Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

o

156

cum şedeam aşa cu toţii la masa, m-am apucat sa le grame, de pilda: „Tu eşti Boileau? Ce curios te-ai costum la care Boileau răspunde ca se duce la bal mascat, ad_JC baie; hi-hi! Au crezut ca vreau sa-mi bat joc de ei. Atunci le " zis pe loc încă una, o epigrama foarte caustică, pe care un cultivat nu se poate sa n-o ştie:

Tu eşti Sappho, iar eu Phaon, ce încîntare! Dar vai, atît de rău îmi pare Că nu ştii drumul către mare!²

Dumnealor însă s-au supărat şi mai tare şi au început sa mă înjure cum le venea la gură, iar eu, ca s-o dreg, ma pune dracu' şi le mai povestesc o anecdotă, tot aşa, foarte raspîn-ditâ printre iubitorii de carte, în legătură cu Piron, care, drept răzbunare fiindcă n-a fost primit în sînul Academiei Franceze, a cerut să i se scrie pe mormînt următorul epitaf:

Ci-gît Pivon qui ne fut rien, Pas meme academicien.³

Atunci au tăbărît pe mine şi m-au luat la palme.

— Dar pentru ce? Nu înţeleg pentru ce?

— Pentru că eram prea cult, păcatele mele. Oamenii găsesc o mie şi unul de motive cînd e vorba sa-şi snopeai semenii, încheie Maksimov sentenţios.

— Hai, terminaţi odată cu prostiile astea, mi s-a « lehamite, credeam c-o sa povestiţi lucruri mai nostime întrerupse deodată Gruşenka.

1 Pnmul vers al epigramei lui Ivan Krîlov (1769-l844) la adresa v^ nu ruse a poemului lui Boileau L'art poetique, realizata de D I Hv°^s g-

2 Dostoievski reproduce epigrama lui Konstantin Batiuskov 1855), Madrigalul nou Sappho, adresata poetesei AP Bunina ^

3 Aici odihneşte Piron, care n-a fost nimic/ Nici măcar academici

KARAMAZOV

157

Mitea simţi cum îi îngheaţă rîsul pe buze. ui cel înalt se ridica de pe scaun şi, cu aerul superior al om cuprins de plictiseala în mijlocul unei societăţi cu _n-are nici în clin, nici în mîneca, începu sa măsoare în

[ung Şi^{to lat odaia}' ^{CU mîinile la s}P^ate-Gruşenka îl privi cu dispreţ:

-Iar l-a apucat!

Mitea începu să se frămînte şi mai tare, cu atît mai mult, u cît observase că poleacul de pe canapea se uita la el cu

ochi răi.

- Panie, izbucni el deodată, hai să bem, panie! Vreau să ciocnesc şi cu dumnealui un pahar, să bem, panowie!

Puse apoi trei cupe una lîngă alta şi le umplu cu şampanie.

- Pentru Polonia, panowie! închin paharul pentru Polonia, pentru ţara domniilor voastre!

- Bardzo to milo, panie, wypijemy!¹ răspunse grav, dar amabil, polonezul de pe canapea, întinzînd mîna spre pahar.

- Şi dumnealui, cum îi zice, hei, stimabile, poftim de ia un pahar! se agită Mitea.

- Pan Wrublewski, îi veni în ajutor cel de pe canapea. Lunganul se apropie de masă, cu pas legănat, şi-şi luă

Paharul, rămînînd în picioare.

- Pentru Polonia, panowie, urra! strigă Mitea ridicînd

cupa.

Ciocniră cîteşitrei. Mitea apucă sticla şi umplu iarăşi Paharele.

~ Acum să bem pentru Rusia, panowie, să ne înfrăţim! ~ loarnă-ne şi nouă, zise Gruşenka, vreau şi eu să închin ^pent*i Rusia.

~ ޹ eu, i _se alătură Kalganov.

âi,>... ^{a CU de ce sa nu} beau... pentru ţărişoara mea, pentru scumpă! chicoti Maksimov.

^ere- domnule, sa bem' (Pol)

- Toţi, toţi, să bea cu toţii! striga Mitea. Trifon mai adu nişte sticle.

Hangiul aduse şi ultimele sticle care mai ramases Mitea turna în pahare.

- Pentru Rusia, urra! proclamă el.

