Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

--------------------------------------------------------

atenuante. Despre asta vom avea prilejul sa încolo. Deocamdată ne vom ocupa de Gruşenka.

Martora apăru îmbrăcata şi ea tot în negru, cu snl sau şal pe umeri. Lunecînd fără zgomot pe podele, cu n lin, vătuit, şi cu o uşoară legănare din şolduri, aşa cum ^C uneori femeile ceva mai trupeşe, Gruşenka se apropie de h ' cu privirea aţintită asupra preşedintelui, fără să se uite n dreapta, nici în stînga. Mi se păru nespus de frumoas momentul acela; n-aveam deloc impresia c-ar fi f_{ost m} palidă ca de obicei, aşa cum pretindeau mai apoi cîtev cucoane, care susţineau câ intrase în sală cu o figura înco dată şi că i se citea răutatea pe faţă. Cred că era numai extrem de nervoasă şi în acelaşi timp stingherită peste măsura de privirile dispreţuitoare şi curioase ale publicului ahtiat de scandaluri. Gruşenka era una dintre acele firi trufaşe, incapa­bile să suporte dispreţul, care iau foc imediat ce li se pare ca cineva le desconsideră cît de cît şi, încinse de mînie, abia aşteaptă un prilej ca să răbufnească. Probabil că se simţea şi puţin intimidată, şi în acelaşi timp îi era ruşine de timiditatea ei, aşa încît nu poate fi nici un motiv de mirare ca depoziţia sa nu reuşi să păstreze un ton ceva mai echilibrat, fiind, dim­potrivă, cînd învolburată de izbucniri mînioase, cînd aro­gantă, cînd de o grosolănie supărătoare, pentru ca, mai apo:, aducîndu-şi sieşi tot felul de acuzaţii, în glasul ei să se simtă o convingere pornită din inimă şi o sinceră dorinţă de auto­flagelare. Vorbea uneori ca şi cînd s-ar fi azvîrlit într-o prăpastie. „Fie ce-o fi, nu-mi pasă, trebuie să spun şi asta-întrebată despre relaţiile ei cu Fiodor Pavlovici, răspunse scurt şi cuprinzător: „Fleacuri, ce sînt eu de vina dacă i-căzut cu tronc?", ca după o clipă să declare: „Ba nu, eu păcătoasa, fiindcă mi-am bătut joc şi de unul, şi de cela¹ de al batrîn şi de ăsta de aici. Din pricina mea arnîndoi $i frînt gîtul. Toate s-au întîmplat numai din vina mea! N ^ cum veni vorba la un moment dat de Samsonov: „

549

n-am de dat nimănui socoteala! ripostă ea agre-l¹⁶ 1 ăsta mi-a făcut un mare bine la vremea lui, m-a ^s'^Va uită din noroi, atunci cînd părinţii mei m-au arun-^SC°^S' H muri". Preşedintele îi atrase atenţia pe un ton destul ^cat" .. . _C4 trebuie sa răspundă exclusiv la întrebări, fără

în amănunte inutile. Gruşenka se îmbujora toată şi să inff^e ui <" ochii începură să-! scapere.

m văzuse niciodată plicul cu bani, auzise numai despre

j la banditul acela", care-i dăduse de ştire că Fiodor

_vl₀vici pusese deoparte trei mii de ruble într-un plic.

Moşi pe groşi, îl purtam numai cu vorba ca să-mi bat joc de

el putea să m-aştepte mult şi bine, că tot nu m-aş fi dus..."

- Cine-i „banditul" despre care aţi pomenit adineauri? se interesă procurorul.

- Cine? Smerdiakov, lacheul care l-a omorît pe stăpîn-su şi s-a spînzurat şi el aseară!

Fireşte, i se cerură numaidecît explicaţii asupra motivelor pe care se baza o acuzaţie atît de categorică, dar nici ea nu putu să aducă o dovadă precisă.

