Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

^ⁿ ' . • j f_oarte bine, fiind absolut convins că n-am să-l arat ^mC ' chiar dacă ar fi săvîrşit crima. Altminteri, nu s-ar fi etat să aştearnă asemenea lucruri pe hîrtie. Era sigur că _sâ caut niciodată să mă răzbun şi că nu m-ar lăsa inima ă-l nenorocesc! Citiţi-l, citiţi-l, vă rog, citiţi-l cu luare-aminte şi o sâ vedeţi că scrie negru pe alb tot ce îşi pusese în gînd să facă şi ^cum ° ^s^ omoare pe tatăl său, şi unde-şi ţinea bâtrînul banii ascunşi. Mai ales e acolo o frază asupra căreia ţm să vă atrag atenţia: „Am să-l omor, numai să plece Ivan". prin urmare, totul era premeditat, pusese totul la punct înainte de a săvîrşi crima! insinua veninos Katerina Ivanovna, învol­burată de ură, căutînd să sugereze cu perfidie tribunalului ipoteza aceasta. Era evident că studiase cuvînt cu cuvînt scrisoarea sortită să joace un rol atît de nefast şi cunoştea per­fect fiece trăsătură de condei. Dacă nu era beat, n-ar fi scris-o, fiindcă aţi văzut şi dumneavoastră ce minuţios e descris totul pas cu pas, exact aşa cum a procedat după aceea, cînd l-a asasinat! Ca şi cînd şi-ar fi întocmit dinainte un program!

Acuzaţiile curgeau potop şi, dezlănţuită, Katerina

^vanovna nu-şi mai găsea astîmpar, ca şi cînd şi-ar fi pierdut

ot capul, nesocotind repercusiunile pe care dezvăluirile

^m ^stanţă le-ar fi putut avea asupra ei personal, deşi

use din vreme toate consecinţele; cu o luna înainte

' ^cutremurata de ură, se gîndea uneori aproape cu jind:

_Ca . „ * ^s~° ^citesc la proces?" şi acum se năpustise orbeşte,

mai • ^S3r ^ ^aruncat într-o prăpastie. Ţin minte ca puţin

'enţa ^"Wiil a citit cu glas tare scrisoarea pe care asis-

^asculta înfiorata pîna în adîncul sufletului. Mitea fu

560

—■-------^"»Kl

întrebat la rîndul său dacă recunoaşte ca era într-ad ^""""^ de el. ^VâlScrisa

- Da, de mine, cu mîna mea! mărturisi _n»f ■ Probabil c-atn fost beat, altminteri n-aş fi scris-oi _A • atîtea şi atîtea pricini care ne-au tăcut să ne urîm u altul, Katia, dar îţi jur pe ce am mai sfînt că te-am mK ^ toată ura ce mocnea în mine, pe cînd tu nu m-ai iubit ' ■" dată! ^l0"

Se prăbuşi apoi pe bancă, frîngîndu-şi mîinile di_spera. Prinsă între două focuri, martora se văzu nevoită să răspund cînd procurorului, cînd avocatului, care o asaltau întrebările, cerîndu-i să spună în primul rînd „ce o detenm naşe să tăinuiască pînă atunci documentul respectiv şi pe^ ce depoziţia ei anterioară fusese făcută într-un spirit cu totul diferit şi pe un alt ton?"

- Da, da, e adevărat, am minţit adineauri, am minţit! Tot ce-am declarat a fost împotriva conştiinţei şi onoarei mele dar voiam cu orice preţ să-l salvez, tocmai pentru câ ştiam ca mă urăşte şi că nu simte pentru mine decît dispreţ! izbucni Katia cu frenezie. O, ştiu, ştiu foarte bine câ mă dispreţuieşte cumplit, totdeauna m-a dispreţuit, încă din ziua aceea cînd mi-a dat banii şi m-am plecat în faţa lui pînă la pămînt! Mi-am dat seama numaidecît... am simţit chiar în momentul acela dar parcă tot nu-mi venea să cred, şi multă vreme nici n-air crezut, cu toate că de atîtea ori am citit în ochii lui: „Ce vrei Tu singură, de bunăvoie, ai venit doar la mine!" 0, "^a înţeles nimic, niciodată n-a înţeles pentru ce am fost atunci a dînsul, în mintea lui nu pot să încolţească decît cele n* odioase bănuieli. Nu are decît o singură măsură pentru to»-lumea, îşi închipuie câ toţi sînt ca el! strigă furioasă KaB cărei exasperare ajunsese la paroxism. Voise să se însoar ⁱ mine numai din pricina moştenirii pe care o primisem, n şi numai pentru averea mea! Totdeauna l-am suspe^ct • simţit eu câ ăsta trebuie să fie adevăratul motiv! O. nu 5

561

, _ca toată viaţa am să tremur de ruşine în faţa fiara e! _m-aro dus atunci la el acasă, şi ca în felul acesta

să mă

lui, P⁶" îndreptăţit să mă dispreţuiască şi va putea fi nururea ui r

- ă la sfîrşit. Numai de aceea a vrut să se însoare cu P

P _convinsâ că-i aşa! Am nădăjduit c-am să-i înmoi ^mine n dragostea mea, o dragoste pe care o simţeam - • itâ! Am trecut peste toate, am ştiut că mă înşalâ, şi ^nem' m închis ochii, dar el n-a înţeles nimic, nimic! Parcă e !° sâ înţeleagă ceva? E o brută! Scrisoarea asta am ^m. -_{t0 a}bia a doua zi, pe înserat, mi-a adus-o cineva de la i 1 si cînd mă gîndesc că dimineaţa, da, chiar în dimineaţa aceea eram hotărîtă să-i iert iarăşi totul, chiar şi faptul că mă

înşelase!

Atît preşedintele, cît şi procurorul îşi dădură toată silinţa s-o liniştească. Sînt convins că şi pentru ei era destul de peni­bil să profite fără nici o discreţie de starea de exaltare în care se afla martora, ascultînd destăinuirile sale. Parcă-i aud cum încercau s-o consoleze: „înţelegem cît de trist e pentru dum­neavoastră! Credeţi-ne, doar sîntem şi noi oameni şi putem să ne dam seama" etc, etc, şi cu toate astea nu pregetau să-i smulgă treptat-treptat o serie de declaraţii unei femei înne­bunite, în plină criză de isterie. în cele din urmă, martora povesti cu o luciditate extraordinară, acea luciditate pe care omul o dovedeşte uneori, tocmai în momentele cînd sufletul ^lui e mai zbuciumat, cum în ultimele două luni Ivan lodorovici îşi frămîntase atîta creierul, câutînd un mijloc de mapare pentru fratele său, care nu era decît „o brută, un cri-

nnd", încît mintea lui se zdruncinase, -a chinuit îngrozitor, îl căina ea, nu ştia cum să facă _nu ^{?Ureze vir}>a; la un moment dat, mi-a mărturisit că nici el

dore ^{ea Sâl sufere} P^{e tatal său} Si^ca si^e1' poate, în sinea lui îi

ii,_tji , ^artea- O, este un om cinstit, integru, aşa cum rar

V_enea /' ^{Asta a fost} nenorocirea lui! Mie îmi spunea tot, tot!

^lecare zi la mine să mi se destăinuiască, pentru că
563

^U

mîndră de asta! declara ea cu u o^u^w^.^ „. parcă pe toată lumea. A fost de două ori la Smerdiakov t ^ zi, mă pomenesc cu el că vine la mine să-mi spună' D l-a omorît fratele meu, înseamnă că asasinul nu poate fi a ' Smerdiakov (nu ştiu cine o fi scornit povestea asta abs cu Smerdiakov care s-a răspîndit în tot oraşul) şi ^ acesta mă tem că şi eu s-ar putea să am o parte din vina Smerdiakov şi-a dat seama că nu pot să-l sufăr pe tata şi şi-_{0 f} închipuit că abia aştept să-l văd în mormînt". Am căutat atunci scrisoarea asta şi i-am arătat-o, şi aşa s-a convins in sfîrşit că fratele lui este ucigaşul. A fost o lovitură cumplita pentru el! Nu putea deloc să se împace cu gîndul că fratele Iu poate fi un paricid! încă de acum o săptămînâ am observat că-i bolnav. în ultimele zile, de cîte ori venea pe la mine spunea tot felul de lucruri fără sens, ca un om care delirează îmi dădeam seama că e cu mintea zdruncinată, în pragul nebuniei. Mergea pe stradă şi vorbea singur. în halul ăsta a fost văzut umblînd prin oraş. La rugămintea mea, medicul sosit de la Moscova l-a consultat acum două zile şi mi-a spu< că e ameninţat de o febră cerebrală ce' se poate declanşa din moment în moment. Şi toate astea din pricina unei brute Aseară, cînd a auzit că Smerdiakov s-a spînzurat, a avutur şoc atît de puternic, încît a înnebunit... Numai din cauz-ticălosului ăstuia, fiindcă ţinea atît de mult sâ-l scape, dela^e i se trage toată nenorocirea!

Numai o singură dată în existenţa lui, cred, şi n^uBl31 momentul suprem, cu cîteva clipe înainte de a-şi ^ viaţa, bunăoară urcînd treptele eşafodului, un om e în st# vorbească în felul acesta şi să facă asemenea mârt^u " Katia însă se dovedise consecventă cu sine însăşi, ia* , jurarea de faţă era cum nu se poate mai potrivită sa-i vileag o dată mai mult firea impulsivă. O recunoşteai p ^ pe tînăra fată care nu pregetase cîndva să intre în ^c

