolul societăţilor secrete şi ca urmare a acestei erori fundamentale, susţine caracterul „accidental” al istoriei, conform căreia evenimentele majore (citate mai sus) se petrec întâmplător, accidental şi neplanificat” (adăugăm noi, în culisele lojilor masonice).

După nenumărate acte de compromis cu regimurile comuniste (dintre care cedarea Europei de Est sovieticilor, în urma conferinţelor aliate de la Moscova /octombrie-noiembrie 1943/ şi de la Ialta din februarie 1945, (Sergio Romano 390) marele mason şi trădător al naţiunilor europene Winston Churchill, (care are la activul său printre altele, următoarele acte criminale: repatrierea forţată în Rusia la finele războiului, a 6 milioane de oameni, prizonieri sovietici, majoritatea lor fiind ulterior masacraţi de Stalin ca agenţi şi trădători (9) dintre care 700.000 armata lui Andrei Vlasov; se adaugă nimicirea ticăloasă a armatei generalului polonez Bor Komorovski de către germani la Warşovia prin anularea unui promis sprijin sovietic, etc.), scria încă de la 8 februarie 1920 în „Illustrated Sunday Herald, articol reluat ulterior de Review of the News din 26.01.1972, pag. 57, următoarele cutremurătoare cugetări: „De pe vremea lui Spartacus-Weishaupt până pe vremea lui Karl Marx, a lui Troţky, a lui Bela Kun, Rosa Luxembrug şi Emma Goldman, această conspiraţie mondială pentru răsturnarea civilizaţiei şi reconstituirea societăţii pe baza dezvoltării stopate, a ostilităţii invidioase (adică manifestată cu răutate; pizmaşă) şi a egalităţii imposibile, s-a dezvoltat continuu.

A jucat un rol clar în tragedia Revoluţiei Franceze. A reprezentat principalul resort al tuturor mişcărilor subversive din timpul secolului al XIX-lea, iar acum, în sfârşit, această grupare de extraordinare personalităţi din subteranele marilor oraşe ale Europei şi ale Americii a înhăţat de chică poporul rus, dobândind practic puterea asupra acelui enorm imperiu”. „Spartacus era numele codificat pe care-l folosea în sânul organizaţiei Adam Weishaupt, fondatorul Iluminismului; Karl Marx, fireşte, a fost aşa-zisul „părinte al comunismului”; Troţky era Leon Troţky, unul din principalii conducători ai revoluţiei comuniste din 1917 în Rusia; iar Bela Kun, Rosa Luxemburg şi Emma Goldman, erau revoluţionari. Revoluţia Franceză a avut loc în 1789 şi mulţi istorici au conchis că o premeditaseră Iluminiştii, cu scopul de a-l instala pe tronul Franţei pe confratele lor iluminist, Ducele d’Orleans”.

„Dl. Churchill i-a asociat pe Weishaupt şi pe iluminiştii din 1779 cu comunistul Karl Marx din 1848, iar pe Marx cu comuniştii ruşi din 1917. opinia lui era că aceşti indivizi fuseseră întruniţi într-o conspiraţie care dura de peste 140 de ani” (389).

Este cel mai cutremurător certificat privind „teoria conspiraţiei” în istorie în general şi naşterea şi extensia comunismului în lume.

P.s. cei 140 de ani socotiţi de Churchill, reprezintă exact intervalul de timp scurs între înfiinţarea ordinului „Iluminaţilor din Bayern” în 1976 şi Revoluţia Bolşevică din 1917.

III. EXECUTANŢII
Una dintre cele mai perverse şi ticăloase diversiuni, practicată timp de mai multe decenii, a fost încercarea de a explica primar Holocaustul roşu şi una din primele sale „ghilotine”, bolşevismul introdus în Rusia, „printr-o sinteză dintre Marx şi Ivan cel Groznic” (Bujor Nedelcovici (289)) , iar transplantele sale în întregul imperiul comunist ca un export al unui produs rusesc (nici măcar sovietic!). S-a eludat astfel cu perseverenţă, că în spatele acestui „Finkelstein devorator” stau societăţile secrete (experimentatorii) şi instrumentele lor de tortură şi ucidere.

În schimb, n-a scăpat sagacităţii unor intelectuali de elită, caracterul brutal, violent şi bestial al comunismului. Două citate descoperite mai recent sunt edificatoare în acest sens:

„Redus în esenţă, comunismul este un mod de dominaţie caracterizat pe plan intern, de erijarea banditismului în sistem politic, în sensul propriu al termenului sau puterea unei asociaţii de răufăcători şi tâlhăria ca mod de a guverna, şi pe planul extern, de expansiunea acestuia graţie unei reţele internaţionale de conspiratori profesionişti care, prin teroare şi diversiune, crează filiale locale ale puterii centrale: partidele comuniste „naţionale”, „statele satelite”, (Ion Varlam (335))”.

