Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

^Se

454 ____________________^

- Nu înţeleg... De ce să-mi fie teamă de ziua de 1 miră Ivan, săgetat deodată de un fior pîna în fundul chilor. """"i-

Smerdiakov îl măsură cu privirea.

- Nu în-ţe-le-ge-ţi? spuse el cu o mustrare în gi_as ştiu, zău, ce plăcere poate să simtă un om inteligent să " atîta teatru! °^ace

Ivan se uita la el, fără să scoată o vorbă. Cuvintele şi m • ales tonul extrem de arogant şi atît de neaşteptat pe car luase fostul lui lacheu şi pe care nici chiar data trecută nu l avusese în nici un moment era făcut să-l uluiască.

- Vă spun doar că n-aveţi nici un motiv să vă temeţi N-am de gînd să dau nici o declaraţie împotriva dumnea­voastră, iar dovezi nu există. Ia uite cum vă tremură mîinile De ce tremură aşa? Duceţi-vă acasă, nu l-aţi omorît dum­neavoastră.

Ivan avu o tresărire: îşi aduse aminte de Alioşa.

- Ştiu că nu eu... îngăimă el.

- Şti-i-ţi? insinua pe acelaşi ton Smerdiakov. Ivan se repezi şi-l apucă de umăr.

- Spune tot, viperă! Vorbeşte!

Smerdiakov nu se arătă cîtuşi de puţin speriat. Se mulţumi doar sâ-l privească în ochi cu o ură aproape dementă.

- Dacă-i aşa, atunci am să vă spun: chiar dumneavoastră l-aţi ucis! scrîşni el furios.

Ivan se lăsă pe scaun, ca şi cum ar fi cumpănit în minte ceva. Zîmbi sarcastic.

- Iar o iei de la început? Iarăşi aceeaşi poveste ca rîndu trecut?

- Da, şi rîndul trecut, ca şi acum, am stat tot aşa faţă-n faţă şi aţi înţeles perfect tot. Ca şi acum.

- Eu nu înţeleg decît că eşti nebun.

- Tot nu v-aţi plictisit? Sîntem între patru ochi, de ce ne-mai minţi unul pe altul? De ce am mai juca teatru? On ^v _ţ să aruncaţi iarăşi vina numai pe mine şi mi-o spuneţi in

_TII KARAMAZOV_____________________________455

voastră l-aţi ucis, da, dumneavoastră sînteţi vinovatul ^^U"'" al ^{eu n}"^am ^^ost decît unealta, mîna dreaptă a dum-P^ _astră! Sluga cea credincioasă! Eu am săvîrşit numai "^eâ _ce domnia voastră mi-aţi poruncit să fac. ^ Ai sâvîrşit? Cum, tu ai ucis? se cutremură Ivan.

Simţi că i se zdruncină ceva în creier, îl luă deodată cu ■ începu să tremure din toate mădularele, scuturat de • smerdiakov îl privea nelămurit; nici el nu se aştepta obabil la o spaimă atît de sincer manifestată.

Cum se poate, chiar n-aţi ştiut nimic? îngăimă el neîncrezător, zîmbi strîmb.

Ivan rămase cu ochii la el, fără să spună un cuvînt, ca şi cînd i-ar fi pierit graiul.

I-ieh, la Piter Vanka a plecat, Să-l aştept m-am săturat!

îi zvoni deodată la ureche.

- Ştii, bîigui el, în sfîrşit, mi se pare că visez, că nu eşti decît o fantomă!

- Nu-i nici o fantomă aici. Nu sîntem decît noi doi şi încă cineva, al treilea. Cred că-i aici lîngă noi.

- Cine? Care-i al treilea? Unde e? întrebă înfricoşat Ivan Fiodorovici, uitîndu-se repede în jur şi cercetînd toate colţurile.

~ Dumnezeu, pronia cerească; e aici, lîngă noi, el e al treilea, dar nu-l mai căutaţi degeaba, că n-o să-l găsiţi.