Baura toţi, în afara de cei doi polonezi. Gruşenka o 1 cupa pîna la fund. Panii, în schimb, nici nu se atinseră d paharele lor.

- Cum aşa, panowie? întrebă Mitea. Ce fel de treaba-asta?

Pan Wrublewski luă în mînă paharul şi, ridicîndu-l, rosti cu o voce răsunătoare:

- Pentru Rusia, cu hotarele ei dinainte de 1772¹!

- O to bardzo pickno!² iritări celălalt, şi amîndoi îşi deşertară cupele.

- Tare mai sînteţi proşti, panowie! îi scăpă fără să vreata Mitea.

- Pa-nie! Cei doi polonezi se ridicară ţanţoşi şi gata de harţă ca nişte cocoşi, mai ales pan Wrublewski.

- Ale nie mozna nie miec slabosci do swoego kraju?³ se răţoi el.

- Tăcere! Lăsaţi răfuielile! Să nu vă prind ca vă certaţi' strigă autoritară Gruşenka, bătînd din picior. Se îmbujorase toată la faţă şi-i scăpărau ochii. începuse să se simtă paharul de şampanie băut pe nerăsuflate.

Mitea intră în panică.

- Vă cer iertare, panowie! Numai eu sînt de vina, n-am sa mai fac. Wrublewski, pan Wrublewski, zău, n-o sa se m întîmple a doua oara...

- Ci taci odată! Şezi jos, caraghiosule! se răsti cu cw Gruşenka, furioasa.

1 In 1772 are loc prima împărţire a Poloniei între Austria, Rusia.

2 Minunaţi (Pol.)

3 Ce, n-are voie omul sa-şi iubească ţara"⁷ (Pol)

KARAMAZOV

159

_tâ i_umea se a$eză; se uitau unii la alţii, fără să scoată

Domnilor, recunosc, vina e numai a mea! căuta să rupă a Mitea, care tot nu înţelegea ce se întîmplase cu

^aC nka de avusese asemenea ieşire. Dar de ce-ăm rămas u toţii? Ce să facem... ca să mai înviorăm atmosfera, da,

J ne mai distram un pic?

Ai dreptate, o să murim de plictiseală, rosti într-o doară

^Kalgan0V' • u- -w , •

_ Să jucăm iarăşi cărţi ca pîn-acum, chicoti Maksimov.

Cărţi? Bună idee! îl sprijini Mitea. Numai dacă

panowie...

- Pozho, panie! răspunse parcă fără chef polonezul de pe canapea.

- Aşa e! îi ţinu hangul pan Wrublewski. -Pozno! Ce-i aia pozno? întrebă Gruşenka.

- Tîrziu, pani, e ceas tîrziu, o lămuri cel de pe canapea.

- Ba e tîrziu, ba fac tot felul de fasoane, orice ai spune strîmbâ din nas! izbucni enervată Gruşenka. Stau ca nişte cobe amîndoi şi ar vrea ca toată lumea să se plictisească. Pînă ai venit tu, Mitea, au stat aşa tot timpul, cu gurile încleştate, ta faţa mea, făcînd pe grozavii...

- Zeiţa mea! se repezi polonezul cu pipa. Co mowisz to sie stanie. Widze nelaske, jestem smutny! Jestem gotow, panie! 1 se grăbi el să încheie discuţia, adresîndu-se lui Mitea.

începe dumneata, panie! spuse acesta, scoţînd din

^Uzunar teancul de bani, din care smulse două hîrtii ca să le Punâpemasă

„.., ^^ ^^e Sînd să pierd gros, în profitul dumitale, panie! Ia ' banca o ţii dumneata!

-aducă jupîn cărţile, insistă grav poleacul cel Mărunţei.

'' ^{Vad câ te} P^{orţl aşa rau cu mme}' ^{de aceea sînt trist}' ^Sint

160

- To najlepszy sposob¹ întări pan Wrublewski.

- Jupînul? A, da, înţeleg, foarte bine, sa le aducă el dreptate, panowie! Jupîne, o pereche de cărţi! Mitea.

