Ucenicul harului divin

Crucea, însă, le-a adus şi lor “spiritul înfierii, prin care strigăm : Abba! (Părinte!)” – (Romani 8,15). Căci, cultura şi civilizaţia, au întâmpinat Revelaţia în aceeaşi Inscripţie : “Iisus Nazariteanul Regele Iudeilor”, pusă pe Cruce, din ordinul lui Pilat, în limbile : Evreiască, a începutului Revelaţiei scrise ; Elinească, a începutului Culturii şi Latinească, a începutului Civilizaţiei.

Profeţiile Vechiului Testament, dela Moise şi până la Înainte Mergătorul şi Botezătorul Ioan, se desăvârşesc ca Revelaţie în Testamentul Nou al Bisericii lui Hristos.

Popoarele, prin Cultură Asimilează Revelaţia, iar prin Civilizaţie o Transmit tuturor generaţiilor harice.

Iudeii, pentru că s-au făcut generaţie satanică, sunt pedepsiţi şi cu desmoştenirea din Revelaţie şi cu neputinţa în cultură şi civilizaţie, până când se vor încreştina şi cele mai sălbatice popoare şi triburi din lume. De aceea, Biserica, interzice orice fel de contanct al Creştinilor cu iudeii (numiţi de Ea jidovi), prin Canonul 11 al Sfântului celui al şaselea Sinod Ecumenic :

“Nici unul din cei ce se numără în tagma ieraticească, nici laicul, să nu mănânce azimile dela iudei, Nici să nu comunice cu ei, nici să nu-i cheme la boale, şi doctorii să nu primească dela dânşii, şi nicidecum să nu se scalde în băi cu aceştia ; iar dacă ar îndrăzni cineva să facă aceasta, de va fi cleric, să se caterisească ; iar de va fi laic, să se afurisească”.(45).

Dar, nici celelalte popoare, nu mai pot îndrăzni să-şi întocmească viaţa decât numai în Lumina Dogmelor Revelaţiei, căci altfel devin anticrişti, de oarece : “nu mai sunt streini şi locuitori vremelnici, ci sunt împreună cetăţeni ai sfinţilor şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, unde Însuşi Iisus_Hristos'>Iisus Hristos este piatra cea din capul unghiului. Întru El, orice clădire bine alcătuită Creşte ca să ajungă un Templu Sfânt în Domnul”. –(Efeseni 2, 19-21).

X
6. Pecetluirea – “Când Te-ai răstignit, Hristoase, toată făptura văzându-Te s’a cutremurat ; temeliile pământului s’au clădit de frica puterii Tale, luminătorii s’au ascuns şi catapeteazma bisericii s’a rupt ; munţii s’au cutremurat şi pietrele s’au despicat şi tâlharul cel credincios strigă cu noi, Mântuitorule : pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta”.(46).

S’a înstăpânit Adevărul pe pământ ! Puterea Lui a fost pecetluită cu Sângele Fiului Fecioarei Preacurate ! Toate elementele naturii au manifestat cutremurarea şi frica înaintea prezenţei Biruitoare a Omului Nou, prin Care S’a manifestat Puterea celui mai mare dar al Dumnezeirii : Iubirea ! Primul sol al Neamurilor, care a mărturisit aceasta a fost Sutaşul de lângă Cruce :

“Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele ce s’au făcut, s’au înfricoşat foarte, zicând : Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta !” (Matei 27,54).

Dar, dacă din Cer S’a pogorât şi peste tot pământul S’a înstăpânit, trebuia ca să meargă şi sub pământ : “pentru ca în Numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor dedesubt – şi să mărturisească toată Limba că Iisus Hristos este Domn, spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl”. (Filipeni 2, 10-11).

