Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata
Yüklə 2,51 Mb.
|
[j âsese destul de candid în fond şi de o politeţe . orOşabilă. Mic de stat, firav şi delicat de felul lui, purta de bicei nişte inele mari pe degetele fine şi albe. în exerciţiul funcţiunii, devenea dintr-o dată teribil de grav şi ştia sâ-şi respecte cu sfinţenie îndatoririle pentru care avea un adevărat cult. De altminteri, în cursul interogatoriului, se pricepea ca nimeni altul să-i încuie pe criminalii şi infractorii din rîndurile oamenilor simpli, inspirîndu-le dacă nu respectul faţă de persoana lui, în orice caz un fel de stupoare. Intrind în casa ispravnicului, Piotr Ilici rămase perplex constatînd că onorata societate era la curent cu cele întîmplate. Toată lumea se ridicase de la mesele de joc şi discuta cu aprindere cazul. Pînă şi Nikolai Parfionovici, care le părăsise pe domnişoare, avea un aer bătăios. Piotr Ilici fu întîmpinat încă din prag de vestea formidabilă că bătrînul Fiodor Pavlovici fusese într-adevăr asasinat în seara aceea, acasă la el, asasinat şi jefuit. Treaba asta o aflaseră puţin mai înainte de sosirea lui şi iată cum. Marfa Ignatievna, soţia lui Grigori, omul pe care Dmitri Fiodorovici îl culcase la pămînt la picioarele gardului, dormea dusă la ea în pat şi ar mai fi putut să doarmă pînă a oua zi dimineaţa dacă la un moment dat nu s-ar fi trezit brusc din somn; o trezise probabil urletul înfiorător al lui — — ..ui, \j UVL1JV L/J. \JU(A\J±i. UilV^LUl UU1U1 ttlUl UI JLU1
în aşternut. Marfa Ignatievna începu să ţipe speriata strige bărbatul, dar îşi aminti deodată că în momentul c" §' sculase din somn nu era nimeni în pat lîngă ea. Se înt * repede înapoi şi începu să bîjbîie cu mîna în culcuş c * constate că într-adevăr patul era gol. Prin urmare, bâtn" ^ ieşise afară, dar unde putea să zăbovească atît? M rf Ignatievna alergă în cerdac şi începu să-l cheme cu jumătate de glas. Nu primi, fireşte, nici un răspuns, dar în tăcere adîncă a nopţii i se păru că aude nişte gemete în grădini Ciuli urechea: de astă dată gemetele se desluşiră mai bine1 nu mai încăpea nici o îndoială că veneau din grădină. „Doamne! se gîndi ea năucă, parcă ar fi Lizaveta Smerdiaşciaia, atunci noaptea!" Cobori cu inima strinsâ treptele şi descoperi îndată că portiţa dinspre grădină era deschisă. „O fi acolo, bietul om", îşi spuse ea, îndreptîndu-se către portiţă. Auzi lămurit glasul lui Grigori rostindu-i numele: „Marfa, Marfa!" Era atît de slab, de stins, încît o trecu un fior. „Doamne, apără-ne de rău!" şopti bătrîna şi se repezi în direcţia de unde venea chemarea. Şi aşa dădu peste Grigori. Nu-l găsi însă în locul unde fusese răzbit de lovitură, ci mai încolo, la vreo douăzeci de paşi de gard. Reconstituindu-se mai apoi faptele, se stabili că, venindu-şi în fire, Grigori încercase să se tîrască spre casă, dar că pe drum îşi pierduse de cîteva ori cunoştinţa Marfa Ignatievna văzu numaidecît că era scăldat în sînge şi începu să ţipe ca din gură de şarpe. Grigori îngăimă încet-abia auzit: „L-a omorît... l-a