Jupînul se întoarse numaidecît cu un pachet nou-n₀ cărţi de joc şi-i dădu totodată de ştire că fetele începuser se adune şi că peste puţin timp se vor înfăţişa şi ovrei ţambalele; nu mai aveau de aşteptat decît bunătăţile care tr buiau să vină cu troica. Mitea sări de la masă şi se dus repede în odaia alăturată sa dea dispoziţii. Deocamdată ins-nu sosiseră decît trei dintre fete: Măria lipsea. Şi cum nu pr_ea ştia ce dispoziţii să dea şi nici pentru ce se sculase de la masa porunci, pînă una-alta, să se scoată dulciurile din ladă şi sa se împartă acadele şi bomboane fetelor. „Şi nişte vodcă pentru Andrei! Daţi-i vodcă lui Andrei, se grăbi el să adauge, ca sa nu mai fie supărat pe mine." Maksimov, care se luase după el, îl atinse binişor pe umăr.

- Dă-mi şi mie cinci ruble, se rugă el în şoaptă, să am ce pune la bătaie, hi-hi!

- Bravo, foarte bine! Uite zece ruble, poftim! Mitea scoase iarăşi din buzunar toţi banii şi, găsind o hîrtie de zece ruble, l-0 întinse lui Maksimov. Dacă pierzi, vino să-ţi mai dau, auzi?

- S-a făcut! şopti fericit Maksimov, şi se strecura înapoi în salon.

Mitea se întoarse şi el şi-şi ceru iertare că-i lăsase sa aştepte. Polonezii se aşezaseră la masă şi desfăcuseră pachetu< cu cărţi. Păreau mult mai amabili decît înainte, aproape pn^-etenoşi. Poleacul de pe canapea îşi aprinse pipa din nou şi pregăti să împartă cărţile cu o impunătoare solemnitate.

- Ocupaţi-vă locurile, panowie! îi pofti pan Wruble*⁵

- Eu nu mai joc, zise Kalganov, şi aşa am pierdut cu¹ zeci de ruble.

1 E cel mai bine aşa (pol)

v n a fost nieszczesliwy¹, pan poate acum să fie szczes-2, stărui cel cu pipa.

fit e banca? Pui tot atît la bătaie? întrebă Mitea stîrnit. Ştiu eu, panie, poate o sută, poate două, cît dumneata

vrei-

_ Un milion! rise Mitea.

pan căpitan poate auzit despre pan Podwisocki? _ c^e Podwisocki?

- La Varşava merge banco cine vrea. Vine asta Podwisocki, vede tysiec (o mie) zloţi şi zice: „Va banque!" Bancher mowi (spune): „Panie Podwisocki, pui bani jos sau joci na honor (pe cuvînt de onoare)?" „Na honor, panie", mowi Podwisocki. „Tem lepiej, panie." (Cu atît mai bine, dom­nule.) Bancher dă cărţi. Asta Podwisocki cîştigi mia. „Aştepţi, panie", zice bancher; trage el sertar şi ia un milion: Ia panie, o to este twoj rachunek³. Banca avut un milion!" „N-am ştiut", zice Podwisocki. „Panie Podwisocki, domnia ta pus na honor şi noi jucat na honor." Şi Podwisocki luat atunci milion.

- Prea e gogonată! exclamă Kalganov.

- Panie Kalganov, w szlabetnej kompanji tak mowic nie Przystojnie⁴!

- Cine, un jucător polonez să-ţi dea un milion? Poţi să aştepţi mult şi bine! exclamă Mitea, dar se opri deodată

urcat. Scuză-mă, te rog, panie, mi se pare că iar am spus o Pustie. Dă, da, cum să nu dea, se poate? E vorba doar de ^r> de onoarea poloneză! Vezi că şi eu o rup niţel pe Poloneşte?Ha-ha! zece ruble pe valet.

^ ' ^{cîştigul dumitaIe} (P^oi-)-«beşte aşa într-o societate distinsa! (Pol.)

162

- Şi eu o rubla pe dama de roşu, pe panienka asta tima, hi-hi! chicoti Maksimov, punînd în dreptul lui da '^ făcîndu-şi cruce iute pe sub masă ca sa nu observe ceil_ai_t *^Sl

Mitea cîştiga şi, o data cu el, şi Maksimov.

- De două ori miza! strigă Mitea.

- Şi eu încă o rublă, una singură, singură şi mica Maksimov, fericit că era în cîştig. '

- S-a dus dracului! exclamă Mitea. Şapte, coupe! Coupe avu aceeaşi soartă.

- Opreşte-te! interveni din senin Kalganov.

- Ba nu: coupe, încă o dată coupe! Mitea dubla potul dar orice carte pe care miza era bătută. Rublele, în schimb cîştigau mereu.

