Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata
Yüklə 2,51 Mb.
|
in fire, bătrînul holtei avea un adevărat cult pentru fern~ care le socotea nişte fiinţe ideale, superioare. Cu at't' mare fu, aşadar, surpriza pe care o produse constatar i^ neaşteptată. ' La rîndul său, ilustrul reprezentant moscovit al medic' confirmă tranşant şi autoritar că într-adevăr starea psihic inculpatului era anormală „în cel mai înalt grad". După car vorbi pe larg şi într-o formă savantă despre diverse stări mor bide şi „manii", pentru a declara în concluzie că, după toate informaţiile culese de* el, acuzatul avusese cu certitudine chiar cu cîteva zile înainte de a fi arestat, manifestări maladive şi că săvîrşise crima aproape involuntar, deşi era perfect lucid în momentul acela, fiind incapabil să se împotrivească impulsului morbid ce-l stăpînea. Pe lîngă alte manifestări maladive, medicul constatase că inculpatul mai era şi maniac, ceea ce, după opinia domniei sale, putea fi un prim simptom de alienaţie mintală. (Nota bene. Am căutat să rezum prelegerea ilustrului medic, care s-a exprimat în termeni foarte savanţi, ca un adevărat specialist în materie.) „Toate acţiunile lui sînt într-o flagrantă contradicţie cu bunul-simţ şi logica, continuă el. Lăsînd deoparte lucrurile pe care nu le-am văzut cu ochii mei, crima şi toate celelalte împrejurări ale acestei catastrofe, pot să vă spun că, stînd de vorbă cu el acum două zile, tot timpul cît a durat discuţia a avut o privire fixă, stranie. Din cînd în cînd, începea să rîdâ din senin, fara nici un motiv. Pare să sufere în permanenţă de o irascibilitate cu totul inexplicabilă. Uneori se trezeşte rostind nişte cuvinte bizare, de pildă «Bernard, etică» şi aşa mai departe, fără nia o legătură cu discuţia." Dovada cea mai sigură a existent unei manii o constituia, după părerea medicului mosco faptul că inculpatul nu putea să vorbească fără sa-şi iasă fire despre cele trei mii de ruble de care se socotea frustra • timp ce de orice alte insuccese şi necazuri pe care le sui îşi amintea cu inima uşoară. în fine, din datele Ve FRATE
533 Sâ le culeagă, reieşea ca şi mai înainte avusese accese de furie de cîte ori venea vorba despre cele ■■ de ruble, deşi toată lumea spunea că altminteri Mitea ffel «ni dezinteresat, care nu ţinea deloc la bani. „Cît era un i»11 . te părerea savantului meu confrate care susţinea " • «a intrînH în sală. acuzatul ar fî trehnit să-si V%iif1 SC adineaun
că, intrind în sală, acuzatul ar fi trebuit să-şi arcă privirea spre cucoane, iar nu să se uite drept înainte dâugâ cu ironie eminentul medic moscovit încheindu-şi depoziţia - nu pot spune altceva decît că aserţiunea domniei sale este pe cît de frivolă, pe atît de eronată, deşi sînt întru totul de acord cu dînsul că în momentul cînd a trecut pragul acestei încăperi, în care ştia că urmează sâ i se decidă soarta, inculpatul n-ar fi trebuit să aibă privirea aţintită drept înainte, şi că lucrul acesta poate fi într-adevăr un indiciu asupra stării anormale în care se găseşte în clipa de faţă. Nu înţeleg însă de ce privirea lui trebuia neapărat să fie îndreptată spre stînga, adică în partea unde stau doamnele, cînd mult mai firesc ar fi fost să se uite spre dreapta, căutîndu-şi din ochi apărătorul, unica lui speranţă, omul de care depinde acum destinul său." Rostită apăsat, pe un ton ce nu admitea nici un fel de contradicţie, părerea eruditului medic suna ca o sentinţă. Comicul situaţiei pe care o crease divergenţa dintre cei doi experţi ieşi cu atît mai mult în relief în urma concluziei formulate de Varvinski, audiat după ceilalţi doi. Acesta opina că inculpatul era perfect normal şi tot aşa fusese n ^cut. E adevărat că înainte de arestare avusese nervii runcmaţi şi fusese extrem de surescitat, dar nervozitatea pe e ° manifestase atunci era suficient motivată de atîtea e reale, cum ar fi gelozia, mînia, excesul de băutura din a vreme etc. Ca atare, nu putea fi cîtuşi de puţin vorba $âi r-> 1U °e "^0C nervos"> aSa cum susţinuseră predecesorii acu? U Priveşte întrebarea dacă, atunci cînd intrase în sală, jj(ju . ^ x trebuit să privească spre stînga sau spre dreapta, °desta lui părere", mult mai firesc ar fi fost să se 534 uite, aşa cum şi făcuse de altfel, drept înainte, acolo aflau preşedintele şi juraţii, de care ştia ca depinde soa"^ * în concluzie, deci, „privirea pe care avut-o inculpat U'' momentul acela constituie cea mai bună dovada ca star î"* psihica este absolut normala, cel puţin în prezent", îşi tn h ' cu însufleţire tînărul medic „modesta" lui depoziţie. - Bravo, doctoraşule! exclama Mitea. Aşa e! Acuzatul fu readus la tăcere, iar opinia tînărului ucenic al lui Esculap rămase acreditată, exercitînd o influent hotărîtoare atît asupra juraţilor, cit şi asupra publicului, a$a cum se putu constata mai tîrziu. îndată după aceea, doctorul Herzenstube, chemat din nou la bară, de astă dată în calitate de martor, interveni într-un mod cu totul neaşteptat, întinzîndu-i o mînâ de ajutor lui Mitea. Ca vechi locuitor al oraşului, cunoşcînd mai de mult familia Karamazov, bătrînelul se dovedi în măsură să furnizeze o serie de informaţii deosebit de interesante pentru „acuzare", apoi, ca şi cînd şi-ar fi dat seama brusc, se grăbi să adauge: - Şi totuşi, bietul băiat merita, zău, o soartă mai norocoasă, fiindcă-l cunosc de mic şi ştiu c-a avut totdeauna inimă bună, şi cînd era numai atîtica, şi mai tîrziu. „E foarte bine să fie omul înţelept, spune un proverb rusesc, dar daca s-ar întîmpla să-i vină în casă încă un om înţelept e şi mai bine, fiindcă atunci vor fi două minţi în loc de una singura... - O minte sănătoasă judecă bine, două minţi sănătoase şi mai bine, îi sari într-ajutor, impacientat, procurorul, care cunoştea de mult năravul batrînului de a se întinde la vorba, tacticos, fără sa se simtă cîtuşi de puţin stingherit ca pune răbdarea ascultătorilor la grea încercare; dimpotrivă, w mare haz de propriile lui spirite, destul de greoaie şi de pla o probă de umor nemţesc de care însă el era pe deplin s făcut, ba chiar încîntat. - A, da, asta voiam sa spun şi eu, confirma el, repetm tenacitate: O minte sănătoasa judeca bine, doua
----- si mai bine. Numai ca la tînarul nostru n-a 535 venit
înţelept, şi pîna la urma şi-a trimis şi el mintea... «nune la asta unde a trimis-o? îmi scapă cuvîntul. a continua bătrînul, fluturîndu-şi mîna prin faţa __ci un om ah,cumse
ochilor. A, da, spazieren! _ La plimbare. Da da, la plimbare, asta voiam să spun şi eu. Mintea lui plecat la plimbare şi a ajuns prin nişte locuri atît de îndepărtate, încît s-a rătăcit. Şi totuşi, e un băiat cinstit şi cu uflet O, mi-aduc foarte bine aminte de el cînd era numai atîtica şi tatăl lui îl trimisese să şadă cu slugile în curtea din dos; parcă-l văd cum alerga cu picioruşele goale şi cu pantalonaşii prinşi numai într-un năsturel... O undă de duioşie făcu să tremure glasul blajinului bătrîn ce devenise dintr-o dată sentimental. Fetiukovici ciuli imediat urechea, presimţind că şi declaraţiile medicului i-ar putea fi de folos. - O, da, pe