- Aşa mi-a spus Dmitri Fiodorovici şi aşa trebuie să fie, dacă spune el. Toată nenorocirea i se trage de la femeia aceea de care s-a despărţit, să ştiţi că numai ea e de vina. Fiţi siguri de asta! adăugă Gruşenka, tremurind toată, cu o voce înveni­nată de ură.

ru rugată din nou să arate cine era persoana la care făcea aluzie.

- Cine? Domnişoara aia, Katerina Ivanovna. M-a chemat la dînsa şi m-a tratarisit cu ciocolată, credea c-o sa ma ^e aşa, cu una, cu două. N-are nici un pic de obraz, zau

^ •• eşedintele o întrerupse cu asprime, punîndu-i în f_e . ^a~'¹ aleagă mai bine cuvintele. Dar inima ei de

geloasă se aprinsese: era hotarîtâ să meargă pînâ în sie albe.

- Atunci cînd inculpatul a fost arestat la Mokr procurorul, ca şi cînd şi-ar fi reamintit deodată de ce '^SPUSt lumea care era de faţa v-a văzut cum aţi dat buzna d ' °^at" vecina strigînd: „Numai eu sînt vinovata, împreuna treh ^

mergem la ocna!" Prin urmare, în momentul acela *■ ^ "

"Şi duit

neavoastră aţi fost convinsă ca-şi omorîse tatăl.

- Nu mai ţin minte ce-am simţit atunci, ras Gruşenka. Auzeam pe toată lumea strigînd că l-a omo " taicâ-său, şi în momentul acela mi-am dat seama că totul ^ întîmplat numai din vina mea, că numai din pricina mea 1 ucis. Dar cînd mi-a mărturisit cu gura lui că e nevinovat l-am crezut pe cuvînt, aşa cum îl cred şi acum şi am sa-l cred tot deauna: omul ăsta nu e în stare să mintă!

Cînd Fetiukovici îi puse la rîndul său întrebări, printre altele mi-aduc aminte că-i ceru unele lămuriri în legătura cu Rakitin, interesîndu-se dacă într-adevăr primise cele două­zeci şi cinci de ruble pe care i le făgăduise „ca să i-l aducă pe Aleksei Fiodorovici Karamazov".

- Păi nu-i nici o mirare c-a primit! confirmă cu un zîmbet ironic Gruşenka. Mereu venea după cerşit; cred că-mi ciupea, aşa, vreo treizeci de ruble pe lună, bani de buzunar, fiindcă avea ce să mânînce şi să bea, aşa că nu-i plîng de milă!

- Dar ce vă determina să fiţi atît de generoasă cu domnul Rakitin? insistă Fetiukovici, cu toate ca preşedintele stătea ca

pe ace pe jilţul lui.

- Păi dacă mi-e văr! Mamele noastre erau surori. însam-a rugat să nu-l dau de gol aici, i-e ruşine cu mine.

Toata lumea rămase grozav de mirata aflînd aces amănunt necunoscut pînă atunci; nimeni din tot oraşul nu § nimic, şi tot aşa şi la mînâstire, ba chiar şi Mitea habar n-a^e Am auzit apoi ca Rakitin se făcuse roşu ca un rac. Cu p^u înainte de a fi chemată în sală, Gruşenka aflase de la cin ca depoziţia lui fusese defavorabilă acuzatului şi era sup foc pe el. Discursul plin de o nobilă însufleţire al doflinu

55,

_saie împotriva iobagiei şi a haosului social u¹' .ţg j_a pamînt, definitiv şi iremediabil. Fetiukovici : primise pe neaşteptate un ajutor provi-^tâ DeDOziţia Gruşenkai fu relativ scurta, deoarece mar-P ' ^_{e unc}je sa cunoască alte date decît cele ştiute de ^a" himb, asupra publicului făcu o impresie cît se poate ' d riviri dispreţuitoare se aţintiră asupra ei

^ ^ t

de priviri dispreţuitoare se aţintiră asupra ei

mentul cînd, terminînd tot ce avea de spus, luă loc în ⁱⁿ₎ ia o distanţă respectabilă de Katerina Ivanovna. în timp ^S ascundea la întrebări, Mitea stătuse neclintit ca o stană de • tră în boxă, cu ochii pironiţi în pămînt, fără să scoată o

vorbă.