- Iar coupe! izbucni exasperat Mitea.

- Ai pierdut două sute, panie. Mai pui două sute? întreba jucătorul cu pipa.

- Cum? am şi făcut praf două sute? Poftim încă doua¹ Două sute, coupe; şi, luînd brusc banii de pe masa, Mitea n azvîrli pe damă, dar în aceeaşi clipă Kalganov acoperi cartea cu mîna.

- Destul! se auzi vocea lui sonoră. Miteă făcu ochii mari.

- Ce te-a apucat?

- Gata, nu mai vreau! N-o să mai jucaţi!

- De ce?

- Uite-aşa! Scuipă şi pleacă. Nu te mai las să joci! Mitea se uită la el nedumerit.

- Lasă, Mitea, poate că are dreptate... Şi aşa ai pierdut o grămadă de băni, rosti pe un ton ciudat Gruşenka.

Cei doi polonezi se ridicară cu nişte mutre teribil de ofensa

- Zartujesz, panie?¹ îl apostrofă pe Kalganov mărunte'¹¹ sâgetîndu-l cu privirea.

- Jak mozna to robie, panie?!² se burzului pan Wruble*

1 Glumeşti, domnule? (Pol.)

2 Cum îţi permiţi, aşa ceva, domnule'' (Pol.)

__________________________163_

Ce înseamnă asta? De ce ţipaţi aşa? îi luă la rost ,jca. Parc-aţi fi nişte cocoşi! vftea se uita la ei rînd pe rînd, surprins mai ales de ia pe care o avea în momentul acela chipul Gruşenkăi, a dată îi fulgeră prin minte o idee cu totul neprevăzută, o leVtr-adevăr bizară!

Pani Agrippina! încercă să protesteze cu obrajii 2orîţi de mînie, mărunţelul, dar în aceeaşi clipă Mitea se duse la el şi-l bătu pe umăr.

- Stimabile, aş vrea să-ţi spun două cuvinte, dacă nu ţi-e cu supărare...

-Cochcesz, panie?¹

- Să trecem dincolo, în odaia alăturată. Numai două cuvinte să-ţi spun, două cuvintele dulci, care-or să-ţi facă plăcere, îţi garantez...

Mărunţelul îl privi mirat şi în acelaşi timp cu o licărire de teamă. Totuşi acceptă, cu condiţia să vină şi pan Wrublewski cu ei.

- Garda personală? Mă rog, să poftească, cred c-o s-avem nevoie şi de dînsul. E chiar necesar! întări Mitea în gura mare. înainte marş, panowie!

- Unde vă duceţi? se nelinişti Gruşenka.

- Ne întoarcem într-o clipă, răspunse Mitea.

Un curaj extraordinar, o energie neaşteptată îi luminau

chipul, era cu totul alt om acum decît cel care intrase pe uşă

^{cu m ce}as mai înainte. îi conduse pe cei doi jucători în camera

^m "toapta, nu în cea mare, unde începuse să se adune corul

^{e e|}or şi se făceau pregătiri pentru oaspeţi, ci în iatacul ticsit

^cu fel de fel de cufere şi lăzi de zestre, unde se aflau două

_f^{aun cît} toate zilele, purtînd fiecare o clădăraie de perne cu

I ^{e cit}- într-un colţ, pe o mescioară de brad, ardea o

are. Pan-ul cel mărunţel şi Mitea se aşezară faţă în faţă

^asâ, iar uriaşul pan Wrublewski râmase în picioare, lîngă

~——___

^d°reşu, domnule'' (Pol.)

164

el, cu mîinile la spate. Cei doi polonezi îl priveau dar în acelaşi timp extrem de curioşi.

- Cu ce îi pot fi de folos domniei tale? îngairna r pipa. ^Cl

- Uite ce este, panie, scurt şi cuprinzător: poftim h (scoase din buzunar teancul de bancnote), ţi-ajung trei i Ia-i şi cară-te unde vrei!

Pan se uita ţintă la el, căscînd ochii mari, ca şi cum ar căutat să-i citească gîndurile.

- Trzy tysiecy, panie?¹ şi schimbă o privire cu Wrublewski.