omorît pe taică-său... ce ţipi a?a proasto?... Dă fuga... cheamă..." Dar Marfa Ignatievna nu se putea linişti deloc, urla întruna; observînd însă că fereastra la iatacul boierului era deschisă şi că înăuntru ardea lumma-alergă într-acolo, îşi aruncă ochii pe geam şi în aceeaşi clip se înfăţişă o privelişte şi mai cumplită: boierul z nemişcat pe podele, cu faţa în sus. Halatul de cu deschisă şi cămaşa albă erau năclăite de sînge la P1 ^ Luminarea de pe masă lumina din plin pata de sînge şic ^ mortului. înnebunită de groază, femeia se trase r V ^ îndărăt de la fereastră şi o rupse la fugă, străbătînd u1 KARAMAZOV 201
'^jTgrâdina, ţîşni afară pe poarta şi alergă, cît o ţineau ■ ele alături, la Măria Kondratievna. Cele doua vecine, si fiica, dormeau duse, dar urletele înspâimîntate şi a de pumni în oblon le treziră din somn şi într-o clipă P Ţid i i jlid ^ a 0 la fereastră. Ţipînd cît o ţinea gura şi jelindu-se, Marfa Ignatievna, într-o învălmăşeală de cuvinte fără şir, • să spună esenţialul şi le ceru ajutor. în noaptea aceea, Foma, vagabondul, rămăsese întîmplător să doarmă la ele acasă. îl sculară şi pe el şi cîteşitrei alergară la locul crimei. Pe drum, Măria Kondratievna îşi aduse aminte că pe la orele nouă seara auzise un răcnet înfiorător care răscolise împrejurimile şi care părea să vină din grădina lui Fiodor Pavlovici -probabil că asta se întîmplase în momentul cînd, agăţîndu-se de piciorul lui Dmitri Fiodorovici care încălecase zăplazul, batrînul Grigori îi strigase: „Ucigaşule!" „Am auzit aşa, deodată, un ţipăt, şi pe urmă nimic", povestea din fugă Măria Kondratievna. Ajungînd în locul unde zăcea Grigori, cele două vecine împreună cu Foma îl transportară pe rănit în căsuţa din spate. Aprinzînd lumina, văzură că Smerdiakov încă se mai zbătea la el în odaie, cu spume la gură şi cu ochii încrucişaţi. îl spălară la cap pe Grigori cu apă şi oţet şi cînd, în sfîrşit, îşi veni în fire, prima lui grijă fu să întrebe dacă „l-a răpus cumva pe boier". Vecinele, însoţite de Foma, se duseră atunci să vadă ce-i cu boierul, dar cînd intrară în grădină, escoperiră că nu numai fereastra, dar şi uşa erau larg escnise, cu toate că în fiecare seară Fiodor Pavlovici se fereca m casă cu străşnicie, ba chiar în ultima săptămînă nu-i permitea mci mâCar lui Grigori să-i bată la uşă. Văzînd-o aşa dată de ee> nici femeile şi nici Foma nu îndrăzniră să treacă gul de teamă „să nu păţească cine ştie ce pe urmă". Cîteşi-^' ăcurâ deci cale întoarsă; Grigori îi puse pe loc să dea nu a mdată acasă la ispravnic. Mana Kondratievna plecă cin ■ CCÎt S* "dică toatâ lumea în picioare. Sosise doar cu treh "^"k înaintea lui Piotr Ilici, aşa încît acesta nu mai Derc. Sa se osteneascâ a înfăţişa ipotezele şi deducţiile c' Qevenind din capul locului un martor ocular, a cărui depoziţie confirma bănuielile îndreptate împot ■ supusului criminal. (De fapt, pînă în momentul a a adîncul sufletului său Piotr Ilici încă mai tm-s.-- a
