Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata



Yüklə 2,51 Mb.
səhifə19/46
tarix01.08.2018
ölçüsü2,51 Mb.
#64980
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   ...   46

Sm ai f ost

căruţa se urni din loc şi mîinile li se desfâcură ne n*I- ~^ Zurgălău prinseră a suna şi căruţa ieşi pe poartă.

Kalganov se întoarse ca o furtună în tinda, unde s într-un colţ şi, punînd capul în piept, cu faţa îngropar palme, izbucni într-un plîns cu sughiţuri. Stătu aşa m vreme acolo, plîngînd ca un copilaş, nu ca un tînar â douăzeci de ani. O, în sinea lui era convins că Mitea-i vin vat! „Ăştia să fie oamenii? S-ajungă chiar în halul ăsta?" se gîndea el amărît, aproape cu disperare. I se făcuse lehamite de viaţă şi de tot. „Merită, oare, să trăieşti?" se întreba copleşit de tristeţe.

PARTEA A PATRA


CARTEA A ZECEA ŞTRENGARII

KOLEA KRASOTKIN

Sîntem în noiembrie, la începutul lunii. Afară e un frig de minus unsprezece grade şi, de cînd s-a lăsat gerul, e gheţuş pe jos. Peste noapte a căzut un pic de zăpadă uscată pe pămîntul îngheţat bocnă şi acum vîntul „aspru şi tăios" o vis­coleşte, purtînd-o pe străzile mohorite ale orăşelului şi mai ales prin piaţă. Vremea e tot închisă, dar ninsoarea a încetat. Pe una dintre străzile ce dau în piaţă, în preajma băcăniei Plotnikovilor, se află o căsuţă îngrijită şi curată ca un pahar, pe afară, ca şi pe dinăuntru, proprietatea văduvei funcţio­narului Krasotkin. Bărbatul, fost secretar al administraţiei guberniale, s-a prăpădit de mult, de aproape paisprezece ani, iar soţia, o cuconiţă încă nostima, ca la vreo treizeci de ani, a rămas să trăiască mai departe singură în căsuţa ei, din „veni­turile personale". Fire duioasa şi veselă, ducea o existenţă tihnită şi onorabilă. Şi-a început văduvia de pe la optsprezece ani> n"a apucat să stea cu bărbatu-său decît un an de zile, timp

care a avut cu el un copil. De atunci, adică de la moartea

u'! a înţeles sâ-şi închine fiece clipa din viaţa creşterii

Cumpului său odor, Kolea, care, deşi maică-sa îl pierdea din

drag, în toţi aceşti paisprezece ani, i-a adus, fără doar

Poate, mai multe necazuri decît bucurii. Biata femeie riT» • ra 'Ot ^mpul pentru el, nu era zi sa nu stea cu inima 1 la gîndul ca băiatul putea să fie cumva bolnăvior, ca

e

s-ar putea să răcească sau să facă cine ştie ce trasnaie urce bunăoară pe un scaun şi să cadă în nas etc, etc Kolea a intrat în clasele primare şi, mai apoi, la girnna ' învăţat cot la cot cu el, ca sâ-l ajute la lecţii şi să-l meditez ' căutat să intre în relaţii cu profesorii şi cu nevestele acesto pînă şi pe colegii lui Kolea nu ştia cum să-i alinte şi sa ■ linguşească numai să nu se atingă cumva de băieţelul ei nu-l dea în tărbacă sau să-l buşească. Pînă la urmă, copiii au început să-l ia peste picior şi să-l necăjească spunîndu-i „Puiul mamei". Kolea însă a reuşit numaidecît să le închidă gura. Puştiul nu ştia de frica nimănui şi era „voinic al dracu­lui", după cum i-a mers îndată faima printre colegii de clasă şi, în acelaşi timp, descurcăreţ, voluntar, cu multă iniţiativă şi încăpăţînat nevoie-mare. învăţa bine şi se spunea că la arit­metică şi la istoria universală era mai tare chiar decît profe­sorul Dardanelov. Băiatul, deşi umbla cu năsucul în vînt şi-i lua pe toţi cam de sus, avea totuşi darul de a fi un bun coleg şi nu se ţinea mîndru. Accepta respectul pe care i-l arătau ceilalţi copii ca pe un lucru de la sine înţeles, în schimb era prietenos cu toţi. Cunoştea măsura şi ştia la nevoie să fie la locul lui, după cum faţă de cei mari nu trecea niciodată peste o anumită limită, care, atunci cînd e depăşită, face ca once faptă să devină un act de indisciplină, de rebeliune şi dezor­dine. Cu toate acestea, nu se dădea în lături ori de cîte on avea ocazia să pună la cale vreo poznă, ca cel din urmă ştren­gar, şi nu o poznă oarecare, ci numai figuri „extra", cît m extravagante, mai formidabile, ca să aibă motive temeinice de a se grozăvi. Era teribil de orgolios. Prin felul lui de a 1 aproape despotic, reuşise să aibă deplină autoritate chiar asupra maicâ-sii. Biata femeie se pleca în faţa voinţei lui - • de cînd se plecase! - dar ceea ce o făcea să sufere îndeos era gîndul că băieţelul ei n-o iubeşte. Tot i se părea fecioru-său e nesimţitor în felul cum se poartă cu dînsa ş ^ întîmpla uneori să-i reproşeze, cu ochii scăldaţi în



