Ucenicul harului divin

3. Războaele. – Aceasta va fi, după ce naţiunile vor înfrânge şi vor nimici toate opoziţiile “internaţionaliste”, “imperialiste”, “comuniste”, “iudeo-masonice” – cu un cuvânt “anticriste” – care împiedică unificarea omenirii, prin splendida varietate a tuturor naţionalismelor, unificare posibilă numai prin “Pacea Dragostei” dintre neamuri, Singura care conservă şi desăvârşeşte fiinţa naţionalismului fiecărui neam, contrar tendinţei disolvante a masoneriei şi egoismului nimicitor al imperialismelor.

Când se va înstăpâni această eră în istoria lumii, Neamurile în naţionalismul lor cel mai deplin, nu se vor mai război cu arme ucigătoare pentru scopuri egoiste, ci se vor lupta într-o mare “întrecere duhovnicească” pentru învrednicirea de “Premii Cereşti”. Este o perspectivă de Viitor, mai mult sau mai puţin îndepărtat. La acel punct, desigur, omenirea va ajunge prin mari jertfe, pentru că nu numai naţiunile, dar chiar şi inşii aparte, încă nu sunt transformaţi lăuntric. Rădăcinile satanismului şi satanocraţia încă nu sunt deplin şi definitiv curmate şi înlocuite cu Hristocraţia şi subiectiv, în fiecare creştin şi fiecare neam-creştin, odată ce Mântuitorul a realizat-o obiectiv pentru toţi, ca principiu posibil de însuşit subiectiv – deci, satanocraţia încă mai musteşte seva păcatului ca mentalitate stăpânitoare a lumii. Sfântul Apostol Iacov scrie: “De unde vin războaele şi de unde certurile dintre voi ? Nu oare de aici : din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre ? Poftiţi şi nu aveţi ; ucideţi şi pismuiţi şi nu puteţi să dobândiţi : vă sfădiţi şi vă războiţi. Şi nu aveţi pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi pe plăcerile voastre. Preacurvarilor ! Nu ştiţi oare că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu ? Aşadar, cine va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu. Au vi se pare că Scriptura grăeşte în deşert ? Duhul pe care Dumnezeu l-a sălăşluit în noi ne iubeşte cu gelozie, însă dă mai mare dar. Pentru aceea zice : Domnul celor mândri le stă împotrivă, pe când celor smeriţi le dă dar. Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi va fugi dela voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi se va apropia de voi” (Iacov,4, 1-8).

Neamurile se găsesc acum într-o fază de trecere la ceeace Căpitanul numeşte “ecumenitate naţională”. Ideile lor călăuzitoare abia sunt pe punctul de a fixa categoric : cu Dumnezeu sau cu satan ? Poate că această prefacere va fi legată de mari încordări. Suntem chiar în vreme de zăzboire. În parte, unul a fost cel din Spania. Acolo au fost în luptă două principii : “În Spania nu se luptă două neamuri, ci Dumnezeu cu satana. În această luptă dintre Dumnezeu şi diavol, însăşi neutralitatea e un păcat”. (Corneliu Zelea Codreanu, către Legionarii pe cari i-a lăsat să meargă în Spania, ca să lupte şi să se jertfească, din partea Creştinătăţii-Româneşti, pentru Dumnezeu).

Celălalt războiu, cel de acum, între marile imperii – cele ale democraţiilor engleze şi franceze pe de o parte şi între naţionalismul totalitar german pe de altă parte -–pare a fi un războiu mai mult între două principii opuse decât între două neamuri vrăjmaşe. Cel puţin aşa pretind înşişi beligeranţii, pentrucă fiecare parte afirmă că luptă pentru o cauză mai generală, decât pentru un simplu egoism al neamului lor. Rămâne de văzut la urmă în ce măsură a fost fiecare parte sinceră în asemenea afirmaţii. Dacă este sinceritate în afirmaţia că unii apără democraţia şi că germanii vor să înlăture dominaţia iudaică – atunci cu siguranţă va birui anti-iudaismul naţionalismului german, în slujba Creştinismului. Numai Dumnezeu ştie ce anume trebuie să rezulte din acest războiu.

În orice caz, Istoria este la punctul în care, poate, nu vor mai fi războaie pe chestiuni naţionale între popoare – dar, Sigur, dărâmarea lumii lui satan Trebue să aibă loc !

Este groaznic să ne gândim la un nou măcel mondial, dar fiecare Vreme are Darul ei, nu mai puţin, însă, şi Pedeapsa pentru neascultarea de acel Dar. Poate de aceea a zis Însuşi Mântuitorul :

“Iar când veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă spăimântaţi ; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând. Apoi le-a cuvântat : Se va scula neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie. Vor fi cutremure şi pe alocurea foamete şi molime, prevestiri spăimântătoare şi mari semne din cer. Dar mai înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă prinşi în sinagogi şi în închisori şi târându-vă la împăraţi şi la stăpânitori, Pentru Numele Meu. Şi aceasta se va întoarce pentru voi în fericită mărturie”. (Luca 21, 9-13).

Pe plan mondial, probabil ne apropiem de un războiu între împărăţie şi împărăţie, adică : între Împărăţia lui Dumnezeu, care trebuie să nimicească pe cea a lui satan !

Pe plan naţional, se duce prigoană crudă, în sânul fiecărui neam, din vrăjmăşia iudeo-masonilor, împotriva mărturisitorilor lui Hristos-Dumnezeu.

Dar, îndatăce va birui Crucea peste tot ; individ şi individ, şi în familie şi în Neamuri, atunci omenirea va ajunge la împlinirea profeţiei : “Preface-vor săbiile în fiare de pluguri şi lăncile lor în seceri. Nici un Neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu-şi vor mai face războaie”. (Isaia, 2, 4)

Şi astfel, se vor întrece Neamurile, prin naţionalismul lor ca să dobândească Învierea, trecerea în viaţa vecinică “faţă în faţă cu Dumnezeu”, ca Finalitate Supremă a lor.

Pe acest temeiu al Revelaţiei Divine, îşi construieşte spiritualitatea Naţionalismul Legionar. Râvna Căpitanului şi a legionarilor, pentru a-l realiza, spre slava lui Dumnezeu şi binecuvântarea Neamului Românesc şi spre vestirea şi către celelalte Neamuri, nu cunoaşte osteneală şi nici frică de moarte sau de oameni.

Aceasta, cu ajutorul rugăciunilor Maicii lui Dumnezeu, ca să-şi aducă aminte şi lumea de azi de sfintele şi preacuratele Ei cuvinte : “Iată de acum mă vor ferici toate Neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi Sfânt Numele Lui. Şi Mila Lui în neam şi în neam, spre ceice se tem de El”. (Luca 1, 48-50).

CAPITOLUL VIII.

NEBUNI PENTRU HRISTOS !
“Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele: