Tu poţi face diferenţA

ÎNTÂLNIREA: PREDA-I DOMNULUI ISUS TOATĂ DRAGOSTEA TA

Să vorbim despre subiectul preferat al tinerilor, a face curte. Nu pur şi simplu pentru că este un subiect despre care orice tânăr ar vrea să discute, ci pentru că acest lucru va exercita o influenţă decisivă asupra modului în care îţi vei duce la îndeplinire sarcinile pe care le ai ca şi creştin. Ştii şi tu şi ştiu şi eu că sunt puţine lucruri mai importante pentru un tânăr între 16 şi 24 ani decât a face curte. Dacă vrei să fii creştin trebuie să faci curte în mod corect. Este important să te comporţi corect la întâlniri. Este important să alegi un partener de căsnicie în mod corect. Dacă modul în care faci curte nu e corect, foarte probabil nu-ţi vei putea duce la bun sfârşit sarcinile pe care ţi le-ai asumat ca şi creştin. Cunosc mai mulţi tineri care erau un potenţial fantastic în lucrarea Domnului dar, au eşuat pentru că nu au ştiut să facă curte în mod corect.

Am început să fac curte în ultimii ani de liceu. Era cam târziu în comparaţie cu alţi indivizi de vârsta mea. Când am început să fac curte am fost surprins să descopăr cât de mult costa. „Curtea" este excesiv de scumpă. Am dus o fată prin oraş de patru ori şi m-a costat 24,32 $. Fetele întotdeauna râdeau şi-mi spuneau „avarul" când recunoşteam că ţin socoteala de cât cheltuiesc. Dar, băieţi, voi ştiţi despre ce vorbesc. Bineînţeles că băieţii ţin socoteală, pentru că banii cheltuiţi cu o fată în timp ce-i faci curte sunt o investiţie. Dacă vei cheltui mai mulţi bani cu ea, îţi va fi obligată, nu?

Fetelor, dacă nu vă place ideea că deveniţi obligate atunci când băieţii cheltuiesc mulţi bani cu voi, atunci poate va trebui să vă luaţi notiţe din cărţile „feministe" şi să nu-i lăsaţi să cheltuiască pentru voi prea mulţi bani. Dacă nu vrei să fii manipulată prin faptul că ajungi să-i fii obligată băiatului cu care ieşi în oraş, atunci adoptă stilul „nemţesc".

Într-o zi am intrat în cantina de la Liceul West Philadelphia şi iat-o pe fata mea - fata mea de 24,32 $ stând de vorbă cu un alt băiat. Şi nu stăteau doar la taclale ci vorbeau serios. Am mers la băiatul ce stătea lângă ea şi i-am spus, „Ar cam trebui să pleci". În limbajul de astăzi ar fi fost cam aşa: „Roiu" sau „Plimbă ursu". Băiatul dispăru în mare grabă.

Fata se uită la mine cu o privire rece şi-mi spuse:

„Toni, după patru întâlniri te comporţi de parcă aş fi proprietatea ta."

I-am răspuns.

- Agnes (îmi pare rău dar aşa o chema), te-am cumpărat cu 24,32$.

Ştiu că i-am spus un lucru groaznic, dar chiar că simţeam că am anumite drepturi asupra ei. Fetele care citesc cartea asta poate că spun în gândul lor „Ştii ăsta-i baiu cu băieţii ăştia. Ies cu tine de câteva ori cheltuie cu tine câţiva gologani şi se comporta de parcă ai fi proprietatea lor."

Ăsta este un lucru greşit în sistemul nostru. Când un băiat face curte, cheltuie prea mulţi bani şi băieţii o iau prea în serios. Eu am vrut s-o iau foarte în serios de îndată ce am început să fac curte pentru ca eu, ca şi voi, ştiam următorul lucru: cheltui cei mai mulţi bani la începutul perioadei când îi faci curte. Când lucrurile devin serioase, totul se schimbă. Când tinerii devin serioşi stau prin preajma casei (de obicei a fetei) şi beau Cola (de obicei cumpărată de părinţii ei). Şi când s-au plictisit, pleacă.

Cheltuielile îi fac pe oameni să devină, „serioşi" şi în mod clar le lasă pe fete cu un sentiment de obligativitate faţă de băieţi. Lucrul acesta va avea ca rezultat faptul că fetele vor face cu aceşti băieţi lucruri pe care nu ar vrea să le facă. În cel mai bun caz, o întâlnire la care s-a cheltuit mult va cere un sărut obligatoriu din partea fetei.

Mă întreb care sunt implicaţiile creştine ale unei astfel de curţi. Oare Domnul vrea să te laşi manipulată ca să ajungi într-o stare în care să dai anumite semne de afecţiune care nu sunt sincere?

Dar mai este un lucru greşit în sistemul de curtare, care dintr-o perspectivă creştină este cu mult mai serios şi acesta este sistemul de valori implicat în sistemul de curtare american. Sistemul tinde să-i facă pe tineri să aprecieze prea mult trăsăturile sau caracteristicile personale care, de-a lungul vieţii, se dovedesc a fi superficiale. Şi dimpotrivă, nu numai de lucruri care contează cu adevărat în relaţiile personale sunt ignorate. Cei ce se descurcă foarte bine să facă curte sunt de obicei bine făcuţi, dar pot fi superficiali, în timp ce mulţi oameni de valoare care însă nu sunt atât de arătoşi, nu au nici o şansă.

Nu mi-am dat seama de grozăvia acestor lucruri până am ajuns în ultimii ani la Liceul West Philadelphia când am fost ales preşedinte al asociaţiei studenţilor. A fost o adevărată excursie în propriul ego. Ca preşedinte a unei asociaţii cu 4.500 de membri mă simţeam deosebit. Apoi mi-am dat seama că unul din lucrurile pe care trebuia să le fac în această calitate a fost următorul: eram responsabil de organizarea dansurilor la şcoală în fiecare lună. Problema era că aparţineam uneia din acele biserici care nu era de acord cu dansul. Adesea predicatorul nostru se apleca peste amvon şi ne spunea: „dansul stimulează pofta cărnii!" De fiecare dată imaginaţia mea o lua razna, dar îmi reveneam rapid şi spuneam „Daa!" Trebuie să recunosc că probabil avea dreptate. Dacă o pereche de adolescenţi se pot roti faţă-n faţă timp de trei ore, fără să se aprindă, nu sunt spirituali - sunt morţi! Cred că suntem naivi dacă credem că e posibil să dansăm sugestiv, fără a ne aprinde. Dacă tinerii continuă prea mult în acest dans, nu trebuie să fie surprinşi dacă sentimentele lor erotice le scapă de sub control.