~ Minţi, n-ai ucis tu! zbieră furios Ivan. Eşti nebun sau

^{vrei sâ m}ă scoţi din răbdări ca data trecută! Smerdiakov con-

^ua sâ-l observe cu aceeaşi atenţie şi, la fel, fără nici o

. ^ră de teamă. Parcă tot nu-i venea să creadă, avea impre-

ca Ivan „ştie tot" şi se preface numai, ca „să arunce vina ^asupralui".

de k ^a^ P^u^^{n> s}P^{use e}l într-un tîrziu cu glas slab şi, scoţînd E_r „ ^masâ Piciorul stîng, se aplecă să-şi suflece pantalonul. ^m papuci şi cu ciorapi albi în picioare. Tacticos,

Smerdiakov îşi desfăcu jartiera şi-şi vîrî degetele

sub ciorap. Ivan Fiodorovici, care nu-şi lua ochii 7" ■

începu deodată să tremure îngrozit. ^{a e}',

- Ai căpiat? urlă el sărind de pe scaun, şi fâ_cu înapoi, izbindu-se de perete. Ramase apoi locului lipit d ^ încordat tot ca o struna întinsă pînă la limită, holbînd ^ Smerdiakov ca scos din minţi de spaimă. Fără a se s' l însă cîtuşi de puţin de groaza zugrăvită pe figura lui a '^ tot scotocea de zor în ciorap, ca şi cînd s-ar fi căznit să a ^ cu degetele şi să tragă afară ceva. în cele din urma, reus' ducă la bun sfîrşit toată operaţia. Ivan Fiodorovici vs? ieşind la iveală nişte hîrtii, un teanc de hîrtii n_{e C}ar Smerdiakov îl scoase afară şi-l puse pe masă.

- Poftim! rosti el cu glas scăzut.

- Ce-i cu asta? întrebă Ivan dîrdîind.

- Poftim, uitaţi-vă! răspunse cu acelaşi glas Smerdiakov. Ivan se apropie de masă, întinse mîna spre teanc şi dădu

să-l despacheteze, dar în aceeaşi clipă îşi trase braţul înapoi, ca şi cum s-ar fi atins de un şarpe fioros, respingător.

- Ia uite cum vă tremură degetele, parcă aţi fi bolnav, observă Smerdiakov şi se apucă liniştit să desfacă pachetul.

înăuntru se aflau trei teancuri de bancnote de cîte o sută de ruble.

- Toţi banii sînt aici, trei mii de ruble, nici nu mai e nevoie sâ-i număraţi. Poftim, luaţi-i, îl îndemnă el pe Ivan, arătîndu-i teancurile cu o mişcare din cap.

Ivan căzu pe scaun. Era palid ca un mort. -M-ai speriat... cu ciorapul acela... spuse el cu un zîmbet ciudat.

- Cum se poate?... într-adevăr, chiar n-aţi ştiut nimic pîna acum? mai întrebă o dată Smerdiakov.

- Nu, n-am ştiut. Eram sigur că este Dmitri. Ah! Frate Frăţioare! şi-şi cuprinse capul în palme. Spune-mi, singur l-& ucis? Sau împreună cu fratele meu?

- Cu domnia voastră. Noi doi, împreună, eu şi cu du neavoastrâ. Dmitri Fiodorovici e nevinovat.

457

bine... O să vorbim după aceea despre mine. De 'rTrernurînd aşa?... Nu sînt în stare să scot un cuvînt. ^l Parcă eraţi mai curajos altădată. Nu ziceaţi dumnea-" • că ,totul e permis"? Şi acum ia uite cum v-aţi speriat! ^V°^aS ură Smerdiakov. Nu vreţi o limonada? Să spun să vă ¹¹¹ - da? Ca să vă mai învioraţi. Numai să ascundem mai întîi

Si arătă iarăşi cu o mişcare din cap teancurile de hîrtii de sută. Dădu apoi să se scoale, s-o strige pe Măria X ndratievna ca să prepare o limonada şi s-o aducă în casă. Câutînd ceva ca să acopere banii, să nu-i vadă gazda, scoase întîi batista din buzunar; fiind prea murdară însă, luă singurul obiect de pe masă - cartea cu scoarţe galbene pe care o remar­case Ivan Fiodorovici în momentul cînd intrase pe uşă - şi o puse peste bancnote. Ivan citi maşinal titlul: învăţăturile sfîntului părinte Isaac Sirianul.