-......— v^c japc, pînă in momentul ac adîncul sufletului sau Piotr Ilici încă mai şovăise sa cr ' veracitatea acestei supoziţii.) Se deciseră să treacă imediat la acţiune. Ajutorul tavului orăşenesc fu imediat trimis sâ aducă patru mart autorităţile pătrunseră astfel în locuinţa Im" f;~j- - $1 "i __ .„ mu/iuai uimis sâ aducă patru autorităţile pătrunseră astfel în locuinţa lui Fiodor Pav] ■ şi începură instruirea cazului, îndeplinind toate formalii / cerute de lege şi pe care cred că n-ar avea nici un rost s" mai descriu acum. Se procedă, aşadar, pe loc la o pn™ anchetă. Medicul zemstvei, de curînd venit în oraş, un om inimos din fire, ţinu neapărat, aproape că se rugă să meargă si el cu ispravnicul, cu procurorul şi judecătorul de instrucfie în rezumat: se constată că Fiodor Pavlovici, al cărui cadavru îl găsiră la el în iatac, avea capul spart — cu ce? - probabil cu aceeaşi armă de care se slujise mai apoi făptaşul ca sa-l doboare pe Grigori. Peste puţin descoperiră şi corpul delict, după ce mai întîi îi dădură primele îngrijiri medicale lui Grigori şi-i ascultară mărturia. Rănitul povesti destul de coerent, deşi cu o voce slabă ce se stingea mai la fiecare cuvînt. toată păţania lui. înarmaţi cu un felinar, începură să caute în preajma gardului şi găsiră numaidecît pisălogul azvîrlit pe potecă, la vedere. în camera lui Fiodor Pavlovici, unde se înfăptuise crima, nu se observa nici o dezordine, nimic altceva decît un plic mare, format oficial, din hîrtie groasa. care zăcea pe jos, lîngă pat, după paravan, şi pe care scria „Un cadou de trei mii de ruble pentru îngeraşul meu Gruşenka, dacă o sâ vină la mine", iar dedesubt, adăugat de aceeaşi mînă: „şi pentru puişorul meu drag". Plicul sigila'' c peceţi mari de ceară, era rupt şi n-avea nimic înăuntru: banii dispăruseră. Tot pe jos găsiră şi o panglicuţă îngustă, roz, care probabil fusese legat plicul. Declaraţiile lui Pi°tr * cuprindeau un amănunt care a atras în mod deosebit atew procurorului şi a anchetatorului, şi anume faptul ca D11". Fiodorovici ar fi avut intenţia să se sinucidă în zorii Perhotin declarase că, pe cît se părea, hotărîrea lui în ace f karAMAZOV 203
Pn$. c-o sâ i era nesuâmuiâid, uupa cum 11 spusese el însuşi cu i, mai mult chiar, îşi încărcase şi revolverul şi scrisese i un „Hei, pe care-l băgase în buzunar etc, etc. Mai apoi, cind Piotr Ilici' caruia tot nu4 venea sa creadă, îl ameninţase L. „ «iâ-l dea în vileag, Mitea îi răspunsese rînjind: „Numai că _£____.— .u.juiu. „xiumai ua ai cînd". Prin urmare, trebuiau să se grăbească, să n fără întîrziere la Mokroe, ca să poată pune mîna pe P. „^3 nu apuca să-şi zboare creierii. „E clar, e clar!" eta surescitat procurorul. „Aşa procedează toţi fluieră-vînt , ^ţjg ăştia ca el: «Mîine îmi pun capăt zilelor, dar, pînă una-alta, vreau să fac o beţie cruntă!»" Povestea cu băuturile si delicatesele cumpărate de Mitea îl aţîţă şi mai mult: „Vă aduceţi aminte de flăcăul acela care l-a omorît pe negustorul Olsufiev? Ştiţi ce-a făcut după ce l-a jefuit de o mie cinci sute de ruble? Tot aşa, cu banii în mînă, aproape în văzul tuturor, fără să-i treacă măcar