Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

t

^ate>

nu-i nimic.

- Observi, Karamazov, că explicaţia noastră seam

o declaraţie de dragoste, spuse Kolea cu jumătate d ^ parcă oarecum ruşinat. Nu ţi se pare ridicol? ^s>

- Deloc; chiar dac-ar fi ridicol, n-are a face, din mo ce e bine, rosti Alioşa zîmbind senin.

- Ascultă, Karamazov, trebuie să recunoşti că şi dumibi ţi-e ruşine de mine, aşa, un pic... Te văd după ochi... un _SUn-viclean, dar fericit, licări pe chipul lui Kolea.

- De ce să-mi fie ruşine?

- Atunci de ce ai roşit?

- Dumneata m-ai făcut să roşesc! rise Alioşa, îmbu-jorîndu-se de-a binelea. Ei da, nu ştiu de ce mă simt puţin ruşinat... bolborosi el uşor stingherit.

- O, nu ştii ce drag îmi eşti şi cît te preţuiesc în momentul ăsta, tocmai pentru că ţi-e ruşine! Pentru că şi dumneata eşti la fel ca mine! exclamă Kolea entuziasmat. îi ardeau obrajii şi-n ochi avea o strălucire vie.

- Ascultă, Kolea, dumneata o să fii un om nefericit in viaţă, spuse pe neaşteptate Alioşa.

- Sînt convins de asta, confirmă băiatul. Cum de le ştu dinainte pe toate?

- Şi totuşi ai să binecuvîntezi viaţa.

- Aşa e! Ura! Eşti un proroc! O, să vezi ce bine o sa ne înţelegem amîndoi, Karamazov! Ştii, ceea ce mă încîntanw¹ ales este faptul că-mi vorbeşti de la egal la egal. Cu toate ca nu sîntem egali, nu, nici vorbă, dumneata eşti cu mult presus decît mine! Dar o sa ne înţelegem de minune ultimul timp îmi spuneam mereu: „Ori o să fim prieteni prima clipă, ori o sa ne despărţim duşmani pîna la moarte'

Alioşa rîse înveselit.
357 _a_ţj spuneai aşa, înseamnă ca de atunci începuseşi

ni la tnwe-

⁵³ Da ţineam mult de tot la dumneata, mi-erai foarte drag oiaffl decît să te cunosc! Toate le ştii! Ah, iată şi doc-^$1 ii Doamne, ce le-o fi spus, uite numai ce figură are!

VII ILIUŞA

Doctorul tocmai ieşea din odaie, înfofolit în şubă şi cu şapca pe cap. Avea o mutră iritată, aproape scîrbită, ca şi cum tot timpul s-ar fi temut să nu se murdărească. îşi roti în treacăt ochii prin antreu, aruncînd o privire încruntată spre Alioşa şi Kolea. Alioşa îi făcu semn vizitiului să tragă trăsura în faţa uşii. Căpitanul, gheboşat, aproape frint din mijloc, se repezi să-l oprească pe medic ca să afle ultimul lui cuvînt. Părea distrus, înnebunit de groază.

-Excelenţă, Excelenţă... e cu putinţă? dădu el să spună şi se poticni, mulţumindu-se să facă un gest disperat şi uitîndu-se la el pentru ultima oară rugător, ca şi cum o singură vorbă rostită de buzele lui ar fi putut să schimbe soarta bietului copil.

- Ce pot să fac? Nu sînt Dumnezeu! îi răspunse medicul ^cu ° ^voce indiferentă, pe un ton din obişnuinţă autoritar.

- Domnule doctor... Excelenţă... şi chiar aşa curînd, ^cunnd de tot?

~ Trebuie să fii pre-gă-tit pentru orice, declară medicul, ^sînd P^e fiecare silabă, şi, cu ochii în pâmînt, se pregăti sa ^6aca Pragul şi să se urce în trăsură.

excelenţă, pentru Dumnezeu! îl acosta din nou căpitanul ^Panica. Excelenţa!... Nu-i nimic, nimic de făcut? Nu mai '"''nicio scăpare?...

359

;

- Asta nu mai de-pin-de de mine, rosti d nerăbdător. Totuşi, hm, şi se opri locului, daca, de n'M putea să tri-miţi... bolnavul... cît mai urgent, imediat ^

în f

(cuvintele „cît mai urgent, imediat chiar" i le trînti răstit, aproape mînios, făcîndu-l pe căpitan sa tresară înf la Si-ra-cu-za, atunci... avînd în vedere condiţiile l ri-ce pri-el-ni-ce... s-ar putea să se pro-du-că...

- La Siracuza!... exclamă căpitanul, ca şi cînd n-ar f înţeles încă despre ce e vorba.

- Siracuza, adică în Sicilia! rosti cu glas tare, sarcastic Kolea, chipurile ca să-l lămurească.

Doctorul se uită la el.

- în Sicilia! Doamne, Excelenţă!... Vedeţi şi dumnea­voastră! şi, simţind că-i piere pămîntul de sub picioare, bietul om arătă cu mîinile jur-împrejur. Şi mămica, şi familia?

- N-nu, familia n-are nevoie de Sicilia, ţi-aş recomanda mai curînd să-ţi trimiţi familia în Caucaz, la primăvară... pe fiica dumitale, în Caucaz, iar soţia... soţia, după ce va face un tratament cu ape în Ca-u-caz pentru reumatism... ar trebui sa pleci imediat cu dînsa la Paris, la clinica de psi-hi-a-trie a doctorului Le-pel-le-tier, aş putea să-ţi dau o recomandare pentru dînsul, şi atunci... atunci s-ar putea să se producă...

- Domnule doctor! Dar vedeţi şi dumneavoastră! Căpitanul făcu din nou acelaşi gest disperat, arâtîndu-i pereţii de scîndură ai tindei.

