Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

1 cifl

1 reuşiseră să închidă ochii toată noaptea şi, în moment ^

autorităţile sosiseră la faţa locului, se îmbrâcaserâ num

FRATE

KARAMAZOV

273

• ■ strînseseră lucrurile cu iuţeală, bănuind că vor fi ogaţi Şi ^e'^{- mtrara am}îndoi foarte ţanţoşi, deşi cu oare-teamă, în încăpere. Cel mai marcant dintre ei, adică ărunţelul, era funcţionar de categoria a douăsprezecea în disponibilitate, avusese un post de veterinar în Siberia şi se _mea pan Mussjalowicz. Pan Wrublewski era liber-profe-sionist, în speţă dentist. Răspunzînd la întrebările anchetato­rilor, şi unul, şi altul se adresau lui Mihail Makarovici, deşi acesta şedea deoparte. în naivitatea lor îl socoteau mai mare în grad decît ceilalţi şi deci personajul cel mai important din­tre toţi cei de faţă; tot timpul nu-l mai scoteau din „pan colonel". Numai după ce Mihail Makarovici le atrăsese în cîteva rînduri atenţia, se dumeriră că declaraţiile trebuiau adresate lui Nikolai Parfionovici. Vorbeau destul de curent ruseşte, cu toate că unele cuvinte le rosteau stîlcit. Pan Mussjalowicz pomeni cu atîta pasiune şi cu asemenea ifose despre relaţiile lui din trecut şi din prezent cu Gruşenka, încît reuşi să-l scoată din sărite pe Mitea, care se burzului la polonez, răcnind că nu permitea unui „ticălos" să se exprime aşa despre dînsa de faţă cu el. Pan Mussjalowicz se simţi grozav de ofensat de cuvîntul „ticălos", cerînd să fie consem­nat în procesul-verbal. Mitea clocotea de mînie.

~ Da, ticălos, ticălos! Puteţi să scrieţi ce vreţi în proce-"^verbal, puţin îmi pasă, eu tot ticălos am să-i spun! strigă

bal

ai Parfionovici, deşi nu uită să treacă în procesul-ver-tul incriminat, dădu totuşi dovadă, cu prilejul aces-_c ^mcident, de un tact într-adevăr remarcabil: îl admonesta ^entate pe Mitea, dar în acelaşi timp renunţă să mai ^e asupra laturii romantice a cazului anchetat, intrînd ay ^ ^mi^ezul problemei. Iar declaraţiile celor doi pani ^arul să suscite în cel mai înalt grad interesul ancheta-

274

torilor printr-un fapt deosebit de important şi anume tiva lui Mitea de a-l mitui pe pan Mussjalowicz, oferind trei mii de ruble ca să-şi ia tălpăşiţa; şapte sute era gata s'' înmîneze pe loc, urmînd să-i achite restul, adică doua mii sute de ruble „mîine dimineaţă, în oraş". îşi dăduse cuvînh de onoare că la Mokroe nu venise cu atîţia bani, dar ca av suma întreagă depozitată undeva, în oraş. Luat prin _SUr prindere, Mitea declară în primul moment că nu-i promisese formal să-i dea banii chiar a doua zi, dar cum Wrublewski confirmă la rîndul său declaraţia lui pan Mussjalowicz, după ce se gîndi puţin, Mitea recunoscu încruntat că probabil aşa se întîmplase, cum spuneau ei, dar în clipa în care făcuse această promisiune era cu capul în nori. Procurorul primi declaraţia cu braţele deschise; pentru acuzare era limpede acum (de altfel, la concluzia asta se şi ajunse mai tîrziu) ca jumătate sau o parte din bani se aflau probabil ascunşi undeva în oraş, dacă nu chiar la Mokroe; în felul acesta se lămurea şi o împrejurare oarecum derutanta pentru ancheta­tori şi care, cu toate că de minimă importanţă, pledase pîna atunci în favoarea acuzatului, anume faptul că Mitea nu avea asupra lui decît opt sute de ruble. Acum şi acest unic sprijin se prăbuşise. La întrebarea procurorului de unde se bizuia sa facă rost de cele două mii trei sute de ruble ca sa i le plătească polonezului, din moment ce declarase că nu avusese la e decît o mie cinci sute, cu toate ca-l asigurase formal, „P^e cuvînt de onoare", c-o să-i achite toata suma, Mitea raspun că voia să-i ofere „poleacului", în locul banilor făgădui concesiunea cu acte în regulă a drepturilor lui asupra sa u Cermaşnea, tranzacţie pe care le-o propusese mai înain Samsonov şi doamnei Hohlakova. Procurorul întîmp¹¹¹ un zîmbet acest „subterfugiu" naiv.