293

la de care dădea dovadă. Kolea nu putea să sufere însă ra . ji» sentimentale şi, cu cît i se cereau mai insistent pa mărturii, cu atît devenea mai închis. N-o făcea însă ntionat, ci pentru că aşa era firea lui. In privinţa asta Câ-sa se înşela: băiatul ţinea foarte mult la dînsa, numai • nu-i plăceau „giugiulelile", cum zicea el în limbajul lui lăiesc. j_a ei în casă se afla un dulap cu cărţi râmase de la taică-sâu şi, cum lui Kolea îi era drag să citească, o bună parte din volume trecuseră prin mîinile lui. Maică-sa, fireşte, n-avea de ce să fie supărată din pricina asta, se mira doar uneori că băiatul, în loc să iasă pe afară să se joace, şedea ceasuri întregi lîngă acest dulap, cu nasul vîrît în cîte o carte. Şi astfel Kolea ajunsese să citească şi lucruri care nu erau pentru vîrsta lui. în ultima vreme, cu toate că în genere se ferea să treacă peste anumite margini atunci cînd punea la cale cîte o trăsnaie, făcuse cîteva isprăvi care o îngroziseră pur şi simplu pe maică-sa. E drept că nu era vorba de ceva imoral, ci doar de nişte năzbîtii pe cît de temerare, pe atît de absurde. In vara aceea, prin iulie, în timpul vacanţei şcolare, mama şi fiul plecaseră pentru o săptămînă la o rudă mai îndepărtată, stabilită în altă localitate, la vreo şaptezeci de verste distanţă, unde soţul rudei era slujbaş la gară (cea mai apropiată staţie de calea ferată de oraşul nostru; de acolo avea să ia Ivan Fiodorovici Karamazov, o lună mai tîrziu, trenul spre Moscova). Kolea, întîi şi întîi, se apucase să cerceteze cu °atâ atenţia calea ferată şi să studieze sistemul de circulaţie a burilor, gîndindu-se că, la întoarcere, colegii au să rămînâ gura căscată cînd vor vedea ce de mai lucruri ştie. "ftplarea făcuse ca tot atunci prin partea locului să se afle ft băieţi cu care Kolea se împrietenise imediat; unii dintre t 5edeau chiar în clădirea gării, iar restul, prin vecinătate, în vreo şase sau şapte băieţi între doisprezece şi cinci-pao« °e an*' dintre care doi erau chiar dte la noi din oraş. O ae Ştrengari care se jucau împreună şi se ţineau de