în sfîrşit, venise şi rîndul lui Ivan Fiodorovici să fie

audiat

V CATASTROFA

Trebuie să menţionez că Ivan fusese chemat înaintea lui Alioşa. Grefierul însă îi adusese la cunoştinţă preşedintelui câ. din cauza unei indispoziţii subite sau a unei crize neaştep­tate, martorul nu putea sa se prezinte, dar câ de îndată ce se ^va simţi mai bine, va fi în măsură să-şi facă depoziţia. Lucrul acesta nu se află decît mai tîrziu; la început nimeni nu-i ^daduse vreo atenţie. Astfel încît apariţia lui, în primul oment, trecu aproape neobservată. Martorii principali, Pintre care se numărau şi cele două rivale, fuseseră audiaţi, "nozitatea publicului, satisfăcută. Lumea începea să dea fi h ^£ °^^osea^^a- M^ai erau cîteva persoane care aşteptau să ceea ^^ ^m ^ ^mstanţei şi ale căror declaraţii, după tot ^e se spusese mai înainte, nu putea sâ prezinte vreo

Tim f"^{14 de}°sebită, nici sâ aducă vreun element nou. ""Pul trecea.

Ivan Fiodorovici se apropie de bara cu o încetineai peranta, fara sa privească pe nimeni, cu capul în pamîm cînd ar fi cumpănit ceva în minte. Era corect îmbrăcat ^ ^ avea un aer bolnăvicios, aşa cel puţin îmi făcea impres' ^ citea o suferinţă ascunsă pe obrazul lui pămîntiu, ca de m bund. într-un tîrziu abia, ridică agale ochii şi roti o p_n tulbure prin sală. în momentul acela, Alioşa sări brusc picioare, scăpînd un geamăt care îmi stăruie şi acum în urech deşi nimeni aproape sau prea puţini l-au auzit.

Preşedintele atrase atenţia martorului că, nefiind obligat să facă o depoziţie sub prestare de jurămînt, are dreptul sa nu răspundă la întrebări dacă nu vrea, dar că, bineînţeles, este dator să spună ce-i dictează conştiinţa etc, etc. Ivan Fiodorovia îl asculta, privindu-l cu ochii împăienjeniţi. Deodată, pe chipul lui prinse a flutura un zîmbet şi, în clipa cînd preşedin­tele, care se uita la el cu mirare, termină de vorbit, Ivan Fiodorovici izbucni într-un hohot de rîs.

- Altceva? întrebă el incisiv.

Publicul încremeni, bănuind o întorsătură neaşteptata Preşedintele părea îngrijorat.

- Poate că... nu vă simţiţi încă restabilit?... întrebă el, căutîndu-l din ochi pe grefier.

- Puteţi fi liniştit, Excelenţă, mă simt destul de bine, şi sînt chiar în măsură să vă împărtăşesc unele lucruri intere­sante, răspunse calm şi cît se poate de ceremonios Ivan Fiodorovici.

- Aveţi ceva deosebit să ne comunicaţi? întrebă în con­tinuare preşedintele, păstrind încă o umbră de îndoială.

Martorul puse din nou ochii în pămînt şi stătu aşa clipe, apoi ridică fruntea şi răspunse şovăitor:

- Nu, nu am. Nu am... nimic deosebit.