«iu şi afemeiat ca să-şi scape tatăl din impas; ^]u"" ■ f tâ mîndră şi castă, care cu puţin timp înainte se jert-^aCCea fata unei săli ticsite de lume şi, lepădînd pudoarea ei f^ise , -_că) dezvăluise în auzul tuturor „gestul de o rară f^eC1 . ţ_uj Mitea" ca să-i uşureze cît de cît situaţia. Şi iat-o ⁿ° u hotărîtă să se sacrifice, de rîndul acesta însă pentru 11 Poate că abia acum începea să-şi dea seama şi simţea prima oară cît de mult ţinea la omul acesta! Şi sacrifi-ul pe care voia să-l facă era pornit din grija pe care i-o fiindcă îi era frică să nu aibă de tras consecinţele

purta, inim^a ~---------

mărturisirilor sale, de vreme ce Ivan declarase în instanţă că el este ucigaşul bătrînului şi nu fratele său, luînd crima asupra lui. Voia să se jertfească pentru a-l salva pe Ivan, pen­tru a cruţa prestigiul şi reputaţia lui! Totuşi, sacrificiul ei aducea după sine o întrebare cumplită: nu cumva îl calomni-ase pe Mitea atunci cînd vorbise despre legăturile lor din tre­cut? Nu, cu siguranţă că nu minţise - sau în orice caz nu minţise intenţionat - strigînd în gura mare c-o dispreţuia de cînd se plecase pînă la pămînt în faţa lui! Credea cu tărie, era absolut convinsă, poate chiar din momentul cînd se plecase la picioarele lui, că Mitea, naivul Mitea, care pe vremea aceea o adora, avea cel mai adînc dispreţ pentru dînsa şi-şi bătea joc ^e ea. Numai orgoliul ei rănit o făcuse să se îndrăgostească nebuneşte de el, dezlănţuise în sufletul său o pasiune clocoti-^Qare' ^aP^roape isterică, ce semăna mai curînd a răzbunare ^{6011 a} ^agoste adevărată. Şi cine ştie dacă odată şi odată _c ^1Unea aceasta morbidă nu s-ar fi transformat într-o iubire Iu vr ^5l ^°^{ate Că ea însaş}i ^mci ^nu dorea altceva! Trădarea era" ^ ^mS& ° J*§^mse P^{îna m} adîncul inimii şi inima ei nu cind ^S ^ ^Să *^erte ^^ ^{atît de uşor}- Clipa ^razbunaru sosise car_e f ^{UU Se aşte}P^ta' Şi toată amărăciunea, tot veninul pe ^revârs agnita îl strînsese în sine, picătură cu picătură, se trad_ase • ^msc' ^^ ^v°i^a ei! îl trădase pe Mitea, dar se ¹ P^e ea însăşi! Şi acum, că dăduse totul pe faţă, încor-

304

darea care o stapînise pînâ atunci o paraşi dintr-o d veni să intre în pămînt de ruşine. Cuprinsă de o noua • ^' nervi, martora se prăbuşi plîngînd şi ţipînd. o ^^ numaidecît şi o scoaseră pe sus din sală. In momentul răcnind ca ieşită din minţi, Gruşenka se repezi spre Mit " de furtunos, încît cei din jur nu mai apucară s-o opreasc - Mitea! strigă ea. Vipera asta te-a mîncat fript! Ei _a aţi văzut-o şi dumneavoastră de ce e-n stare!... adăugaeac clocotire de ură, adresîndu-se tribunalului.

La un gest al preşedintelui, gardienii se apropiar_a d Gruşenka, încercînd s-o scoată cu forţa din sală. Femeia insa se împotrivea din răsputeri şi se zbătea în braţele lor, cautînd cu orice preţ să ajungă la Mitea. La rîndul său, acuzatul san în picioare cu un răcnet sălbatic şi, dacă nu erau paznicii sal înşface, într-o clipă ar fi fost lîngă ea.

Da, cred că doamnele din asistenţă au avut toate motivele să fie mulţumite, fiindcă era într-adevăr un spectacol extraoi dinar! Mi~aduc aminte că după aceea se prezentă din nou la bară medicul venit de la Moscova, probabil că preşedintele trimisese aprodul să-l cheme ca să se ocupe de Ivan Fiodorovici. Doctorul declară că bolnavul avea o criză foarte puternică şi că, starea lui fiind extrem de gravă, ar trebui transportat fără întîrziere acasă. Răspunzînd apoi întrebarita puse de procuror şi de avocat, confirmă că în urmă cu doua zile Ivan Fiodorovici venise la dînsul să-l consulte şi ca« atunci chiar diagnosticase o febră cerebrală, dar că pacientu-refuzase să se îngrijească. „Nu mai era în deplina posesie facultăţilor lui mintale, mi-a destăinuit că are deseori ha» cinaţii, că i se întîmplă să se întîlnească pe stradă cu di^e persoane decedate şi că în fiecare seară primeşte ^vl ^ satanei", spuse în concluzie doctorul. încheindu-şi depo eminentul medic moscovit se retrase. Scrisoarea divulg Katerina Ivanovna rămase să figureze printre co [ delicte. După o scurtă deliberare, curtea decise sa con

565