Bineînţeles bisericile fundamentaliste ca cea la care mergeam eu atunci pot adesea să fie ipocrite. Biserica mea nu aprobă dansul (pentru că stimulează pofta cărnii), dar acceptă alte lucruri la fel de rele. Oricum pentru că biserica noastră nu accepta dansul şi eu eram împotriva lui am spus directorului meu ce simţeam în cest sens. Mi-a răspuns.

„Trebuie să o faci, Toni." Este una din responsabilităţile pe care le are preşedintele asociaţiei studenţilor.

În cele din urmă am cedat şi în seara „cu pricina" am organizat dansul. Hotărâsem că voi fi acolo dar nu voi dansa. Urma să fiu ceea ce sociologii numesc „un observator". Voi participa la serată dar nu voi fi de loc implicat. Deci în seara aceea eram cu colegii mei şi totuşi eram izolat, observam ceea ce se petrecea cu o claritate pe care cei ce dansau nu o puteau avea. Ceea ce am văzut era pur şi simplu incredibil.

Împreună cu comitetul de decorare a sălii am ajuns la şcoală pe la ora 6:30 pentru a organiza dansul. Am întins de-a lungul sălii şi în diagonală hârtie creponată. Am pus scaune lângă pereţi. Apoi am deschis geamurile pentru că echipa de baschet tocmai şi-a sfârşit meciul şi nimănui nu-i place să danseze în mirosul unui „uriaş subbraţ".

După ce am aerisit sala, pe la şapte fără un sfert, s-a arătat un puşti numit Roger (nu acesta este numele real). Cinstit, Roger era unul care pierde mereu. Vreau să spun că băiatul acesta era pur şi simplu un dezastru pe toţi. Mă întrebam când l-am văzut intrând: „Oare de ce a venit Roger? Nimeni n-o să vrea să danseze cu el. De ce o fi venit? " Dar Roger nu venise să danseze. Adusese o grămadă de discuri şi el se baza pe faptul că va fi „disc jokey-ul " serii. A urcat pe scenă, în partea din spate a sălii de gimnastică unde era picupul şi el schimba plăcile în timp ce ceilalţi dansau. A făcut pe disc jokey-ul toată seara. Acesta era modul de a participa a lui Roger fără a fi rănit. Ştia că dacă i-ar veni ideea să nu mai schimbe discurile, să coboare de pe scenă şi să invite vreo fată la dans, va fi probabil respins. Schimbând plăcile Roger se implica în dans, fără a fi rănit.

Şi acum îmi amintesc de profesorul care răspundea de acea seară şi care a venit la mine în pauză şi mi-a spus:

„Toni, e o seară grozavă! Toţi se distrează de minune! "

Mă uitam la Roger şi m-am întrebat dacă şi el se distra. Cred că nu. Cred că Roger se simţea rănit, tare rănit. Dar nu era singurul. Stăteau pe scaun de-a lungul pereţilor sălii de gimnastică vreo patruzeci de fete, toate purtând o mască a indiferenţei. Cunoaşteţi masca aceasta? Parcă le-ai auzi spunând: „Oare când se termină toată plictiseala asta?" Dar ştiţi că totul nu e decât o mască, nu?

Când o fată este respinsă ea îşi pune un aer de nepăsare. Se preface că e plictisită de scenă, în timp ce adânc înăuntrul ei ea experimentează o durere profundă. Stăteam de o parte şi mă uitam la fetele acelea care stăteau pe margine şi se simţeau rănite pentru că nimeni nu le invita la dans.

Când s-a terminat seara, eram pe strada 48, glumind şi vorbind cu câţiva prieteni, când din sala de gimnastică ieşi colega mea din laboratorul de chimie, Mary. Mary era o fată foarte spirituală, inteligentă, cu simţ al umorului şi mai mult ca toate era o maiestră ventrilocă. E periculos să stai lângă o ventrilocă inteligentă la ora de chimie.

De exemplu, într-o zi profesorul ne-a spus:

„Mâine vom da test."

Am ridicat mâna şi am întrebat:

„Din ce vom da testul?"

El mi-a răspuns.

„Nu ştiu, din tot ce o să-mi vină în cap."

Fără a-şi mişca buzele, Mary a spus cu o voce răguşită:

„Atunci n-avem de ce să ne îngrijorăm."

Toţi au râs şi Mary se uita la mine parcă întrebându-mă:

„Cum ai putut spune aşa ceva, Toni?"

Mary era o fată nemaipomenită, dar nu avea o constituţie grozavă. Nu avea nici picioare frumoase. Sistemul nostru de a face curte fetelor nu e prea corect faţă de acele fete care au petrecut toată seara aşteptând, fără noroc, ca cineva să-i acorde atenţie.

Ieşind din sala de dans, Mary a fugit pe lângă mine. Am încercat să o salut, dar nu mi-a răspuns. A intrat în maşina tatălui, care o aştepta şi înainte ca acesta să pornească maşina, am văzut-o izbucnind în plâns. Eram furios, iritat. M-am dus în biroul directorului dimineaţa următoare şi am zis.

„Eu n-o mai fac. Am terminat cu serile de dans."

Mi-a răspuns:

„Nu e voie ca religia ta să se interpună între tine şi responsabilităţile tale."

I-am spus:

„Ştiţi ceva, pastorul meu nu înţelege exact de ce nu e bine să dansezi. El nu vede decât problema sexuală. Ceea ce am văzut aseară este o adevărată cruzime. Am văzut pe câţiva din prietenii mei şi câţiva din cei mai buni studenţi din şcoala noastră care au fost foarte răniţi.

Puneţi-vă acum această întrebare simplă? „Oare câţi tineri sau tinere cunosc eu că sunt răniţi pentru faptul că nu pot curta sau nu sunt curtate de nimeni? Vei găsi o mulţime. Dacă eşti un creştin adevărat te vei identifica cu cei ce suferă. Vei simţi durerea lor. De atunci eu nu am mai fost la un dans. Nu pentru că aş crede că e păcat să dansezi ci din alt motiv: nu vreau să fac parte dintr-un sistem care răneşte tinerii nevinovaţi.