I se puseră cîteva întrebări la care răspunse cu ju:

de gura şi foarte laconic. Tot ce spunea era logic şi

itural-

g p

dar se vedea că-i e silă să vorbească şi parcă din ce în ^c

KARAMAZOV 553

FRATfi__---------~

■—"^ ■ i_ehamite. De cele mai multe ori se mulţumi să

^^ace a ■ ■ Nu ştiu". Bunăoară, nu ştia nimic despre răfuielile • dintre Dmitri Fiodorovici şi taicâ-sâu. „Şi nici nu ^ban _nteresat vreodată", adăuga el. îl auzise într-adevăr pe ^m'^a _proferînd ameninţări la adresa batrînului, iar despre ^cul cu bani aflase de la Smerdiakov.

Mereu acelaşi lucru, rosti el la un moment dat cu o . _obosită, întrerupîndu-se la mijlocul unei fraze. Nu am „imicnousăvăspun.

_ Văd că sînteţi slăbit şi înţeleg foarte bine sentimentele dumneavoastră... încuviinţă preşedintele.

Adresîndu-se apoi procurorului şi apărării, se interesă dacă mai au de pus vreo întrebare martorului, cînd deodată Ivan Fiodorovici se rugă cu o voce istovită:

- Daţi-mi voie să mă retrag, Excelenţă, mă simt foarte râu.

Şi fără să mai aştepte asentimentul preşedintelui, se îndreptă spre ieşire. După cîţiva paşi însă se opri locului, ca şi cînd ar fi chibzuit ceva în sinea lui, zîmbi uşor şi se întoarse din drum.

- îmi cer iertare, Excelenţă, dar am făcut şi eu ca mireasa aceea de la ţară... Ştiţi... care zicea: „Dacă vreau, mă gătesc, dacă nu vreau, nu mă gătesc!" Toată lumea umbla după ea cu sarafanul şi să-i prindă vălul pe cap să meargă la cununie şi ^ea o ţinea una şi buna: „Dacă vreau, mă gătesc, dacă nu

^Vreau'^nu mă gătesc!" E o ilustrare a umorului nostru popu­lar...

- Ce vreţi să spuneţi? întrebă preşedintele încruntat.

~ veţi vedea imediat, zise Ivan Fiodorovici, scoţînd cu o

^şcare bruscă din buzunar un teanc de bancnote. Poftim anii k

■"" ^Danu care erau în plicul acela (şi arătă cu capul spre

fost ^ ^{Care Se a}^^{au C0I}P^urile delicte). Suma pentru care a tg _r ^{ls tată}l meu. Unde să-i pun? Domnule grefier, fii bun ^{8 Ş1 da}-i dumneata mai departe.

Grefierul se apropie să ia teancul pe care-l întinse

preşedintelui.

- Dar cum se face c-au ajuns în mîinile dumneavoa dacă sînt într-adevăr banii cu pricina? se mira preşedim 1

- Mi i-a încredinţat chiar ucigaşul, adică Smerdiak Am fost la el aseară, înainte de a se fi spînzurat. El l-a om pe tata, nu fratele meu. El a săvîrşit crima, îndemnat A mine... Cine nu doreşte moartea tatălui său?...

- Sînteţi în toate minţile? rosti fără să vrea preşedintele

- Ba bine că nu! Am mintea întreagă, vă garantez întreagă şi ticăloasă, la fel de întreagă şi de ticăloasă ca şi a dumneavoastră, ca şi minţile acestor... m-mutre! scrîşni el dispreţuitor şi cu ură, întorcîndu-se subit cu faţa spre public Toţi şi-au ucis părinţii şi acum uite ce mutre înspăimîntate fac! Toţi joacă teatru şi aruncă praf în ochii celorlalţi Ipocriţilor! Nu e unul care să nu dorească moartea lui taicâ-sau' O lighioană înghite pe alta... Dacă s-ar adeveri ca nu e vorba de nici un paricid, ar sări în sus toţi scandalizaţi şi ar pleca pe aci încolo furioşi... Vor spectacole!... „Pîine şi jocuri de circ!" Asta vor. Dar nici eu nu sînt mai breaz! N-aveţi cumva puţină apă? Daţi-mi să beau puţină apă, pentru numele lui Dumnezeu! gemu deodată Ivan, apucîndu-se cu mîinile de

cap.