„Mecanismele forţei de stat erau considerabile şi de natură să reziste mult dincolo de lipsa lor de viabilitate constantă la nivel teoretic. Suntem şi azi, de fapt, în primejdia de a uita ce a însemnat regimul comunist în Europa de Est: puterea de stat s-a concentrat aici nu numai asupra vieţii fizice a cetăţenilor, ci şi asupra vieţii lor mentale” (Mihai Botez (336)).

Pofta sanguinară de a chinui şi omorî are 2 explicaţii fundamentale:

• 
  Caracterul ateu şi anticreştin al masoneriei (evocat în capitolul precedent), cea care a transcris genetic canibalilor ei executanţi, ordinul şi dorinţa de a ucide;
  
• 
  Recrutarea în angrenajul executanţilor, a elementelor celor mai declasate, malformate psihic până la psihopatie. Citatul ce urmează este ilustrativ în acest sens: „România comunistă a fost un stat poliţienesc într-o formă mai accentuată; cei mai ignoranţi, mai corupţi, mai răi oameni din ţară, deţineau posturi de conducere, dictau acţiunile; aparatul politic era servit de executanţi pe care, în cel mai bun caz, îi puteai considera nişte criminali psihopaţi” (336).
  

Radiografiind această „crimă colectivă”, în grupa executanţilor se pot cu uşurinţă deosebi:

1. 
   Organe de decizie:
   

1. 
   Regimurile comuniste (oprimând la apogeul imperiului 66 de naţiuni), reprezentate de: parlamente, guverne, partide comuniste (cu comitetul lor central şi biroul politic) în ţările respective.
   
2. 
   Partidele comuniste şi mişcările teroriste, mergând până la războaie civile „de eliberare” în ţările necomuniste, în nomenclatura oficială a sec. XX şi începutul sec. XXI.
   

2. 
   Organele represive:
   

1. 
   Poliţiile politice (securitatea în România, ce a făcut oficiul de „braţul înarmat şi cheia de boltă a regimului comunist” (301)), miliţia şi unităţi ale armatei comuniste; laolaltă „livrau” victimele stăpânilor de la putere în anticamerele morţii.
   
2. 
   Justiţia comunistă: procurori (naţionali, teritoriali, etc.) şi judecători, cei care „legiferau crima”.
   

Filiera tragediei trecea de regulă prin următoarele etape: 1). Arestarea victimei (securitate, miliţie, etc.); 2). Cu sau fără detenţie justificată legal sau abuzivă (nefondată juridic, chiar şi după codurile penale comuniste); 3). Judecare sumară a victimei, (rolul decisiv jucându-l procurorul), cu ordin scris sau nescris de la partid, securitate sau de la ambele instituţii teroriste; 4). Sentinţa (de cele mai multe ori „fabricată”; 5). Detenţie chinuitoare, sfârşind prin moartea sau execuţia victimei sau execuţia imediată după condamnare.

3. 
   Între complementarii crimei (uneori cu rol decisiv în reacţia în lanţ pe care o declanşau): au figurau denunţătorii, informatorii oficiali, remuneraţi ai poliţiei politice sau neoficiali cu remuneraţie modică sau „ciugulitori” de mici privilegii materiale sau sociale acordate compensator de cei citaţi anterior.
   

Varianta cea mai neomenoasă şi anticreştină a delatorilor a constituit-o o grupă din aceştia, care din victime ale sistemului comunist au fost convertite prin diferite mecanisme în slujitori lugubrii ai ucigaşului sistem.

4. 
   Torţionarii sau cei care au „concretizat” crima, s-au recrutat practic din 3 categorii distincte de indivizi:
   

1. 
   Detracaţi, drogaţi (alcoolismul fiind cel mai frecvent), arieraţi mintal sau cu „inteligenţă de limită”, psihopaţi mergând până la bestialitate, ce-au depăşit grozăviile manualelor de criminalistică şi medicină legală.
   
2. 
   Indivizi aparţinând minorităţilor „asmuţiţi” asupra populaţiei majoritare, dar taraţi printr-una din deformările patologice înşiruite anterior (garda letonă a lui Lenin, cunoscuţii minoritari din România, ruşii în Ucraina, etc.).
   