năzbîtii. A patra sau a cincea zi după venirea lui Kolea H de copii, necopţi la minte, făcuseră un rămăşag cît se poat stupid pe două ruble; Kolea, cel mai mic din grup, şj £je ac privit cu oarecare superioritate de ceilalţi, din orgoliu ' dintr-un spirit nefast de bravadă, se oferise ca, în momentul cînd trebuia să treacă trenul de unsprezece noaptea, să culce pe terasament între şinele de cale ferată şi să stea asa nemişcat, cu faţa în jos, pînă ce şi ultimul vagon va fi alunecat în plină viteză pe deasupra Iui. Ce-i drept, avuseseră grijă în prealabil să facă cercetări speciale, în urma cărora ajunseseră la concluzia că un om poate sta foarte bine lungit între şine, fără ca trenul, trecînd peste el, să-i pricinuiască vreun rău. Oricum însă nu era un fleac să rămîi locului încre­menit pînă se vor fi scurs toate vagoanele! Kolea susţinea sus şi tare că poate înfrunta încercarea. La început, ceilalţi îl luaseră peste picior, făcîndu-l fanfaron, dar cu asta nu reuşiseră decît să-l întărite şi mai mult. Kolea nu mai putea de ciudă că nişte băieţandri de cincisprezece ani îşi dădeau asemenea ifose faţă de el, ba în primele zile nici nu catadic­siseră măcar sâ-l primească la ei în gaşcă, zicînd câ-i prea „ţînc", ceea ce întrecea orice măsură! In cele din urmă, sta­biliseră să se ducă la oarecare distanţă de gară, aşa, cam la o verstă, pentru ca trenul să aibă răgaz să intre în viteză. Zis şi făcut. Era o noapte fără lună, dar nu ceea ce se cheamă îndeobşte o noapte întunecoasă, ci neagră ca păcura. La cea­sul hotărît, Kolea se lungise între şine. Ceilalţi cinci aşteptau jos, în tufişuri, la poalele terasamentului, mai întîi cu mim zvîcnind de emoţie, apoi înfioraţi de groază şi cuprinşi remuşcări. în sfîrşit, se auzise în depărtare huruitul trenu care plecase din staţie. O clipă mai tîrziu, două lumini roşu aprinseseră în beznă: monstrul venea spre ei, tacin duduie pămîntul. „Fugi, fugi de lîngă şine!" începuseră ^ strige copiii în panică, dar era prea tîrziu; între timp,tre . apropiase vertiginos şi trecuse ca o nălucă. Băieţii se rep

FRAJH


KARAMAZOV

295


Hiat la Kolea, care zăcea nemişcat între şine. începuseră

1 i *aîltîie care mai de care, încercaseră sâ-l ridice. Kolea sâ-i lt>ll' . . .

- în cele din urma, se sculase singur în picioare şi, fără să

un cuvînt, părăsi terasamentul, pentru ca în momentul

insa spunâ

"nd ajunsese jos să le declare că făcuse pe mortul numai aşa, a sâ-i sperie; de fapt, îşi pierduse într-adevăr cunoştinţa, aşa cum îi mărturisi mai apoi mamei sale - asta însă mult mai tîrziu. De atunci îi rămăsese pentru totdeauna faima de năzdrăvan". Era alb ca varul la faţă cînd se întorsese acasă. A doua zi făcuse puţină febră, dar îi venea tot timpul să zburde, vesel şi încîntat de ispravă. Abia mai încolo se află toată păţania. După înapoierea lui în oraş, începuse să-i meargă vestea prin şcoală şi, la un moment dat, isprava lui ajunsese la urechile direcţiei. Biata mamă alergase într-un suflet să se roage pentru odorul ei, şi, pînă la urmă, profe­sorul Dardanelov, care era bine văzut şi se bucura de oare­care trecere printre colegi, îi luase apărarea băiatului şi reuşise să-l scape cu faţa curată, aşa încît întîmplarea nu avusese consecinţe prea grave. Dardanelov, un om încă în floarea vîrstei şi holtei, era de mult îndrăgostit de doamna Krasotkina şi cu un an înainte, luîndu-şi inima în dinţi şi tremurînd tot de teamă şi timiditate, se încumetase chiar să-i Cearâ mîna, dar ea îl refuzase net, convinsă că, acceptînd Propunerea lui, ar fi însemnat să-şi trădeze băiatul. Cu toate acestea, după anumite indicii misterioase, Dardanelov se s°cotea îndreptăţit şâ creadă că nu-i era chiar atît de indife-ent sentimentalei văduvioare, o femeie atît de încîntătoare, * din păcate atît de virtuoasă. Trăsnaia lui Kolea se pare că reuşise să spargă gheaţa şi, drept răsplată pentru fap-0 a nu Pregetase sâ-i ia apărarea, i se dăduse a înţelege lui nu ov ~ fireşte, doar aşa, pe departe - că ar putea să fen aSCâ Unele nadeJdi' Şi cum profesorul era şi el un de a' candoare şi delicateţe, această uşoară aluzie fusese

s deocamdată pentru ca să se simtă pe deplin fericit.

