Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

_SUl(j. ^e

P°^ate să fie ceva adevărat în ceea ce spui, rosti în li

394

- Ca să vezi ce idei pot să-ţi treacă prin cap! exclam voce stridentă Lise, într-o explozie de entuziasm T ^U° dumitale, părintele? Nici nu-ţi închipui cît preţuieşti în ^ mei, Alioşa, pentru că nu eşti în stare să minţi niciodată' <; ' să-ţi povestesc ceva, un vis teribil de comic: mi se întî_m T uneori să visez draci. Parcă mă aflu la mine, în _otj noaptea, cu luminarea aprinsă, şi peste tot mişună o surned nie de încornoraţi, prin toate colţurile, chiar şi sub masa L un moment dat, se deschide uşa şi în prag se îmbulzesc iaras o droaie de diavoli care vor să intre înăuntru, să pună gheara pe mine. încă puţin şi mă înhaţă. îmi fac atunci cruce şi dracii se trag înapoi, speriaţi, dar tot nu se îndură să plece, stau mai departe în uşă, stau pitiţi prin colţuri şi aşteaptă. Şi deodată mă apucă o poftă năprasnică să hulesc, luînd în deşert numele lui Dumnezeu, şi încep să blestem, şi atunci sar toţi buluc asupra mea, rînjind de bucurie, şi dau să mă înhaţe; dar in aceeaşi clipă îmi fac cruce şi iarăşi o zbughesc toţi înapoi¹ Ştii ce nostim e, simţi mereu cum ţi se taie răsuflarea!

- Şi eu am uneori asemenea vise, spuse Alioşa.

- Zău? spuse Lise ca şi cînd nu i-ar fi venit să creadă Ascultă, Alioşa, să nu rîzi de mine, e vorba de ceva foarte important: e posibil oare ca doi oameni să aibă acelaşi vis.

- Probabil că da.

- Alioşa, îţi spun încă o dată: e ceva foarte important. continuă Lise peste măsură de mirată. Visul în sine poate ca

nu înseamnă nimic, curios e faptul că ai putut visa

acelaşi

lucru ca şi mine. Ştiu că dumneata nu mă minţi nicioda te-aş ruga să nu mă minţi nici acum: spune-mi, e adevăr Nu glumeşti?

- E adevărat.

Lise părea foarte tulburată. Cîteva clipe nu mai sp nimic. _h

- Alioşa, te rog, vino mai des pe la mine, rosti ea tîrziu, stăruitor.

395

să vin mereu sa te vad, toată viaţa, îi răspunse con-

^V1IlS"sînt atîtea lucruri pe care numai dumitale ţi le j „tP7 îi mărturisi Lise. Mie şi dumitale, atîta tot. Eşti

înCr(;ouH^CA'

rul om de pe lume căruia i ie spun. îmi place să stau de hă cu dumneata mai mult chiar decît cu mine însămi. Şi de dumneata nu mi-e ruşine. Alioşa, de ce nu mi-o de dumneata chiar aşa, deloc? E adevărat că ovreii fură copii de Faşti şi-i ciopîrţesc?

- Nu ştiu.

- Am aici o carte în care scrie că nu ştiu unde a fost jude­cat un ovrei care a ciopîrţit un băieţel de patru ani. întîi şi-ntîi i-a tăiat degetele de la mînuţe şi după aceea l-a răstignit pe perete; l-a bătut în cuie cu braţele desfăcute; a declarat apoi la proces că băieţelul a murit după patru ore. Foarte repede, nu? Zicea că a gemut şi s-a văitat tot timpul, iar el stătea în faţa lui şi-l privea. Ce splendid!

- Splendid?

- Superb! Uneori îmi închipui că eu l-am răstignit. îl văd cum stă atîrnat de perete şi geme, în vreme ce eu mănînc compot de ananas, instalată pe un scaun în faţa lui. îmi place la nebunie compotul de ananas! Dar dumitale?

Alioşa o privea fără să-i răspundă. Chipul fetei, galben ca ^ceara, se întunecă deodată, crispat, şi-n ochi i se aprinse o lumină ciudată.

~ Ştii, cînd am citit povestea asta cu ovreiul, am tremurat ³⁰¹ Plîns toată noaptea. Mi se pare că aud mereu ţipetele şi

^etele băieţaşului (la patru ani copiii îşi dau seama de

toate) < tul de_:

în acelaşi timp, nu-mi iese din cap ideea cu compo-

ananas. A doua zi de dimineaţă am trimis cuiva un bilet , U-l să vină neapărat la mine. A venit şi i-am vorbit tot' ^{e C}°^ ^Ş* despre compotul de ananas. I-am povestit tot, şi a ^S^^Us '^{a urma cmar ca} "^e splendid". A început să rîdă ^unoscut şi el că într-adevăr e splendid. Apoi s-a sculat

396