atunci eram şi eu mai tînăr... Aveam... da, aveam patruzeci şi cinci de ani, abia venisem aici, în oraş. Mi s-a făcut milă de bietul băiat şi ce mi-am zis: „Ce-ar fi să-i cumpăr un funt de... Da, un funt de ce? Am uitat cum se cheamă... Ştiţi, de alea după care se prăpădesc ăştia micii, cum le zice... (doctorul începu să-şi fluture mîna) cresc în Pom, le culegi şi pe urmă le împărţi la copii... -Mere? - O, nuuu! Un funt, adică patru sute de grame! Merele se Vmd cu duzina, nu la cîntar... Nu, sînt aşa multe, şi mici, le PU1 în gură şi fac odată crrrac! ~ Alune? to a' alune, asta voiam să spun şi eu, confirmă doc-^ l se poate de liniştit, ca şi cînd cuvîntul i-ar fi venit de Pîna ^6 C' ^ *~am a(*us un ^unt ^e amne' fiindcă nimeni Si i-a UI1C1 nU Sa Sîndit să-i aducă ceva. Am ridicat degetul sPus: „Puişor, Gott der Vater1"; el a rîs şi a rostit după Pe —------------------------------------------------- mine: „Gott der Vater". „Gott der Sohn2", am spus urmă. El a rîs iarăşi şi a ciripit: „Gott der Sohn". ^q . heilige Geist3", am continuat eu, şi el iarăşi a rîs si s-a -să spună ca mine: „Gott der heilige Geist". Apoi am pi După două zile am trecut prin dreptul curţii lor şi băiet 1 m-a strigat: „Nene, nene, Gott der Vater, Gott der Sohn" - Şi acum plîng, neamţule, şi acum plîng, omul lui Dumnezeu! izbucni deodată Mitea. în orice caz, anecdota bâtrînului făcu o impresie favora bilă asupra celor de faţă. Dar dintre toate mărturiile menite s uşureze situaţia lui Mitea, efectul cel mai puternic îl Vr0
Dumnezeu - tatăl (germ.). Dumnezeu - fiul (germ.). Dumnezeu - sfîntul duh (germ.). Ivanovna despre care voi avea prilejul sa eva mai încolo. în general, în clipa cînd începură să " norocul păru câ-i surîde lui Mitea şi - ceea ce este IV NOROCUL ÎI SURÎDE LUI MITEA Nimeni nu s-ar fi aşteptat la întorsătura asta şi mai puţin decît toţi poate chiar Alioşa. Fusese chemat să depună ca martor în proces fără să presteze jurâmînt şi, după cîte îmi amintesc, de la început, atît avocatul, cît şi procurorul îi adresară cuvîntul cu simpatie şi bunăvoinţă. Evident, se bucura de o bună reputaţie. Alioşa răspunse la întrebări cu modestie, cumpătat, dar, în acelaşi timp, toate explicaţiile sale erau însufleţite de o dragoste fierbinte pentru fratele lui aflat într-o atît de grea cumpănă. Cerîndu-i-se unele amănunte în legătură cu el, îl înfăţişă ca pe un om pătimaş, inca-P ii sHi înfrineze dorinţele, dar totodată înzestrat cu un 1 nobil> mîndru şi mărinimos, gata să se jertfească pe e acâ i-ar fi cerut cineva. Recunoscu că în ultimul timp, Pncina pasiunii pe care i-o trezise Gruşenka şi a rivalităţii ^ ată şi fiu, era atît de surescitat, încît nu mai era chip să e egi cu el. Respinse însă indignat ipoteza că fratele său niân °St în Stare sâ ucîda un om ca sa~l jefuiască, deşi apr * °^ Pentxu Mitea cele trei mii de ruble ajunseseră ° idee fixă, socotindu-le un drept al lui, o ultimă
rămăşiţă din averea răposatei sale mame, de careip Pavlovici căutase sâ-l jupoaie prin vicleşug şi ca, des °' arătase niciodată lacom de parale, ori de cîte ori v ,Se despre aceşti bani era ca turbat. în schimb, tot ce avu de * în legătură cu rivalitatea dintre cele două „persoane" cu S exprimase procurorul, adică dintre Gruşenka şi Katia destul de evaziv, ba chiar refuză să răspundă în vreo doua-tr rînduri. - Fratele dumneavoastră v-a mărturisit vreodată c-ar ave intenţia să-şi ucidă tatăl? îl întrebă la un moment dat procurorul, care se grăbi să adauge numaidecît: Puteţi să nu răspundeţi dacă nu vreţi.
- Direct, niciodată! declară Alioşa. - Dar cum? Indirect?
- într-o zi mi-a vorbit despre sentimentele lui faţă de tata, mi-a mărturisit câ-l urăşte şi chiar se teme ca... într-un moment de exasperare... prididit de scîrbă... să nu-l împingă păcatul să-l omoare. - Şi ce-aţi spus cînd l-aţi auzit vorbind aşa? L-aţi crezut pe cuvînt?
- N-aş îndrăzni să spun că da. întotdeauna însă am avut convingerea că există în el sentimente mai bune, care au să-l salveze în pragul nenorocirii, oprindu-l să facă asemenea păcat, şi chiar aşa a şi fost, pentru că nu el l-a omorît pe tata. încheie Alioşa răspicat, cu un glas ătît de puternic, încîl răsună sala. Procurorul tresări ca un cal de luptă lă auzul trompetei-
- Nu mă îndoiesc de sinceritatea deplină a convingem dumneavoastră, vă rog să mă credeţi. Presupun că nu e determinată şi nici legată direct de dragostea pe care l-purtaţi nefericitului dumneavoastră frate. Cunoaştem anchetă părerea atît de personală pe care o aveţi despre trac dia întîmplată în familia dumneavoastră. Nu va pot ascunde faptul că această părere este cu desavîrşire izo
lată S1 __________________________539
antă contradicţie cu celelalte declaraţii culese de înff"0 . pe aceea mă văd nevoit să insist, rugîndu-vâ a". £ care sînt datele pe care se bazează convingerea sa'nU tată că fratele dumneavoastră este nevinovat şi că nSStT derea crimei o poartă altcineva, o persoană la care v-aţi ferit în cursul instrucţiei? re în timpul instrucţiei n-am făcut decît să răspund la
bările ce mi s-au pus. Nu ţin minte să-l fi acuzat pe Smerdiakov, rosti liniştit şi pe îndelete Alioşa. _ Totuşi, l-aţi bănuit c-ar fi ucigaşul?
_ L-am bănuit, aşa e, bizuindu-mă pe spusele lui Dmitri. înainte de a mi se lua declaraţia, mi-a relatat cineva împrejurările în care a fost arestat şi ştiam c-a pomenit numele lui SmeTdiakov. Sînt absolut convins că fratele meu n-are nici un amestec. Şi din moment ce n-a sâvîrşit el crima, atunci... - Criminalul nu poate fi decît Smerdiakov? Dar de ce tocmai el? De ce sînteţi chiar atît de convins că fratele dumneavoastră e nevinovat?
- Nu pot să pun la îndoială cuvîntul lui. Ştiu că pe mine nu mă poate minţi. Mi-am dat seama după chipul lui că nu minte. -Numai după chipul lui? Alte dovezi nu aveţi? -Nu, altele n-am.
- Şi acuzaţia pe care i-o aduceţi lui Smerdiakov se sprijină pe aceleaşi dovezi, adică pe spusele fratelui dumneavoastră şi pe expresia feţei sale? - N-am altele.
