Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

a să nu mai faci atîta filosofie ca rîndul trecut. Dacă ^par i,n să mă descotorosesc de tine, cel puţin spune-mi ^flU~^l muzant. Bîrfeşte, că eşti doar un linge-blide, hai, dă ^CC 1 la gură! Ce pacoste, sa nu poţi scăpa de un coşmar ca ir să ştii că nu mi-e frica de tine! Pînă la urmă tot am i de hac. Oricît ar vrea ei, n-au să ma ducă la ospiciu! Linge-blide, c'est diamant¹! Da, într-adevăr, cam aşa a sînt. Care-i rostul meu pe lume dacă nu să trăiesc ca un arazit? Dar stau acum şi te ascult şi parcă nu-mi vine să-mi -ed urechilor! Zău, am impresia c-ai început să mă iei drept o fiinţă reală, nu numai o plăsmuire a fanteziei tale, aşa cum pretindeai data trecută...

- Nici un moment nu te-am luat drept o realitate, ripostă furios Ivan. Tu nu eşti decît o iluzie, o fantasmagorie, o nălucire de om bolnav. Nu ştiu cum aş putea să te desfiinţez şi văd că n-am încotro: vrînd-nevrînd, va trebui să te suport o bucată de vreme. îmi dau seama că eşti o halucinaţie. Eşti propria mea întruchipare, mai bine zis, o întruchipare frag­mentară a mea... a gîndurilor şi sentimentelor mele, dar a celor mai josnice şi mai meschine sentimente. Din acest punct de vedere ai fi putut oarecum să mă interesezi, dacă aş fi avut timp de pierdut...

- Dă-mi voie, dă-mi voie, stai, că te-am prins cu mîţa în sac; adineauri, sub felinar, te-ai repezit la Alioşa urlînd: El ţi-a spus, nu-i aşa? De unde ştii că el vine la mine?" Era vorba de persoana mea. Prin urmare, ai fost convins, fie chiar numai o ^c|ipă, că exist cu adevărat, şi gentleman-ul rise cu îngăduinţă.

~ Da, am avut un moment de slăbiciune... dar nu puteam

^{ncum sa} ced în existenţa ta. Nu-mi dau seama dacă dormeam

^{Sau daca ma} plimbam într-adevăr prin odaie data trecuta. Poate

"u-ai apărut numai în vis, nu te-am văzut aievea... ^ ~ Atunci de ce te-ai zburlit aşa adineauri la Alioşa? Ce ^{Iat dra}8^ut! Zău, mă simt vinovat faţă de el din pricina

E drăguţi

! (Fr.)

i

ia ej

- Taci din gură, sa nu te prind că-mi vort Alioşa! Cum îndrăzneşti, lacheu nenorocit?! se Ivan rîzînd.

- Mă ocărăşti şi totuşi eşti cu rîsul pe buze - serrm h De altfel, în general azi eşti mult mai amabil decît uit' dată, şi înţeleg de ce: hotârîrea asta măreaţă...

- N-auzi să taci?! Nici un cuvînt despre hotărirea m i strigă ameninţător Ivan.

- Pricep, pricep, c'est noble, c'est charmant¹! Te duc¹ mîine - nu-i aşa - să iei apărarea fratelui tău, să te jertfeşti pentru el... c'est chevaleresque².

- Taci odată, altfel te iau la palme!

- într-o oarecare măsură, trebuie să-ţi mărturisesc câ mi-ar face plăcere palmele; ar însemna că eşti convins de realitatea mea, fiindcă nimănui, cred, nu i-ar trăsni prin gînd să iă la palme o fantomă. Dar să lăsăm gluma deoparte, să ştii că nu-mi pasă, n-ai decît să mă înjuri cît pofteşti! Părerea mea e totuşi c-ar fi mai bine să te porţi ceva mai politicos. Câ, de cînd am venit, din prost şi din lacheu nu mă mai scoţi! Ce vorbe sînt astea?!

- înjurîndu-te pe tine, nu fac decît să mă înjur pe mine însumi! rise Ivan. Tu eşti eul meu, numai că ai altă mutră. Tu spui exact ceea ce gîndesc eu... şi deci nu poţi să-mi ofen nimic nou!

- Dacă într-adevăr gîndurile noastre coincid, nu pot decît să mă simt măgulit, rosti curtenitor şi cu demnitate musanru.

- Atîta doar că tu împrumuţi de la mine gîndurile cele mai păcătoase şi mai ales cele mai stupide. Eşti prost şi ^vu gar. Prost de dai în gropi. Nu, zău, nu mai pot să te supor • Ce să fac? scrîşni Ivan.