Grefierul se repezi spre el. Alioşa sări de la locul sau strigînd: „E bolnav, nu luaţi în serios vorbele lui, are le^br ■ aiurează!" Katerina Ivanovna se ridică brusc de pe scaun. uitîndu-se la Ivan Fiodorovici înmărmurită de spaima. I"¹ se sculă în picioare; un zîmbet dureros îi schimonosea gu se uita fix la fratele său, sorbindu-i fiece cuvînt. ,

- Fiţi pe pace, nu sînt nebun, sînt un criminal, a^tlta

, j_a un

Nu şi nebun! continua Ivan. Nu puteţi avea pretenţie Q^e criminal să fie un bun orator! adăugă el fără nici o no rîzînd forţat.

KARAMAZOV

555

^era

~^ _panit de acest incident, procurorul se apleca sa-i va preşedintelui. Juraţii şopteau între ei. Fetiukovici ¹ . _oCj₁j şi urechi. Toată lumea încremenise în banei, d se se mai întîmple Preşedintele se

ă vadă ce o se se mai întîmple. Preşedintele se _actep ^a

dezmetici în sflrşit.

Tin să atrag atenţia martorului ca se exprimă într-un , _cam confuz, folosind un limbaj nepermis! V-am ruga, • dacă se poate, să vă liniştiţi şi după aceea să continuaţi oziţia.-- evident, dacă aveţi într-adevar ceva de spus. Cu puteţi dovedi destăinuirea pe care ne-aţi făcut-o

adineauri... dacă nu cumva sînt simple halucinaţii?

- Tocmai aici e toată dificultatea: n-am nici un martor. Decît doar dacă jigodia de Smerdiakov v-ar trimite de pe lumea cealaltă - ceea ce nu cred - depoziţia... într-un plic. Fiindcă dumneavoastră, cum văd, aveţi nevoie de plicuri, său poate că v-ajunge ăsta de aici. N-am martori... în afară poate de unul singur... continuă el misterios.

- Ce martor? Nu ne puteţi spune numele lui?

- E un martor cu coadă, Excelenţă, a cărui prezenţă s-ar putea să pară căm deplasată aici. Le diable n'existe point! Nu merită sâ-i daţi nici o atenţie, e un drac de duzină, destul de obscur! adăugă el confidenţial, devenind serios dintr-o dată.

rebuie să fie ascuns pe undeva, pe aici, dacă nu chiar sub

^masa cu corpurile delicte. Unde ar putea să fie decît acolo!

^eî' dumneavoastră, eu îi spuneam că nu vreau cu nici un

P sa tac, şi el îmi vorbea de nu ştiu ce transformări geolo-

_c ^Ce'" ^{Ce ner}ozie! Puneţi-l în libertate pe acuzat... cred şi eu

ce rf °^{nvine sa cînte} imnuri, se simte cu inima împăcata! Şi

Vank°^{â Un nemernic beat urla de}~ti sparge urechile: „La Piter

mj P'ecat!" Eu, pentru doua secunde de fericire, aş da şi

cun₀ ^{n de cv}adrilioane! Dumneavoastră

ar_est ^etl-

t>e

_Ce

nu ma dac-aţi şti ce stupid e tot ce faceţi! Hai,

^{Pe mine în locul lui! Pentru asta doar sînt} aici-- e oare totul pe lume trebuie sa fie atît de stupid?...