Întâmplător, am aflat despre anumite biserici care dau mese în seara de după examenul de absolvire. Poate nu se dansează, dar totul se reduce la a avea un partener dacă vrei să faci parte integrantă din acea petrecere. Oricând creăm un sistem pentru adolescenţi care le cere partener de sex opus pentru a putea participa, nu facem altceva decât că creăm un sistem social sau o activitate care exclude automat o mulţime de tineri. Mai mult, îi excludem de fapt pe aceia care au mai mare nevoie ca să fie incluşi. Ca şi creştini, ar trebui să întindem mâna spre cei pe care societatea îi respinge. Uneori noi în mod inconştient, sprijinim un sistem care întreţine sentimentul lor de respingere.

Isus a fost gata să-i ajute pe cei respinşi de societate. Viaţa Lui a fost un şir de episoade în care îi căuta pe cei ce se simţeau răniţi şi îi făcea să se simtă iubiţi şi semnificativi. Isus nu i-a ales pe cei mai populari şi mai atrăgători oameni pentru lucrarea Sa. El a spus: „Din pietre lepădate de zidari vor ieşi pietrele din care voi construi noua mea lume."

Iată care e problema, de fapt: avem un sistem de a face curte ce apreciază tinerii care sunt deja apreciaţi de societatea noastră şi dezapreciază pe cei ce deja sunt dezapreciaţi. Mă simt rău pentru toate „Mary-urile" din lume. Cred că toţi creştinii ar trebui să simtă durere până la agonie din cauza a ceea ce se întâmplă oamenilor datorită sistemului american de a face curte.

Ştiu că poate unii dintre voi spun că exagerez. Vor fi de altă părere şi vor argumenta spunând că nu sistemul american este cel ce răneşte tinerii. Acestor oameni le pot spune că nu trebuie să fii sociolog ca să vezi rănile pe care le cauzează acest sistem de curtare. Este suficient un spirit de observaţie pentru a vedea toate acestea.

Cu câţiva ani în urmă Janice Ian a vândut un milion de discuri cu un cântec. Cântecul era popular pentru că, de fapt comunica sentimentele multor tineri din America. Adolescenţii răniţi ascultau cântecul şi îşi spuneau: „Despre mine e vorba. Cântecul acesta vorbeşte despre mine! Iata cuvintele cântecului:

„Am aflat adevărul la 17 ani,

Că dragostea era doar pentru reginele frumoase

Şi pentru fetele cu zâmbetul plăcut.

În timp ce noi, cele cu feţe răvăşite,

Fără a ne bucura de graţiile societăţii,

Am rămas acasă în disperare

Inventând prieteni ce ne dau telefon

Şi ne cer: „Vino să dansezi cu mine",

Dar nu e tot ceea ce am aflat la 17 ani,

Pentru noi cele care cunoaştem durerea

Cadourilor pe care nu le-am primit niciodată,

A acelora a căror nume nu a fost niciodată ales

În echipa de baschet a şcolii,

Cu mult, mult timp în urmă

Când lumea era mult mai tânără ca acum,

Doar lanţuri s-au dăruit pe gratis

Fetelor urâte ca mine, la 17 ani.



Cântecul acesta spune lucrurilor pe nume şi noi creştinii ar trebui să fim conştienţi de toate acestea. Sistemul de curtare american îi face pe mulţi tineri să se simtă răniţi. Dacă mergi într-o şcoală cu o mie de copii, sistemul e valabil cam pentru două sute dintre ei doar. Numai două sute din o mie se bucură de aprecierea, laudele şi recunoaşterea necesare pentru o bună imagine de sine. Ce se întâmplă cu ceilalţi opt sute care-şi duc viaţa în „disperarea lor liniştită"? Oare creştinii nu ar trebui să fie cu inimile zdrobite din pricina lor?

Cunosc fete atrăgătoare, cu personalitate care au terminat şcoala şi niciodată nu au avut o întâlnire şi anii aceia în care au fost fără partener le-a devastat aşa de mult încât nu au mai avut capacitatea de a se auto-evalua corect, ajungând să spună ceva de felul acesta: „Eu nu sunt nimic. Nimeni nu mă poate iubi." Consecinţele unei astfel de auto-evaluări poate distruge standardele morale ale unei fete. Arată-mi o fată cu o proastă imagine de sine şi eu îţi voi arăta o femeie care poate foarte uşor să fie sedusă. O femeie care nu are o părere bună despre sine se va grăbi şi va ceda uşor pentru că nu simte că are vreo valoare. Şi când o fată începe să simtă că e bună de aruncat la fier vechi, se va comporta ca atare. Conceptul despre sine al unei fete are un efect foarte puternic asupra acţiunilor ei. Dacă va crede că e un rebut se va comporta ca un rebut. Dimpotrivă, dacă va crede că e copilul preţios al lui Dumnezeu, se va comporta ca atare. Trebuie să facem tot ce putem pentru a ajuta fetele să aibă această experienţă din urmă.

A sosit momentul pentru creştini să caute alternative pentru sistemul actual de curtare a fetelor. Creştinii ar trebui să inventeze şi să promoveze un nou stil de a face curte.

Când predam la Universitatea din Pensylvenia am fost foarte intrigat de noul stil de curtare a fetelor care îşi făcea loc în scena campusului în timpul anilor 60. Stilul acela se chema „curte în grup". În loc să meargă perechi, tinerii de acolo mergeau în grup. În loc să meargă la un film sau meci de baschet câte doi, mergeau câte şapte sau opt băieţi şi fete împreună. Nimănui nu-i păsa cine cu cine era în grupul respectiv. Toţi se simţeau bine împreună şi se bucurau unul de prezenţa celorlalţi.