1 E nobil, e incîntator! (Fr.).

2 E un act de cavalerism (fr.).
KARAMAZOV

477

fiu

Dragul meu, vreau să ramîn un gentleman şi înţeleg să caz tratat ca atare! riposta musafirul cu o blajină

dar.

iliantă demnitate, în măsura în care un parazit poate fi sărac... n-aş putea să spun că sînt perfect cinstit, " în general, faptul c-aş fi un înger decăzut pentru opinia are valoarea unei axiome. Zău, nici nu-mi vine să

publică d c-am putut să fiu vreodată un înger. Şi chiar dacă am

f t cîndva, e atîta vreme de atunci, încît nu văd de ce ar fi un âcat chiar atît de mare să fi uitat. în momentul de faţă nu ţin decît la reputaţia mea de om cumsecade şi trăiesc de pe o zi pe alta, la întîmplare, străduindu-mă să le fiu pe plac oameni­lor. Crede-mă că-i iubesc într-adevăr şi cu toată sinceritatea -o, de-ai şti cîte calomnii s-au spus pe socoteala mea! Aici, pe pămînt, de fiecare dată cînd îmi schimb reşedinţa şi mă amestec printre voi, viaţa mea devine, ca să zic aşa, aproape reală, ceea ce pentru mine este o voluptate extraordinară. Fiindcă şi eu, ca şi tine, am o adevărată aversiune pentru fan­tastic, tocmai de aceea mă împac atît de bine cu realismul vostru pămîntesc. La voi totul este precis conturat, turnat în formule, totul se prezintă sub aspecte geometrice, pe cînd la noi nu există decît nişte ecuaţii nerezolvate! De cîte ori descind pe pămînt, îmi place să călătoresc şi să visez, măi ales să visez. Şi apoi, aici îmi pot permite să devin superstiţios; te rog să nu rîzi; tocmai asta mă încîntă, să pot fi superstiţios. Trăind printre voi, îmi însuşesc toate obiceiurile ^voastre: îmi place, de pildă, să mă duc la baia populară. Nu ^s u dacă ai să mă crezi, dar mi se pare teribil de amuzant să

⁰ "^ de aburi împreună cu negustorii şi popii. Visul

^este să iau înfăţişarea unei precupeţe durdulii, aşa, ca de ⁰ sută de kilograme şi mai bine, să împărtăşesc toate

wţele ei şi să rămîn de-a pururea, definitiv şi irevocabil,

întruchiparea aceasta. îţi mărturisesc că n-am alt ideal

fa ^Ultm *^ntr~° biserică şi să aprind o luminare - zau c-aş

^{0 c}u toată inima! Atunci suferinţele mele vor lua sfîrşit.

încă un lucru care ma atrage la voi este medic primăvară, cînd bîntuia epidemia de vărsat, m-am dus *" spital să mă vaccinez - nu pot să-ţi spun ce fericit am f ziua aceea, am dat chiar zece ruble pentru ajutorarea f * noştri slavi!... Dar mi se pare că nu eşti atent! îmi face i_m * sia ca azi nu prea te simţi în apele tale, continuă gentlema după o tăcere de o clipa. Ştiu că ieri ai fost sa te vadă docto acela... cum stai cu sănătatea? Ce ţi-a spus?

— Dobitocule! îl apostrofă Ivan.

- în schimb, tu eşti de o inteligenţă scăpărătoare. Iar mj insulţi? Te rog să mă crezi că te-am întrebat numai aşa fiindc-a venit vorba; nici prin gînd nu mi-a trecut sâ te compătimesc. N-ai decît să nu-mi răspunzi dacă nu vrei. în zilele noastre mai toată lumea suferă de reumatism...

- Dobitocule! se burzului din nou Ivan.

- Ai tu ce ai cu vorba asta! De-ai şti ce-am tras anul tre­cut din pricina unui reumatism! Şi acum îmi aduc aminte.

- Drac reumatic, cine a mai pomenit?

- De ce nu, dacă sînt aidoma cu voi? Din moment ce iau înfăţişare omenească, trebuie să suport toate consecinţele. Satana sum et nil humani a me alienum puto¹.

- Cum, cum? Satană sum et nil humani... ştii că nu e râu pentru un diavol!

- Mă bucur c-am reuşit pîna la urma să-ţi fiu pe plac.

- Dar stai puţin, ideea asta nu-i a mea, îl întrerupse Ivan uluit. Niciodată nu mi-a trecut aşa ceva prin minte...

- Cest du nouveau, n'est-ce pas?² De astă dată, am sa fiu onest şi am sa-ţi explic. Ascultă: uneori în vis, mai ales într-u" coşmar, omul, bunăoară cînd se culcă cu stomacul încarcă sau cine ştie din ce alta cauză, vede nişte scene atît de i

1 Parafraza după un vers al lui Terenţiu (194-l59 î H ) ■ humani nil a me alienum puto (Om sînt şi nimic omenesc nu-nu

2 E ceva nou, nu-i aşa⁹ (Fr.)

KARAMAZOV

479

fie veridice, atît de complicate, participa la nişte • ente sau chiar la un şir întreg de peripeţii, legate între ^eVe • ir o intriga cu o mulţime de detalii atît de neprevăzute -- h cu cele mai înalte manifestări ale spiritului şi *" d cu cel mai neînsemnat nasture de la plastron - încît, mea, nici chiar Lev Tolstoi nu cred c-ar putea sa le

d