Procurorul socoti de cuviinţă să se oprească aici. Toată wcercase o cumplită dezamăgire ascultînd răspunsurile
acuţii însufleţite; unul auzise cutare lucru, altul ţinea °nstreze nu ştiu ce; se zvonise că Alioşa ar fi adunat o
fr Probe senzaţionale menite să-l scoată din cauză pe V
tului, şi acum, poftim, singurul argument pe care aducă era convingerea lui intima, atît de fireasca d' unui om care era fratele acuzatului! - Mi-am amintit acum de un lucru pe care aproape câ-l uitasem. în momentul cînd s-a petrecut, mi s-a părut ce-i drept curios, dar numai acum... însufleţit de gîndul ce-i fulgerase brusc prin minte, Alioşa povesti cum ultima oară, cînd, în drum spre mînăstire, se întîlnise pe înserat cu Mitea, în dreptul copacului de la răscruce, fratele lui se lovise cu pumnul în piept - „aici, sus" -repetîndu-i de cîteva ori că există totuşi un mijloc de a-si redobîndi onoarea pierdută şi că mijlocul acesta se află la îndemînă, în sîn, asupra sa... „După gestul pe care l-a făcut atunci, lovindu-se în piept, am crezut că vorbea despre inima lui, continuă Alioşa, că nădăjduia, adică, să găsească în sine destulă putere ca să scape de mîrşăvia cumplită pe care era pe cale s-o facă şi care i se părea atît de dezonorantă, încît nici chiar mie nu avea curajul să mi-o mărturisească, tai închipuiam că trebuia să fie ceva în legătura cu tata, ca se cutremura numai la gîndul c-ar putea săvîrşi o nelegiuit ridicînd mîna asupra lui sâ-l lovească. Şi totuşi, îmi iace impresia că-mi arată ceva, un lucru pe care-l poartă în sin, chiar ţin foarte bine minte, mi-am făcut socoteala că inima fl se afla în punctul acela, ci mult mai jos şi mai într-o parte, timp ce el îmi arăta aici sus, spre furca gîtului, mereu acelaşi loc. Pentru moment mi s-a părut absurd, dar acum jcaramazov 541 - mi arăta probabil amuleta în care cususe cele o ,J sute de ruble..." 1TlieeU'W ct! strigă Mitea din boxă. Aşa a fost, Alioşa, ai 7 , dreptul ei băteam aşa cu mîna. Fea'uk° se întoarse imediat spre el, implorîndu-l sâ <■"■ tit apoi începu să-l descoasâ pe Alioşa, de-a fir-a-î uflefit de amintirea celor petrecute atunci, mezinul îşi stăruitor părerea că atunci cînd îi vorbise despre nu mîrşăvie pe care se temea c-o s-o săvîrşească, fratele par. susţin" ştiu ce • referise cu siguranţă la faptul că, avînd asupra lui cele o • cinci sute de ruble pe care ar fi putut foarte bine să i le estituie Katerinei Ivanovna, achitînd jumătate din datorie, se eîndea totuşi să nu-i mai dea banii înapoi, folosindu-se de ei ca sâ poată pleca împreună cu Gruşenka, bineînţeles în cazul cînd ar fi convins-o să-l urmeze... - Da, aşa a fost, cu siguranţă că aşa s-a întîmplat! rosti înfierbîntat Alioşa, ridicînd brusc glasul. Mi-a spus atunci, ba nu, a strigat c-ar putea să şteargă numaidecît cel puţin pe jumătate, da, pe jumătate (a insistat asupra acestui cuvînt), ruşinea de care se simte copleşit, dar că, din păcate, e prea slab de înger şi n-are s-o facă... Ştia dinainte că nu poate, că-i incapabil s-o facă! -- Şi vă aduceţi aminte precis, sînteţi absolut sigur că s-a bătut în piept acolo unde spuneţi dumneavoastră? stărui Fetiukovici. - Tui minte precis şi sînt absolut sigur de asta, pentru că m acelaşi moment m-am gîndit: „De ce o fi arătînd acolo ^ inima se află mai jos?" Pe loc însă mi-am spus că e ceva urd- da, mi-aduc foarte bine aminte că mi s-a părut o a surdă... am avut într-adevăr impresia asta... Tocmai de > cred, nu-a apărut acum în faţa ochilor toată scena. sa- m PUtUt sa uit! Gestul Pe care !"a fâcut atunci era ca orie" C amu^eta' sa ma convingă probabil că, deşi poate