Cred că tinerii din biserică ar putea face la fel. Grupul de tineri nu trebuie să se întâlnească doar pentru a avea un mini-servici religios. Grupul de tineri dintr-o biserică se poate transforma într-un grup care să ofere celorlalţi o viaţă socială; se poate transforma într-un grup de tineri care au părtăşie împreună, care se simt bine să fie împreună în fiecare vineri şi sâmbătă. Nu trebuie prea mult pentru ca aşa ceva să se întâmple într-un grup. Nu trebuie decât ca cineva să vorbească în unele grupuri şi să spună: „ Hei! Haideţi cu noi. Nu vrem să fim perechi. Vrem doar să fim împreună. Poate veni oricine cu noi. Vrem să ne simţim cu toţii bine. Dacă nu vii şi tu nu va fi la fel de bine." Nu fi surprins ce răspuns vei primi la o invitaţie atât de amabilă.

Aş dori să iei această decizie: „Nu mai vreau să fac curte fetelor . Doresc să am un grup de prieteni. Nu e nimic rău să ai un prieten sau o prietenă. Dar în acţiunile sociale voi avea grijă ca toţi să fie invitaţi şi să participe cu toţii. Şi asta pentru că e obligaţia mea de creştin să mă ocup de aceia care se simt lăsaţi la o parte şi să-i fac să se simtă acceptaţi."

A fi spiritual înseamnă a-ţi păsa de cei ce sunt lăsaţi la o parte, de cei ce sunt răniţi. Dacă te laşi consumat de relaţia ta cu altcineva în aşa fel încât uiţi de cei ce sunt lăsaţi la o parte, nu te comporţi ca un creştin. Noi trebuie să spunem oamenilor despre dragostea lui Isus, şi nu există nici o altă modalitate mai bună decât ocupându-ne de un tânăr care se simte izolat şi insuflându-i sentimentul că el aparţine unui grup care îl doreşte. Dragostea lui Dumnezeu ne face fraţi şi surori şi dacă ne includem unii pe alţii în activităţile de recreaţie lucrul acesta va face ca sentimentul apartenenţei la o familie să fie foarte real.

Nu putem vorbi despre „ a face curte" cuiva fără a vorbi şi despre sex. Ştiaţi că voi ajunge şi aici în cele din urmă, nu? Iată câteva date statistice: 43 la sută din fetele care termină liceul au avut experienţe sexuale. Asta înseamnă că au avut relaţii sexuale. Procentul băieţilor care termină liceul şi au avut experienţe sexuale este şi mai mare. Astfel de statistici ne blochează pe cei ce am crescut în urmă cu o generaţie.

După cum vă aşteptaţi, cifrele statistice pentru tinerii creştini care au avut relaţii sexuale sunt ceva mai scăzute. Dar nu sunt chiar aşa de mici cum aţi presupune. Cifrele spun că 33 procente din fetele creştine şi 40 din băieţii creştini sunt implicaţi în relaţii sexuale înainte de căsătorie.

Unii dintre voi veţi întreba uimiţi: „Nu vorbiţi despre creştini născuţi din nou, care cred cu adevărat în Biblie, nu-i aşa?" Ca sociolog dar şi ca şi creştin evanghelic, am făcut un studiu special privind tinerii credincioşi şi studiile mele au arătat ; că de fapt, acesta este punctul unde ei cad - eşuează. Se pare că trăim într-o vreme în care chiar aceia care se consideră urmaşi ai lui Cristos au devenit foarte liberi, din punct de vedere sexual.

Lucrul acesta e înspăimântător din mai multe motive. În primul rând, dacă eşti creştin, trebuie să fii conştient de faptul că Isus Cristos este în tine. Isus Cristos este în tine în fiecare minut din fiecare zi. Ştii ce înseamnă asta, nu? Asta înseamnă că oriunde te învârţi, Isus este implicat cu tine. Nu-L poţi lăsa afara din viaţa ta temporar pentru că vrei să faci ceva ce ştii că nu-I place. Dacă eşti creştin, El te stăpâneşte şi se implică în tot ceea ce faci. Deci dacă faci ceva degradant sau dacă te înjoseşti în vreun fel şi dacă spui apoi: „Singura persoană afectată de acţiunile mele sunt eu; nu fac rău nimănui" - te păcăleşti singur. Dacă Isus este în tine, atunci ceea ce faci te afectează nu doar pe tine ci îl afectează şi pe Isus. Are sens ceea ce spun, nu? încearcă să citeşti l Corinteni 6:15-17.

În al doilea rând, Isus este de asemenea şi în cealaltă persoană. Persoana pe care poate o alegi pentru a o folosi în jocurile tale sexuale este şi ea templul Domnului. Sunt o mulţime de implicaţii neexplorate în cuvintele lui Isus din Matei 25:40, care ne amintesc că orice facem altei persoane îi facem de fapt lui Isus. Dă-ţi seama întotdeauna că Isus este şi în cealaltă persoană tot timpul. În toate relaţiile noastre cu ceilalţi: este implicat şi Isus.

Un ultim lucru despre comportamentul sexual. Biblia ne spune că îl răstignim din nou de fiecare dată când ne comportăm contrar voii Lui.

Păcat nu înseamnă doar încălcarea legii lui Dumnezeu ci înseamnă re-răstignirea lui Isus. Şi lucrul acesta trebuie luat literalmente.

Unul din studenţii mei mi-a spus o dată: „E adevărat că mă culc când cu una când cu alta şi ştiu că nu e un lucru bun. Dar de fapt eu cred că toate păcatele mele, au fost iertate cu două mii de ani în urmă, pe cruce. Acum trăiesc în harul lui Dumnezeu! Credeţi sau nu, aşa mi-a spus. Făcea ceea ce făcea ştiind că e un lucru rău dar pretindea că păcatele lui au fost ispăşite de mult, pe crucea de la Calvar. Nu-şi dădea seama că de fiecare dată când se culca cu o fată, îl răstignea din nou pe Isus. Aş fi vrut să poată experimenta şi el prin ce trecea Isus în momentele în care el făcea ce făcea.

Biblia spune: „să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?" Pavel spune: „Recunoaşteţi că îl răstigniţi pe Isus, în fiecare zi." În fiecare zi! Deci ce spun eu? Spun următorul lucru: dacă faci ceva obscur şi dacă te înjoseşti tu şi partenerul tău, ar trebui să-ţi aminteşti că exact în momentul acela baţi încă un cui în mâna lui Isus. Îi străpungi încă o dată coastele cu o suliţă.