3. 
   Un mic număr, dar cu eficienţă şi rezonanţe tragice, au reprezentat-o foşti sau posibili deţinuţi sau delatori, transformaţi în călăi (ex. echipa Ţurcanu de la Piteşti).
   

5. 
   Mecanismele uciderii:
   
   1. 
      Suprimarea fizică prin: împuşcare, lovire (până la zdrobire), sugrumare, spânzurare, mutilare, suspendare aeriană (în toate poziţiile), otrăvire, iradiere radioactivă, înfometare sau însetare îndelungată până la exitus, îngropare de viu, aruncare în copci făcute în gheaţă, dinamitarea unor plute cu deţinuţi, muncă forţată în Gulaguri până la epuizare fizică, netratarea bolilor survenite în detenţie sau precedând-o, războaiele comuniste (ucigătoare prin mecanisme multiple), infestarea şi netratarea unor boli endemice (SIDA în Zimbabve şi Africa de Sud), etc.
      

P.s. Un caracter particular l-a avut: 1). În România decesul a cca 10000 femei tinere în timpul dictaturii lui Ceauşescu prin avort septic şi consecinţele lui (7); 2). „Purificarea etnică” („”Säuberung”) practicată de troika criminală sârbă în Bosnia şi Herzegovina (Milosević, Mladić, Radovan Karadzić.

2. 
   Chinuirea victimei prin variate procedee:
   

• 
  Fizice: înfometare prelungită până la caşexie (metodă practicată în proporţie de masă de Stalin în Ucraina şi soldată cu 6-7 milioane de victime (300); prin acelaşi mecanism se notează milioane de victime în Coreea de Nord şi multe ţări africane comunizate cu mercenari înarmaţi, în vârful piramidei stând Zimbabve, fosta Rhodezie), întemniţare (cu sau fără sursă de lumină), expuneri la temperaturi extreme, însetare cronică (alimentaţie forţată sau provocată cu alimente extrem de sărate şi fără aport hidric corespunzător), molestări corporale repetate, „patul lui Procust”, mutilări corporale (îndepărtare de segmente corporale sau organe izolate, secţiunea sfincterului anal), spâzurări repetate cu capul în jos, violul în masă, şocuri electrice repetate, deschiderea permanentă a pleoapelor (prin fixarea lor, având drept consecinţă producerea de leziuni corneene ireversibile), etc., etc.
  
• 
  Chimice: intoxicaţii medicamentoase, cu substanţe psihogene sau cunoscute droguri.
  
• 
  Psihic: interogatorii interminabile (deseori întrerupte de molestări corporale), condamnări la moarte prelungite până la execuţie indefinit, ameninţări şi şantaj la adresa familiei deţinutului, transformarea în delatori, forţarea de a-şi consuma produsele biologice proprii, tratament psihiatric (verbal sau medicamentos, urmărind nimicirea psihică a victimei), etc., etc., şi poate cea mai groaznică dintre metode: reeducarea, lansată în premieră mondială de către chineji şi reactualizată cu elemente de „originalitate” la Piteşti. Şi nu în ultimul rând „spălarea creierelor a milioane de fiinţe ca şi dresarea oamenilor, care au fost obligaţi să încalce codurile morale, decalogul, credinţa creştină pentru a se supune necondiţionat, falsului idol, comunismul”, (Dan Pavel) (302).
  

În încheierea acestei secţiuni, îşi găsesc locul ceea ce în lucrarea noastră „Holocaustul roşu” sunt indivizii încadraţi în „marii criminali comunişti ai omenirii”:

1). Troika criminală iniţială: Vladimir Ilici Lenin, Lev Troţki (alias Leib Davidovici Bronstein) şi Felix Edmmundovici Dzerjinski.

2). Al doilea eşalon al marilor criminali bolşevici, părtaşi la „marea teroare”: Iosif Visarionovici Djugaşvili (Stalin), Lazarus Mosessohn Kaganovici, Matthäus Bermann (călăul, Juhas Davidson), Genrich Gheorghievici (Jagoda), Lavrenti Pavlovici Beria şi Iuri Andropov.

