Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata
Yüklə 2,51 Mb.
|
| Ferească Sfînrul! Dar cum să nu te plîngi de atîta nedrep-
? Sînt nedreptăţit. Tu, bunăoară, nu mă mai scoţi din t Ca să vezi ce înseamnă să judeci ca un om tînăr şi necopt la minte! Dragul meu, află că inteligenţa nu-i totul pe lume! Am inimă din născare şi sînt vesel din fire, cum s-ar zice şi eu mă îndeletnicesc cu vodeviluri1..." Am impresia ca tu mă iei drept un Hlestakov încărunţit. Totuşi, destinul meu este mult mai tragic. In virtutea nu ştiu cărui decret, dat înainte de începutul începutului, şi a cărui raţiune n-am putut niciodată s-o pricep, a rămas definitiv stabilit ca menirea mea pe lume să fie aceea de a „nega" totul. Deşi, în realitate, sînt atît de blajin şi nu-mi place deloc să fiu negativist. Nu, mi s-a spus, asta ţi-e menirea, du-te şi tăgăduieşte totul; fără negaţie n-ar mai exista critica şi ce haz ar mai avea atunci o revistă fârâ un „foileton critic"? Gîndeşte-te numai ce s-ar face omenirea dacă n-ar mai avea posibilitatea să critice? Ar însemna ca toată lumea să cînte necontenit „osanale"? - Dar e posibil, oare, să urzeşti viaţa numai din „osanale", decît doar dacă le-ai trecut mai înainte prin flacăra îndoielilor, şi aşa mai departe, mereu pe aceeaşi strună. De altfel, sînt ucruri care nu mă privesc pe mine, nu sînt eu acela care a plăsmuit lumea şi deci n-am nici un fel de răspundere în privinţa asta. Nu ştiu însă de ce m-au ales tocmai pe mine ţap
apărut viaţa pe lume. îmi dădeam prea bine seama cum era Jgnebată toată comedia şi atunci, fără să stau mult pe
^î^^ieneaparat sa trăieşti, fiindcă fără tine n-ar mai fi ephcâ a iw Hlestakov din Revizorul de Gogol (actul HI, scena 6). 484
nimic. Daca totul ar decurge în chipul cel mai pas • pamînt, nu s-ar mai întîmpla nimic într-adevar. Fara t" ^ s-ar produce nici un fapt divers şi viaţa are nevoie ab de fapte diverse." Aşa ca, neavînd încotro, îmi îmnr a obligaţiile împotriva voinţei mele, scornesc tot felul de f diverse" şi, din ordin superior, mă ţin numai de ticăloşii r oamenii iau toată comedia asta în serios, chiar daca * înzestraţi cu o incontestabilă inteligenţă. Tocmai în ast constă tragedia lor. Şi bineînţeles suferă, dar... trăiesc, trăiesc cu adevărat, nu numai în imaginaţie, fiindcă suferinţa înseamnă viaţă. De altfel, cum ar mai putea să simtă plăcerile vieţii dacă n-ar suferi? întreaga lor existenţă s-ar desfăşura ca o interminabilă liturghie care, oricît ar fi ea de sfîntâ,'' ar deveni totuşi plicticoasă. Dar eu? Sufăr şi eu din păcate, chiar dacă nu trăiesc. Eu sînt x-ul dintr-o ecuaţie cu o necunoscută. Un fel de fantomă a vieţii, care nu ştie nici de unde vine, nici unde se duce, care a uitat chiar şi cum o cheamă. Rîzi?... Ba nu, nu rîzi, văd eu că eşti iarăşi furios. Mereu te înfurii pe mine, ai vrea să-ţi spun numai lucruri raţionale, şi eu care îţi repet întruna c-aş da toată existenţa mea astrală, toate gradele şi toate onorurile ca să iau înfăţişarea unei precupeţe de o sută zece kilograme, să pot aprinde şi eu o luminare la biserică! - Nici tu nu mai crezi în Dumnezeu? întrebă cu un rînjet veninos Ivan. - Cum să-fi spun... dacă vorbeşti serios... - Există Dumnezeu său nu există? îl soma Ivan sa răspundă, cu o implacabilă stăruinţă. - A, vasăzică, vorbeşti serios? Dragul meu, zau nu ştiu şi te rog sa mă crezi că ti-am făcut o mărturisire grava. - Cum adică nu ştii, cînd îl vezi pe Dumnezeu.- ^ acum îmi dau seama, tu nu ai o existenţa de sine stătătoare, nu eşti decît eul meu, nimic mai mult! O fantasmagorie. născocire a propriei mele imaginaţii! __________________________485 n că vrei, amîndoi avem aceeaşi filosofie, asta e 1 Je pense, donc je suiş1, e tot ce pot sa-ţi spun cu . j-ne- restul - adică ceea ce se află în jur, toate lumile C£ Dumnezeu şi chiar Satana însuşi - n-au o existenţa a aha nu se ştie daca există în sine sau nu este decît o • a spiritului meu, o dezvoltare consecventă a eului care dăinuieşte prin propriile-i forţe dinainte de începutul vremurilor... Gata, am terminat, nu mai scot un cuvînt, am impresia că iarăşi te mănîncă palmele! - Mai bine mi-ai spune o anecdotă! gemu exasperat Ivan. - Ştiu o anecdotă care se potriveşte de minune cu discuţia noastră. La drept vorbind, nu este chiar o anecdotă, ci o legendă. De cîteva ori pînă acum mi-ai reproşat lipsa mea de credinţă: „Vezi, şi totuşi nu crezi!" spuneai mai adineauri. Dar, dragul meu, nu sînt singurul în cazul ăsta; la noi e o harababură întreagă de cînd cu ştiinţa asta a voastră. Atîta timp cît au existat numai atomi, cele cinci simţuri şi cele patru stihii, a mai mers cum a mers. Atomii erau cunoscuţi şi în antichitate. Dar de cînd s-a aflat c-aţi descoperit „molecula chimică", „protoplasma" şi dracu1 mai ştie ce încă, toată lumea la noi a început să umble cu coada între picioare. E un haos întreg, superstiţiile au răsărit ca ciupercile, aşijderea şi bîrfelile, fiindcă să ştii ca şi la noi bîrfeala e în floare, la fel ca şi pe meleagurile voastre, dacă nu chiar mai mult. Şi, în sfîrşit, denunţurile, că doar şi noi avem o secţie unde se primesc anumite „informaţii". îţi spuneam, aşadar, de o veche legendă medievală - e vorba de evul nostru mediu, nu de al vostru - o egendă atît de absurda, încît nu mai găseşte crezămînt nici la '. decît doar la precupeţele dolofane; mă gîndesc iarăşi la ; noastre, nu la cele de pe faţa pămîntului.- Fiindcă e există la voi există şi la noi deopotrivă; e un secret pe -ii din prietenie, deşi n-avem voie să suflăm un tot ce,
cuvînt. în legenda pe care am sa ţi-o povestesc se ~~ " despre rai. Cică ar fi trăit cîndva pe lume un mare fii ^ gînditor, care „nega totul, legile, conştiinţa, credinţa •'Un cu seamă viaţa de apoi"1 Murind, filosoful nostru era c ai c-o să se mistuie cu totul în beznă, în nefiinţă, şi, cînd col S trezit pe lumea cealaltă. S-a minunat, dar în acelaşi tim ' şi-a putut stăpîni indignarea: „Imposibil! a exclamat el a contrazice toate convingerile mele!" Fapt pentru care a f osîndit... Te rog să mă ierţi, dar nu fac decît să reproduc întocmai ceea ce am auzit şi, în fond, trebuie să te gîndeşti c nu este decît o legendă... Cum îţi spuneam, deci, a fost osîndit să străbată prin beznă un cvadrilion de kilometri (şi la noi s-a introdus în ultima vreme sistemul vostru metric) şi abia după ce va fi parcurs în întregime această distanţă, porţile raiului să se deschidă în faţa lui şi să i se ierte toate păcatele... - Şi ce alte cazne mai există pe lumea cealaltă, în afară de cvadrilionul acela? îl întrerupse Ivan cu o însufleţire neaşteptată. - Ce cazne? Ah, nu mă mai întreba. Odinioară a mai fost , cum a mai fost, dar acum se folosesc tot mai mult torturile morale, cum ar fi, bunăoară, „mustrările de conştiinţa" şi alte asemenea bazaconii. E şi asta o modă pe care tot de la voi am împrumutat-o, de cînd cu „îmblînzirea moravurilor" voastre! Şi cine crezi că profită de pe urmă lor? Numai cei lipsiţi de conştiinţă, pentru că, din moment ce nu există conştiinţă, nu mai poate fi vorba nici de remuşcâri. Şi cine suferă in schimb? Oamenii de treabă, care au mâi păstrat un pic de conştiinţă şi de onestitate... Ca să vezi care sînt rezultate e reformelor cînd sînt înfăptuite pe un teren nepregătit şi cin • pe deasupra, sînt copiate aidoma după diferite instiWP străine! Consecinţele sînt pur şi simplu dezastruoase! Foc 1 Replica a lui Repetilov din piesa lui Griboedov Prea multa minte stric3 actul IV, scena 4. 487