îi era drag copilul, dar socotea nedemn din partea 1 • încerce a-i cîştiga bunăvoinţa, de aceea la şcoala w a aspru cu el şi se arăta exigent. De altfel, şi Kolea îl distanţă şi-i vorbea totdeauna cu răceala; îşi făcea lect sîrguincios, aşa încît era al doilea din clasă, şi toţi colegii i aveau convingerea nestrămutată că în domeniul istoriei un versale, Kolea era atît de informat, încît „îl tăia" chiar şi D Dardanelov. într-adevăr, într-o zi Kolea îi pusese nitam-nisam întrebarea: „Cine a întemeiat Troia?" La care Dardanelov începuse să bată cîmpii, vorbind despre dislocarea şi migraţiunile popoarelor şi despre legende în general, dar cine anume înfiinţase Troia şi cum se numeau fondatorii ei nu fusese în stare să răspundă, ba chiar lăsase să se înţeleagă că, după părerea lui, dintr-un motiv ori altul, întrebarea era nese­rioasă şi nu prezenta nici un fel de interes. Copiii însă rămăseseră încredinţaţi că Dardanelov habar n-avea cine întemeiase Troia. Kolea avusese grijă să se documenteze mai înainte asupra acestui subiect din Istoria lui Smaragdov pe care o descoperise în dulapul cu cărţi al tatălui său. Pînă la urmă, toţi băieţii fuseseră curioşi să afle cine întemeiase, de fapt, Troia, dar Krasotkin nu voise cu nici un chip să le dezvăluie secretul, păstrindu-şi astfel prestigiul neştirbit.

După boroboaţa cu calea ferată, Kolea îşi schimbase întrucîtva atitudinea faţă de maică-sa. Cînd Anna Fiodorovna (văduva lui Krasotkin) aflase de isprava odraslei sale, se înspâimîntase atît de tare, încît puţin lipsise ca să-şi piardă minţile. Cîteva zile avusese nişte crize de nervi care, cu nucl intermitenţe, se ţinuseră lanţ şi atît de serioase, încît Ko > speriat serios de tot, îi făgăduise pe cuvîntul lui de onoare Şi de om întreg că n-o să mai facă niciodată asemenea năz 1 Doamna Krasotkina îl pusese chiar să jure în faţa icoanei. genunchi, pe memoria tatălui său, şi băiatul se supu ^ stăruinţelor ei. „Năzdrăvanul" Kolea plînsese de emoPe un copil de şase ani şi în ziua aceea mama şi

fiul


ca

se

KARAMAZOV



297

t\ ca seră de nenumărate ori, varsînd potop de lacrimi. A iijiuî'"'-' ' , .

zi însă Kolea era acelaşi copil „nesimţitor ca şi mai

nte doar ceva mai tăcut, mai modest, mai încruntat şi mai

s Totuşi, cam la o lună şi jumătate după aceea făcuse ■ âsi o Poznâ $i' cu acest prilej, numele lui ajunsese pînă la irechea judecătorului de pace; de astă dată era vorba de cu totul altceva, o ispravă pe cît de stupidă, pe atît de ridicolă, în care nu mai jucase el rolul principal, fiind doar amestecat într-un fel oarecare în povestea cu pricina. Dar despre asta vom vorbi mai încolo. Mama continua deci să stea cu frica în sîn şi să se frămînte şi, pe măsură ce temerile ei sporeau, speranţele lui Dardanelov începeau să prindă aripi. Dar, fiindcă veni vorba, trebuie să spunem că băiatul era pe deplin dumerit în privinţa lui Dardanelov, al cărui alean îl ghicise şi că, bineînţeles, nutrea cel mai adînc dispreţ pentru „senti­mentalismele" lui; într-o vreme chiar avusese lipsa de tact să-şi manifeste dispreţul de faţă cu maică-sa, dîndu-i să înţeleagă pe departe că pricepe ce urmăreşte dumnealui. După năzdrăvănia cu trenul însă îşi schimbase atitudinea şi nu-şi mai permitea nici un fel de aluzii faţă de maică-sa în această privinţă, dimpotrivă, vorbea respectuos despre profe­sorul său, lucru pe care Anna Fiodorovna, fire extrem de sen­sibilă, îl remarcase imediat cu o infinită recunoştinţă. în schimb, de cîte ori cineva dintre musafirii care veneau la ei în casă pomenea din întîmplare numele lui Dardanelov în Prezenţa băiatului, mama se îmbujora la faţă ca un trandafir, Iar Kolea se uita încruntat pe fereastră sau îşi cerceta preocu-

ttzmuliţele, să vadă daca n-au cumva vreo spărtură, ori răstit cîinele, un dulău miţos, mare şi urît, pe nume on, pe care nu ştiu unde îl găsise în urmă cu o lună şi-l Usese plocon acasă, ţinîndu-l închis la el în odaie, în cel ai mare secret, fără să ştie nici unul dintre colegii lui. Vai



e însă cît îl canonise ca să-l înveţe tot felul de uSlucuri şi, pînă la urmă, bietul dobitoc ajunsese să