3). Conducători criminali în alte ţări comuniste: Mao Tse Dun, Li Peng (China roşie), Kim Ir Sen (Coreea de Nord), Sadaam Husein (Irak), Ho Shi Min (Vietnam), Pol Pot (Cambodgia), Enver Hoxha (Hodgia), Alia şi Nano (Albania), Gheorghi Dimitrov (Bulgaria), Iosif Broz Tito (Iugoslavia), Slobodan Milosević, Radovan Karadzić şi Radko Mladić (Serbia), Boreslav Bierut (Polonia), Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceauşescu, Ana Pauker (alias Rabinsohn) şi Ion Iliescu (România), Belá Kuhn, Mátyás Rákosi şi Iános Kádár (Ungaria), Erich Honecker, Hans Albrecht, Heinz Kessler, Erich Mielke, Willi Stoph, Fritz Streletz (fosta RDG), Kenneth David Kaunda (Zambia), Jose Eduardo dos Santos (Angola), Mengistu Haile Marian (Etiopia), Nelson Mandela (Africa de Sud), Fidel Castro Ruz (Cuba), Kabillas (Congo), Kim Jung II (Coreea de Nord).

4). Mari terorişti marxişti internaţionali: Ilici Ramirez Sanchez (Carlos), Ernesto Che Guevara, Abimael Guzmann.

5). Un loc special îl ocupă atentatorul asupra Sfântului Părinte, regretatul papă Ioan Paul al II-lea, teroristul din gruparea „Lupii cenuşii”, atentat organizat şi finanţat de KGB, Stasi, Serviciul secret bulgar şi probabil şi alte servicii secrete; este vorba de Ali Agca (244, 245, 248, 249).

6). Încă din 1998 (Holocaustul roşu, ediţia a 2-a pag. 153-154), folosind mărturia scrisă a unei martore oculare a revoluţiei române în perioada 22-27 decembrie 1989 (este vorba de d-na Tara Mariana Cristiana), mărturie oferită autorului în ianuarie 1995, enumeram „grupul coordonator” al puciu-lui din 1989, listă înscrisă în „Comunicatul CMR” din decembrie 1993, între care figurau: Silviu Brucan (ex membru CC „creierul”), Alexandru Bârlădeanu (ex. membru CC), Ion Ilici Iliescu (ex membru CC „autorul principal”), Nicolae Militaru (ex membru CC, MAI), Dan Marţian (CC), Virgil Măgureanu (CC, securitate), Cico Dumitrescu (miliţie, CC), Cazimir Ionescu (CC), Gelu Voican Voiculescu (CC), Dan Iosif (CC), Petre Roman (CC), George Marinescu (TV), Spiru Zeneş (cameraman), Victor Anastasie Stănculescu (CC, MAI), Sergiu Nicolaescu (CC), gen. Spiroiu (poliţie), Corneliu Diamandescu (poliţie), Gheorghe Robu (procuror general), gen. Vasile Ionel (MAI, CC), Tudor Brateş (TV), Mihai Valeriu (CC), Iordan Rădulescu (CC), gen. Bucurescu (CC), gen. Iulian Vlad (securitate), Cornel Burtică (CC), Dumitru Apostoiu (CC), Vasile Nicolcioiu (CC), C-tin Dăscălescu (CC), Ilie Verdeţ (CC), Horia Niţă (CC).

Recent, „gruparea lui Iliescu” (367), (citaţi sunt alături de „şef” următorii: Gelu Voican Voiculescu, gen. Mihai Chiţac (fost ministru de interne), gen. Corneliu Diamandescu (fostul şef al poliţiei), Dumitru Penciuc (fost secretar de stat la interne), Miron Cosma, Petre Roman, gen. Dumitru Iliescu şi procurorul Gheorghe Robu) este incrimantă direct în teribila mineriadă din iunie 1990, prin glasul lui Viorel Ene, preşedintele „Victimelor mineriadelor / AVM”, ca fiind răspunzătoare de: „instigarea, organizarea şi transportul minerilor din centrele miniere în capitală” (367).

Merită menţionat şi organizatorul atentatului ucigător asupra preşedintelui Kenedy, şeful serviciului secret cubanez la acea dată, teribilul Escalante (dezvăluiri recente, multiple, apărute în mass media germană).

Multe pagini ar putea acoperi, liste cu torţionari sau implicaţi direct în crimă, liste ce pot fi reconstituite în parte de lucrările citate în capitolul „Crimele în cifre ale comunismului internaţional”.

Rămân multe „pete albe” privind România, dar cu posibilităţi de reconstituire printr-o muncă pe care sperăm să o poată duce mai departe tânăra generaţie de curajoşi istorici. În ce priveşte România se impune reconstituirea listelor: a). Miniştrilor de justiţie; b). Procurorilor generali şi judeţeni implicaţi în sentinţele politice; c). Şefilor miliţiei generale şi teritoriale; d). Judecătorilor la toate nivelele implicaţi în sentinţe politice.