- Trei mii, panowie! Ascultă, panie, văd că eşti un om _Cu capul pe umeri, ia astea trei mii şi cară-te de-aici! Du-te unde şi-a înţărcat dracu' copiii, cu Wrublewski cu tot, auzi? întinde-o imediat, chiar în clipa asta, o dată pentru totdeauna, mă-nţelegi? Să ieşi frumuşel pe uşa asta, ca să nu te mai întorci niciodată. Ce ai dincolo: şubă, palton? Stai că ţi-l aduc eu. Pun să-nhame îndată caii la trăsură şi dowidzenia, panie²¹ Ei, ce zici?

Mitea aştepta răspunsul, sigur de sine. Nu se îndoia cîtuşi de puţin de succesul negocierilor. Figura polonezului căpăta dintr-o dată o expresie cît se poate de hotărîtă.

- Şi banii, panie?

- Uite cum facem cu banii: îţi dau deocamdată cinci sute de ruble arvună, să plăteşti surugiul, iar restul de două mu cinci sute, mîine, în oraş. îţi jur pe onoarea mea că-i scot du pâmînt, din iarbă verde! tună Mitea.

Polonezii schimbară din nou o privire. „Ofiţerul întunecă la faţă.

- Şapte, îţi dau şapte sute, nu cinci, acum, în mînă! Mit sporise arvuna simţind că se strică tîrgul. Ce zici, panie? N' încredere în mine? în orice caz nu pot să-ţi dau toţi odată. Dacă ţi-i dau acum pe toţi, parcă văd ca

1 Trei mu, domnule? (Pol.)

2 La revedere, domnule! (Pol.)

165

^'araşi la ea... De altfel, nici n-am la mine suma asta, ®^l° r at banii acasă, în oraş, bîigui Mitea, simţind câ se

³¹¹¹ _u fjjea şi temîndu-se de un eşec. Zău, îi am acasă, _ojerde ^L

şi undeva...

unşi

î momentul acela un sentiment de demnitate ofensată se

• tipări pe obrazul celui mărunţel.

Altceva nu mai vreţi? întrebă el sarcastic. Pfe! A pfe!

ine!) şi scuipă pe jos. Pan Wrublewski făcu la fel.

_ Scuipi, panie, pentru că te bizui să storci mai mult de la Gruşenka! - strigă Mitea deznădăjduit, dîndu-şi seama că nu mai era nimic de făcut. Sînteţi nişte claponi amîndoi!

_ Jestem do zywego dotkniety!¹ şi, roşu ca racul de indignare, pan-ul cel scund se ridică de pe scaun şi părăsi odaia, ca şi cum i-ar fi fost peste putinţă să mai asculte un singur cuvînt. Legănîndu-se pe picioarele-i de cocostîrc, Wrublewski se grăbi să-l urmeze. Mitea, umilit şi încurcat, încheia procesiunea. Se temea de Gruşenka şi în acelaşi timp era convins câ polonezul o să-l dea de gol. Aşa cum se şi întîmplă de altminteri: intrînd în salon, acesta se opri cu un aer teatral în faţa Gruşenkăi.

- Pani Agrippina, jestem do zywego dotkniety! izbucni el, dar Gruşenka, pierzîndu-şi răbdarea, de parcă ar fi împuns-o în carne vie, îi tăie apa de la moară.

- Ruseşte, vorbeşte ruseşte, să nu mai aud nici un cuvînt polonez! Altădată parcă ştiai destul de bine ruseşte, n-o să mă taci să cred c-ai uitat tot în aceşti cinci ani! îi venise tot ^sîngele în obraji de mînie.

-Pani Agrippina...

Mă cheamă Agrafena sau Gruşenka, cum pofteşti, ^VOrbeşte ruseşte dacă vrei să te ascult!

olonezul pufni cu un aer trufaş şi rosti precipitat şi plin ^emfazâ, stîlcind cuvintele:

iert' ^ani ^§^ra^^ena' ^eu venit^{sa u}*ti ^{ce a} f°^{st ma}i înainte, să ^{a domn}ia ta, să uiţi tot, pînă azi...

---------

⁴ simt jig_ni_t pîna în adincul

sufletului! (Pol.)

I

- Cum adică, să ma ierţi? Vrei sa zici c-ai venit

ierţi? Tu pe mine? îl întrerupse Gruşenka, ridicîndu-picioare.

- Tak jest, pani¹, eu nu eşti laş, eu eşti generos. D_a fost-am zdziwjony² cînd am văzut amanţii la domnia ta p Mitea, în odaie acolo, oferit mie trei mii sa plec. Eu l scuipat în obraz.