298


urle de dorul băiatului ori de cîte ori acesta pleca la §c pentru ca la întoarcere să-l întîmpine cu schelalaitur' h ' bucurie, sărind în jurul lui ca scos din minţi, stînd 1 lungindu-se pe jos şi fâcînd pe mortul etc, etc. aratînd ad' tot ce ştia, fără sâ-l fi pus nimeni, numai din dorinţa de a ' arăta cu orice preţ devotamentul.

Am uitat să vă spun că numele lui Kolea Krasotkin a ma' fost pomenit într-unui dintre capitolele precedente: el este ştrengarul pe care la un moment dat Iliuşa, băiatul căpitanu­lui în rezervă Sneghirev, l-a lovit cu briceagul în şold, luînd apărarea tatălui sau pe care şcolarii îl porecliseră în bătaie de joc „Şomoiog de cîlţi".

II PRICHINDEII

Aşadar, în dimineaţa aceea geroasă de noiembrie, bîntuită de un vînt năprasnic, Kolea Krasotkin rămăsese acasă. Era duminică şi avea şcoală. Trecuse de unsprezece şi el trebuia neapărat să facă un drum, fiind vorba de o chestiune foarte „importantă", şi uite că era obligat să stea priponit locului, de vreme ce toată casa fusese lăsată în paza sa. Ca niciodată, printr-o împrejurare cu totul excepţionala, toţi locatarii adulţi erau plecaţi în oraş. în casa văduvei Krasotkina, lîngă apartamentul în care locuia ea însăşi, se afla, în celălalt capăt al holului, un al doilea apartament - mal mic, doar două odăiţe - unde stătea cu chirie soţia unui medic împreună cu doi copilaşi. Chiriaşa era de aceeaşi vîrstâ cu Anna Fiodorovna şi bună prietenă cu dînsa; cît priveşte p soţul ei, doctorul, plecase de un an de zile, mai întu Orenburg, iar de acolo la Taşkent şi de şase luni nu m dăduse nici un semn de viaţă. Dacă n-ar fi avut-o în aprop pe doamna Krasotkina, a cărei prietenie îi mai îndu suferinţa, biata femeie părăsită s-ar fi istovit de atîta pl^

FRAŢI1

KARAMAZOV

299


> câ era atît de nenorocită, soarta îi mai adusese încă o "T" oe caP: în aceas*a noapte de sîmbătă spre duminică, rina unica slujnica a doamnei doctor, îi dăduse de ştire ne cale sâ nască, lucru care probabil avea să se întîmple

harpînâ-n ziuă. Vestea căzuse ca o lovitură de trăsnet; era

^os mai ales că nimeni pînă atunci nu apucase sâ-şi dea ceama de starea ei. Revenindu-şi din buimăceala care o copleşise în primul moment, soţia doctorului se gîndise câ nu mai avea nici o clipă de pierdut şi că trebuia s-o ducă de urgenţă pe Katerina la un mic stabiliment pe care-l ţinea, în vederea unor cazuri de felul acesta, o moaşă de la noi din oraş. Şi cum se ataşase foarte mult de slujnica ei, se grăbise să-şi pună numaidecît planul în aplicare, ba chiar rămăsese peste noapte lîngă ea s-o asiste. A doua zi dimineaţa, nu ştiu pentru ce anume, se văzuse nevoită să solicite ajutorul doam­nei Krasotkina, cunoscînd că dînsa avea posibilitatea să inter­vină pe lîngă nişte persoane sus-puse ca să-i acorde sprijinul lor. Aşa că amîndouă cucoanele lipseau de acasă şi, cum şi slujnica doamnei Krasotkina, tuşa Agafia, era plecată la piaţă, Kolea se pomenise dintr-o dată unicul paznic şi ocroti­tor al celor doi „ţînci", o fetiţă şi un băieţel, odraslele doam­nei doctor, ce rămăseseră singuri-singurei. Nu se putea spune, fireşte, că i-ar fi fost cumva frică să păzească o casă întreagă, mai ales că-l avea şi pe Perezvon care primise ordin stea „smirnă" sub banca din antreu şi care, de cîte ori

°'ea, plimbîndu-se de colo pînă colo prin odăi, ajungea în

vestibul, tresărea şi începea să se gudure, lovind tare cu

a m podea. Din păcate, nu se auzea nici un fluierat!