556

DOSTf

1PT

Cerceta din nou încet şi cu o privire îngîndm-Lumea începuse sa se neliniştească. Alioşa se precin' ^ el, dar între timp aprodul îl $i înşfăcase. P^Ie

- Dar asta ce mai e?! strigă Ivan Fiodorovici _uj_t-

la aprod, şi farâ altă vorbă îl apuca de umeri, facîndu-i _v- * podele. ^

într-o clipă, gardienii tăbarîră asupra lui. VazînH dintr-o dată încolţit, Ivan începu să urle ca turbat, şi _a răcnind cît îl ţinea gura cuvinte fără şir, fu scos pe sus af&

în sală erau o fierbere şi o zarvă nemaipomenită. Nu ma ţin bine minte ce a mai fost după aceea: eram prea emoţionat ca să fi putut înregistra tot ce se întîmpla. Ştiu doar atît, ca puţin mai tîrziu, cînd vîlva se mai potoli şi lucrurile se mai limpeziră, grefierul fu mustrat cu asprime, deşi bietul om căuta să se dezvinovăţească, argumentînd că pînă atunci mar­torul fusese normal şi că nu era nici un ceas de cînd îl consul­tase un medic, fiindcă la un moment dat nu se simţise bine, tot timpul însă, pînâ intrase în sală, vorbise ca şi cînd ar fi fost teafăr la mine şi ţinuse neapărat să se prezinte în faţa instanţei.

Dar nici nu apucase bine lumea să se dezmeticească şi surveni un nou incident, tot atît de senzaţional ca şi scena precedentă: Katerina Ivanovna avu o criză de nervi cu lacrimi şi ţipete sfîşietoare. Plîngea cu hohote. Plîngea şi se zbu­ciuma în braţele celor care încercau s-o scoată afară, refuzin să părăsească sala şi cerînd stăruitor să fie ascultată.

- Trebuie să vă spun ceva! îi strigă preşedintelui. Trebuie sa vă spun imediat... imediat!... Am aici o hîrtie-scrisoare... poftim, luaţi-o şi citiţi-o, vă rog, citiţi"^{0 c} acum, urgent! E de la bestia asta, el mi-a scris-o, el. c criminalul, el cu mîna lui şi-a ucis tatăl! O să vedeţi in ^a^ scrie acolo cum o sâ-l omoare! Celălalt e bolnav, da, bo are febră, delirează! De acum trei zile mi-am dat seama

ceva!

557

- tr un hal fără hal. Grefierul îi luă din mînâ hîrtia pe E^ra . _tj_n(j_ea preşedintelui. Katerina Ivanovna se prăbuşi ^caf6' cu faţ^a îngropată în palme, continuînd să plîngâ p^{e sca} .' _e afundate, zguduită de suspine pe care se silea ^sP^aS j-j _sj şi le înăbuşe de teamă să nu fie poftită afară, ntul înfăţişat tribunalului era nici mai mult, nici mai ■ A cît biletul pe care Mitea i-l scrisese la „Stolicinîi ^ a" si care, aşa cum spusese Ivan Fiodorovici, constituia ^g°. adâ d_{e 0} precizie „matematică". Din păcate, chiar aşa a ■ f_ost considerat: ca o probă "decisivă. Dacă biletul acesta ar fi ieşit la iveală, pînă la urmă poate că Mitea ar fi scăpat fără nici o condamnare sau, cel puţin, n-ar fi primit o pedeapsă atît de grea! Dar, încă o dată repet, mi-a fost imposibil să reţin toate amănuntele. Şi acum totul mi se învălmăşeşte în cap. Presupun că preşedintele la rîndul său va fi transmis mai departe documentul proaspăt comunicat completului de judecată, procurorului, juraţilor, precum şi avocatului apărării. Ţin minte doar că se procedă la o nouă audiere a martorei. Şi cum preşedintele se interesa blajin dacă îşi revenise, Katerina Ivanovna se grăbi să-l asigure cu înfo­care:

- Sînt gata! Mă simt destul de bine ca sa răspund la întrebări, insistă ea, ca şi cînd tot s-ar fi temut că n-o să i se dea ascultare.