KARAMAZOV

275

Si dumneata crezi că el ar fi acceptat sa intre în posesia tor drepturi" în loc să primească în mînă doua mii trei sute de ruble bani gheaţa?

_ Ar fi acceptat, sînt convins c-ar fi acceptat, se însufleţi utea Gîndiţi-vă, nu mai era o chestiune de două mii de ble ci de patru, dacă nu chiar de şase mii, pe care îi putea scoate foarte uşor! Ar fi pus imediat în mişcare o droaie de avocatei şi cîrciogari poleaci şi ovrei, şi i-ar fi smuls pînă la ujmă bătrînului nu numai trei mii, ci ar fi luat toată Cermaşnea ca din palmă.

Cum era şi de aşteptat, declaraţia lui pan Mussjalowicz fu consemnată pe loc, aproape cuvînt cu cuvînt, în procesul-ver-bal, după care panii avură voie să plece. Nu se pomeni un singur cuvînt, în timpul audierii, despre faptul că trişaseră la cărţi. Nikolai Parfionovici le era prea îndatorat şi nu voia să-i mai plictisească pentru nişte bagatele, cu atît mai mult, cu cît probabil nu fusese la mijloc decît o răfuială între jucători în stare de ebrietate. Că doar se băuse din plin şi se făcuse destulă zarvă în noaptea aceea... Aşa încît banii, adică cele două sute de ruble, rămaseră definitiv în buzunarul lor.

In continuare, îl chemară pe Maksimov. Bătrinul moşier wtră timid şi se apropie cu paşi mărunţei de anchetatori, des­cumpănit şi peste măsură de abătut. Tot timpul interogatoriu­lui rămăsese jos cu Gruşenka; şedea lîngă ea tăcut, „doar din •M în cînd începea să bocească şi-şi tot ştergea ochişorii cu atista lui î_n pătrăţele", va povesti mai tîrziu Mihail akarovici. Gruşenka căuta să-l liniştească şi sa-l îmbăr-^eze- Cu lacrimi în ochi, bătrînelul mărturisi din capul ^U1 Păcatul de care se făcuse vinovat, luînd cu împrumut Umitri Fiodorovici zece ruble, „bat-o vina de sărăcie",

are era gata sa le restituie... La întrebarea bruscă a lui Nikolai P_a r av ^rdrnonovici dacă putea să aprecieze cam ce sumă

^suPra lui Dmitri Fiodorovici, fiind cel mai în măsura

276

s-o facă, atunci cînd scosese banii din buzunar ca sa-l j mute cu zece ruble, Maksimov răspunse categoric „d_ou *"'"" de mii". '

- Ai văzut vreodată în viaţa dumitale douăzeci de m" h ruble? îl întrebă zîmbind Nikolai Parfionovici.

- Am văzut, dar nu douăzeci, ci doar şapte. Le-am va> cînd nevastă-mea a ipotecat moşia. Mi le-a arătat numai as de la distanţă, ca să-mi facă în necaz. Erau numai sute teanc cam atîta. Şi Dmitri Fiodorovici avea tot aşa, numai hîrtii de o sută...

Nu-i mai cerură alte lămuriri. Sosise, în sfîrşit, rîndul Gruşenkăi. Anchetatorii se gîndeau, fireşte, cu oarecare teamă, la efectul pe care venirea ei ar putea să-l aibă asupra inculpatului şi Nikolai Parfionovici îi adresă cîteva cuvinte, sfătuindu-l să fie cuminte şi să stea liniştit; drept răspuns, Mitea se mulţumi să pună capul în piept, vrînd astfel să arate că „nu va provoca nici o scenă". Gruşenka veni însoţită chiar de Mihail Makarovici în persoană. Intră înăuntru, cu o figură sobră, adumbrită de tristeţe, dar aproape calmă, şi se aşeza încet pe un scaun, cînd Nikolai Parfionovici o pofti cu un gest să ia loc în faţa lui. Era foarte palidă şi probabil că o luase cu frig, pentru că se zgribulea, înfăşurîndu-se mereu în şalul ei negru de toată splendoarea. Avea într-adevăr frisoane uşoare, preludiul îndelungatei boli de care avea să zacă după iureşul acelei nopţi. Sobrietatea ei, privirea deschisă şi gravă, gesturile cumpănite făcură asupra tuturor o impresie favora­bilă. Mult nu lipsea ca Nikolai Parfionovici să se „amorezeze de ea. El însuşi mărturisi mai apoi, nu mai ştiu în ce rare, că abia în momentul acela îşi dăduse seama cît er^a

de