prin minte să-i dosească, a întins-o pe loc la frizer, ca după aceea sâ se ducă la dame". Din păcate însă, ancheta şi percheziţia pe care o aveau de făcut la domiciliul lui Fiodor Pavlovici, precum şi celelalte formalităţi, îi mai ţinură în loc. Toate astea cereau timp, aşa că se gîndiră să-l trimită, cu vreo două ore mai înainte, la Mokroe pe Mavriki Mavrikievici Smerţov, zapciul, care venise în ajun la oraş să-şi încaseze leafa. îi dădură instrucţiuni precise ca, pînă la sosirea autorităţilor, să nu facă nici un fel de tâmbălău, ci, mulţumindu-se numai să nu-l scape o clipă din ochi pe „criminal" şi, stînd necontenit la pîndă, să aibă din taip pregătiţi martorii necesari, cîţiva poliţişti etc. Mavriki Mavrikievici se conformă întru totul ordinelor primite, Pâstrînd cel mai deplin incognito; numai lui Trifon Borisîci, Pe care îl cunoştea de mult, îi suflă la ureche cîteva cuvinte. ureche cîteva cuvinte. p Pr, tocmai atunci Mitea se întîlni pe întuneric nas în u hangiul, care ieşise după el să-l caute, şi i se păru că l era schimbat la faţă şi-i vorbea mai altfel decît • lotuşi, nici Mitea, nici ceilalţi muşterii nu băgaserâ ma Câ Crau sPionati- Trifon Borisîci reuşi chiar sâ şter-§! să pună bine cutia cu pistoale. Oamenii stâpînirii sosiră abia pe la orele cinci dimineaţa, în hanului, se opriră doua troici în care se arlau ist procurorul şi judecătorul de instrucţie. Doctorul acasă la FinHnr Pavln.,:-: -- -- , _,-----------, -w xiisuucue. Uoctorul raj acasă la Fiodor Pavlovici, ca să poată face, a doua " dimineaţă, autopsia cadavrului lui, mai ales ca îl inter G cel mai înalt grad starea lui Smerdiakov. „Cazurile a« ' ... . .... -*tea Ha epilepsie, în care cnzele se ţin lanţ timp de patruzeci şi 0Df ore, manifestîndu-se cu o violenţă neobişnuită, sînt extrem I rare şi aparţin ştiinţei", le declarase el surescitat celor car pregăteau să plece la Mokroe, iar aceştia îl felicitaseră rîzînd pentru descoperirea făcută. Atît procurorul, cît şi judecătorul de instrucţie reţinuseră însă aserţiunea medicului care afr. mase cu certitudine că Smerdiakov n-o să mai apuce ziua următoare. încheind această lungă digresiune, după părerea mea strict necesară, cred c-ar fi timpul să reluăm firul povestim de acolo de unde ne-am oprit în capitolul precedent. III
TRECEREA UNUI SUFLET OMENESC PRIN VĂMILE VĂZDUHULUI. PRIMUL CALVAR Mitea şedea pe scaun, uitîndu-se ca o fiară încolţită la ca de faţa, fără sa priceapă nimic. Deodată sări în picioare şi, cu braţele ridicate spre cer, începu să strige- - Nu sînt vinovat! Sîngele ăsta nu-l am pe conştiinţă! Nu. n-am vărsat sîngele tatălui meu...! Am vrut să-l omor, darnu sînt vinovat! Nu l-am ucis eu! Nici nu apucă bine să isprăvească şi Gruşenka ieşi de după perdea şi se aruncă la picioarele ispravnicului. - Numai eu sînt de vină, numai eu, c^şa am fost eu blestemata! ţipă ea sfîşietor, cu lacrimile pe obraji, intuit spre el mîinile. Din cauza mea l-a omorît! Eu l-am chinu" eu l-am împins în păcat! Atîta ce l-am canonit şi pe *
KARAMAZOV 205
păcatul!