datoria! Şi după aceea, în momentul cînd a fost ar Mokroe, a strigat - aşa mi s-a povestit şi cred ca rin 'a ^ rtii spus nu minte - că lucrul cel mai ruşinos din viat ticăloşia cea mai mare pe care a sâvîrşit-o vreodată t '' 'v 3. met atunci cînd a avut posibilitatea să-i plătească jumătate (? jumătate!) din datorie Katerinei Ivanovna, ca să nu treacă drept o lichea în ochii ei, şi totuşi nu s-a putut dec d s-o facă; a preferat să rămînă mai departe un pungaş, num să nu se despartă de bani! Şi cît l-a chinuit datoria asta C"t sînge rău şi-a făcut din pricina ei! exclamă Alioşa, închein du-şi depoziţia. Procurorul, bineînţeles, interveni la rîndul său, rugîndu-i pe Alioşa să mai arate o dată cum s-au petrecut lucrurile, şi repetă de cîteva ori aceeaşi întrebare, ce părea să-l preocupe în mod deosebit: dacă într-ădevăr avusese impresia că atunci cînd se lovise în piept acuzatul voia să-i arate ceva. Poate ca se bătuse cu pumnul în piept numai aşa, fără nici o intenţie? - Dar nu s-a bătut cu pumnul! protestă Alioşa. Mi-a arătat ceva cu degetele împreunate uite aici, sus... Cum de nu m-am gîndit pînâ acum? Nu pot să înţeleg cum am uitat? Adresîndu-se inculpatului, preşedintele îl întrebă ce are de spus în legătură cu depoziţia martorului. Mitea confirma că lucrurile relatate de fratele său sînt întru totul exacte şi ca într-adevar îi arătase atunci cele o mie cinci sute de ruble pe care le ţinea la sîn, atîrnate de gît, mărturia ticăloşiei lui: ,£>%• o ticăloşie, nu tăgăduiesc! Cea mai mare infamie pe care am săvîrşit-o în viaţa mea! declară el. Puteam foarte uşor sa-i înapoiez banii şi totuşi nu m-am îndurat, deşi îmi dădeam seama că dînsa o să rămînâ mai departe cu o părere proa despre mine, căci ce putea să creadă decît că sînt un hoţ Lucrul cel mai grav însă e că ştiam dinainte ca n-am restitui banii! Alioşa are dreptate! îţi mulţumesc, frâţioaie- hoţ Cu aceasta, audierea lui Alioşa se termină. Impor semnificativ în acelaşi timp în depoziţia lui era tan 543
- sfîrşit măcar un element nou, o proba cît de mai bine zis un rudiment de probă, care atesta într-o ' arecare existenţa celor o mie cinci sute de ruble - amuletă, dovedind totodată că inculpatul nu minţise cUS ■ 'nd le declarase anchetatorilor la Mokroe ca banii ar atunci cinu .... ai lui"- Fericit, cu faţa îmbujorată de emoţie, Ahoşa zâ la locul ce i se indicase şi multă vreme nu reuşi să se eticească, repetîndu-şi mereu în gînd: „Cum de am ? Qam de am putut să uit? De ce nu m-am gîndit pînă acum1?" După el se prezentă în faţa tribunalului Katerina Ivanovna. Apariţia ei stîrni un neastîmpăr în sală; doamnele începură să mînuiască lornietele şi binoclurile, în timp ce domnii se foiau în bănci ca s-o vadă mai bine; unii chiar se ridicară în picioare. Toată lumea vorbea mai apoi că în momentul cînd ea intrase pe uşă, Mitea se făcuse alb ca varul la faţă. îmbrăcată toată în negru, martora se apropie cu un aer modest, aproape cu timiditate, de bară, aşa cum i se spusese. Cu greu ţi-ai fi putut da seama după figura ei dacă era sau nu emoţionată, în schimb, în privirea ei sumbră, mocnită, scînteia o dîrză hotârîre. Era extraordinar de frumoasa în clipa aceea, aşa cel puţin susţineau mai apoi mulţi dintre cei care asistaseră la proces. Katerina Ivanovna vorbi cu glas molcom, dar desluşit, aşa încît fiece cuvînt se auzea pînă în undul sălii, păstrindu-şi stapînirea de sine sau, în orice caz, suindu-se sâ dea impresia asta. Preşedintele îi puse o serie eagă de întrebări, adresîndu-i-se cu menajamente şi cu Oarte multă solicitudine, ca $i cum s-ar fi temut să atingă e c°arde prea sensibile", plin de respect pentru durerea ăstuia. Dînd lămuririle ce i se cereau, printre altele a declară din capul locului fără nici o ezitare că fusese Părăsit..." 'ogodită cu inculpatul „pînă în momentul cînd m-a adăugase ea ceva mai încet. în privinţa celor trei ^ ruble pe care i le încredinţase lui Mitea ca să le expe- 544 DOST
Yüklə 2,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
|