0 ea se uita la el crunt şi bietul dulău se prefăcea din nou, aociJ. în stană de piatră.

c ...eea Ce~' încurca în momentul de faţă pe Kolea erau

toate ca nu simfea decît un dispreţ profund pentru

la atît de neaşteptată a Katerinei, în schimb, îi erau

, e dragi prichindeii părăsiţi de tată şi avusese chiar grijă

°pt UCâ ° Caite' Cel mai mare d*ntre ei> Nastia, o fetiţă de *• Ştia să citească, iar Kostea, prîslea, băieţelul care abia

împlinise şapte ani, ar fi stat toată ziua s-o asculte buch~"-poveşti. Krasotkin bineînţeles le-ar fi putut găsi distract" plăcute, de pildă, să-i aşeze în front şi să se joace cu e; ^ a' soldaţii sau de-a v-aţi ascunselea, pitindu-se prin a încăperile, aşa cum făcuse de atîtea ori. Nu se sfia deloc s' ^ potrivească la mintea lor, ba la un moment dat se răspînH' zvonul printre colegi că, în timpul liber, acasă, Krasotkin joacă de-a caii cu micii lui chiriaşi, săltînd şi încordîndu-s' grumazul ca un rotaş. Kolea însă respinsese cu mîndrie această acuzaţie, argumentînd c-ar fi fost într-adevăr ruşinos să se joace de-a caii „în secolul nostru" cu nişte băieţi de seama lui, adică de treisprezece ani, dar că el o făcea numai de dragul puştilor, la care ţinea foarte mult şi, în consecinţă, nimeni n-avea dreptul să-i ceară socoteală pentru senti­mentele lui. în schimb, cei doi „ţînci" nu mai puteau după el. De data asta însă lui Kolea nu-i mai ardea de zburdat. Avea de pus la cale un lucru extrem de important, ba poate, chiar, ca să zicem aşa, oarecum misterios, de ordin personal, şi uite că vremea trecea, iar Agafia, în seama căreia ar fi putut să lase copiii, tot nu se mai îndura să se întoarcă de la piaţă. Kolea ieşise de cîteva ori pe sală şi deschisese uşa ce da într-una dintre încăperile ocupate de chiriaşă, ca să arunce o privire grijulie asupra „ţîncilor" care şedeau cu nasul în carte, aşa cum le poruncise el, zîmbindu-i tăcuţi, cu gura pînă la urechi, de fiecare dată cînd băga capul pe uşă, doar-doar s-o îndura să intre înăuntru să le arate cine ştie ce năzdrăvănie de toată nostimada. Kolea însă era preocupat şi nu trecea pragul odăii. Cînd ceasul bătu de unsprezece ori, băiatul iuâ hotărîrea irevocabilă ca, în cazul cînd pînâ în zece nunu „afurisita" aceea de Agafia tot nu va fi sosit de la piaţă' s plece de acasă fără s-o mai aştepte, bineînţeles după ce-iva pus mai întîi pe copii să-i promită solemn că n-au să se sp cînd s-or vedea singuri, sau să miorlăie de frică şi n~aU facă nici o boroboaţă. Şi acum, că se hotărîse, în nne' . îmbrăcă paltonaşul bine căptuşit şi cu guler de blană, u ^ de lutru sau cam aşa ceva, îşi atîrnă taşca de umăr şi» n