Desăvârşirea măririi lui Dumnezeu, ne-a arătat-o Domnul prin Smerenie. Pentru că mândria l-a făcut pe diavol să cadă din Cer şi să ucidă cu minciuna pe Adam. Şi ca să scape pe omul morţii din carcera ei, Omul Învierii S’a lăsat îngropat :

“Iar făcându-se seară, a venit un om bogat din Arimateia cu numele Iosif, care era şi el ucenic al lui Iisus. Acesta ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea trupul. Şi luând Iosif trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat şi l-a pus într-un mormânt nou al său, pe care îl săpase în stâncă şi prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s’a dus”. (Matei 27, 57-60)

Acum a venit ceasul adâncului în care avea să fie legat cel viclean. “Când Te-ai pus în groapă nouă pentru toţi, Mântuitorule al tuturor, iadul cel cu totul de râs văzându-te s’a îngrozit, zăvoarele s’au sfărâmat şi porţile s’au zdrobit, mormânturile s’au deschis, morţii au înviat ; atuncea şi Adam cu mulţumită bucurându-se, a strigat Ţie : mărire smereniei Tale, Iubitorule de oameni”.(47).

Dar, pe când Domnul a mers să sfarme iadul întru adânc, slugile iadului cele rămase pe pământ au continuat să hulească pe Cel care a fost mărturisit şi de tâlhar şi de sutaşul păgân :

“Iar a doua zi, care este după vineri, s’au adunat mai marii preoţilor şi fariseii la Pilat, zicând : Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul acela a zis, încă fiind viu : După trei zile mă voiu scula. Deci, porunceşte să fie păzit mormântul până a treia zi, ca nu cumva, venind ucenicii lui noaptea, să-l fure şi să zică poporului că s’a sculat din morţi, căci va fi rătăcirea de pe urmă mai rea ca cea dintâi. Zis-a lor Pilat : Aveţi strajă, mergeţi de întăriţi cum ştiţi, iar ei mergând, au întărit mormântul cu strajă şi au pecetluit piatra”. (Matei 27, 62-66).

Cu aceasta, generaţia satanică şi-a pecetluit definitiv osânda vecinică – pe când Domnul în mormânt, a Pecetluit definitiv cu smerenia eliberarea din întuneric şi binecuvântarea Învierii tuturor generaţiilor harice ale neamurilor omenirii noui. Acum, în faţa acestei Puteri, s’au spăimântat chiar şi legiunile oştilor îngereşti :

“Când Te-au văzut puterile, Hristoase, clevetit de cei fără de lege, ca şi cum ai fi fost amăgitor, şi piatra mormântului pecetluită cu mâinile cu care au împuns coasta Ta cea nestricăcioasă ; atuncea s’au spăimântat de nespusă îndelungă răbdarea Ta ; însă bucurându-se de mntuirea noastră, au strigat Ţie : mărire smereniei Tale, Iubitorule de oameni”.(48).

De aceea, Politica fiind rehabilitarea şi împlinirea Regalităţii Omului pe Pământ, prin moartea omorâtoare de moarte a Domnului nostru Iisus Hristos – Puterea ei trebuie să izvorască din Smerenia care, îmbrăcându-ne în Harul Divin, ne înalţă prin Dogmă la ţelul suprem : Cucerirea cetăţeniei Cereşti prin Înviere.

X

7. Înălţarea Sfintei Cruci. – Învierea este Poarta Veciniciei. Dar, la această Dumnezeească Poartă, ajunge Omul numai prin Sfânta Cruce, care este Cheea Vremii. Am văzut cele ce s’au “săvârşit”, la “Plinirea Vremii”, de către Domnul, pentru a noastră mântuire, prin Sfânta Lui Cruce. Numai cu ajutorul Ei, cărturarii cei adevăraţi, cei cu Conştiinţa Harică, pot descifra Sensul întregii Istorii a Omenirii.