- Cum? Ţi-a oferit bani pentru mine? striga ist_e Gruşenka. Este adevărat, Mitea? Cum ai îndrăznit?! Ce sînt de vînzare?

- Panie, panie! urlă Mitea, e o femeie cinstită, o sfînta Jur că n-am fost niciodată amantul ei! Minţi...

- Cum îndrăzneşti să mă aperi faţă de el? îşi ieşi ^ sărite Gruşenka. Am rămas cinstită nu din virtute şi nici pentru că m-aş fi temut de Kuzma, ci ca să pot sta mîndra înaintea ăstuia de aici şi să am dreptul să-i azvîrl în obraz ca nu-i decît un ticălos! Şi zici că n-a vrut să primească bani de latine?

- Ba bine că nu, cum să nu vrea?! exclamă Mitea. Numai că avea pretenţia să-i număr în palmă trei mii dintr-o data, si eu i-am oferit şapte sute arvună.

- Aşa, da, înţeleg; a auzit că am bani, de aceea a venit întins să se însoare cu mine!

- Pani Agrippina! zbieră polonezul, eu cavaler eşti, nobil eşti, nu lajdaklEu venit să iei de nevastă la domnia-ta, şi ai^C! găsit alta pani, nu asta care cunoscut, 6 pani uparta i bez wstydu³!

- Cară-te de unde ai venit! Acuşi pun să te arunce afara ^ ai să vezi cum ai să zbori cît ai zice peşte! strigă Griişen^ furioasă la culme. Proasta, proasta de mine, pentru cine rn-canonit cinci ani de zile?! Dar nu, nu pentru el m-am canoni' în mine nu mocnea decît ura! Ce, ăsta e omul pe care iubit? Aşa arăta atunci? Parca n-ar fi el, ci taică-său! UndeP

1 Aşa e, doamna (pol.).

2 Mirat (pol.).

3 O doamna îndărătnica şi neruşinata (pol.).

KARAMAZOV

167

d

dat peruca asta? Cel pe care-l ştiu eu era ca un şoim, -- ^g _ajci e un râţoi. Celalalt rîdea şi-mi cînta la ureche... ^iaf _care cinci ani încheiaţi m-am istovit plîngînd ca o

ta ca o smintita, păcătoasa şi netrebnica de mine! P^r Q_ruşenka se prăbuşi în fotoliu şi-şi ascunse faţa în palme. ' momentul acela, în odaia de alături, corul fetelor, care se dunaseră în fine, prinse a cînta un cîntec sprinţar de joc.

Sodoma! răcni pan Wrublewski. Jupîne, dă afară muierile astea neruşinate!

Jupînul, care de mult pîndea curios la uşă, bănuind după ţipetele ce se auzeau înăuntru că muşteriii se luaseră la ceartă, apăru ca la comandă.

- Gura! Ce urli aşa? se răsti el la Wrublewski cu o lipsă de respect cu totul bizară.

- Mitocanule! răcni polonezul.

- Mitocan? Dar tu ce eşti, cartoforule; cu ce cărţi ai jucat? Ţi-am dat adineauri un pachet nou-nouţ, şi cum ţi l-am dat, l-ai şi dosit! Ai jucat cu cărţi măsluite! Ştii c-aş putea să te trimit în Siberia pentru că umbli cu cărţi măsluite? E ca şi cînd ai umbla cu bani falşi... şi, apropiindu-se de canapea, Trifon Borisîci vîrî degetele între perne şi spetează scoţînd la iveală un pachet intact de cărţi.

- Uite pachetul meu, nici măcar nu l-aţi desfăcut! şi-l ridică în sus, să privească toată lumea. Am văzut de dincolo

l-ai ascuns şi l-ai schimbat cu altul. Şi zici că eşti pan? Coţcăriile!

- Şi eu l-am prins de două ori trişînd pe celălalt, interveni l

~ Vai, ce ruşine! Vai, ce ruşine! se lamenta Gruşenka, ^m mîini, cu obrajii în flăcări. Doamne, în ce hal a ajuns ^Ol»ulăsta!

vi mie mi-a făcut impresia că trişează! exclamă Mitea. şi_; V^m Wrublewski se întoarse furios către Gruşenka

^st"gâ, ameninţînd-o cu pumnul: -Tîrfa!