KARAMAZOV

301

n



3

rugăminţile maică-sii, care se ţinea mereu de capul lui ună neapărat galoşii cînd iese in oraş „pe un ger ca " se uită la ei cu dispreţ şi se încăpăţînâ să plece numai Jzrnuliţele în picioare. Perezvon, văzîndu-l îmbrăcat, nu să bată de zor cu coada în podea, fremătînd tot, gata ducă, ba chiar scoase un scheunat jalnic; socotind însă ăbdarea înfrigurată a dulăului potrivnică disciplinei, Kolea îl mai lăsă un minut sub bancă. Abia după ce se deschise uşa ce da în sală se înduplecă să-l fluiere. Dulăul zvîcni din loc nebun de bucurie şi începu să se gudure fericit pe lîngă el. Kolea intră din nou să vadă ce făceau „ţîncii". Ii găsi stînd ca şi mai înainte la masă, dar, în loc să citească, acum erau în toiul unei discuţii aprinse. Mai toată vremea discutau, comentînd diverse împrejurări din viaţă şi de fiecare dată Nastia, fiind cea mai mare, reuşea să-şi impună punctul ei de vedere. Dacă totuşi nu era de acord cu ea, Kostea apela mai totdeauna la înţelepciunea lui Kolea Krasotkin, a cărui sentinţă era definitivă pentru ambele părţi. De astă dată dezbaterile copiilor părură să-l intereseze pe Krasotkin care se opri în prag să asculte. Văzînd atenţia cu care-i învrednicea, copiii îşi continuară disputa cu şi mai multă înfocare.

- Poţi să-mi spui ce vrei, că nu te cred, în vecii vecilor n-am să te cred, ciripea Nastia cu însufleţire, că moaşele găsesc copiii în grădină printre căpăţînile de varză! Unde-ai mai Pomenit tu iarna varză în grădină?! Aşa că moaşa n-avea cum să-i aducă o fetiţă Katerinei... Kolea exclamă a mirare: ~ Tt-ţţ, ia te uită!

-Eu cred aşa, că de adus, tot ele trebuie să-i aducă, dar ai la femeile care sînt măritate. Cu Kostea se uită ţintă la Nastia, ascultînd-o gînditor, ca şi



m * fi cumpănit în minte ceva.

fjj.j" e Proastă eşti tu, Nastia! rosti el, în sfîrşit convins, tţjjj. a se piardă cu firea. Păi Katerina nu ştii că nu-i • Cum poate atunci să aibă un copil?

Nastia se aprinse şi mai tare.

- Habar n-ai! i-o reteză ea îndîrjita. De unde sfii ,.„ măritată, poate că bârbatu-sau e la închisoare şi de aia

are copil acum. ' ''

Kostea, un omuleţ cu capul pe umeri, o întrebă serios'

- Dar ce, bărbatu-său e la închisoare?

- Sau nu, uite cum, îl întrerupse Nastia impetuoasa părăsind prima ipoteză, ca şi cînd ar fi uitat pe loc ceea ce spusese mai înainte. Ai dreptate, n-are bărbat, dar a vrut să se mărite şi atîta s-a râzgîndit cum să facă să se mărite, că-n loc să capete un bărbat, s-a pomenit c-un copil.

- Aşa da, poate, se dădu învins Kostea. De ce n-ai spus aşa de la început, de unde vrei să ştiu eu?

- Aoleu, copii, e bucluc mare cu voi! suspină Kolea intrînd în odaie.

- Ai venit şi cu Perezvon? se bucură Kostea, cu faţa luminată de rîs, şi începu a pocni din degete, chemînd dinele la el.

- Măi puştilor, nu ştiu ce să fac, li se destăinui grav Kolea. Trebuie să-mi daţi o mînă de ajutor. Pesemne că Agafia şi-a rupt piciorul de n-a venit nici pînă acum, precis şi indiscutabil, şi eu am de mers undeva. Ce ziceţi, îmi daţi dru­mul să plec sau nu-mi daţi?

Copiii se uitară îngrijoraţi unul la altul, mutrişoarele lor încîntate începură să se lungească. De altfel, nu înţelegeau încă prea bine ce li se cerea.

- N-o să faceţi vreo poznă în lipsa mea? N-o să va căţăraţi pe dulap, să vă rupeţi, Doamne fereşte, picioarele-N-o să bociţi de frică?

Copiii păreau tare plouaţi.

- în schimb, am să vă arăt ceva, un tunuleţ de bronz c trage cu praf de puşcă de-adevăratelea.

Chipurile micuţe se înseninară ca prin farmec.

- Arată-ne tunuleţul! se rugă Kostea, fericit. ,g Kolea deschise taşca şi scoase dinăuntru un tun nu

bronz pe care îl puse pe masă.

KARAMAZOV

303

Arată-ne, aratâ-ne! îi îngînâ el mişcînd jucăria din loc. i i i l îl îi li i



Yüklə 2,51 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   ...   46




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin