Ucenicul harului divin

Preotul României Legionare – care va fi cea mai strălucită manifestare în lume a Trăirii şi Slujirii de îngemănarea “Creştin-Român” a Legii ! – va fi cel mai frumos dar de recunoştinţă făcut Bisericii de către Mişcarea Legionară, pentru că el va trebui să fie vasul sfinţeniei, în care roua năzuinţelor legionare se va topi şi transfigura în roua însuşirilor pe care Preotul trebuie să le întruchipeze după Sfintele Canoane şi după exemplul Sfinţilor ! De aceea, dacă Legionarii, la un moment dat, au fost învredniciţi să devină Martiri ai lui Hristos, în prigoana iudeo-masoneriei şi a generaţiei ei satanice din veacul nostru – Preotul, trebuie să ardă Permanent pe rugul Martiriului, al rugăciunilor şi lacrimilor şi al jertfei pentru Hristos. Iar, printre Legionarii rămaşi pentru ziua biruinţii, Preotul va trebui să fie prezenţa neîntreruptă a martiriului. Şi, prin ei, printre toţi fiii generaţiei harice a Creştinătăţii-Româneşti, care va zidi România cea adevărată : România Legionară. În raport cu Legionarii “nebuni pentru Hristos”, Preotul trebuie să fie cel mai mare “nebun pentru Hristos”, Amin !
X
9. Misiunea Românismului. – Legiunea “Sfântul Arhanghel Mihail”, va realiza, cu ajutorul lui Dumnezeu : ecumenicitatea naţională, mai întâi în sânul Neamului Românesc. Am văzut cât de cumplit şi îngrozitoare este lupta pentru acest ideal al naţionalismului-Ortodox. Pentru că vrăjmaşul creaturii lui Dumnezeu nu s’a mărginit numai la atacul şi la cursa dela început. El intervine mereu şi până la sfârşit, ca să abată pe om dela Dumnezeu chiar şi după împăcarea adusă de Mântuitorul pe Cruce. De aceea, se cere pururea jertfă dela om. Ea este mijlocul de permanentă actualizare a putinţii de a rămâne nebiruiţi. Ca atare, ca să ne învrednicim de darurile jerfei absolute a Mântuitorului, trebuie să ne facem jertfă şi fiecare din noi. Să omorîm mereu pe eul omului morţii din noi. Ca să fie totdeauna viu eul conştiinţei harice al omului dăruit nouă de Hristos prin Sfânta Taină a botezului. Dacă ni se cere martiriul cu sânge al persoanei noastre, pentru mărturisirea şi slava Numelui Sfintei Treimi, să nu refuzăm. Iar, dacă ni se cere şi asta suntem datori să o facem pururea – numai “mucenicia fără sânge”, tot în acelaş scop, să o facem cu bucurie. Numai prin jertfă, biruim. Dar, nu numai atât. Jertfa ne duce şi la desmărginire. Cunoaştem, deci, cel mai adânc sens al vieţii. Din taina lui, conştiinţa harică, ne leagă de bucuria luptei până la jertfă şi pentru alţii. Bucuria aceasta este chiar necesitate şi obligaţie, prin viziunea învierii, pentrucă jerfa trebuie să totalizeze mântuirea şi desăvârşirea. Mântuitorul a murit şi a înviat pentru toată lumea, nu pentru El singur, pentru că tocmai El nu avea nevoie de răscumpărare. Orice om, însă, nu poate lupta pentru el şi pentru alţii decât în măsura Neamului din care face parte. Cel rău încearcă să-l oprească. Se înverşunează şi caută să îngrozească. Nu trebuie să i se cedeze, căci va fugi ruşinat. Va fugi de crucea pe care o poartă fiecare pentru slava lui Dumnezeu_!'>Hristos-Dumnezeu !

Cine întrece Creştinătatea-Românească în jerfele pe care le-a făcut pentru Hristos ? Cred că niciun popor nu se poate măsura, în acest punct, cu Românii. De aceea cu atât mai mult de acum înainte, mare este Misiunea pe care o are de îndeplinit Românismul ! El trebuie să Vestească lumii, prin cuvântul şi fapta “nebunilor pentru Hristos”, înfrăţirea naţionalismului Neamurilor de azi pentru a îndruma Istoria spre Era bucuriei de a se închina toată lumea lui Dumnezeu numai “în duh şi adevăr”. Fericită este generaţia harică şi Căpitanul ei, pentru această vrednicie de la Dumnezeu a Mărturisirii darului lui !

CAPITOLUL IX
SINODUL ECUMENIC
“Am şi alte oi, care nu sunt din stau-

lul acesta. Şi pe acelea trebuie să le

aduc şi vor auzi glasul Meu şi va