În “Cazania” Sfintei Sărbători a “Ridicării Cinstitei Cruci” la 14 Septemvrie, citim astfel :

“Cât bine ai dela Dumnezeu, acela tot cu Crucea Sfinţiei Sale l-a făcut ţie. Această Cruce nu numai dela Răstignirea lui Hristos este cinstită şi preamărită, ci şi mai înainte de aceea în toate veacurile câte au trecut, lemnul crucii în multe chipuri şi în multe feluri s’a închipuit şi s’a însemnat pre această lume, de oameni mari şi de sfinţi şi de prooroci.

“În anul dela facerea lumii 5533, în zilele lui Tiberiu împărat, Domnul nostu Iisus Hristos a vrut de bună voia Sa, pentru mântuirea noastră, de a chinuit cu trupul, iar nu cu Dumnezeirea, a murit şi a înviat a treia zi. Necredincioşii şi zavistnicii jidovi în multe chipuri meşteşugeau să ascundă Învierea Lui. Mai întâi au pecetluit şi au întărit mormântul, ca nu cumva să învie Domnul Hristos. După aceea au pus şi străjeri să străjuiască. Mai apoi, dacă au fost acelea toate risipite şi stricate de puterea cea dumnezeească, şi străjerii spuneau şi mărturiseau că Hristos a înviat, cu bani au început a sfătui să ascundă învierea lui Hristos; au dat bani mulţi străjerilor să zică că n’a înviat, ci L-au furat Ucenicii Lui.

Dacă S’a înălţat Hristos de pre pământ în ceriu în a 40 a zi după învierea Sa, şi minuni multe făcându-se de sfinţii Apostoli, iarăşi scrâşneau cu mânie jidovii şi se sfătuiau zicând : Veniţi să ascundem locul unde a fost răstignit şi îngropat Hristos, că de vor vedea oamenii Crucea pe care a fost răstignit, şi groapa în care a fost îngropat, toţi vor veni şi vor crede întru dânsul. Atuncea au învăţat de au astupat groapa, şi Golgota, locul unde era Sfânta Cruce, să se uite, să nu se mai pomenească. Dumnezeu a lăsat să se împlinească sfatul lor cel rău, căci era să se pustiască cetatea Ierusalimului, să ardă cu foc, iar ei să fie tăiaţi, de foame morţi, şi robiţi pentru îndrăznirea ce avuseseră asupra Domnului Hristos. Acest lucru a şi fost la patruzeci de ani după răstignirea lui Hristos. Întru atâţia ani le-a îngăduit Dumnezeu tot pentru ca să se întoarcă să creadă şi să se pocăiască. Sfânta Cruce a fost ascunsă până în zilele Marelui Constantin, carele a fost întâiu pre lume împărat creştin”.(49).

În continuare, cazania, arată cum i s-a arătat semnul Crucii pe cer, împăratului Constantin, când a făcut războiu cu Maxentie şi scria pe acea Cruce “Întru acest semn vei birui”. Apoi, cum a dat ordin Constantin să se fixeze cruci în vârful steagurilor oastei sale şi cum a biruit pe Maxintie. Pentru care minune, a trimis pe maica sa Elena la Ierusalim, ca să caute Crucea pe care a fost răstignit Domnul. Cum a aflat-o cu ajutorul Patriarhului Macarie, care prin rugăciuni a identificat locul Golgotei şi prin minune a stabilit care anume era Crucea Domnului, căci aflaseră şi pe cele ale celor doi tâlhari, între cari fusese răstignit Domnul. Cum, dacă au identificat Crucea Domnului, cu mare frică şi bucurie, dând slavă lui Dumnezeu, au înălţat Sfânta Cruce la 14 Septemvrie, în Biserică în văzul poporului, care a început să strige “Doamne miluieşte-ne”.

Este foarte important faptul că, precum Domnul a stat ascuns trei zile în mormânt, iar a treia zi a înviat din morţi – şi Sfânta Lui Cruce, a stat ascunsă în pământ trei secole şi apoi a fost aflată şi desgropată. Din această aflare a rodit răstimpul bogat şi minunat al celor Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, numite de Patriarhii Orientali în “Enciclica” lor : “Cele şapte Peceţi ale Sfântului Duh”.