gheenei pe vremuri cred câ-i de preferat. Dar să ne gdecii- ^ filosoful osîndit să meargă pe jos un cvadrilion ÎIlt0-i metri. A stat el un timp locului aşa, uitîndu-se jur-îm- • i în cele din urmă s-a culcat de-a curmezişul drumu-Pr ' ce să-mi bat picioarele, zice, nu vreau uite-aşa, din "oiu!" Ia sufletul unui ateu cultivat, rus, şi amestecă-l cu ^ fi tul prorocului Iona, care a boscorodit trei zile şi trei ri încheiate în pîntecele chitului, şi ai să-ţi dai seama ce f 1 de om era gînditorul care s-a întins de-a curmezişul drumului. - Dar pe ce s-a întins acolo? - Probabil c-o fi avut pe ce. Nu rîzi? - Bravo lui! exclamă cu aceeaşi ciudată însufleţire Ivan, manifestînd un interes cu totul surprinzător. Şi acum ce face, tot acolo a rămas? - Nu, tocmai asta-i nostimada. După ce-a zăcut aşa întins aproape o mie de ani, s-a sculat frumos şi şi-a luat picioarele la spinare. -Auzi, dobitocul! exclamă Ivan, rîzînd nervos şi totodată cumpănind parcă ceva în sinea lui. Nu era acelaşi lucru să zacă o veşnicie sau să meargă un cvadrilion de verste? Asta înseamnă un bilion de ani, nu? - Poate chiar mai mult, păcat că nu am un creion şi o hfrtie la îndemînă să-ţi fac un calcul exact. între timp însă, a ajuns de mult la ţintă; de aici încolo începe anecdota. - Cum, a şi ajuns? De unde a scos aşa deodată un bilion de ani? ~ Tu te şi gîndeşti mereu la lumea voastră! Dar poate că 5i pămîntul pe care te afli acum şi-a repetat existenţa de un bilion de ori pînă acum. La un moment dat, viaţa se stinge cu esâvîrşire, planeta îngheaţă, crapă, începe să se fărîmiţeze, escompunîndu-se în elementele din care a fost plămădită, acoperă din nou uscatul; apoi răsare o nouă cometă, un n°u, din care se desprinde o altă planetă. Asta soare înseamnă, în fond, evoluţia, viaţa se repeta mereu i ^~~ iarăşi, identic, pînă în cele mai mici amănunte. Ce pljct- Sl zau, e scandalos!... - Bine, bine. Şi ce s-a întîmplat cînd a ajuns la ca drumului? - Să vezi, în momentul acela porţile raiului s-au descb' lăsîndu-l sa intre înăuntru; n-au trecut însă nici două secund pe ceas (deşi, după mine, de mult ceasul lui ar fi trebuit sa strice în buzunar, desfăcxndu-se în elementele-i componente) aşadar, zic, n-au trecut nici două secunde, şi omul nostru a prins a striga sus şi tare că face într-adevăr să umbli nu un cvadrilion, ci un cvadrilion de cvadrilioane şi de un cvadrilion de ori încă pe atîta ca să intri în rai! într-un cuvînt, a început să cînte „osana", făcînd exces de zel. Ba chiar a exagerat în asemenea hal, încît unii locatari ai raiului, cu mai multa demnitate, în primele zile nici n-au catadicsit să-i dea mîna: prea repede trecuse de partea conservatorilor! Temperament rusesc, ce să-i faci! îţi repet însă din nou, nu-i decît o legendă în fond. Ţi-o vînd aşa cum am cumpărat-o. Ca să-ţi dai seama de ideile care se mai bucură încă de oarecare credit la noi în privinţa asta. - Te-am prins! strigă încîntat Ivan cu o vioiciune aproape copilărească, ca şi cînd şi-ar fi reamintit brusc de un lucru precis. Anecdota asta cu cvadrilionul de ani eu am inventat-o! Aveam şaptesprezece ani pe atunci, eram încă în liceu... Da, eu am inventat-o, şi i-am şi povestit-o chiar unui coleg, Korovkin. Asta se întîmpla la Moscova... E un lucru atît de original, încît nu se poate s-o fi citit undeva, în vreo carte. Uitasem de ea... probabil însă că în momentul asta nu-a răsărit inconştient în minte; n-aveai de unde s-o ştii ca s mi-o mărturiseşti! Aşa cum în drum spre eşafod ţi îmbulzesc fără să vrei în minte mii şi mii de gînduri... Mi-amintit de ea ca prin vis. înseamnă că vorbesc cu tin somn! Şi deci nu eşti decît un vis, nu exişti! 489