na tu eşti criminala! Tu eşti capul răutăţilor! Dezmaţato, totul e numai din vina ta! răcni ispravnicul, """"inţînd-o cu pumnul, dar fu numaidecît pus la respect cu toată străşnicia. procurorul îl luă chiar de braţ. -Mihail Makarovici, asta-i curată harababură! izbucni el, sufocîndu-se de indignare. Stingheriţi cercetările... vreţi să stricaţi totul?... Nikolai Parfionovici fierbea şi el de necaz: - Trebuie să se ia măsuri! Da, să se ia măsuri! Altfel nu se poate!... - Judecaţi-ne împreună! urla ca scoasă din minţi Gruşenka, stînd mai departe în genunchi. Pedepsiţi-ne pe amîndoi, vreau să merg cu el la moarte! Mitea se aruncă în genunchi lîngă ea şi o cuprinse în braţe. - Gruşa, viaţa mea, sîngele meu, lumină sfîntă! Nu ascultaţi ce spune, să nu credeţi nici un cuvînt! zbieră el. Nu e cu nimic vinovată, n-a vărsat nici o picătură de sînge, vă jur câ-inevinovată! In momentul acela, după cîte îşi amintea, retrăind mai aPoi întîmplările, vreo doi-trei indivizi se repeziră să-i despartă, scoţînd-o pe Gruşenka din odaie; cînd se dezmetici m sfîrşit, Mitea se văzu stînd la masă. Alături şi în spatele lui s âjuiau nişte inşi cu insigne pe piept. în faţa lui, pe canapea, uase loc judecătorul de instrucţie, Nikolai Parfionovici, care-l "?bia mereu să bea o gură de apă din paharul de pe masă. ea> ca sa te mai înviorezi puţin, să vezi c-o să te liniştească, speria, fii calm", repeta mereu cu aerul cel mai amabil u pria, fii calm, repeta mereu cu aerul cel mai amabil ume. Mitea avea să povestească mai tîrziu că toată (je uiîn clipele acelea era prinsă de inelele mari de pe o n' Jucătorului, dintre care unul cu ametist şi altul cu galbenă, străvezie şi foarte strălucitoare. Mult timp 206
după interogatoriu, încă se mai gîndea cu mirare posibil ca inelele acelea să exercite o atracţie ar irezistibila asupra lui, în ceasurile chinuitoare pe care le i îî f î i i hii * atunci, încît nu fusese în stare să-şi ia ochii de la ele uite ca pe nişte obiecte cu totul nepotrivite situaţiei î şi sa le m care se afla. La stînga, în locul unde şezuse mai înainte Maksim se instalase procurorul, iar la dreapta, locul Gruşenkai e ocupat de un tînăr rumen în obraji, îmbrăcat, chipurile nişte straie vînâtoreşti, destul de ponosite, în faţa căruia Dumnezeu ştie de unde, apăruseră ca prin farmec o călimara şi nişte coli de hîrtie. Era grefierul pe care judecătorul de instrucţie îl adusese cu el. Ispravnicul stătea la fereastra, in celălalt capăt al odăii, iar lîngă el, tot în dreptul geamului, Kalganov. - Bea puţină apă! îl îndemnă blajin, pentru a zecea oara, judecătorul de instrucţie. - Am băut, domnilor, am băut... nu înţeleg... ce mai aşteptaţi: striviţi-mă, tăiaţi-mi capul, hotăriţi-mi o dată soarta1 exclamă Mitea, uitîndu-se ţintă la judecătorul de instrucţie, cu ochii aproape ieşiţi din orbite. - Aşadar, dumneata afirmi categoric că nu eşti vinovat de moartea tatălui dumitale, Fiodor Pavlovici? întrebă blînd, dar în acelaşi timp apăsat Nikolai Parfionovici. - Nu sînt vinovat! E adevărat, am vărsat sînge de om, dar nu era sîngele tatălui meu, ci al celuilalt bătrîn, sărmanul' Şi-mi pare rău de el, rău îmi pare! Eu l-am ucis, eu i-am lua zilele bietului moşneag, eu, cu mîna mea, l-am culcat pămînt... Dar e îngrozitor totuşi să răspunzi pentru o crima E într-adevăr un mister, o absurditate, ceva neverosimil-- - Da, asta e întrebarea: cine a putut sâ-l omoare?--J judecătorul de instrucţie, dar procurorul Ippolit Kinl (de fapt, substitutul de procuror, e mai comod însă pentru
207
-""'^ rnim aşa) îi taie vorba numaidecît şi, schimbînd cu el o „ivire,
Pn Jju trebuie să-ţi faci sînge rau din pricina bătrînului ■ ri Vasiliev. Sluga dumneavoastră trăieşte, şi-a venit în tiri - de$i l~ai lovi* destul de rău, după cum ne-a declarat l lucru pe care chiar dumneata l-ai recunoscut adineauri - şi te în afară de orice pericol, cel puţin aşa ne-a asigurat doctorul. - Grigori trăieşte? Sînteţi sigur, n-a murit, vasăzică?! exclamă Mitea dînd din mîini. Se lumină deodată la faţă. Mulţumescu-ţi ţie, Doamne, că mi-ai ascultat ruga şi ai săvîrşit această minune fără seamăn pentru mine, păcătosul şi netrebnicul!... Da, da, mi-ai ascultat ruga fiindcă toată noapteam-am rugat!... Şi Mitea se închină de trei ori. Simţea ca un nod în gît. - Mai mult chiar, de la el, adică de la numitul Grigori, deţinem cele mai preţioase declaraţii în legătură cu dumneata... încercă să continue procurorul, dar Mitea sări brusc în picioare. - O clipă, domnilor, numai o clipă, vă rog! Mă duc la dînsa... -A, nu, dă-mi voie! Acum nu se poate! Imposibil! strigă cu o voce stridentă Nikolai Parfionovici, ridicîndu-se la nndul său. Gealaţii cu insigne pe piept îl siliră pe Mitea sâ se a§eze la loc... îmi pare rău, domnilor! N-aş fi lipsit decît un °ment.... voiam numai să-i spun că sîngele ăsta, care mi-a P^at toată noaptea conştiinţa, s-a spălat, a dispărut fără
Jur n uSenka, rotindu-şi privirile peste chipurile celor din ■ . nici nu ştiu cum să vă mulţumesc, domnilor! Mă simt ^ Înviat H" &âtrî morţi, mi-aţi redat viaţa cu un singur cuvînt!... cOv asta... m-a purtat în braţe, domnilor, m-a scăldat în toţj c am ramas singur pe lume la trei ani, părăsit de °st
mai mult decît un tată pentru mine!... J 208_____________________________________ - Aşadar, dumneata... începu anchetatorul. - Daţi-mi voie, domnilor, daţi-mi voie, numai un vă rog, îl întrerupse Mitea şi, punînd coatele pe mas"yi îngropa faţa în palme. Lăsaţi-ma să-mi adun gînduril' răsuflu puţin. E prea mult pentru un biet om ca să nu se s a zdruncinat pînă în fundul rărunchilor, inima omului nu est tobă să îndure atîtea lovituri, domnilor! - Poate ar fi bine să mai iei o gură de apă..., însă™ Nikolai Parfionovici. Mitea îşi descoperi obrazul şi se porni pe rîs. Avea o privire mai veselă acum şi părea cu totul transfigurat. Pînă si glasul său era altul; anchetatorii aveau acum în faţa lor un om la fel ca şi ei, conştient că poate să stea de vorbă cu dînşii ca de la egal la egal, o veche cunoştinţă care-i întîmpina ca şi . cum s-ar fi întors cu o zi înapoi, cînd nu se întîmplase încă nimic şi s-ar fi întîlnit cu toţii la cine ştie ce reuniune mondenă. E locul să menţionăm aici că de la început, de cînd venise la noi