Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata
Yüklə 2,51 Mb.
|
| ţ r- rosti Mitea avîntat şi cu un ton pătruns de respect
Jur n uSenka, rotindu-şi privirile peste chipurile celor din ■ . nici nu ştiu cum să vă mulţumesc, domnilor! Mă simt ^ Înviat H" &âtrî morţi, mi-aţi redat viaţa cu un singur cuvînt!... cOv asta... m-a purtat în braţe, domnilor, m-a scăldat în toţj c am ramas singur pe lume la trei ani, părăsit de °st
mai mult decît un tată pentru mine!... J 208_____________________________________ - Aşadar, dumneata... începu anchetatorul. - Daţi-mi voie, domnilor, daţi-mi voie, numai un vă rog, îl întrerupse Mitea şi, punînd coatele pe mas"yi îngropa faţa în palme. Lăsaţi-ma să-mi adun gînduril' răsuflu puţin. E prea mult pentru un biet om ca să nu se s a zdruncinat pînă în fundul rărunchilor, inima omului nu est tobă să îndure atîtea lovituri, domnilor! - Poate ar fi bine să mai iei o gură de apă..., însă™ Nikolai Parfionovici. Mitea îşi descoperi obrazul şi se porni pe rîs. Avea o privire mai veselă acum şi părea cu totul transfigurat. Pînă si glasul său era altul; anchetatorii aveau acum în faţa lor un om la fel ca şi ei, conştient că poate să stea de vorbă cu dînşii ca de la egal la egal, o veche cunoştinţă care-i întîmpina ca şi . cum s-ar fi întors cu o zi înapoi, cînd nu se întîmplase încă nimic şi s-ar fi întîlnit cu toţii la cine ştie ce reuniune mondenă. E locul să menţionăm aici că de la început, de cînd venise la noi în oraş, Mitea fusese primit cu braţele deschise în casa ispravnicului, ca după aceea vizitele lui să se rărească treptat, iar în ultima lună să înceteze cu totul, aşa ca ispravnicul de cîte ori îl vedea pe stradă se încrunta. răspunzîndu-i la salut numai cu politeţe, lucru pe care Mitea îl observase de mult. Pe procuror îl cunoştea mai puţin; du1 cînd în cînd, obişnuia să facă însă cîte o vizită de curtoazie soţiei acestuia, o persoană nervoasă şi cam fantezistă. De c se ducea pe la dînsa nici el, cred, n-ar fi ştiut să spună; fap că soţia procurorului îl primea de fiecare dată cu plăcere, Şi interesa de el tot timpul, fără vreun motiv special-judecătorul de instrucţie nu avusese încă timpul să inu legături mai strînse, dar se întîlnise cu el în cîteva rînfl nişte cunoştinţe comune şi de vreo două ori chiar stătus mult de vorbă cu dînsul, de preferinţă despre femei- - Constat că eşti un anchetator foarte abil, Ni ^ Parfionovici, rîse Mitea înviorat. Acum am să caut sa ^ şi eu o mînă de ajutor. O, nu ştiţi ce bine mi-aţi fâcu ' don1' KARAMAZOV 209 -""' ojc-aş fi înviat din morţi... Vă rog să nu mi-o luaţi în ' de rău că vorbesc aşa deschis cu domniile voastre şi " ici un fel de fasoane. De altfel, vă mărturisesc cinstit băut cam multişor şi sînt puţin turmentat. Mi se pare ° avut onoarea, Nikolai Parfionovici... onoarea şi ea sâ vă întîlnesc în casa unei rude ale mele, Miusov... Domnilor, n-am pretenţia, fireşte, să fiu pe picior de egalitate dumneavoastră, îmi dau prea bine seama de situaţia în care mă aflu- Asupra mea planează... da, dacă Grigori a făcut, «acum spuneţi, declaraţii în legătură cu mine... probabil că planează asupra mea o bănuială cumplită! E teribil, într-adevăr teribil, înţeleg foarte bine! Dar să trecem la fapte, domnilor, vă stau la dispoziţie, sper c-o să terminăm repede, nu-i aşa, domnilor? Ascultaţi! Nu-i aşa că n-o să dureze prea mult, din moment ce nu mă ştiu cu nimic vinovat? Mitea vorbea iute, volubil, nervos, expansiv, ca şi cum ar fi fost într-adevăr convins că-i avea în faţă pe cei mai buni prieteni ai săi. - Prin urmare, vom nota deocamdată că dumneata respingi categoric acuzaţia ce ţi se aduce, rosti solemn Nikolai Parfionovici şi, întorcîndu-se spre grefier, îi dictă în şoaptă ceea ce trebuie să consemneze. - Să notaţi? Vreţi să notaţi? Bine, scrieţi, sînt de acord, n'am nimic împotrivă, domnilor, sînt perfect de acord... umai că, să vedeţi... Staţi, staţi, scrieţi aşa cum vă spun: unosc că m-am făcut vinovat de agresiune, de lovire gravă a unui biet bătrîn. De asta da, sînt vinovat. E adevărat că, în mcul sufletului meu, mă simt vinovat şi de altceva, dar asta P tebuie să scrieţi! adăugă el, adresîndu-se grefierului, parte din viaţa mea particulară şi nu vă interesează pe Ce eav°astrâ, domnilor, fiindcă nu văd de ce v-ar interesa de Petrece în tainiţele inimii mele... Şi că nu sînt vinovat şi sjmni ea bâtrînului meu tată! E ceva fără sens! O idee pur absurdă!... Am să vă dovedesc pe loc şi o să vă 'eti îndată că am dreptate. Veţi vedea c-o să rîdeţi pe
urma, o să rîdeţi cu hohote, domnilor, ca v-a putut tr minte cumva o asemenea bănuială!... ^ - Linişteşte-te, Dmitri Fiodorovici, interveni jude ca şi cînd ar fi căutat să-i transmită calmul sau, potnr *"' efervescenţa. înainte de a continua interogatoriul as ' dacă bineînţeles accepţi să răspunzi, sa confirmi fapt 1 3' dumneata - după cum reiese chiar din spusele dumital pînă acum - nu prea îl priveai cu ochi buni pe râposat Fiodor Pavlovici şi că erai tot timpul în ceartă cu dînsul r i puţin acum un sfert de oră, dacă nu mă înşel, ai declarat în gura mare că aveai intenţia să-l ucizi. „Nu l-am omorît ai strigat dumneata, dar am vrut să-l omor!" - Am strigat eu aşa? De, ştiu eu, tot ce se poate, dom nilor! Da, aşa e, din păcate am vrut să-l omor, de multe on mi-a trecut prin gînd... din păcate, da, e adevărat!... - Prin urmare, ai vrut s-o faci. Bun. N-ai putea acum sa ne explici ce anume a determinat ura asta înverşunau împotriva tatălui dumitale? Mitea se întunecă deodată la faţă. - Ce să vă mai explic, domnilor! dădu el din umeri. coborînd privirile în pămînt. Nu mi-am ascuns niciodată sen timentele, tot oraşul le cunoaşte, sau cel puţin aceia care vin mai des la circiumă. Chiar acum cîteva zile mi le-am martu risit în chilia stareţului Zosima... Şi în aceeaşi seara l-an1 bătut pe tata atît de crunt, că puţin a lipsit să nu moara ■ cf PL o anumita autoritate, dar sentimentele mele ma pflv Yüklə 2,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
|