Ardoarea cu care mă renegi, rîse gentleman-ul, e o dă că totuşi crezi în existenţa mea! Cîtuşi de puţin! Nu cred nici măcar o sutime! Oricum însă o miime tot crezi. Dozele homeopatice sînt cele mai puternice. De ce nu vrei să mărturiseşti cinstit? r i totuşi în existenţa mea cît de cît, fie chiar numai a zecea parte dintr-o miime. _ Nici atît! protestă Ivan furios, dar numaidecît adăugă cu un aer misterios: deşi aş vrea să cred că exişti! - Ce declaraţie! Dacă-i aşa, am să fiu atît de bun şi am să-ţi dau o mînă de ajutor. Ascultă, nu tu, ci eu te-am prins pe tine acum! înadins ţi-am povestit anecdota inventată de tine, dar pe care o uitaseşi, ca să-ţi spulber şi ultimul strop de credinţă în realitatea existenţei mele! - Minţi! De ce mi-ai apărut acum dacă nu ca să mă convingi că exişti? -Aşa e. Dar şovăielile, neliniştea, lupta dintre credinţă şi îndoială pentru un om conştient înseamnă uneori o suferinţă atît de cumplită, încît e de o mie de ori mai bine pentru el să-şi pună ştreangul de gît! Ştiind că tu crezi totuşi cît de cît în existenţa mea, intenţionat ţi-am povestit acea anecdotă, ca să-ţi sporesc îndoielile cu încă puţin , o doză infimă, dar' decisivă. Te fac mereu să oscilezi între certitudine şi îndoială, purtîndu-te alternativ de la una la alta, dar cu un scop foarte precis. Este o nouă metodă. Aşa cum te cunosc eu - şi te cunosc destul de bine - îţi garantez câ, în momentul cînd n-o Sa mai ai nici cea mai mică certitudine că exist, ăi să căuţi tu suti să mă convingi că nu sînt deloc o fantasmagorie, ci 1S in realitate, şi atunci să ştii ca mi-am atins scopul, me să-ţi spun că e vorba de un scop nobil. Vreau sa nc astfel în sufletul tău sămînţa credinţei, o sămînţâ sculă, din care însă va creşte un stejar, şi încă ce stejar! Şi cînd ai să te vezi cocoţat sus, în vîrful lui, o să-ţi vină pofta
490
------- „-------^x «iimnici şi femei neprihănite"1, fiindcă în sufletul tău doreşti din rasput • fii deopotrivă cu ei; ai sâ te hrăneşti cu aguridă, ai sâ-fi * în pustietate mîntuirea sufletului! - Nu cumva vrei să spui, ticăloşiile, că te străduieşti n tru mîntuirea sufletului meu!? - Trebuie să fac şi eu măcar o singură faptă bună. Păzeai Cum văd eu, iar ţi-a sărit ţandăra! - Măscărici! Ai încercat vreodată să-i ispiteşti pe cei care se hrănesc cu aguridă şi stau de se roagă cîte şaptesprezece ani în cine ştie ce pustietate pînă prind mucegai? - Dragul meu, nici n-am făcut altceva de cînd mă ştiu. Sufletul unui pustnic e cîteodată mai preţios pentru noi decît o constelaţie întreagă, fiindcă avem şi noi aritmetica noastră şi atunci, fireşte, faci tot ce poţi ca să pui mina pe un briliant atît de scump; pentru el eşti în stare să uiţi nu numai lumea asta, dar toate lumile cîte există în univers. îţi dai seama ce poate să însemne asemenea victorie? Aş putea chiar să-ţi spun că unii dintre schimnicii ăştia au tot atîta cultură ca şi tine, dar sînt sigur că n-ai să mă crezi. De-âi şti ce haos există în sufletul lor, ce amestecătură de credinţă şi de îndoieli! Zău, uneori îţi face impresia c-ar fi destul să intervină ceva, un flecuşteţ, pentru ca toată credinţa lor „să se dea peste cap", cum zice actorul Gorbunov2. - Spune-mi, de cîte ori ţi s-a întîmplat în asemenea ocazii să-ţi scurteze cineva lungul nasului? - Dragul meu, replică sentenţios musafirul, cîteodatâ-i mai bine să umbli cu nasul ceva mai scurt decît să rămîi de tot fără el, după cum mărturisea mai zilele trecute un conte Yüklə 2,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
|