.se ^ceru să explice mai detaliat ce era cu scrisoarea aceea ^{Ş1 m ce} împrejurări o primise.

~ Am primit-o chiar în ajunul crimei şi a fost scrisă cu o ^mai Căinţe, la local. Uitaţi-vă, pe dos e o notă de plată! ga ea, gîfîi_ncj, q_{u doua zile deci} î_{namte de cr}i_mâ dum-

f_aţa ^scna biletul acesta. Mă ura, fiindcă se ştia vinovat

"ntiă ^me' ^^{C CînC}* ^{Se mcurcase cu} neruşinata aceea, şi pe m_otj_v . ^era $i datoria de trei mii de ruble care-l apăsa, un P ^{Us ca s}â mă urască... O, fireşte, se simţea înjosit ^ne din pricina banilor, îi era ruşine de ticăloşia lui!

558

Şi acum sa va spun ce a fost cu bana aceştia, va implor sa mă ascultaţi! într-o dimineaţa, cu trei s ^ înainte de a-l omorî pe tatăl lui, m-am pomenit cu el ca are mare nevoie de bani şi ştiam şi pentru ce - d_a T^ trebuiau ca s-o încînte pe dezmăţata aceea sa pl_ece

Eram la curent cu totul, aflasem ca ma înşelase şi ca a

tivea de

gînd să mă părăsească şi totuşi eu msami i-am oferit k ăştia, eu cu mîna mea i-am dat, rugîndu-l, chipurile trimită la Moscova surorii mele! în momentul cînd', încredinţat suma însă, m-am uitat drept în ochii lui şi i spus că poate să-i expedieze şi mai încolo, cînd o vrea el „chiar peste o lună". E posibil, oare, să nu fi înţeles imediat ce înseamnă asta, cînd gestul vorbea de la sine: „Ai nevoie de bani ca să mă înşeli cu o femeie pierdută. Poftim, ia-i, ţn dau cu mîna mea, să vedem dacă eşti chiar atît de mişel ca sa-i primeşti!" Voiam să-l prind cu mîţa în sac. Şi ce credeţi ca făcut dumnealui? I-a luat foarte frumos şi i-a risipit într-o sin gură noapte cu dezmăţata aceea... Şi-a dat seama însă ca ştiam totul, va garantez, şi-a dat seama chiar atunci, pe loc, ca vreau numai să-l pun la încercare, să văd ce face, îi ia on nu-i ia, şi pînă unde poate să meargă ticăloşia lui! Ne-am uitat aşa unul la altul, ochi în ochi, şi a înţeles, nu se putea sa nu înţeleagă! Şi totuşi, mi-a luat banii, da, i-a luat ca sa-i nsi

pească într-o noapte!

- Aşa e, Katia! izbucni Mitea din boxă. M-am uitat c ochii tai şi am înţeles imediat ca-mi întinzi o cursa ca sa w-murdâresc şi totuşi am luat banii! Merit sa ma dispreţuit-toată lumea, sînt un nemernic, da, dispreţuiţi-ma cu toţi" fiindcă nu merit altceva!

— Acuzat, interveni preşedintele, încă o vorba, şi^te

din sală!

- Banii ăştia îi stăteau pe suflet, continua Katia cu ^ gurare. Ar fi vrut sa mi-i dea înapoi, dar îi trebuiau p femeia aceea. lata de ce şi-a ucis tatăl, dar în l°^c

559

H toria, ă plecat iarăşi cu ea în satul acela unde a şi plăteai ^ ^^ _ca ^ p_{rmia oara> a} f_acut p_raf î_ntr-o sin-

fost a¹⁶ ^ banii pe care-i furase după ce-l asasinase pe g⁰^ _Ri_e[_U] mi-l scrisese cu o zi înainte. Era beat cînd l-a ^b am dat seama numaidecît, şi înverşunat împotriva