în oraş, Mitea fusese primit cu braţele deschise în casa ispravnicului, ca după aceea vizitele lui să se rărească treptat, iar în ultima lună să înceteze cu totul, aşa ca ispravnicul de cîte ori îl vedea pe stradă se încrunta. răspunzîndu-i la salut numai cu politeţe, lucru pe care Mitea îl observase de mult. Pe procuror îl cunoştea mai puţin; du1 cînd în cînd, obişnuia să facă însă cîte o vizită de curtoazie soţiei acestuia, o persoană nervoasă şi cam fantezistă. De c se ducea pe la dînsa nici el, cred, n-ar fi ştiut să spună; fap că soţia procurorului îl primea de fiecare dată cu plăcere, Şi interesa de el tot timpul, fără vreun motiv special-judecătorul de instrucţie nu avusese încă timpul să inu legături mai strînse, dar se întîlnise cu el în cîteva rînfl nişte cunoştinţe comune şi de vreo două ori chiar stătus mult de vorbă cu dînsul, de preferinţă despre femei- - Constat că eşti un anchetator foarte abil, Ni ^ Parfionovici, rîse Mitea înviorat. Acum am să caut sa ^ şi eu o mînă de ajutor. O, nu ştiţi ce bine mi-aţi fâcu ' don1' KARAMAZOV 209 -""' ojc-aş fi înviat din morţi... Vă rog să nu mi-o luaţi în ' de rău că vorbesc aşa deschis cu domniile voastre şi " ici un fel de fasoane. De altfel, vă mărturisesc cinstit băut cam multişor şi sînt puţin turmentat. Mi se pare ° avut onoarea, Nikolai Parfionovici... onoarea şi ea sâ vă întîlnesc în casa unei rude ale mele, Miusov... Domnilor, n-am pretenţia, fireşte, să fiu pe picior de egalitate dumneavoastră, îmi dau prea bine seama de situaţia în care mă aflu- Asupra mea planează... da, dacă Grigori a făcut, «acum spuneţi, declaraţii în legătură cu mine... probabil că planează asupra mea o bănuială cumplită! E teribil, într-adevăr teribil, înţeleg foarte bine! Dar să trecem la fapte, domnilor, vă stau la dispoziţie, sper c-o să terminăm repede, nu-i aşa, domnilor? Ascultaţi! Nu-i aşa că n-o să dureze prea mult, din moment ce nu mă ştiu cu nimic vinovat? Mitea vorbea iute, volubil, nervos, expansiv, ca şi cum ar fi fost într-adevăr convins că-i avea în faţă pe cei mai buni prieteni ai săi. - Prin urmare, vom nota deocamdată că dumneata respingi categoric acuzaţia ce ţi se aduce, rosti solemn Nikolai Parfionovici şi, întorcîndu-se spre grefier, îi dictă în şoaptă ceea ce trebuie să consemneze. - Să notaţi? Vreţi să notaţi? Bine, scrieţi, sînt de acord, n'am nimic împotrivă, domnilor, sînt perfect de acord... umai că, să vedeţi... Staţi, staţi, scrieţi aşa cum vă spun: unosc că m-am făcut vinovat de agresiune, de lovire gravă a unui biet bătrîn. De asta da, sînt vinovat. E adevărat că, în mcul sufletului meu, mă simt vinovat şi de altceva, dar asta P tebuie să scrieţi! adăugă el, adresîndu-se grefierului, parte din viaţa mea particulară şi nu vă interesează pe Ce eav°astrâ, domnilor, fiindcă nu văd de ce v-ar interesa de Petrece în tainiţele inimii mele... Şi că nu sînt vinovat şi sjmni ea bâtrînului meu tată! E ceva fără sens! O idee pur absurdă!... Am să vă dovedesc pe loc şi o să vă 'eti îndată că am dreptate. Veţi vedea c-o să rîdeţi pe
Yüklə 2,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
|