Nu vreau să spun că sexul este obscen şi murdar. Mai mult sunt de acord cu psihologii care spun că versiunea victoriană a creştinismului a creat atitudini nesănătoase fată de sex. Contrar victorienilor eu spun că Dumnezeu ne-a creat ca să ne bucurăm de viaţa sexuală şi Evanghelia este o veste bună pentru cei ce doresc să ştie cum pot ajunge la punctul maxim al plăcerilor sexuale. Biblia subliniază cum se poate ajunge la acest punct: lasă ca sexul să exprime dragostea în contextul unor relaţii de legătură (adică în căsnicie). Actul sexual nu este murdar, dar devine murdar dacă e consumat altfel decât cum a spus Dumnezeu. Când sexul accentuează o relaţie de dragoste este extraordinar.

Mai acordaţi-mi un moment aici pentru a vă vorbi despre un mod de implicare sexuală care pare mai obişnuit printre creştini decât printre cei cărora nu le pasă de poruncile creştine. După cum am spus, creştinilor le e ceva mai greu să aibă relaţii sexuale decât ne-creştinilor. Totuşi, deşi creştinii sunt mai puţin dornici să-şi piardă virginitatea, sunt înclinaţi să devină ceea ce Alfred Kinsey, marele cercetător american în probleme sexuale, a numit „virgini tehnici". Prin acest termen Kinsey înţelegea un om care nu se angaja într-o relaţie sexuală, dar le face pe toate celelalte. Sunt tineri creştini care se joacă cu organele sexuale ale celuilalt, goi goluţi şi se masturbează reciproc dar nu se duc până la capăt. În mijlocul acestor circumstanţe, ei încearcă să se înşele crezând că trăiesc în „limitele creştine" privind comportamentul sexual şi se „păstrează sexual" până la căsătorie.

Nu vorbim prea des despre a face dragoste în cercurile creştine. Dar între tinerii creştini sunt multe probleme de acest fel. Uneori sunt aşa de mari încât aceste probleme diminuează capacitatea lor de a fi spirituali şi slăbeşte chiar şi sensibilitatea umană. Şi chiar când se întâmplă aşa ceva, aceşti oameni demonstrează o „tehnică a auto-neprihănirii" şi se aplaudă pentru că nu au ajuns până „la capăt".

Motivul pentru care mă ocup aşa de mult de comportamentul sexual la tineri este pentru că ştiu prea bine cum comportamentul lor sexual le influenţează sistemul de gândire şi credinţa. Când am venit prima dată să predau la Eastern College mi s-a cerut să fiu capelanul şcolii. Veneau adesea tineri în biroul meu şi-mi spuneau că nu mai cred în Isus pentru că şi-au compromis viaţa sexuală. În mod invariabil îmi spuneau: „Doctore, nu mai cred în Isus pentru că intelectual găsesc că credinţa creştină este de neconceput." Întotdeauna obişnuiesc să le spun: „Prostii, Da, uite înainte de a merge mai departe cu discuţia aş vrea să-ţi pun câteva întrebări despre viaţa ta sexuală."

Cunosc suficient de multe lucruri despre credinţa creştină şi despre domeniile academice ca să îmi dau seama că nu există nimic intelectual care să nu fie compatibil cu credinţa creştină. Creştinismul şi orice perspectivă intelectuală reală pot fi puse împreună şi armonizate dacă vrei să o faci. Ştiu că motivul pentru care cei mai mulţi studenţi devin sceptici şi renunţă la credinţa lor de obicei nu au nici o legătură cu procese intelectuale. Aşa cum a spus Blaise Pascal, strălucitul intelectual francez al secolului al şaisprezecelea „îndoiala vine în urma neascultării." Dacă un creştin se comportă din punct de vedere sexual într-un mod contrar voii lui Dumnezeu acel comportament creează o „disonanţă cognitivă". Asta înseamnă că apare o mare tensiune internă atunci când ceea ce o persoană face şi încearcă să-şi justifice este contrar cu convingerile stabilite ale persoanei respective.

Există două moduri de a rezolva o vină. Numărul unu: omul se poate căi de comportarea sa care ştie că este contrară convingerilor sale spirituale şi astfel restabileşte un sentiment de „bunăstare" lăuntrică. Celălalt mod de a elimina disonanţa cognitivă şi de a recâştiga sentimentul de „bunăstare" lăuntrică este de a respinge convingerile care îi condamnă comportamentul. Cu alte cuvinte, un tânăr îşi depăşeşte sentimentele de vinovăţie dacă îl scoate pe Dumnezeu din minte. Dacă o persoană „scapă" de Dumnezeu, poate face orice fără a se simţi vinovată sau fără disonanţă cognitivă. Persoana respectivă nu se mai simte condamnată o dată ce Dumnezeu a fost scos din viaţa sa pentru că nu mai există conştienţa Aceluia care judecă negativ exploatarea sexuală sau orice alt fel de păcat.

În cea mai mare parte scepticismul religios şi pierderea spiritualităţii sunt rezultatul, nu a proceselor intelectuale, ci al neascultării de voia cunoscută a lui Dumnezeu, mai ales în problemele sexuale. Ştiu mulţi tineri a căror credinţă a fost distrusă din cauza comportamentului lor sexual şi nu de altceva. Acesta este unul din motivele pentru care pledez în faţa voastră să îi fiţi credincioşi lui Isus în problemele sexuale şi să recunoaşteţi ce se întâmplă în mintea voastră când vă faceţi de cap cu corpul vostru.

După ce am spus toate acestea aş vrea acum să vorbesc despre dragoste. Ştiu că am vorbit mult despre sex, dar aş dori să ne îndreptăm atenţia spre dragoste acum.

Am crescut în ceea ce cultura noastră numeşte, „dragoste romantică". Cântecele din vremea aceea mi-au creat perspectiva asupra dragostei. Cântecele „pop" din vremea mea erau cu totul altfel decât cele de astăzi. Pe vremea mea înţelegeai cuvintele unui cântec. (Ştiu că aţi auzit lucrul acesta de la părinţii voştri.) Unul din cântecele de dragoste cele mai populare de când eram tânăr spuneau cam aşa: „Într-o seară fermecată vei întâlni o persoană necunoscută într-o cameră aglomerată. Şi într-un fel vei şti că această persoană este...." Aşa că eu am crescut căutând prin sălile aglomerate o persoană necunoscută. Îmi plăcea să fiu romantic. Credeam ce spunea cântecul acela şi eram sigur că într-o zi voi întâlni pe cineva care mă va copleşi doar cu o privire.

