Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

to» totuşi

211

xclusiv, sînt lucruri prea intime şi, deci, strict perso-^jU"^t După ^{cum şt}& ^{însa nu} l^e~^{am a}scuns niciodată... am t în g^{ura maie} ^^esP^{Te e}^^e *^a tractir, mărturisindu-le ^V°^f ■ voia să-mi dea ascultare şi... nici acum n-am să fac din °° ui secret. Văd că în cazul de faţă există dovezi zdro-' are împotriva mea: am spus la toată lumea c-am să-l ucid ■ te câ omul â fost într-adevăr asasinat! Cine poate să fie oaşul dacă nu eu! Ha-ha! Vă iert, domnilor, vă iert din ata inima! Sînt şi eu uluit peste măsură, simt că se încreţeşte pielea pe mine, căci dacă nu l-am omorît eu, atunci cine a sâvîrşit crima? Nu-i aşa? Dacă nu sînt eu asasinul, atunci cine să fie? Domnilor, întrebă el brusc, vreau să ştiu, vâ rog stăruitor să-mi spuneţi: unde a fost ucis? Cum? Cu ce şicum? Vă rog să-mi spuneţi şi mie!

Vorbise precipitat, uitîndu-se cînd la procuror, cînd la judecătorul de instrucţie.

- L-am găsit la dînsul în birou, pe jos, întins pe spate, cu capul spart, răspunse procurorul.

- E îngrozitor, domnilor! Mitea se cutremură înfiorat şi, punînd cotul pe masă, îşi acoperi ochii cu mîna.

- Mai departe... zise Nikolai Parfionovici. Vreau să ştiu, ^adar, motivul care a determinat ura dumitale. Pare-mi-se c-ai declarat în public c-ar fi o gelozie la mijloc.

~ Da, şi gelozie, dar nu numai atît. -Răfuieli băneşti? ~ Da, băneşti.

- Dacă nu mă înşel, ai pomenit despre o sumă de trei mii mole, ce-ţi revenea din moştenirea rămasă de pe urma

P°satei dumitale mame şi pe care bătrînul nu ţi-a achitat-o, y."" ^{are tf}ei mii?! Era o sumă mult mai mare! protestă flii'i n °P^rit mai mult de şase mii, poate chiar peste zece ras * ^ ^a^^{a e}' ^{am S}P^US ^^{a toata mmea}> ^am urlat la toate ft_es. • '-^)ar pînâ la urmă m-aş fi mulţumit şi cu trei mii. ~~ ducâ-se dracului! Aveam nevoie urgentă de trei mii de aceea consideram că pachetul cu trei mii de