^SePesu_s

168

Nu apucă însă bine sa închidă gura, ca Mitea se s la el, îl luă în braţe şi, cît ai bate din palme, îl scoase din salon şi-l duse în odaia de alături, unde puţin mai discutaseră cîteşitrei.

- L-am pus jos pe podele! îi încunoştinţă el o cli_Pa apoi, cînd se întoarse în salon, gîfîind surescitat. Face sn la gură, canalia, dar nu mai vine el îndărăt!... Mitea în_Ch' unul dintre canaturile uşii şi, ţinîndu-l deschis pe celălalt zori pe cel mărunţel: Stimabile, nu pofteşti? Hai!

- Dmitri Fiodorovici, stărui Trifon Borisîci, spune-i conaşule, să-ţi dea înapoi banii pe care i-ai pierdut! Te-au pungăşit, conaşule!

- Şi eu am pierdut cincizeci de ruble, dar mă las păgubaş declară Kalganov.

- Atunci şi eu mă lipsesc de cele două sute ale mele, nu-nu trebuie! îi ţinu isonul Mitea. Pentru nimic în lume nu le-aş mai primi, lasă, atîta consolare să aibă şi ei!

- Bravo, Mitea, bravo! strigă Gruşenka cu o clocotire de ură înverşunată în glas.

Roşu de ciudă, dar fără să-şi piardă aerul marţial. mărunţelul se îndreptă spre uşă, se opri totuşi în prag şi i se adresă Gruşenkâi:

- Pani, jezeli chcesz isc ze mna, prosz, jeieli nie bywaj zdrowa!^l

Trecu ţanţoş pragul, pufnind pe nas indignat, rarut u amorul său propriu. Plin de ambiţie, cu toată ruşinea pe care o păţise, nu pierduse încă speranţa că pani va fi totuşi gata^sa' urmeze, atît de mare era consideraţia pe care o avea pe"¹¹¹¹ propria persoană. Mitea trînti uşa după el.

- întoarce cheia, zise Kalganov. Dar în aceeaşi clip³ auzi răsucindu-se cheia în broască: cei doi polonezi seseră singuri grijă să se încuie pe dinăuntru.

_a\u-

1 Doamna, daca vrei sa merai cu mine, vino, daca nu, ramîi cu bine

(pol

169

a bine! striga Gmşenka înverşunata şi neîndu-Vici nu se putea mai bine! Călătorie sprîncenata!

VIII DELIRUL

Atunci se încinse un chiolhan în toată puterea cuvîntului, roape o orgie. Gruşenka ceru vin în gura mare: „Vreau să

î

beau an^{1 cne}^ ^{sa ma} *^m'^Da' '^a ^ ^ca data trecută- îţi aduci alinte, Mitea, ca atunci cînd ne-am cunoscut! Cînd ne-am văzut pentru prima oară!" Mitea era în delir, presimţea „feri­cirea". Gruşenka însă îl alunga întruna de lîngă ea: „Du-te, veseleşte-te, spune-le să danseze, vreau să petreacă toată lumea, să joace şi masa, şi casa, ca atunci, exact ca atunci!" exclama ea în tot momentul. Era cuprinsă de un neastîmpăr cumplit. Mitea se repezi să dea ordine. între timp, în odaia de alături corul de fete se înjghebase. Camera în care stătuseră pînă atunci nu era destul de încăpătoare, fiind împărţită în două printr-o perdea de cit, îndărătul căreia se afla un pat imens, cu o pilotă şi un munte întreg de perne, tot de cit. în toate cele patru odăi „curate" ale casei era cîte un pat. Gruşenka se aşeză chiar în uşă, în jilţul pe care i-l adusese Mitea, la fel ca „atunci", cînd chefuiseră pentru prima oară ""preună, ca să poată privi corul şi dansurile. Veniseră ace-^ea§1 f^{ete c}a în seara aceea; sosi apoi şi taraful de ovrei cu tambaluri, şi în sfîrşit trase în faţa hanului şi multaşteptata ^{tă cu} delicatese şi băuturi. Mitea umbla încolo şi încoace -Mereu alte chipuri necunoscute apăreau în încăpere, H şi femei, veniţi să caşte gura; erau ţăranii din sat care, ^a

^a

sosirea lui Mitea dormeau duşi, se treziseră, presim-