Romantismul este ceva ce se întâmplă. Apar „aprinderi" instantanee. Dar dragostea e mai adâncă decât romantismul. Romantismul este un sentiment care apare şi dispare. Ştiţi lucrul acesta. Probabil până la această vârstă aţi avut parte de câteva „aprinderi" romantice foarte intense. Deşi fiecare din ele au fost delicioase la vremea lor şi deşi ţi-ai jurat că vor dura veşnic, trebuie acuma să recunoşti că nu a fost aşa.

S-a sfârşit şi mai târziu te-ai aprins pentru altcineva. Haide! Fii cinstit. Nu-i adevărat că acum doi ani ai fost îndrăgostit lulea şi ai fost sigur că „dragostea" aceasta nu se va sfârşi niciodată - şi totuşi s-a sfârşit?

Dacă această „dragoste romantică" sau infatuare este ceva ce se întâmplă şi este o „afacere" care apare şi dispare, dragostea adevărată trebuie creată şi există o constanţă în ea. Aşa cum spune Biblia, „Dragostea nu va pieri niciodată." Când m-am căsătorit cu douăzeci şi cinci de ani în urmă eu eram foarte romantic, dar nu sunt sigur că am fost un soţ foarte iubitor. Soţia mea poate spune că astăzi sunt mai iubitor decât am fost în ziua nunţii noastre deşi s-ar putea să fiu mai puţin romantic. Într-o seară când ne întorceam acasă din New York, traversând podul Walt Whitman spre Philadelphia şi soţia mea a spus:

„Uită-te la noi! Uită-te la noi!"

„Ce s-a întâmplat?" am întrebat eu.

„Uite unde stai tu!" mi-a spus.

„Conduc maşina," am spus eu. „Când conduci o maşină cel mai bun lucru este să stai la volan."

„Uită-te la ei," a continuat ea. „Uită-te la ei!"

Aşa că am privit la maşina din faţa noastră şi am dat cu ochii de un individ care părea să aibă două capete. (Ştiţi ce vreau să spun, nu?)

Am trecut podul şi am ajuns în Philly şi dintr-o dată mi-am dat seama că soţia mea era supărată pentru că nu mai eram aşa de romantic cum fusesem cândva. Trecând prin oraş am ajuns la parcul Fairmount. Am observat un loc de parcare care era chiar pe malul râului. Era un loc perfect. Am oprit maşina, am întors cheia în contact, am aprins doar poziţia (din fericire copiii dormeau pe bancheta din spate), am întins mâna, am prins-o pe soţia mea şi am tras-o spre mine. M-a întrebat ?

„Ce faci?"

„Sunt romantic", i-am răspuns.

„Du-mă acasă," mi-a spus ea.

Cam asta e cu romantismul. E bine să fii romantic şi se întâmplă. Se întâmplă adesea dar nu trebuie să ai încredere în acest sentiment romantic. Trebuie să recunosc că adesea am astfel de sentimente romantice, „aprindere" romantică, dar nu le iau în serios. Poate gândiţi: „Campolo eşti un om de 48 de ani. Eşti chel. Ar trebui să fii deasupra tuturor acestor lucruri." „De loc. Motorul meu bătrân funcţionează încă. Am adesea vise romantice. Nu sunt mândru de lucrul acesta. Dar mi se întâmplă lucrul acesta. Da! Chiar şi la vârsta mea. "

Eşti naiv dacă crezi că odată ce L-ai acceptat pe Isus nu vei mai experimenta aceste reacţii sentimentale. Dacă aşa crezi vei fi foarte vulnerabil în faţa Satanei, pentru că nimeni nu se află într-o poziţia mai periculoasă ca acela care crede că se află într-o siguranţă spirituală. Cel ce crede că nu poate fi sedus este în cel mai mare pericol de a avea acesta experienţă.

Ceea ce creştinii trebuie să recunoască este faptul că există un altfel de dragoste mai adâncă decât dragostea romantică. Vechii greci o numeau „philos". Este acel fel de dragoste care se dezvoltă între doi oameni care au aceleaşi scopuri şi dorinţe în viaţă. Este o dragoste care se dezvoltă între doi oameni care sunt implicaţi în aceiaşi lucrare care le este dragă. Acesta este felul de dragoste pe care ar trebui să-l dezvolte creştinii în relaţiile dintre ei. Acest fel de dragoste este mult mai adâncă decât acel sentiment romantic.

Imaginează-ţi un triunghi. La baza triunghiului sunt toate lucrurile care spui că sunt importante pentru tine. Mergând în sus spre vârful triunghiului, spaţiul devine din ce în ce mai mic, şi lasă loc pentru tot mai puţine lucruri. În cele din urmă nu mai este loc decât pentru un singur lucru. Atunci va trebui să răspunzi la aceasta întrebare: „Care este acel lucru pe care îl vei reţine după ce ai sacrificat pe toate celelalte?" Care este interesul tău cel mai mare? Care este lucrul pentru care ai muri? Odată ce ai definit care este cel mai important lucru pentru tine, pentru care ai fi gata să sacrifici toate celelalte, atunci va trebui să cauţi pe cineva care să aibă acelaşi lucru preţios ca şi tine.

Dacă eşti creştin, prin definiţie eşti un om dedicat lui Isus; eşti un om care spune din adâncul lui: „Pentru mine a trăi este Cristos şi a muri e un câştig." Eşti gata să trăieşti pentru Isus 100 procente? În consecinţă, dacă eşti creştin şi doreşti să experimentezi acest fel de dragoste mai profundă numită „philos" va trebui să te căsătoreşti cu cineva care are aceiaşi dedicare faţă de Isus. În timp ce unul se va apropia mai tare de Isus vă veţi stimula reciproc în a vă apropia de El. De aceea ne spune Biblia: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi." În Vechiul Testament Biblia ne pune întrebarea: „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?" Pentru ca o relaţie de dragoste să dureze mult timp este esenţial ca tu şi partenerul tău să fiţi de acord asupra scopului vieţii. Este esenţial ca amândoi să credeţi acelaşi lucru privind Cristos.

