Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

1

UI

sau nu parte de iertare pe lumea cealaltă?" „Psiholo Ippolit Kirillovici, ascultă depoziţia cu un zîmbet subt' ' propunînd ca şi această declaraţie, privitoare la soarta pe Dmitri Fiodorovici se gîndea c-ar putea să-i fie hărăzită du moarte, să fie „ataşată la dosar".

Chemat la rîndul său de anchetatori, Kalganov intra în odaie cu o mutră plictisită şi răspunse la întrebări îmbufnat si năzuros, adresîndu-se deopotrivă procurorului şi lui Nikolai Parfionovici, ca şi cînd atunci i-ar fi văzut pentru prima oara în viaţa lui, deşi se cunoşteau destul de bine şi se întîlneau aproape zilnic. începu prin a spune că el „nu ştie şi nici nu vrea să ştie nimic". Confirmă că auzise şi despre „a şasea mie", şi că în momentul acela se afla într-adevăr lîngă Mitea. La întrebarea cîţi bani avea după părerea sa inculpatul, răspunse că „habar n-are"; stăruind în schimb asupra faptului că polonezii jucaseră cu cărţi măsluite. Adeveri, de aseme­nea, la insistenţele anchetărilor, că după ce polonezii fuseseră expediaţi din odaie se produsese un reviriment în relaţiile dintre Mitea şi Agrafena Aleksandrovna care-i mărturisise acestuia că-l iubeşte. Vorbi respectuos şi cu mult tact despre Agrafena Aleksandrovna, ca şi cum ar fi fost o doamnă din lumea mare, fără să-şi permită o singură dată să-i spună pe nume, „Gruşenka". Cu toată aversiunea lui manifestă de a da orice fel de declaraţii, Ippolit Kirillovici îl descusu vreme îndelungată şi datorită lui reuşi să cunoască mai amănunţi „romanul" pe care-l trăise Mitea în noaptea aceea. M»^e

lăsă să vorbească, fără să-l întrerupă. Martorul primi.

• «cufld³ sfîrşit, permisiunea să plece şi ieşi fără sâ-şi ^as

indignarea. ,

Venise rîndul polonezilor să fie anchetaţi. Aceştia se c

i

caserâ de cu seară în odăiţa în care stătuseră încuiaţi,