- A, asta nu mă priveşte pe mine, zîmbi ironic doctorul Eu ţi-am răspuns numai la întrebarea dumitale, indicîndu-P mijloacele moderne de tratament pe care şti-in-ţa ţi le P°^a pune la dispoziţie... încolo... îmi pare rău, dar...

- Nu-ţi fie frică, don doftor, cîinele meu nu vă mu?^câ'' linişti în gura mare Kolea caustic, văzînd că medicul se puţin alarmat la Perezvon, care stătea în prag. în glasul o tului se simţea un tremur de mînie. Intenţionat îi ^SP^U

/joft°^r"' ^^uP^{a cum mârtur}i^si ^el ^mai ^aP°i> ^{ca sa}"i f^aca

drige râu.

Cu-u-um? ^^^ ^caP^u^ P^{e s}P^ate> medicul îl fulgeră cu o • -jg apoi se întoarse către Alioşa şi-l întrebă, ca şi cum ^ fi scos la raport: Ci-i-ine es-s-te?

- Stăpînul lui Perezvon, don doftor, nu merită să te ocupi persoana mea! rosti din nou apăsat Kolea.

-Zvon? repetă doctorul, care nu înţelesese prea bine. _ Vezi că nu ştii de unde vine zvonul!? La revedere, don doftor, să ne vedem cu bine la Siracuza.

- Ci-i-ne es-s-te? Cine este? se zbîrli medicul furios.

- Un şcolar de la noi din oraş, domnule doctor, un ştren­gar, nu-i daţi atenţie, răspunse precipitat Alioşa încruntîn-du-se. Kolea, taci din gură! se răsti el la Krasotkin. Nu trebuie să-i daţi atenţie, domnule doctor, repetă el puţin iritat.

-Bâ-ta-ie, bă-ta-ie şi iar bă-ta-ie! izbucni doctorul exas­perat de tot, lovind cu piciorul în podea.

- Ştii, don doftor, că Perezvon ăl meu poate să şi muşte cîteodată! îl avertiză cu o privire tremurătoare Kolea, palid la faţă, săgetîndu-l cu o privire ce scapără scîntei. Ici, Perezvon!

- Kolea, dacă mai spui un singur cuvînt, nu mai vreau să le văd niciodată! strigă Alioşa autoritar.

- Nu există decît un singur om pe lume care poate să-i poruncească lui Nikolai Krasotkin - auzi, don doftor? - şi °mul acesta e dumnealui, spuse Kolea, arătînd spre Alioşa. Mâ supun deci, la revedere!

Kâsucindu-se brusc pe câlcîie, deschise uşa şi intră în ^ Perezvon o zbughi după el. Medicul rămase cîteva ^ecunde locului, ca împietrit, uitîndu-se cu nişte ochi zgîiţi la

Alioşa, ^b"ftiind

apoi scuipă pe jos şi o porni grăbit spre trăsură,

Şi trăsnind: „Assta... assta, assta-i ...nu ştiu ce-i Căpitanul se repezi să-l ajute să se urce în caretă. ^{Şa mtră} la rîndul său în cameră. Kolea stătea la câpâtîiul

lui Iliuşa. Copilul îl ţinea de mînă şi-l chema m " taică-sâu. O clipă mai apoi se întoarse şi acesta. ^^e

- Tata, tăticule, vino aici... noi... bolborosi bolnav 1 măsură agitat, dar se opri sleit de puteri; întinse h brăţişoarele slabe, numai piele şi os, şi, cuprinzîndu ■ ^SC Kolea şi pe taică-său într-o singură îmbrăţişare, îi strîn amîndoi cît putu de tare lîngă el.

Deodată, bietul căpitan fu zguduit de hohote înăbuşite ■ timp ce lui Kolea îi tremurau buzele şi bărbia.

- Tată, tăticule! îmi pare aşa de rău de dumneata tat' cule! gemu cu obidă Iliuşa.

- Iliuşecika... băiatul tatii... doctorul a spus c-o să te faci bine... o să fim fericiţi... doctorul... îngăimă căpitanul.

- Vai, tăticule! Crezi că eu nu ştiu ce ţi-a spus doctorul cel nou despre mine... Parcă n-am văzut! exclamă Iliuşa, strîngîndu-i mai cu foc pe amîndoi în braţe şi vîrîndu-şi obrăjorul în umărul părintelui său. Tăticule, nu mai plînge... cînd o să mor, să-ţi iei un alt băiat în locul meu, un băieţaş bun de tot... să-l alegi pe cel mai bun dintre toţi, să-i spui şi lui tot Iliuşa şi să-l iubeşti aşa, ca pe mine...

- Taci, bătrîne, lasă, c-o să te faci bine! strigă Kolea exas­perat.

- Dar nici pe mine să nu mă uiţi, să nu mă uiţi niciodată, tăticule, continuă Iliuşa. Să vii la mormîntul meu... auzi, tăticule, să mă îngropi lîngă piatra noastră, ştii, bolovanul acela mare la care mergem amîndoi, să ne plimbăm, şi ^m fiecare seară să vii acolo, la mine, împreună cu Krasotkin- S¹ cu Perezvon, sâ-l iei şi pe el... Eu am să vă aştept... Ta a. tăticule!

Glasul i se curmă, istovit; stăteau aşa cîteşitrei îmbrăpŞ ■ fără să spună nimic. Ninocika plîngea încetişor în jet¹" Mămica, văzîndu-i pe toţi plîngînd, începu şi ea să boceas

- Iliuşecika! Iliuşecika! îl jelea ea. Krasotkin se desprinse, în sfîrşit, din strînsoare.

a revedere, batrîne, ma aşteaptă mama la masa... spuse