- Nu vreau limonada, refuză el. O să vorbim mai încolo despre mine. Stai jos şi spune-mi cum ai făcut. Spune-mi tot...

- Ar trebui să vă scoateţi paltonul, o să fiţi lac de apă.

Ca şi cum abia atunci şi-ar fi dat seama ce zăduf era în odaie, Ivan Fiodorovici lepădă paltonul de pe el şi, fără să se mai ridice, îl trînti pe laviţă.

- Spune, te rog, hai, vorbeşte!

Părea liniştit. De astă dată era sigur că Smerdiakov are să mărturisească tot.

- Vreţi să ştiţi cum s-a întîmplat? oftă Smerdiakov. foarte natural, cum ziceaţi chiar dumneavoastră...

-Lasă acum ce am spus eu, îl întrerupse Ivan, fără să mai ^stnge însă, rostind răspicat fiecare cuvînt, ca şi cum şi-ar fi ^recâpătat pe deplin stăpînirea de sine. Povesteşte-mi pas cu P.^{as ce}~ai făcut. Ia-o de la început, sistematic. Să nu uiţi ^mmic' Amănuntele, mai ales, amănuntele, te rog.

-■După plecarea dumneavoastră am căzut în pivniţă...

~ Adică te-ai prefăcut că ai o criză de epilepsie?
458

459

■ ^Cind

- Bineînfeles ca m-am prefăcut. M-am prefac început şi pîna la sfirşit. Am coborît liniştit scara s' ⁶ '^a liniştit, m-am lungit pe jos, dupâ care am început sa ^ m-am zbătut întruna pîna m-au scos de acolo. ' *'

- Stai! Zici ca te-ai prefăcut pînă la sfirşit. Chiar erai ia spital?

- Nu. A doua zi dimineaţă, înainte de a ma duce ia mi-au venit într-adevăr năbădăile, m-a pălit o criza at't w' grozavă, cum n-am mai avut de ani de zile. Doua zile _n ştiut ce-i cu mine.

- Bine, bine. Spune mai departe.

- Pe urmă m-au întins pe pat. Ştiam c-or să mă culce în odăifă fiindcă de cîte ori eram bolnav, Măria Ignatievna îmi făcea patul acolo, ca să fiu lîngă ei. Totdeauna, săraca, a fost bună cu mine, de cînd mă ştiu pe lume. Toata noaptea am gemut, dar aşa, încet. Aşteptam să vină Dmitri Fiodorovici.

- II aşteptai, zici? Credeai c-o să treacă pe la tine?

- Aş, ce să caute la mine?.' Aşteptam să vina acasă; eram sigur c-o să pice în noaptea aceea, căci eu fiind bolnav nu mai avea cine să-i dea de ştire, aşa că nu-i râmînea altceva de făcut decît să sară ulucile şi să pătrundă în casa - se pricepea dumnealui la de-alde astea.

- Şi dacă n-ar fi venit?

- Atunci nu s-ar mai fi întîmplat nimic. Fără dumnealui nu m-aş fi încumetat.

- Bine, bine... vorbeşte mai desluşit, nu te pripi şi w® ales ia seama să nu scapi din vedere ceva!

- Eram sigur că dumnealui o să-i omoare pe Fiodor Pavlovici. Mă aşteptam la asta, fiindcă-l pregătisem... I" ultimele zile... şi mai ales ştia în ce fel trebuie sa bata m geam. Prea multe bănuieli adunase într-însul în zilele acelea şi era prea întăritat ca sa nu încerce cu orice preţ să patrun a în casă, ciocănind la geam, aşa cum îi arătasem. partea asta, nu mai încăpea nici o îndoială pentru mine-aia, zic, îl aşteptam să vina.