Foarte rar atunci când tinerii se întâlnesc poartă discuţii filozofice.

Vă gândiţi acum: „Discuţii filosofice? - glumeşti! Toni băiete ai uitat despre ce vorbeşti!" Şi totuşi cel mai important lucru pe care poţi să-l faci cu partenerul tău este să descoperi de unde vine şi încotro se duce cel cu care vorbeşti. Discutaţi împreună care sunt lucrurile cele mai importante pentru voi. Dacă nu sunteţi dedicaţi să faceţi aceleaşi lucruri nu veţi putea să vă dedicaţi unul celuilalt.

Îmi amintesc de o tânără de la Colegiul Eastern care se dedicase lucrării misionare şi dorea să lucreze cu Wycliffe Bible Translators. S-a împrietenit cu un tânăr John şi într-o zi a intrat la mine în birou cu lacrimi curgându-i pe obraz. S-a aşezat şi şi-a îngropat capul în mâini. Am întrebat-o plin de îngrijorare:

„Ce s-a întâmplat?"

„John vrea să se căsătorească cu mine," mi-a spus ea.

„Îţi place de el nu-i aşa? " am întrebat.

„Sunt nebună după el," a spus.

„Atunci care-i problema? îl iubeşti pe John, el vrea să se căsătorească cu tine. Mi se pare perfect. "

„John nu are aceeaşi dedicare pentru Domnul Isus," mi-a răspuns.

Nu înţelege faptul că eu vreau să merg ca misionară în Brazilia.

„Şi ce ai de gând să faci?" am întrebat eu.

M-a privit cu ochii mici şi mi-a spus:

„Ştii doar ce am de gând să fac. Voi pleca în Brazilia ca misionară. Am venit aici doar ca să te rogi cu mine şi să plângi cu mine."

Şi le-am făcut pe amândouă.

Într-o vineri după masă John şi eu am urcat în maşină şi am condus-o pe această tânără la aeroportul Kenedy în New York şi am îmbarcat-o pe avionul spre Brazilia. Când a urcat în avion plângea, John plângea, eu plângeam. În timp ce avionul îşi lua zborul mi-am pus întrebarea: „Oare asta înseamnă să fii un urmaş al lui Cristos? Oare asta înseamnă să fii un ucenic al Domnului?" Şi răspunsul l-am auzit imediat: „Poţi paria că

da!"

Isus spune „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine."

Nu poţi fii un ucenic al lui Cristos dacă nu respecţi lucrul acesta.

Vă mai pot da un caz în care rezultatul unei relaţii de dragoste a însemnat respingerea voii Domnului. A venit la mine o pereche pentru ca să-i căsătoresc. O cunoşteam bine pe tânără. Se predase lui Cristos într-un grup de studiu biblic pe care îl conduceam eu. Logodnicul ei îmi era total necunoscut. Când l-am întrebat dacă este creştin, mi-a răspuns rece că odată, de mult, crezuse în Dumnezeu, dar acum depăşise starea aceea.

Am întrebat-o pe tânără dacă are de gând să se căsătorească cu el, în ciuda faptului că nu e credincios. Mi-a replicat supărată:

„Campolo, nu-mi da citate din Biblie acum. Întotdeauna dai citate din Biblie."

Nu ştiu de unde ar fi vrut să-i dau citate? Din Shakespeare? A continuat:

„Probabil că ai de gând să-mi spui versetul acela: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi nu-i aşa? Nu-nţelegi? îl iubesc şi nimic nu va sta în calea noastră. Vrem să fim împreună.

I-am spus că nu poate fi o bună creştină decât dacă îl iubeşte pe Isus mai mult decât pe logodnicul ei, dar nu a vrut să mă asculte. Totuşi, ceva a stat în calea lor şi nu au putut fi împreună. Au divorţat.

Îndrăgostiţii creştini sunt oameni care ştiu că există un altfel fel de dragoste decât acel sentiment romantic pe care această societate îl numeşte dragoste. Îndrăgostiţii creştini ştiu că există un fel de dragoste care intră în viaţa lor, îi stăpâneşte şi îi permite lui Isus să treacă prin el în viaţa celuilalt. Într-o astfel de relaţie fiecare îndrăgostit creştin ştie că Isus doreşte să iubească cealaltă persoană prin el sau ea. Vă chem pe toţi să fiţi îndrăgostiţi creştini.

Este o poveste pentru copii care mi-a plăcut tare mult şi de fiecare dată când o citesc mă mişcă. Povestea se cheamă iepuraşul de catifea şi e scrisă de Majorie Williams. Într-un pasaj din poveste iepuraşul de jucărie şi căluţul de jucărie stau de vorbă. Conversaţia lor care cred eu comunică un mare adevăr, sună cam aşa:

„Ce înseamnă REAL? a întrebat iepuraşul într-o zi când stăteau unul lângă altul alături de ţarc chiar înainte ca Nana să intre şi să deretice prin cameră. Înseamnă să ai anumite lucruri care bâzâie în interiorul tău şi un mâner?"

„A fi REAL nu are nimic de a face cu modul în care eşti făcut," a răspuns căluţul. Este ceva ce ţi se întâmplă. Când un copil te iubeşte mult, mult timp, nu numai că se joacă cu tine, ci te iubeşte cu ADEVĂRAT, atunci devii REAL.

„Şi te doare?" a întrebat iepuraşul.

„Uneori da," a răspuns căluţul, pentru că el spunea întodeauna adevărul. Dar când eşti Real, nu-ţi mai pasă că eşti rănit.

„Şi lucrul acesta se întâmplă dintr-odată ca atunci când eşti rănit," a întrebat el, „sau încetul cu încetul?"

„Nu se întâmplă dintr-o dată, a răspuns căluţul, Devii real. E nevoie de mult timp. De aceea lucrul acesta nu se întâmplă adesea cu oamenii care se sparg uşor, care au muchii ascuţite sau care trebuie ţinuţi cu mare grijă. În general atunci când ajungi să fii Real, de prea multă dragoste nu mai ai păr, ochii ţi-au căzut şi încheieturile ţi s-au desfăcut şi ..... eşti tare zdrenţăros. Dar toate acestea nu mai contează de loc, pentru că odată ce ai devenit Real, nu mai poţi fi urât decât pentru oamenii care nu înţeleg."

