Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

-B2£ro_IE^

ştia pe de rost semnalele - sâ se retragă domolit

mîinile lui toată prada! Domnilor, eu va întreb foarti în care moment anume credeţi dumneavoastră ca a săvîrşit crima? Arataţi-mi şi mie cînd, altminteri nu-

^lasN _ih

^serio_s

Putem

scoate vinovat.

Dar dacă, totuşi, criza de epilepsie n-a fost simul Poate că bolnavul s-a trezit la un moment dat, a auzit ţin_et a ieşit afară - ei, şi pe urmă? Pe urmă s-a uitat în jur şi _s'' spus: «Ce-ar fi să mă duc să-l omor pe boier?» Dar de und putea el să ştie care-i situaţia şi ce se întîmplase între timn cînd pînă atunci zăcuse tot timpul în nesimţire? Dar, dom­nilor, chiar şi fantezia are o limită.

«Aşa o fi, vor zice poate unele persoane mai subtile, dat dacă există o complicitate între ei? Dacă au săvîrşit împreuna asasinatul şi au împărţit după aceea prada, atunci cum rămîne?»

într-adevăr, este o ipoteză demnă de luat în considerare şi, mai cu seamă, întemeiată pe premise foarte serioase; unul operează luînd asupra lui toate riscurile, în timp ce com­plicele său zace liniştit în pat, simulînd un atac de epilepsie Dar de ce? Ca să trezească de la început bănuielile tuturor, sa aţîţe teama de care era stăpînit boierul, sâ-l neliniştească pe Grigori? Ar fi curios de ştiut ce i-a determinat pe cei doi complici să conceapă un plan lipsit de orice raţiune! Dar poate că în realitate n-a fost vorba de o participare activa in cazul lui Smerdiakov, ci numai de o complicitate pasiva, c sa zicem aşa? Poate că şi el este o victimă. înfricoşat pm^a măduva oaselor, Smerdiakov va fi acceptat, în cele din urm să nu se opună fărădelegii, lăsîndu-l pe criminal sâ ope nestingherit, dar presimţind că, totuşi, s-ar putea sâ fie ^vi răspundere pentru că a stat cu braţele încrucişate, în uW ^ boierul era asasinat, fără să dea alarma, fârâ ^s împotrivească în nici un fel, se va fi înţeles din capul ^ cu Dmitri Karamazov pe care l-a rugat sâ-i dea voie sa -

597

'-----fâcîndu-se bolnav: «Treaba ta ce faci în vremea asta,

r^lt' -t că-l omori daca vrei, pe mine nu mă interesează!» A„ri\ i-ar fi propus lucrul acesta, criza lui Smerdiakov ■ neapărat să producă unele perturbări în casă şi, "* _a î_ndu-le, Dmitri Karamazov nu putea cu nici un chip să P^r _ _şj înţelegerea ar fi căzut. Admiţînd ipoteza că ar fi amîndoi de acord, pînâ la urmă tot Dmitri Karamazov ine ucigaşul propriu-zis, cel care a săvîrşit cu mîna lui

. instigatorul ei direct, în timp ce Smerdiakov nu este decît un complice pasiv, ba poate chiar nici atît, rolul său limitîndu-se la faptul de a fi tolerat asasinatul de frică şi împotriva voinţei sale; e o deosebire pe care judecata ar fi ştiut s-o facă; cu toate astea, ce s-a întîmplat pînă la urmă? Imediat ce s-a văzut arestat, inculpatul s-a grăbit să arunce toată vina asupra lui Smerdiakov, exclusiv asupra lui. Şi nu-l acuză de complicitate, ci declară că el ar fi autorul direct al asasinatului, numai el! Smerdiakov a săvîrşit singur crima, el l-a ucis şi l-a jefuit pe bătrîn, peste tot e numai mîna lui! Ce fel de complici sînt aceştia, care aruncă din primul moment vina unul asupra altuia, aşa ceva nu s-a mai pomenit! Ca să nu mai vorbesc de riscurile pe care şi le asumă Karamazov; si, principalul criminal, să arunce toată răspunderea asupra complicelui său, care, de fapt, n-a jucat nici un rol, s-a mulţumit să rămînâ tot timpul pasiv, să zacă în pat după Pletele de scînduri. Păi bine, în cazul acesta complicele, care ^{nu se} Uscase din pat, putea foarte bine să-şi iasă din sărite şi,

^mat de instinctul de conservare, să dea imediat în vileag

^varul: «Amîndoi am fost părtaşi la omor, numai că eu n-am

_f ^{1SCat nici} un deget, n-am făcut decît să tolerez crima de

_s_ "* ^Smerdiakov putea doar sâ-şi dea seama că la judecată

constatat fără nici o greutate în ce măsură era el vino-