Ceea ce v-am descris este cu mult mai adânc decât sentimentul romantic şi asta este ceea ce Isus doreşte pentru tine. El vrea ca tu să ai o relaţie în care tu şi partenerul tău să devii mai viu, mai real, mai vital. Când ai acest fel de relaţie lucrul acesta îţi creează un fel de euforie, o bucurie de nedescris. Când iubeşti pe cineva care are aceleaşi idealuri, este la fel de predat ca şi tine atunci eşti îndrăgostit de cineva care este îndrăgostit de acelaşi Isus pe care îl iubeşti şi tu. Când atât tu cât şi partenerul tău puteţi spune ,Avem de gând să-L slujim pe Isus Cristos împreună" lucrul acesta va aduce în viaţa voastră o bucurie pe care aţi dorit-o amândoi.

Un ultim lucru: în cele mai multe relaţii apar momente când simţiţi că ar trebui să rupeţi relaţia şi poate trebuie s-o faceţi. Dacă ajungeţi la un astfel de punct în relaţia voastră, vă rog fiţi cinstiţi. Am găsit că mulţi tineri creştini refuză să fie cinstiţi în astfel de situaţii.

Prea adesea când o fată vrea să rupă relaţia cu un băiat, nu-i spune lucrul acesta pur şi simplu. În schimb ea se gândeşte să-i facă viaţa mizerabilă. Se gândeşte că dacă îl răneşte destul de mult, el va fi cel care rupe relaţia şi nu va trebui ea să-şi murdărească mâinile cu treaba asta. Desigur se întâmplă şi invers. Sunt tineri care folosesc aceeaşi strategie când doresc să termine cu o fată.

Am văzut tineri care se rănesc aşa de mult în procesul ruperii relaţiei lor romantice, încât după ce totul s-a terminat între ei nu mai pot fi nici măcar prieteni. Vedeţi astfel de cazuri prin şcoli, nu-i aşa? Cunoaşteţi tineri care erau „îndrăgostiţi" unul de celălalt şi nici nu-şi mai vorbesc acum. Biblia ne învaţă: ...... fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos." Eşti tu bun cu cel pe care spui că-l iubeşti sau l-ai iubit?

Sunt destul de bătrân să mi-l amintesc pe Elvis Presley cântând „Nu fii crud" între tinerii noştri de astăzi este atâta cruzime.

Şi am văzut prea mulţi tineri creştini care sunt cruzi în relaţiile lor romantice. Vă rog fiţi buni şi cinstiţi atunci când rupeţi o relaţie.

Unii dintre cei ce citiţi această carte va trebui să faceţi faţă riscului de a rămâne singuri. Va fi un număr semnificativ dintre tineri care nu se vor căsători. Poate te vei găsi în situaţia că va trebui să alegi să te căsătoreşti cu cineva care nu crede ce crezi tu, nu este la fel de predat ca şi tine, sau va trebui să nu te căsătoreşti. E o alegere grea, dar trebuie să vă spun că sunt multe lucruri mai grele decât să fii singur restul vieţii. Unul din acestea este să te căsătoreşti cu cineva cu care nu poţi împărţi şi nu te poţi bucura de lucrările lui Dumnezeu.

Te rog să recunoşti că s-ar putea întâmpla să ţi se ceară să accepţi singurătatea dacă îl urmezi pe Isus. Dar nimeni nu a spus vreo dată că va fi uşor să-L urmezi pe Isus. Pe de altă parte singurătatea poate fi o binecuvântare. Ea poate oferi posibilitatea de a-L urma pe Isus într-un mod care e imposibil pentru cei căsătoriţi. Apostolul Pavel scrie în 1 Corinteni 7:32-34 : Dar eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cine nu este însurat, se îngrijeşte de lucrările Domnului, cum ar putea să placă Domnului. Dar cine este însurat, se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. Tot aşa între femeia măritată şi fecioară este o deosebire: cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul; iar cea măritată se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei."

Pavel face clar un lucru cunoscut de toţi cei ce au fost pe câmpul de misiune: statutul liber al lucrătorilor creştini necăsătoriţi îi face capabili de a face anumite lucruri pentru Isus pe care cei căsătoriţi nu le pot face. Cei necăsătoriţi pot locui acolo unde cei cu familii nu pot. Ei se pot muta dintr-un loc în altul după cum e nevoie cu minimum de dificultate. Au nevoie de bani puţini pentru a se întreţine. Şi au mai mult timp să-l petreacă cu cei pe care Dumnezeu i-a chemat să-i slujească. Singurătatea nu trebuie privită ca o pedeapsă care trebuie îndurată, ci ca o oportunitate care oferă vaste posibilităţi de a sluji.

Te chem să-ţi predai viaţa lui Isus. Lucrul acesta îţi va cere să-ţi ordonezi viaţa întreagă: viaţa sexuală, viaţa de familie sau singurătatea conform voii lui Dumnezeu. Dacă ţi-aş cere să dai banii tăi lui Isus, am sentimentul că ai face lucrul acesta. Dacă ţi-aş cere să dai timpul tău lui Isus, cei mai mulţi aţi face şi lucrul acesta. Dar cer ceva mai profund decât atât. Cer să spui din adâncul inimii tale: „Doamne Isuse, am de gând să te las să conduci viaţa mea şi relaţiile mele cu persoanele de sex opus. Am de gând că dacă voi avea un prieten sau o prietenă să mă comport în aşa fel să capăt aprobarea Ta. Doresc să fiu sensibil cu cei ce sunt răniţi şi izolaţi. Doresc să am relaţii apropiate doar cu cei ce au o relaţie apropiată cu Tine, pentru că ştiu că Tu doreşti ca relaţia mea de dragoste să mă facă real. Sunt gata să accept şi singurătatea ca pe o oportunitate de a-Ţi fi mai de folos dacă îmi vei da harul special de a-mi învinge pornirile sexuale."

Vrei să faci lucrul acesta? Vrei să-I dai viaţa ta de dragoste lui Isus şi să te încrezi că ceea ce face El e cel mai bun lucru pentru tine?

Sper că vei face lucrul acesta. Mai mult decât atât, mă rog să-l faci.